[Voci online] Maria Coman: Mă străduiesc să fac parte din bula moderaților. Poate bula ”middle aged care a văzut destule și nu prea mai speră în multe”

Maria Coman vede perioada actuală ca pe o schimbare de epocă, o trecere către o realitate în care vom trăi cu toții mai mult în virtual. Iar izolarea ne-a arătat că se poate, de fapt, oricât ne-am crede noi de nepregătiți să renunțăm la viața cu aer liber și soare. Nu zice nimeni că se întâmplă mâine, dar nici nu mai putem nega multă vreme paradigma către care ne îndreptăm, mai ales dacă ne uităm mai atent la copii și la preocupările lor.

Există și partea binelui, din care putem privi pandemia asta. Căci el este, chiar și în mijlocul știrilor false, conspirațiilor și scandalurilor de tot felul, despre care citim sau auzim în jur.

”Ne-am întors la ai noștri, am avut timp de copii, de gătit, am făcut brownie cu peanutbutter. Mă rog, să nu exageram, eu chiar n-am făcut nimic remarcabil, nu m-am apucat de alergat, nici de sport cum trebuie, n-am citit mai mult, nu tricotez, nimic în plus. Poate ar trebui să păstrăm chestiile astea și după.”

Maria Coman este om de televiziune de aproape 25 de ani. A făcut Jurnalismul la sfâșitul anilor ’90, iar de 2 ani s-a apucat de Psihologie. Nu discută public aproape deloc despre politică, în schimb povestește pe Facebook despre cărți, teatru, de unde se îmbracă și unde mănâncă bun. Și mai are un proiect de interviuri online, acolo aduce oameni cu care vorbește despre sănătate, educație, festivaluri și inovații.

Dacă ar fi să se încadreze într-o bulă a online-ului, ar numi-o ”middle aged care a văzut destule și nu prea mai speră în multe, în afară de ce poate face el însuși și cu prietenii lui”.

Bucăți din povestea ta

Eu sunt bucureșteancă de generații, am crescut (pare snob, dar e adevărat) în Cotroceni, unul dintre bunicii mei e unul dintre fondatorii pediatriei românești, unul dintre străbunicii mei l-a tradus pe Dante prima dată în română, am crescut cu scriitori ai epocii în casă, dar și cu câini, pisici, broaște țestoase și ce alte viețuitoare mai adunam eu si fratele meu de pe afară, dar și cu niște șobolani uriași, tot în casă, pentru că viața în Cotroceni nu era chiar așa de vis pe vremea aceea, mai ales după ce Ceaușescu a sistematizat Dâmbovița. Am făcut Jurnalism la sfârșitul anilor 90, fac Psihologie acum, 20 de ani mai târziu. Tocmai încep anul 2. Lucrez în televiziune de aproape 25 de ani, știu că pare ceva glamour și spectaculos, dar televiziunea e de fapt ceva foarte exact și cu reguli și cu multă disciplină. Și cu spectacol, evident, dar cu multă disciplină. Suferințele oamenilor sunt grele și greu de dus, poveștile lor adesea sunt grele. Să îi ajuți e ușor.

Întâlnirea cu online-ul

Cred ca aveam internet de pe când făceam practică la Radio Total, deci undeva prin 97? 98? A trecut cât a trecut :) o viață practic, în care s-a schimbat totul și s-a schimbat toată perspectiva. În primii mei ani de reporter de teren ne scriam știrile pe hârtie cu pixul și le dictam la telefon sau, dacă eram la guvern, le trimiteam pe fax. Le lua șeful de secție, le corecta cu pixul, le dădea mai departe. Ne căutam știri mergând prin ministere și stând de vorbă cu surse, iar documentarea o făceam tot așa, din sursă în sursă. E mai ușor cumva acum, dar cred că mai dificil să  selectezi informația relevantă. Altfel, lifechanging pentru mine cred că a fost chatul de la Hotmail, Doamne, cât mai stăteam să vorbim pe el când prindeam calculator cu internet prin redacție. :)

Cum vezi mediul virtual de acum

Nu știu exact cum e împărțit, nu știu dacă e împărțit cumva. Lumea se duce adesea după trend, fără să își mai pună probleme mai profunde. Uite, de exemplu acum, toată lumea se agită cu mască/ fără mască/ la școală/ online, și așa mai departe, dar nimeni nu discută despre ce ar trebui să învețe copiii ăștia la școală, despre faptul că programa nu e adaptată acestui tip de învățământ hibrid. Multă formă fără fond, mult zgomot pentru nimic, de fapt. Politica a fost întotdeauna subiect de scandal, să ne aducem aminte că în anii 90 nu-și mai vorbeau părinți cu copii din cauza opțiunilor politice, nu s-a schimbat mare lucru.

Tu în ce ”bulă” ești

Eu mă străduiesc să fac parte din bula moderaților, nu știu dacă există, dacă există sigur suntem puțini. Adică eu nu cred că există oameni providențiali în politică, nici oameni care fac doar rău, cred că e bine să te uiți cu atenție și la ce fac oamenii, nu doar la ce spun ei, mă deranjează rău că nivelul oamenilor politici de acum e atât de jos, dar pe de altă parte cam ăsta e nivelul societății. Poate bula ”middle aged care a văzut destule și nu prea mai speră în multe, în afară de ce poate face el însuși și cu prietenii lui”.

Vocea ta online

Eu sunt Vărsător și zice acolo că suntem avangardiști. Și eu chiar cred că așa e. Mai în glumă mai în serios pe când trollam eu pe Facebook cu mii de comentarii la câte o postare, lumea era încă liniștită pe acasă. Însă pentru că sunt și leneșă și superficială (nu mă autoflagelez, chiar sunt) nu m-am străduit prea mult să valorific potențialul ăsa. Am așa o voce în bula mea (am în total pe toate paginile vreo 30.000 de oameni care mă urmăresc).

Nu discut despre politică, încerc să promovez afaceri locale, un stil de viață cât mai sănătos, scriu despre cărți destul de mult, despre seriale (chiar, voi la ce vă mai uitați????), despre piese de teatru la care merg, și știu sigur că sunt mulți oameni care cumpără după ce văd la mine, încearcă produse după ce văd la mine, citesc după ce văd la mine. De lene, cum spuneam, n- am valorificat asta niciodată.

Brandul personal

Nu știu dacă am reușit să creez un brand al meu online. Dar știu că vorbesc despre locuri care îmi plac mie, despre oameni care îmi plac, despre simplificare și simplitate. Scriu de unde mă îmbrac, de exemplu, iar online-ul pe mine m-a ajutat să mă redefinesc stilistic și ca și mod de viață. Din online și în online am reușit să mă aprovizionez- cu ghilimele- în special de la designeri români și să îi descopăr pe ei și creațiile lor și încerc să dau asta mai departe.

Îmi place să mănânc, scriu despre restaurantele care îmi plac. Îmi place să merg la piață și să cumpăr produse locale, pur și simplu cred că a fost o devenire comună, o creștere comună firească. Ziceam că am ales să nu discut aproape deloc politică pentru că îmi e destul de greu încă să fac față tuturor comentariilor- mă iertați- cretine, nu prea am chef să răspund unor atacuri la persoană. Am construit în paralel cu TV un proiect de interviuri online în care vorbesc fix despre alte subiecte decât politica- sănătate, educație, festivaluri, lucruri frumoase, inovații, oameni pe care nu apucăm să îi vedem și să îi ascultăm la televizor, dar pe care online avem mai multă tihnă și timp să îi înțelegem. Am scris mult și despre copii, pe Mothers And the City, mai puțin în ultima vreme de când cu facultatea. Proiectul cu Mothers a pornit din ideea de a arăta că dictatura părinților perfecți trebuie învinsă. :)

Nu expun prea mult din viața mea privată, cred eu. Mă bucur că nu era Facebook pe vremea când pierdeam (destul de multe) nopți. Nu am pus poze explicite cu copilul meu niciodată, acum nu mă lasă ea. Încerc să nu jignesc, nu mă mai bag în dispute, pentru că sunt fără sens. Cam așa.

Responsabilitatea, cum o simți

Eu cred că trebuie să fim responsabili oricând, cu atât mai mult când cineva ne urmează. Nu recomand ce nu știu, nu scriu despre ce nu știu, mi se pare incredibil ce anvergură de iresponsabilitate a luat adesea chestia asta cu influencerii, nu vreau să fiu acolo, mulțumesc. :)

Ai vrut vreodată să renunți la contul de FB

Nu am vrut, de ce să vreau? M-am cam plictisit, ce e drept, aștept The Next Big Thing, dar de ce să renunț?

Conflictele, ce faci cu ele

Păi nu prea sunt conflicte, pentru că nu m-am băgat în subiecte controversate. Dar când sunt, dau block la comentarii în care lumea își dă cu părerea despre locul meu de muncă, despre mine ca și atac la persoană, despre familie. Nu accept jigniri între cei care comentează, încerc să aplanez eventualele conflicte și neînțelegeri inerente comunicării scrise.

Subiectele pe care le abordezi

Am explicat un pic mai sus. Mi-ar plăcea să fim mai conștienți că toate alegerile noastre sunt importante, știu că pare așa un fel de #salvatibalenele, dar eu cred că plasticul și încălzirea globală sunt probleme reale, așa că vorbesc despre ele și despre faptul că mă duc cu sacoșe la piață (e adevărat, acum câțiva ani cam râdeau vânzătoarele de mine, că de ce nu vreau pungă, acum deja se vede o schimbare).

Mă enervează încă destul de mult ipocrizia, uite, acum că e campanie, ne facem mutații false în oraș ca să ne aducem copiii la alte școli decât cele de care aparțin, dar ne plângem vocal că e aglomerat în oraș și că așa nu se mai poate și că nu e normal să fie 30 de elevi într-o clasă. Nu e normal, dar ia să începem schimbarea de la noi și să îi lăsăm la școala de care aparțin și atunci va crește și nivelul școlii, va scădea și aglomerația și banii vor fi și mai bine distribuiți. Ne plângem că e trafic, dar parcăm pe trecerile de pietoni, pe colțurile intersecțiilor, oriunde ni se pare convenabil.

Când scriu pe site, cam rar în ultima vreme, mă documentez, citesc destul de mult despre subiect, încerc să am o abordare cât mai acoperitoare. Nu prea scriu la nervi, mi se întâmplă foarte rar asta. Scriu despre locuri în care merg, deși scriu mai puțin în ultima vreme, pentru că nu vreau să se aglomereze. Știu, e egoist, dar asta e.

Regulile de la care nu te abați

Nu îmi plac oamenii care jignesc, spune mai multe despre ei decât își dau eu seama, nu îmi plac oamenii agresivi, prefer să îi evit, evit și să le răspund. La limită, îi blochez.

Granița dintre Key Opinion Leaders și Influenceri

Habar n-am ce e cu granița asta. De la noi o urmăresc pe Liana Popa (avețișiperoz) pentru că îmi place să cred că împărțim aceleași valori, citesc recomandări de carte, de restaurante, de magazine pe gustul meu. Citesc câteva site-uri de călătorii, îl urmăresc pe Răzvan Pascu pentru recomandări, dar dacă mă iei repede nu prea știu să dau exemple concrete.

Cum trăiești în pandemie

Am rămas fără spectacolele de teatru, ceea ce pentru mine e foarte rău. Pentru că sunt unele spectacole pentru care aș ieși din casă la 2 noaptea, iar eu nu ies practic pentru nimic din casă la 2 noaptea. Lucrăm împărțiți în ture, o săptămână cu o săptămână, ceea ce e încă ciudat. Am învățat multe și am citit multe, eu sunt interesată de imunitate și medicină de câțiva ani buni, așa că mi s-a părut interesant să citesc despre coronavirus, efecte, moduri de gestionare în diverse țări, atitudini, de toate.

Lecțiile

Încă învăț. Că ne adaptăm la orice? Că se poate ca totul să se oprească de pe o zi pe alta? Deși pe mine asta nu m-a încurcat prea tare, nu-mi place să fac planuri. Că depindem și de ceilalți, oricât ne-am strădui noi. Că oricât te-ai proteja, tot ți se poate întâmpla.

Efectele crizei actuale

Nu știu dacă e o criză. E o schimbare de epocă, asta e sigur. În 20 de ani probabil majoritatea vieții noastre va fi virtuală. Eu nu cred că sunt pregătită pentru asta, mie îmi place la aer, îmi place toamna, îmi place real life, încă, dar e o tendință pe care n-o putem nega. Faptul că oamenii se comportă altfel online înseamnă doar că e o nouă paradigmă la care va trebui să ne adaptăm. Relațiile copiilor noștri vor fi mai mult virtuale, degeaba îi vom certa noi că nu ies afară. Va fi o altă lume, iar izolarea de acum ne-a arătat că de fapt se poate. Se schimbă comportamente, tipare familiale și sociale, ar trebui să se schimbe și tiparele educaționale, nu putem ignora la nesfârșit.

Cum au comunicat autoritățile

Ale noastre? Prost. Știam că pot puțin, mi se pare că au putut mai puțin decât mă așteptam eu. Ne-au certat tot timpul, s-au bătut cu pumnul în piept că au făcut bine, ne-au mințit cu economia care merge bine când știm cu toții că nu e așa. Oribil. Și iresponsabil. Uite, de exemplu mesajul cu poartă mască e unul bun. Și lumea l-a înțeles. Și în mare parte paortă mască. Și pe urmă vine câte un oficial și spune că numărul îmbolnăvirilor crește pentru că nu se poartă mască. Alte autorități din alte țări le-au mulțumit oamenilor. Le-au dat speranță. Le-au dat măști și teste gratis. Le-au dat încredere. Cam aici e diferența.

Binele, dacă ne-am uita în direcția aceea

A adus bun totuși, criza asta, ne-a dat niște timp să ne resetăm și să ieșim din roata aia zilnică a alergăturii adesea fără folos. Ne-am prins că se poate și mai încet și cu mai puțin. Ne-am întors în casele noastre și cred că e bine că am făcut asta. Ne-am întors la ai noștri, am avut timp de copii, de gătit, am făcut brownie cu peanutbutter. Mă rog, să nu exageram, eu chiar n-am făcut nimic remarcabil, nu m-am apucat de alergat, nici de sport cum trebuie, n-am citit mai mult, nu tricotez, nimic în plus. Poate ar trebui să păstrăm chestiile astea și după.