TEDxConstanța 2020 Perspectives. Our future!

TEDxConstanța 2020 Perspectives. Our future!

Cu ocazia celei de-a cincea ediții TEDxConstanța de la malul mării, te invităm să ni te alături și de data aceasta. 

Anul 2020 s-a dovedit încă de la început unul dur. Având în vedere acest lucru, credem că un eveniment TEDx axat pe tema pe care o propunem se află în conformitate directă cu starea reală a contextului global și ar putea la fel de bine să ne ghideze prin aceste vremuri provocatoare, atunci când devenim mai conștienți de forma noastră tranzitorie.

Conștientizarea fragilității umane ne oferă noi perspective, ne dă șansa de a schimba lucrurile și de a avea parte de un final diferit și favorabil nouă ca oameni, atât împreună, cât și individual, pe plan personal și profesional. Omul a sfidat multe legi de-a lungul anilor și a reușit să se ridice din cenușă asemenea păsării Phoenix, iar acum, într-un punct de cotitură, trebuie s-o facă din nou, iar noi am ales momentul: 3 octombrie 2020. Pentru siguranța voastră și a celor dragi vouă, ne-am decis să vă ușurăm participarea mutând totul online.

 

În 2020, Ediția a 5-a TEDxConstanța ne aduce provocări în plus la nivel organizatoric și, în același timp, și oportunități: ne adresăm unui public mai larg și pentru prima data avem și vorbitori internaționali!” a declarat Cornel Marcu, deținătorul licenței de organizare a evenimentului TEDxConstanta.

Tot acesta adaugă:

„Tema de anul acesta sperăm sa aducă participanților un plus extraordinar: ideea că schimbarea perspectivelor ne ajută să ne adaptăm, implicit să mergem mai departe și într-un fel special, să ne ofere unghiuri importante despre cunoașterea noastră și a celorlalți!”.

 

Pe data de 3 octombrie 2020 te așteptăm să iei parte la evenimentul anului. Vino să asculți ce au de spus vorbitorii TEDxConstanța. Ediția de anul acesta vă va uimi în adevăratul sens al cuvântului.

Printre vorbitorii ce vor urca pe scena virtuală TEDx se numără: Ciprian Stănescu (co-fondator Social Innovation Solutions), Răzvan Popescu-Mirceni (director S.E.O.P.M.M), Dan Amariei (vocalist al trupei OCS), Cristina Tartău (arhitect și supraviețuitor COLECTIV), Alina Greavu (aka ALUZIVA), Teia Ciulacu (fondator Asociața ViitorPlus), Clemente Cappello (antreprenor), Bîlbă Anca (psihoterapeut), Tanya Katphal (fondator Eat My News), Cristian Presură (Research Scientist at Philips Research Eindhoven) iar lista nu se oprește aici.

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul evenimentului.

Un eveniment susținut de: Banca Transilvania, OIL-Terminal, Argus Constanta, Dobrogea, AYG România, Leadership Today, Mind Evolution, România Pozitivă,  IQAds, SMARK, Constanta100%, Ziua de Constanta.

Conferința TED oferă șabloanele generale pentru programul TEDx, dar evenimentele individuale, precum și TEDxConstanța sunt organizate independent. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related