Performance, film, poezie. E timpul ca locul de întâlnire între artele vizuale și cuvinte să devină mai încăpător. Poezia se schimbă, spune poeta Svetlana Cârstean, se extinde. Dincolo de performance-uri, postări pe Facebook, sînt schimbări și în structura și-n vocile poeților, influențate de formule și ritualuri noi. Un astfel de laborator-experiment au gândit Elena Morar, regizoare de teatru, și Ilinca Harnut, actriță, și au lansat HeR WORD, un spațiu de explorare si promovare a poeziei contemporane feminine românești. Aici poezia poate fi experimentată prin videopoeme și soundscapes (“peisaje sonore”), inspirate de textele poetelor contemporane și selectate de Svetlana Cârstean.
Dorim să încurajăm toți artiștii vizuali să abordeze cu încredere poezia ca loc de întâlnire creativă. Luăm poemele ca pe niște scenarii, canvas-uri peste care aducem layerul sensibilității noastre vizuale și performative, explorăm emoțiile pe care ni le transmit și creăm videopoeme și soundscapes.
Misiunea HeR WORD e să contribuie la o cunoaștere reciprocă artiști vizuali vs. poete și să aducă poezia în medii noi și la public nou. Dar și să vorbească despre poezia feminină, subreprezentată în România, despre stereotipurile care există încă în lumea literară, ca și misoginismul ascuns.
Există în continuare un misoginism infuzat discret și subtil în lumea culturală, dincolo de cel mainstream, care funcționează în contextul unui sistem întreg al lumii literare patriarhal, corupt și învechit, spune Svetlana Cârstean
În rândurile următoare, Elena Morar, Ilinca Harnut și Svetlana Cârstean vorbesc despre formele noi ale poeziei, cititorii ei din 2020 și spațiile necesare de întâlnire, online și offline.
Echipa Her Word
Elena: Echipa proiectului Her Word s-a coagulat în jurul nucleului inițial format din Ilinca Hărnuț, (actriță, performer și coordonator al proiectului), Diana Miron (muziciană, performer și sound designer), Valentina Zaharia (actriță, performer și producător delegat al activităților noastre în etapa pilot), Adriana Dinulescu (scenograf și designer) și Teodora Velescu (coregrafă și performer) și mine - care activez ca regizoare de teatru, în principal.
După cum se poate vedea, backgroundurile noastre sunt diverse dar au în comun faptul că venim din zona spectacolului și performance-ului live, deși avem afinități și cu alte zone de expresie artistică - arte vizuale, film. Cam toți suntem in our 30s, preponderent din zona culturală independentă și în loc să așteptăm să apară ocazia de a ne realiza tripurile audiovizuale bazate pe poeme, ne-am hotărât să o creăm noi.
Pe parcursul proiectului ni s-au alăturat pe partea creativă Răzvan Mihalachi (videograf și operator) și Laurențiu Coțac (sound designer), care au colaborat masiv la majoritatea materialelor (clipuri video și soundscapes), iar proiectul-pilot include și guest featurings punctuale de la Alex Bălă pe sunet și Andreea Lăcătuș pe imagine. Hiper-importantă în proiectul nostru a devenit Svetlana Cârstean, dar despre asta mai jos.
Povestea platformei
Elena: Ideea s-a concretizat în timpul lockdown-ului din primăvară, în care - din păcate dar și din fericire - din cauza întreruperii activității teatrelor, am avut timp să revizitez idei discutate cu Ilinca și Valentina, în mod special, pe care le-am tot amânat din lipsă de timp. O idee recurentă era de a experimenta în afara scenei, pe video și pe sunet, cu un material non-narativ, poetic, ca bază de plecare - mai ales că am avut răgazul de a citi multă poezie. De aici, lucrurile au curs firesc și echipa s-a format rapid, aproape de la sine. Apoi a apărut exact formatul Her Word, adică un spațiu de promovare centralizată a poetelor, prin intermediul unei experiențe audio-video user-friendly care să se adreseze și celor mai puțin familiari cu poezia și care o consideră prea nișată.
Ne-am ales patru poete active în peisajul contemporan românesc care au voci distincte, extrem de interesante și cu care am rezonat maxim: Jesica Baciu, Teodora Coman, Anastasia Gavrilovici și Krista Szöcs. Fiecare din ele ne-a inspirat și toate au fost extrem de receptive demersului nostru.
Ne-am dorit să creăm un spațiu virtual (site dedicat, legat de conturi de social media și de un canal de Youtube) unde să putem pune laolaltă experimentele noastre audio-vizuale pornind de la universul acestor poete, pentru că fiecare din noi iubește poezia ca mod de expresie și am considerat că acest cadru poate crește și se poate dezvolta mai departe și dincolo de noi.
autosave - Teodora Coman & Adriana Dinulescu
Prin exemplul nostru, dorim să încurajăm toți artiștii vizuali să abordeze cu încredere poezia ca loc de întâlnire creativă. Luăm poemele ca pe niște scenarii, canvas-uri peste care aducem layerul sensibilității noastre vizuale și performative, explorăm emoțiile pe care ni le transmit și creăm videopoeme și soundscapes.
Scopul și misiunea mare e să contribuim la o cunoaștere reciprocă artiști vizuali vs. poete și să facilităm matchmaking-uri creative care să aducă poezia în medii noi și la public nou. Există deja inițiative în acest sens (vezi proiectul Gura Mare, lansat anul trecut, axat și el pe videopoeme - sau proiectul PosterxPoem, care aduce laolaltă artiști grafici și poeți în realizarea de poster artwork ilustrând poeme) și ne bucurăm că Her Word vine să se adauge acestei zone emergente, având ca specific poezia scrisă de femei.
Totodată, ținem la o orizontalizare a raporturilor în cadrul proiectului - oricare din noi poate propune dezvoltarea lui într-o direcție sau alta, funcționăm ca un grup liber, în care direcția creativă nu e impusă de o singură persoană. Mai puțin în ceea ce privește sound design-ul, unde Diana Miron, prin faptul că a realizat marea majoritate a materialelor audio, atât soundscapes cât și soundtracks, a imprimat în mod cert sensibilitatea ei artistică, ceea ce face ca etapa-pilot să poarte amprenta sensibilității ei muzicale și conferă o unitate întregului.
Greutăți, surprize, descoperiri
Ilinca: Drumul a fost unul destul de tradițional pentru o inițiativă artistică independentă realizată fără prea multe fonduri. Urma un concurs de proiecte lansat de Ministerul Culturii, așa că am încercat să structurăm ideea noastră într-un proiect cât mai coerent, am aplicat și am obținut finanțare. Apoi am început lucrul propriu zis.
A fost un volum foarte mare de muncă și am încercat să facem multe lucruri în paralel. Cred că realizarea site-ului a fost o provocare pentru noi, deoarece nu aveam nici una experiență în acest sens și am avut mare noroc cu Lucian Alexe, care, pornind de la conceptul logoului realizat de Adriana Dinulescu și de la ideile pe care le-am discutat cu toții, a realizat un site modular, elegant, ușor de adaptat noilor materiale pe care urmează să le producem.
În paralel am început producția videopoemelor și a soundscape-urilor, care a fost un adevărat tur de forță, pentru că am încercat să producem un volum foarte mare de material cu o finanțare destul de mică, așa că Răzvan Mihalachi, care a fost DOP și editor la marea parte a videopoemelor și Diana Miron, care a realizat atât soundscape-urile cât și compozițiile audio pentru toate au muncit ca niște eroi.
Perioada de lucru a fost de aproape trei luni. Am început prin a ne alege fiecare poemele pe care urma să lucrăm, pornind de la propunerile Svetlanei Cârstean. Elena Morar și cu mine am tradus în limba engleză întreaga selecție, pentru că ne dorim foarte mult ca herword.ro să ajute cât mai mult la promovarea poetelor cu care colaborăm. Apoi a început producția propriu zisă, dezvoltarea conceptelor, găsirea locațiilor, înregistrarea audio a poemelor, filmarea, toată partea creativă care ne-a plăcut la nebunie. Am încercat să comunicăm cât mai mult și cu poetele, pe întreaga perioadă, ca să ne asigurăm că sunt mulțumite de felul în care am tradus textele lor și de felul în care am ales să le ilustrăm.
Anastasia Gavrilovici a fost performer în videopoemul “un măr roșu”, realizat pornind chiar de la textul ei, regizat de Elena Morar. Feedback-ul poetelor a fost excelent, ceea ce ne-a bucurat foarte mult, iar odată ce am lansat platforma au fost foarte active și implicate în promovarea ei, ceea ce a fost fantastic.
Misiunea
Ilinca: Platforma are un scop dublu, pe de o parte își propune să promoveze o plajă cât mai largă de voci feminine în poezie. Ne gândim să promovăm grupuri cât mai variate de poete, am vrea, în viitorul foarte apropiat, să producem un calup de videopoeme pornind de la o selecție de poete din anii ‘80 și o altă selecție de poete foarte tinere, pentru ca, în timp, să promovăm poete din alte spații geografice, cu timpul configurând un fel de geografie transgenerațională a poeziei feminine.
Un alt scop al platformei este de a facilita colaborarea unor artiști din zone artistice diferite, ne propunem să cooptăm noi artiști pentru fiecare nouă sesiune. Am vrea, în timp, dacă reușim să creștem, să avem periodic call for projects Am vrea, de asemenea, să dezvoltăm de asemenea diferite formule formative, workshopuri cu poetele cu care colaborăm, cu persoane interesate de poezie sau de dezvoltarea unor experimente audio-video pornind de la sau având ca finalitate noi forme de limbaj poetic.
De ce poezie feminină în mod special
Ilinca: Poezia feminină este, în continuare, subreprezentată în România. Dacă ne uităm la majoritatea evenimentelor literare, cu câteva excepții, poetele sunt vizibil mult mai puține. Scopul nu era să restabilim o egalitate de gen în sine, ci să creștem vizibilitatea unor universuri poetice extrem de speciale și de variate.
Elena: În același timp, termenul de poezie feminină a avut deseori o nuanță nu neapărat peiorativă, ci restrictivă, în sensul că poezia scrisă de femei ar arăta într-un singur fel și ar privilegia atribute ca sentimentalul, delicatețea, finețea, eleganța, pateticul, un anumit tip de imagini sau asocieri poetice.
Anumite poete au fost lăudate că ar avea o voce “masculină”, prin asta înțelegându-se că au forță și transmit într-un mod mai cerebral și mai brut anumite emoții. Încercăm prin demersul nostru să deconstruim aceste stereotipuri demult depășite și să arătăm prin pluralitatea vocilor că poezia scrisă de femei poate fi în foarte multe feluri, că nu se supune prejudecăților de gen și că poate inspira artiștii vizuali sau performativi în direcții estetice extrem de diferite.
Misoginismul ascuns
Svetlana: La început, în anii 90, cînd am debutat, nu gîndeam în acești termeni. Poate, într-un fel, era firesc. Trăiam o stare de androginitate, eram foarte tînără, foarte mică, asta mă făcea să nu-mi pun vreodată problema genului meu. Nu voiam decît să scriu, eram orbită exclusiv de puterea scrisului și nu-mi imaginam că aș putea avea piedici în scrisul meu doar pentru că sînt fată. Poate că atunci cînd ești tînăr nu percepi relațiile de forță și pentru că nu ai mize în zona puterii. Pe măsură ce au trecut anii, am înțeles altfel lucrurile, am înțeles gesturi, replici, atitudini, ipocrizii și lașități, misoginismul ascuns în cele mai neașteptate minți. Dar ceea ce nu s-a schimbat pentru mine niciodată au fost scrisul și dorința de a scrie, dublate de o conștiință mai intensă a realității și a lucrurilor pentru care trebuie să lupți și care au legătură cu tine, dar și cu ceilalți sau celelalte.
Egalitatea de gen în literatura română
Svetlana: Există un activism în acest sens, voci și atitudini, iar efectele se simt deja. Și mai presus de orice există scriitoare și traducătoare care publică și traduc, care sînt prezente în lecturile publice de aici și din afara țării. Nu cred în literatură feminină și nici în ghetoizarea ei ca strategie pentru a pune în evidență ceea ce scriu și publică scriitoarele. În același timp știu că există în continuare un misoginism infuzat discret și subtil în lumea culturală, dincolo de cel mainstream, care funcționează în contextul unui sistem întreg al lumii literare patriarhal, corupt și învechit.
Poezia în 2020
Svetlana: Nimic nu rămîne la fel. Poezia s-a schimbat evident în toți acești ani. Uneori ritmul schimbării e mai alert, chiar violent, alteori mai lent, iar schimbările sînt profunde, de adîncime. Aici mă refer la formule, la stilistică, la voci. În primul rînd, ultimul deceniu a fost unul esențial pentru poezia românească în termeni de vizibilitate. Au apărut noi edituri specializate în poezie contemporană, au debutat la aceste edituri mulți poeți și poete care au rescris și rescriu încă direcțiile din poezia de acum, au apărut lecturile publice ca statement, care au creat déjà o tradiție în acest sens.
Poeții au muncit pentru poezie nu doar scriind, ci creînd spațiu, contexte, canale, un mic sistem circulator eficient. Iar asta înseamnă enorm pentru că toată această muncă a condus către un public, format în timp, nu extrem de numéros, dar care există cu adevărat. Și pe de altă parte, vizibilitatea mai mare a poeziei a schimbat în mod subtil percepția acestui public, poezia a devenit cu adevărat contemporană, a ieșit din registrul vetust, clasic, înțepenit, a început să semene cu oamenii de azi și de aceea a ajuns să fie căutată și iubită. În tot acest context, vocile poetelor au fost tot mai numeroase și nu o dată ele au dat direcția de-a lungul ultimilor ani, chiar dacă în lecturile festiviste tradiționale, cu zeci de nume, cunoscute sau nu, adesea nu există nici o poetă. Nici o putere nu va putea opri aceste schimbări.
Forme noi
Svetlana: Aș zice mai degrabă că poezia e vitală. O consumăm chiar fără să ne dăm seama. Fie citind un graffiti pe un zid bucureștean, fiind ascultînd o piesă dintr-un playlist, fie contemplînd o reclamă outdoor sau un peisaj pe fereastră. Ar fi păcat ca, fiind noi prin urmare fundamental poetivori, să nu descoperim și poezia aia teribilă, oglindă a noastră, pe care o scriu oamenii.
Efectele tehnologiei
Svetlana: Nu știm încă în ce fel a schimbat-o, cred că efectele sînt în derulare, vom vedea rezultatul în cîțiva ani. Dincolo de performance-uri, dincolo de postări pe facebook și de circulația poeziei în stare liberă în online, în afara revistelor, cronicilor de carte și a cărților, sînt schimbări de substanță chiar în text. În structura și-n vocile poeților, imprimate de existența unei vieți pe rețele sociale, de formule și ritualuri noi, de un limbaj specific. Și totuși, să vezi un poet sau o poetă citind în viața reală, offline, e una dintre experiențele nemediate de care vrem cu siguranță să ne bucurăm în continuare.
Cine citește poezie în 2020
Svetlana: Poezia contemporană își extinde teritoriul, totul e ca oamenii să se întîlnească măcar o dată cu ea. S-ar putea să mai vrea apoi și o a doua întîlnire. Să sperăm că viața post-apocaliptică va lucra în favoarea ei și tot acel public, format în ultimii zece ani cel puțin, va utiliza mai departe această resursă vitală.
O poezie pentru cei care nu înțeleg poezia
Svetlana: Îmi lipsește cu desăvârșire talentul de a fi femeie./Sînt o provincială vizavi de dragoste./Folosesc mai mereu cuvintele altora/când trebuie să vorbesc./Sînt o provincială vizavi de limbaj. Adela Greceanu, Și cuvintele sînt o provincie.
Sau, dacă e să ne întoarcem la clasici: ”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Odă în metro antic. Poate că, dacă toți cei care atunci cînd sînt întrebați la ce se gîndesc cînd aud de poezie răspund Mihai Eminescu, s-ar apuca să și citească Eminescu, am putea chiar începe o discuție pe bune despre poezie.
Efectele pandemiei
Elena: Cel mai vizibil efect, de departe, este precarizarea și mai mare a sectorului independent, care în mod ironic este mediul în care există cea mai multă motivație și cel mai puternic drive pentru a experimenta, a combina mediile de expresie și a ieși din tipare.
În afară de soluțiile de supraviețuire a fiecăruia - pentru că oamenii din independent sunt și foarte resourceful că na, așa am fost învățați - cred că ar ajuta enorm o implicare asumată a statului în a multiplica call-urile, finanțările nerambursabile și a asculta în mod real nevoile acestui sector cultural. Redeschiderea instituțiilor de cultură vulnerabilizează exact spațiile creative mici care vor fi în mod clar afectate de restricțiile normale de distanțare socială în reluarea activității lor. Aceste spații nu au ca misiune profitul, iar supraviețuirea lor depinde de factori în afara controlului, pe vremuri de pandemie. Și aceasta fără a pune în calcul toți artiștii a căror muncă a fost perturbată de perioada autoizolării.
Vremurile acestea ne obligă să ne reconfigurăm, să ne chestionăm, să ne aliem, să ieșim din carapacea diverselor clici și să ne solidarizăm - și să îndrăznim să vedem online-ul nu ca pe o versiune de avarie a produselor culturale ci ca pe o nouă posibilă viziune și direcție estetică.
