[Voci online] Mihai Popescu: Cred că am învățat toți că Internetul nu mai e doar o jucărie sau o nișă, este realitatea în care trăim

Suntem degeaba pe internet dacă nu putem oferi ceva constructiv oamenilor care ne urmăresc în social media, zice Mihai Popescu. Online-ul ne poate trage foarte ușor pe panta toxicității, iar cel mai la îndemână ne sunt defularea frustrărilor, demonstrarea caracterului justițiar și sancționarea oricui greșește, pe Facebook. Puțină moderație nu strică, însă, în discursul virtual, chiar dacă asta nu aduce pacea mondială, și nici nu face neapărat omenirea mai bună. 

”Cred că toxicitatea, rasismul și ura care curg libere pe Internet acum vor duce la o legiferare crâncenă a online-ului în general și a rețelelor de socializare, în special. Asta va avea părți bune, în sensul că vom fi toți responsabili de ce postăm. Dacă nu riști să înjuri un om în față, nu vei mai riscă să-l înjuri nici pe Internet, că vei suporta aceleași consecințe.” 

Dezbatem în continuare cu Mihai Popescu. Despre online, din mai multe unghiuri, și aflăm cum ”se joacă” el pe contul personal de Facebook. Mihai a terminat Jurnalismul, dar nu a avut experiențe roz prin televiziunile de știri, pe unde a început să scrie la istoria lui profesională. A dat de VICE în urmă cu 8 ani, chiar când se gândea să ia calea multinaționalelor, și a rămas în online de atunci.

Istorie profesională

Am terminat Jurnalismul la București, apoi am intrat în media mainstream prin televiziuni de știri, dar experiența a fost sumbră și voiam să renunț la domeniu cu totul, să intru în multinaționale, dar în 2012 am dat de VICE și s-a schimbat totul.

Am fost traducător, redactor, reporter, editor și în cele din urmă senior editor multă vreme. Sunt cel vinovat pentru multe din acele titluri de la VICE pe care toată lumea le iubește și le urăște în același timp, dar și pentru coordonarea unor materiale acolo care ne-au adus de la câteva zeci de mii de cititori pe lună, când am venit, la cele două milioane de unici de acum.

Am făcut un pic de burnout în rolul ăsta de coordonare și am trecut în ultimii trei ani pe partea de advertising. VICE funcționează și ca o agenție de digital, de content, dar și de producție video. Cumva pot să zic că în ultimii 3 ani de online reproduc pentru alții ce-am făcut pentru VICE din 2012 până-n 2017.

Este o experiență amuzantă să aduci un pic de jurnalism și storytelling în advertising, dar este și una dificilă, că trebuie constant să echilbrezi conținutul cât să satisfaci și clientul, și oamenii care îți urmăresc produsul. În rest na, gândesc emisiuni, site-uri, platforme, conturi de social media. E palpitant să simți că devii încet încet un expert în ceva pentru care nu există o facultate în România.

Online-ul, de ce îl apreciezi

Multă lume crede că oamenii sunt mai răi sau mai puțin inteligenți din cauza Internetului. Realitatea e că, atunci când am luat eu contactul cu online-ul, la 12-13 ani, era ceva de nișă, că nu-și permiteau și nu-și doreau majoritatea s-o ardă pe net toată ziua. Acum, odată cu democratizarea prețurilor și popularizarea mediului, a devenit accesibil pentru toată lumea. Ai 10 milioane de români pe Facebook, care-și exprimă zi și noapte părerile.

Faliile astea dintre comunități, dintre generații, dintre urban și rural, au existat dintotdeauna. Internetul doar are meritul că ni le arată așa cum sunt. Nu ne mai lasă să ținem nimic sub preș și ne obligă să confruntăm ceea ce nu ne place la noi. Și de-asta o să-l apreciez mereu. Dar ce s-a schimbat cu adevărat este că online-ul era doar o curiozitate a vieții, acum este o componentă integrală existenței noastre.

Mediul virtual al prezentului și ”bula” ta

Mediul virtual e împărțit într-o mie de moduri: între progresiști și conservatori, între stânga și dreapta, între oameni care pronunță GIF ca „ghif” sau ca „jif”. Eu cred că sunt undeva la mijloc, din multe puncte de vedere. Deși realitatea e că bula mea e destul de îngustă, e una de jurnaliști, comunicatori, PRiști, memari și publicitari, plus tot felul de oameni aleatorii care mă urmăresc că le-a plăcut ceva scris de mine cândva. Majoritatea din bula asta suntem educați, cu simțul umorului, curioși și poate un pic cam autosuficienți, mai ales față de oameni din alte bule.

Granița dintre Influenceri și Key Opinion Leaders

Sincer, diferența dintre ei este că despre unii vorbesc sociologii, despre ăilalți vorbesc departamentele de marketing, dar realist sunt cam același lucru. Bine, poate influencerii sunt un pic mai artificiali. Urmăresc extrem de mulți KOLs, de la Dan Alexe pentru glumițe lingvistice la Marius Comper pentru știri noi, care nu intră în newsfeed-ul obișnuit. Urmăresc politicieni, urmăresc oamenii lor de comunicare, urmăresc marketeri, urmăresc influenceri, urmăresc trapperi, vloggeri, chiar și maneliști.

Sunt pasionat de povești și povestea lumii noastre o spun toți oamenii ăștia, pe bucăți. De-asta e bine să urmărești lume cât mai variată, chiar și unii cu care nu ești de acord, atât timp cât nu sunt idioți sau ticăloși. Dacă urmărești doar o mână de oameni, o să te sufoci în bulă și-n autosuficiență.

Vocea ta online

Nu cred că-s nici pe departe Key Opinion Leader, că nici nu vreau asta, poate cu indulgență m-aș băga la „microinfluencer” sau na, ceva și mai mic: „nanoinfluencer”. Nu cred că am avut mai mult de zece statusuri care să depășească mia de likeuri.

Brandul personal

Brandul personal există cu adevărat de vreo patru ani, de când am pus profilul pe public, că până atunci eram o persoană destul de retrasă. Bine, în sinea mea încă mă consider așa. De când nu mai sunt reporter, am rămas cu o poftă de scris pentru care nu prea mai am timp, și pe care nu mi-au satisfăcut-o complet nici meseria de editor, nici aia de copywriter. D-aia mă joc cu acest cont.

Nu-l tratez ca pe-un produs sau pe un brand, în sensul că nu-i fac conținut unitar, nu cenzurez gânduri pe el, nu-l gândesc cum gândesc un profil în proiectele mele comerciale. Aici e doar un delir total de gânduri, formate, mici obsesii și hobbyuri d-ale mele, chiar și experimente. O refulare de cuvinte. Și desigur, un pic de nevoie de validare, ca la orice om pe internet.

Cu responsabilitatea cum faci

Aici e complicat. O bună parte a vieții mi s-a părut că online-ul este mediul perfect să te răzbuni pe cei care o merită, dar la care nu ai avea acces în mod normal, că dețin mai multă putere decât tine. Să fii un fel de justițiar, care se ia de oricine și orice, de la impostură la fascism. Și încă mai fac asta, dar mai puțin categoric și cu ceva mai multă moderație.

Mi se pare important să încercăm toți să fim mai puțin toxici decât am fi instinctiv în online, că e genul de mediu în care e ușor să-ți verși frustrările și asta se simte în limbaj și-n atitudini. Și e bine să-ți dai seama că nu mai poți să te porți ca un troll de 14 ani la 30. Dacă nu poți oferi măcar ceva constructiv, ești degeaba aici.

Frecvența cu care postezi

După cum ziceam, tratez contul complet haotic, după cum mă simt. Am avut luni întregi în care n-am postat nimic, cum am avut săptămâni în care am postat de patru-cinci ori pe zi. E un cont personal, nu un produs, deci nu mă forțez să fac conținut pe el în perioadele mai neplăcute din viață, că nu m-ar ajuta cu nimic. Nu suport conturile alea pline de poze vesele și momente inspiraționale, când persoana respectivă îți scrie separat pe chat cât o roade depresia și ce gânduri întunecate are. Dar bine, asta se simte mai multe pe Insta, decât pe Facebook.

Conflictele

De obicei îmi place să le răspund ok criticilor, chiar și trollilor, dacă se exprimă civilizat. Nu pentru ei, cât pentru terți care văd discuția și ar putea avea aceleași dileme, dar le e rușine sau frică să comenteze. Apoi, dacă văd că insistă cu trollajul dau block, că nu mă plătește nimeni să țin mizeriile altora pe wall-ul meu. Nimic nu înfurie trolii mai rău decât să-i ignori. Zic asta ca fost troll.

Pe ce domenii te exprimi

Mă exprim de obicei pe domeniile de la care se aprinde toată lumea: politică, religie, evenimente majore. Ca fost jurnalist, urmăresc în continuare extrem de multă presă, de experți, probabil voi rămâne cu acest defect profesional toată viața, oricât de nociv ar fi pentru sănătatea mintală. Deci cred că nu mă exprim complet aiurea, dar na, nici nu sunt un expert în domeniile despre care scriu. E un cont personal, cu opinii și gânduri subiective, nu o revistă (deși mulți din comentarii nu reușesc să facă diferența și îmi spun că statusurile mele sunt articole).

Regulile de la care nu te abați

Nu tolerez rasismul, homofobia și atitudinile toxice în general, deși cred că e o limită fină la miștouri uneori. Și înțeleg să fiu tolerant cu oamenii din generații mai vechi, chiar și când ei o iau pe arătură, că na, nu au avut de unde să știe mai bine.

Oamenii care te urmăresc

Sunt diferiți cred. Pe Facebook mă urmăresc oameni din media, comunicare politică și advertising, plus oameni care vor știri traduse pe înțelesul lor sau glume proaste. Pe Insta mă urmăresc oameni care vor efectiv doar glume proaste și de-asta ne place tuturor Instagram mai mult decât Facebook. Deși realitatea e că ne încurajează să fim mult mai superficiali.

Din pandemie

Pandemia ne-a mutat tuturor viețile în online. Asta vine și cu părți bune, și cu părți rele. Oamenii sunt paradoxal și mai empatici, mai comunicativi, mai afectivi, dar și mult mai conflictuali. N-o să mint, primele luni de pandemie au venit la pachet cu o perioadă foarte proastă pentru mine, pe toate planurile. Și fix susținerea oamenilor din online, dar și polemicile de aici, m-au ajutat să trec peste. Pandemia doar a fost un nou turnesol prin care am văzut oamenii așa cum sunt ei mereu - simultan superbi și oribili.

Efectele crizei actuale

Eu cred că este o premiză falsă că noi trecem printr-o criză care ține strict de online. Online-ul este doar catalizatorul unor fenomene mult mai vechi, precum suprapopularea sau falia imensă dintre bogați și săraci. Online-ul ne obligă să ne ciocnim cu opiniile unor oameni cu care nu am fi avut contact altfel. Poți să zici suficient „vai ce proști sunt oamenii” și să treci mai departe, sau să încerci să înveți ceva din asta. Dacă de mâine rupem toți cablul de net și fugim în munți, omenirea nu devine brusc mai puțin toxică. Tot va trebuie să ne ocupăm de aceste conflicte mocnite, care ard mai tare pe an ce trece.

Din păcate, cred că toxicitatea, rasismul și ura care curg libere pe Internet acum, vor duce la o legiferare crâncenă a online-ului în general și a rețelelor de socializare, în special. Asta va avea părți bune, în sensul că vom fi toți responsabili de ce postăm. Dacă nu riști să înjuri un om în față, nu vei mai riscă să-l înjuri nici pe Internet, că vei suporta aceleași consecințe. Va însemna și o eradicare a anonimității, o eradicare a conturilor false care acum sunt mai vizibile decât niciodată. Pe de altă parte, va însemna mult mai mult control guvernamental asupra libertății noastre, ceea ce știm toți că duce și la abuzuri.

Cum s-au mișcat autoritățile noastre

Cred că autoritățile s-au mișcat mult mai bine decât au comunicat. Ele aveau o problemă de care știau și știm cu toții: este dezastru în toate spitalele din România din cauza managerilor incompetenți numiți politic de toate partidele care au guvernat până acum. Știau că, dacă ar fi avut atunci un număr de infectați cum avem acum, ar fi fost colapsul nostru ca țară. O tragedie internațională. Ca să improvizeze condițiile necesare în spitale, aveau nevoie de o pauză la pandemie și asta au obținut în primăvară, prin lockdown.

Unde au greșit, din păcate, este că au ales să meargă pe unul dintre cele mai brutale lockdownuri din Europa și să comunice de parcă erau Partidul Comunist. E absurd că ei ne comunicau mesaje de calm prin mașini de Poliție și Armată care patrulau străzile într-un fel de lege marțială ad hoc pe fundalul imnului țării. Parcă eram într-un SF distopic. Asta în timp ce toți aveam prieteni în UK sau Germania care se plimbau liniștiți în parc, respectând regulile distanțării sociale. Autoritățile au comunicat cu noi ca într-o țară de lumea a treia și asta din păcate a decredibilizat efortul lor și a eliminat orice înțelegere și încredere din partea populației. De aici din păcate și cifrele de infecție de acum.

Binele din criză, dacă ne-am gândi și la el

Cred că am învățat toți că Internetul nu mai e doar o jucărie sau o nișă, este realitatea în care trăim și vom trăi cu toții cât de curând. Pandemia ne-a obligat să sărim câțiva pași necesari în zona de digitalizare și de lucru de acasă, dar încă mai avem mult de parcurs. Viitorul trebuie să fie ca în Estonia, ca interacțiunea cetățeanului cu statul să fie 100% digitală, fără cozi, fără ghișee.

În același timp, angajatorii români trebuie să învețe să treacă peste mentalitatea aia comunistă că, dacă nu-i sufli angajatului în ceafă, nu-și face treaba. De-asta ai rapoarte de performanță, ca să nu-i măsori unuia pauzele de țigară sau de cafea, atât timp cât își face treaba pentru care-l plătești. 

Lecțiile tale

Am învățat să apreciez mai mult apropiații mei și libertățile mici, gen o plimbare prin parcul de lângă bloc sau o vizită la terasa de mici din piață. Iar pe plan profesional, am învățat că mă pot adapta la orice condiții.