[Single de România] Lorand Czibere, Riot Monk: Pentru artwork m-am ras în cap și mi-am făcut creastă și am vomat în fața aparatului câteva minute

[Single de România] Lorand Czibere, Riot Monk: Pentru artwork m-am ras în cap și mi-am făcut creastă și am vomat în fața aparatului câteva minute

Pentru a-și promova unul din single-uri, Be Pălincă, basistul trupei Riot Monk, Lorand Czibere aka Lori Riot, și-a făcut creastă în cap, a vomat și multe altele au urmat în Social Media. Luna octombrie e dedicată strângerii de cash pentru albumul lor AER. Asta la capitolul de bine, însă mai sunt și probleme când vine vorba de lansarea unui single, legate de aspectul financiar.

Principala piedică e scena în sine, dacă mă întrebi pe mine. Cred că ne-am obișnuit ca toată promovarea pe care o primim sau pe care o facem să fie cât mai gratis posibil și asta aduce după dânsa și anumite probleme, spune Lorand

Influențați de Slipknot din afară și Coma de pe la noi, Riot Monk se preocupă intern de tot ce înseamnă PR și SoMe, lăsând partea vizuală pe mâna prietenilor dedicați, iar nota de plată pentru o lansare de single se învârte până la urmă în jurul a 1500 de Euro, spune basistul Riot Munk.

 

Cum s-au schimbat planurile în pandemie

Destul de mult și nu prea. Ce s-a schimbat maxim a fost partea de booking, tot ce înseamnă concerte. Ar fi trebuit să avem câteva prestații mișto vara asta, unele s-au amânat pentru la anul, Maximum Rock Festival de exemplu, altele s-au anulat de tot și rămâne să vedem ce se întâmplă cu ele. Ce nu s-a schimbat a fost planul de lansare al primului nostru album full length, „AER”. Deși am stat pe gânduri dacă să îl scoatem sau nu anul acesta, am decis să mergem mai departe cu planul de lansare. Așa se face că pe 1 Octombrie am pornit campania de strângere de fonduri pentru album, campanie care se va derula pe întreaga durată a lunii Octombrie.

 

Ce ar trebui să facă scena locală în perioada asta?

Tot ce pot zice e că nu ar trebui să renunțe la planuri și că ar trebui să profite maxim de online, dar smart nu la grămadă. Am văzut încă din Martie fel de fel de gig-uri online dar părerea mea e că sunt apă de ploaie. Cred că nimeni din scena locală nu are acea notorietate pentru a atrage un „ROI” pe astfel de scheme ca să fie relevante dpdv al costurilor sau al interacțiunii. Sunt excepții, desigur, pe care nu le voi numi ca să nu li se urce la cap haha.

Revenind la profitatul de online, cu Riot Monk ne-am setat un scop clar: vrem audiență pe Spotify, vrem audiență pe YouTube. În cazul nostru ar fi fost dificil să ne întâlnim pentru un gig online pentru că Mircea toboșarul e în Chișinău și Vladimir artistul vizual e în București, deci gig-urile online le-am tăiat de pe listă din start. În schimb am investit în Google Ads și Facebook Ads pentru a atrage cât mai multă audiență pe platformele mai sus menționate și a mers.

Și sincer habar nu am cum vor arăta lucrurile după. Oricum ar arăta, sper ca viitorul să conțină gig-uri de club indoor. Nimic nu se compară cu un concert într-un sweatbox!

 

Single în 2020

Single-ul, pita lui Dumnezo! Pentru Riot Monk, single-ul a însemnat motiv de a face gălăgie constant. Dacă o trupă din afară, Deftones de exemplu cu recentul lor Ohms, s-ar folosi de single în stilul „clasic”, să anunțe un album care e pe vine, pentru noi e puțin diferit. Cu Riot Monk am finalizat înregistrările albumului „AER” în totalitate în Octombrie 2018 și de atunci tot scoatem piese. La momentul respectiv nu aveam baza de fani pe care o avem azi, bază de fani pe care nu am fi avut-o dacă nu luam fiecare lansare de single ca o mini lansare de album. Pentru fiecare single am creat un artwork demn de copertă de album, am filmat videoclipuri, am organizat turnee, am interacționat cu fanii cât de bine am știut (pentru turneul de lansare al piesei Be Pălincă, am lansat single-ul fără clip înainte de turneu și am filmat clipul în timpul turneului așa că s-au îmbulzit fanii ca să apară în el. Asta plus că le-am dat pălincă haha).

Ca suport clar strict digital. Spotify et al, YouTube. Asta plus merch dedicat single-ului dacă merită efortul. Din experiență, la nivelul nostru, merită freebies care să vină la pachet cu single-ul, postere cu artworkul, stickere limited ed, orice ca să îți aducă aminte că hei, am ascultat piesa aia live, ia să văd dacă există și online.

 

Single-uri pe banda rulantă sau album

Single-uri pe bandă rulantă care culminează într-un album haha. În cazul Riot Monk așa a fost. După 2018 când am terminat de înregistrat albumul „AER” am scos, vorba ta, pe bandă rulantă single-uri care vor culmina în albumul din această toamnă.

 

De la single la clip

Poate dura și ani întregi, depinde de scopul pe care ți-l setezi. Cu single-ul „Orișicui” de exemplu, a durat în jur de doi ani din momentul compoziției până la lansarea acestuia cu videoclip. Acum, compoziția e un subiect destul de subiectiv pentru că tot la single-ul Orișicui, deși acesta a fost compus prin 2015-2016 și lansat cu clip în 2017, pot zică că abia în 2020 a ajuns la varianta finală pentru că tocmai ce am reînregistrat piesa și i-am dat o formă nouă. Dar cu alte single-uri a mers mult mai repede procesul. „Contează” a fost compusă în vara lui 2018 chiar înainte de îregistrări și dacă e să punem cap la cap tot procesul în care s-a muncit pe piesă, aș zice că tot procesul, de la compoziție, la înregistrare, filmare clip, plan de promovare și lansare, a durat câteva luni, cred că 4 luni maxim.

 

Cât mai costă o lansare

Cam în jur de 1500-2000 de Euro aș zice. Aici includ costurile de înregistrare, costurile de deplasare cu tot cu „diurne” pentru înregistrare, costurile de producție a videoclipului, deplasările echipei de filmare si foto + ale actorilor dacă e cazul care sunt în totalitate acoperite de trupă, nu ne jucăm. De bine de rău, PR, Social Media și Advertising facem intern deci aici nu avem costuri per se, decât timpul investit. Eu sunt super pasionat de partea asta de PR, promo, SoMe, Advertising deci mă bucur de fiecare dată să învăț lucruri noi din domeniu, deci să zicem că nu ar fi costuri deocmadată.

Măi, la început habar nu aveam să ne setăm un buget sau cât ne-ar costa o lansare de single de la A la Z și rămâneam destul de șocați când vedeam la final „nota” haha dar acum după ce ne-am copt puțin, depinde de cât de hardcore vrem să ne aruncăm în single, cât de bolund vrem să facem clipul, ce gimmick de promovare vrem să folosim, etc. Dar împreună cu producția, filmarea, artwork, advertising, ne învârtim undeva în jurul la 1500 de euro, give or take. 

 

Care e principala piedică în lansarea unui single

Să fiu nașpa? Principala piedică e scena în sine, dacă mă întrebi pe mine. Cred că ne-am obișnuit ca toată promovarea pe care o primim sau pe care o facem să fie cât mai gratis posibil și asta aduce după dânsa și anumite probleme. Dacă scena tot se fălește prin a se numi „scenă” de ce nu pune mână de la mână să investească în ea? Hai să fim serioși, nimic nu se întâmplă fără bani. Un jurnalist din scenă, de exemplu, oricât de pasionat ar fi, la un moment dat se va sătura să promoveze și să tot promoveze în același stil, poate ar vrea să facă ceva nou sau interesant. Și cine ar avea de câștigat din asta? Trupele în primul rând că ar avea parte de content cool și jurnalistul în al doilea rând că ar avea trafic către publicație. Soluția? Plătește-i dracului jurnalistului un banner pe site, chiar dacă nu îl oferă. Dă-i șansa să evolueze și la rândul tău o să îți dai ție șansa de a evolua. Doar părerea mea.

 

Ce a prins cel mai bine

Clar „Be Pălincă”! Ideea single-ului a venit într-o cafenea lângă Liverpool cred că din dor de casă haha. A fost și super distractiv să o înregistrăm, am spart sticle într-un beci pentru efectul de barfight, am făcut un cor de bețivi pentru partea de middle, a fost mișto tare! Și la capitolul promovare a fost la fel. Pentru artwork m-am ras în cap și mi-am făcut creastă și am vomat în fața aparatului câteva minute hahaha. Și lansarea a mers strună, începând de la feedback-ul fanilor până la captarea scenelor pentru videoclip, toate trase în timpul turneului de promovare. Comunicarea în online prin Advertising și promovare pe SoMe a mers și ea super lejer. Ne-am putut lua mișto pe noi înșine cu piesa asta, audiența a gustat umorul. Deci ca la carte tot.

  

Cine te inspiră

Slipknot cu lansarea single-ului „All Out Life” care a pregătit lansarea albumului „We Are Not Your Kind”. Au scos un single de nicăieri care parcă a conținut esența albumului care urma să apară deși nimic nu trăda nimic din ce urma să fie. Când a fost anunțat WANYK și mi-am dat seama că trupa urma numele albumului în single-ul lansat cu un an înainte, am fost pe spate. Nu pare a fi așa o mare chestie, dar am fost super impresionat de tot planul și organizarea care trebuiau să fie în spatele acestor lansări ca să iasă așa, așta m-a dat pe spate maxim.

Și aș putea să îi adaug și pe ai noștri COMA aici, cu lansarea single-urilor până la lansarea albumului „Orizont”. Băieții și planul lor au fost cea mai mare influență pentru mine când am pus cap la cap planul de lansare a albumului „AER”.

 

Scule și colaborări cu oamenii care trebuie

De mixat nu am mixat nimic pentru că nu mă pricep dar de ascultat le ascult cu mare drag pe sistemul hifi de acasă, un amp Luxman L-2 și pe cele două boxe de podea KEF Q Series discontinued. Da, îs tâmpit. Ca studio, cel cu care am colaborat super mișto și cu care vom colabora și în viitor, LowBass5 din Deva. Adrian „Bilă” Uritescu are o ureche de aur și o inimă cât un munte! Faptul că e un profesionist fără reproșuri și că e pasionat de sculele pe care le folosește ne-a convins să colaborăm cu el și cu studioul său fără să ne gândim de două ori.

 

Cât de importantă e imaginea

Foarte importantă și o luăm foarte în serios. După cum ziceam și mai sus, luăm fiecare lansare de single ca pe o mini lansare de album deci artwork-ul, imaginea din SoMe și din platformele de streaming trebuie să se îmbine fără cusur! E o mini campanie de rebreanding cu fiecare lansare de single.

Mă bucură să zic că avem propria echipă cu care lucrăm la aspectul imagine. Pe partea de foto, direcție video și artwork creation îl avem pe al nostru Vladimir Gheorghiu care este membru full în Riot Monk ca artist vizual și se ocupă de tot ce înseamnă partea vizuală.

Pe partea de grafică colaborăm cu un dude super mișto din Iași, Dragoș Ciobanu, care are propriul lui gig, Design by Dragosh, și care are o viziune mega mișto.

Pe partea de video am colaborat până acum cu mai mulți regizori dar l-am găsit pe Alex Lasc, care e și vocal în trupa clujeană Carousel și cu care ne-am înțeles artistic și vizual de minune. Deși unele aspecte legate de imagine sunt „outsourced” ca să zic așa, toți oamenii cu care colaborăm sunt parte din echipa noastră deoarece contează mult să lucrezi cu profesioniști cu viziune care să se și obișnuiască cu imaginea ta.

Calitatea producției a crescut considerabil și costurile producției unui single au scăzut, vorbind strict de producție muzicală. Este destul de accesibil să „suni bine” azi și evoluția asta am observat-o și la tovarăși din industrie. E super cool treaba asta că înseamnă că crește competiția, nu știi niciodată de unde va apărea o trupă care să îți rupă capul cu muzica și sound-ul lor.

Noi fiind o trupă de grunge influențată de monștri sacri ai anilor 90 a fost o provocare binevenită să ne adaptăm sound-ul la unul modern și în același timp să ne folosim de scule și tehnici moderne ca să sunăm „vintage”. Evoluție constantă.

 

#Trending

În aria noastră de activitate, am văzut niște tendințe interesante de a mixa emo rap cu metal și se ajunge la un new nu-metal, aș putea zice, chiar foarte interesantă abordare și aș vrea să aud și să văd mai mult din asta. Dar totuși cred că anul 2020 nu îl putem pune la socoteală când vine vorba de tendințe. Jur, dacă mai văd un live din bucătărie Quarantine Edition, vomit hahaha. 

 

Cum a evoluat promovarea din România

Triggered haha! Partea bună e că avem acces la informație, putem să învățăm cum să ne promovăm, atât noi trupele cât și publicațiile cu care colaborăm. Partea rea e că boșorogii de acu 10-20 de ani au și ei acces la internet și au impresia că au găsit soluția promovării. Așa ne trezim cu content de căcat pe site-uri cu notorietate. Partea cea mai nasoală e că riști să îți dai cu stângul în dreptul în imagine dacă ajungi să colaborezi cu „promovatori” de genul.

Dar nu îmi fac griji pentru că trăim într-o perioadă în care e foarte ușor să fii independent și profi în același timp! Ai de unde alege când vine vorba de tehnici de promovare și ai face bine să alegi!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related