Concertele cu trupe din zona non comercială, adică alea pe bune și fără prea multe negative în fundal, au de câțiva ani un follower important în persoana lui Criticeyez. Înarmat cu telefonul, multă răbdare și timp de scris imediat după event, Răzvan Patachi a fost la peste 1000 de concerte în ultimii ani și nu are de gând să se oprească. Știe tot ce mișcă, și-a mărit zona de colaboratori și în țară, ca să aibă o imagine de ansamblu a scenei locale.
"Sunt oameni care scriu din Iași, Sibiu, Brașov, Timișoara. Mie mi-e greu să ajung acolo, dar sunt metode să ajungă informațiile la mine. Acum suntem cred vreo 8 persoane care scriu ocazional pe platformă. Ai fost undeva și ți-a plăcut, scrie. Asta e tot. Support, critică, ideea e să fie constructivă. Puneți niște poze și scrieți cu diacritice obligatoriu.", Răzvan Patachi.
Într-o nostalgie după perioada Atomic, spune că e posibil să existe un gap în anii următori, din cauza pandemiei care a pus pe hold multe trupe tinere, adică ne vor lipsi trupele care acum trebuia să livreze noul trend și e posibil ca peste ani să avem aceleași voci în prim plan.
"În câțiva ani, o să rămână doar trupele mari, consacrate, care o să ne cânte, dar ele îmbătrânesc, nu mai pot fi la fel de proaspeți. Cât poți să-i ceri lui Despot să scoată piese faine sau lui Chelemen sau Blidariu? Sunt ok, dar intervine vârsta și nu mai pot fi la fel de pe trend cu puștimea, sunt 20 de ani diferență."
Primele legături cu muzica
Am o istorie complicată, dar n-are importanță. La 18 ani am venit în București la facultate în 1994, am făcut Politehnica, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, pe la Leu pe acolo, inclusiv Regie. Și de atunci nu m-am mai intors în localitatea de baștină, pe care pot s-o consider Bacău. Sunt undeva între Bacău și Tg.Mureș. În 2000 am ieșit de pe băncile facultății și m-am angajat la Cosmorom, inginer, pierdeam nopțile prin centrale. Pe toată perioada facultății mergeam la concerte, încă nu apăruse Atomicul, muzică românească la TV nu-mi amintesc să fi văzut.
Primele concerte la care ai fost
Primele concerte au fost în Club A, unde mergeau studenții, cred că am văzut ceva Șuie Paparude, dar nu mai știu exact când și unde. Prin Web mai mergeam. În cluburi se fuma și era înfierător pentru mine ca nefumător. Era muzică ce nu prea o găseam pe folderele cu mp3-urile din cămin, pe care acum aș încadra-o ca alternative, experimentală. Rareori găseam piese pe care să le aud și în altă parte. În Club A era muzică de studenție și de dansat. La fel era și în Expirat, mai târziu. Mai erau celebrele discoteci din Regie, unde era muzică de agățat și dansat. Aici nu prea găseai muzică românească, singurele piese românești erau un fel de populară, pe la 3,4 dimineața, un fel de regaetoane de azi. O muzică de paranghelie unde se făceau hore.
Pentru mine underground-ul a fost mai târziu descoperit. Am avut mai multe legături cu underground-ul în Bacău, cu trupe care cântau pe atunci, din zona metalului și punkului băcăoan. Totem, de exemplu, era o trupă de metal pe care o urmăream prin concerte. Acum ei fac o chestie mișto, cresc niște trupe mici, Flaming Skies e una din ele.
Rocker, depeșari, discari
Pe vremea mea lumea era fragmentată în rockeri, rapperi, discari, populară, depeșari. Nu prea se amestecau, publicul în niciun caz. Îmi aduc aminte bătăi între punkeri și hipioți, între metaliști și discari și în București și prin alte orașe. Nici trupele în sine nu amestecau lucrurile. Prima oară am sesizat chestia asta de-i zice fusion azi la Body Count, unde raperul Ice T intrase pe zona de hardcore și atunci se distrau și ăia și ăia. Apoi au venit Prodigy etc. și așa s-a ajuns la ziua de azi, iar mie mi se pare un câștig. S-a dat drumul la niște resurse foarte mișto. Cât de mult poți să te duci pe un gen, câte drujbe poți să bagi?
Mai găsești fani până la moarte ai unui singur gen, dar până la urmă eu cred că au de pierdut cu puritanismul. Înainte eram segmentați, acum ne-am amestecat și e mult mai mișto. Găsesc niște combinații mult mai interesante azi, de exemplu, între folclor și electro, sau jazz și metal.
Cafea cu sare și doza de hate
După aia, am pe canalele pe care ți le dă societatea: job,casă, familie, copii, am făcut o pauză vreo 10 ani. Muzica era o chestie colaterală, tot timpul ascultam, dar nu mai aveam plăcerea și nici timpul de a descoperi. Muzica românească dispăruse pentru mine. Îmi pare rău, pentru că mi se pare că am pierdut fix perioada Atomic. Până prin 2010 a fost pauză, am niște găuri, ceea ce e și ok, că am lucruri de descoperit, dar în același timp nu e prea bine pentru ce fac în prezent la Criticeyez.
Apoi, am redescoperit totul odată cu Facebook-ul. Mi-am făcut un cont care se numea Cafea cu sare, care era pe hate. Mai mergeam pe la câte un concert din ăsta underground și făceam mișto de oamenii ăia. Erau niște chestii de care nu sunt mândru azi, dar care m-au format într-un fel. Ai băut vreodată cafea cu sare? Are rolul de a te trezi dintr-o beție cruntă, te curăță stomacal și te trezește și la mansardă, dar prin vomă. Cam ăsta eram eu, vomam pe acolo tot felul de tâmpenii. Nu mai am contul. La un moment dat făcuse altcineva pagina Cafea cu sare și mi-a dat report, mi-a închis Zucky contul. Știu că mă luasem de trupe din zona rock, nu mai vreau să dau nume, între timp am devenit prieteni, nu aș vrea să știe că eu am fost acela.
Criticeyez, raport din fața scenei
Prin 2012 au fost schimbări în viața personală. Am venit mai spre centrul orașului, am schimbat anturajele și am început să frecventez mai des Fire, Controlul vechi, Panic, Underworld. Fiind vorbăreț de felul meu și de grabă legător de conversații, am început să intru în vorbă cu artiștii. “Mamă, ce mi-a plăcut piesa aia!”. Am început să le caut -mulțumesc youtube că exiști- iar unii oameni au început să-mi spună, “băi de ce nu scrii tu chestiile astea?”.
Așa că în 2014 am făcut pagină de Facebook Criticeyez și scriam exclusiv acolo, puneam o poză și câteva concluzii din perspectiva de spectator. Atunci mi-a venit ideea asta, să fac ceva constructiv, să nu mai fiu pe hate. Pe love, pe critică ok, adică îi spui omului “aș vrea să văd mai multă mișcare scenică, îmi place zona aia, ailaltă e moartea pasiunii”, nu dai cu parul, adică o critică prin care să-l faci pe om să te citească, nu să te urască. Am observat că ura nu ducea nicăieri, te băga într-un conflict și atât. Am văzut că funcționează, am îmceput să dau un feedback din fața scenei care s-a dovedit a fi prețuit de artiști. Am dus-o așa vreo doi ani, apoi am vorbit cu Alex Turcu, tipul de la Contemporary Establishment, care mi-a zis să-mi fac un site, că acolo rămân lucrurile, pe Facebook dispar.
În 2017 a început site-ul pe platforma de la wordpress, plătit de mine și cam asta e ideea. Să fie ceva în zona de start up a underground-ului, de a-i susține pe cei care-s la început și vor să știe cum se aude, care sunt impresiile din public. Pentru trupele mari sunt doar așa, un cronicar de underground. Adică scriu, s-a întâmplat, a fost ok și rămâne acolo dacă cineva caută. Pentru trupele noi însă e diferit, în cazul în care cineva face scouting și dau peste ele, chiar le ajută.
Surprizele din noul val
Am ceva exemple în zona asta. De exemplu, primul concert Ana Coman, în formula asta în care ea își cântă piesele ei, a fost organizat de mine în Londophone, acum vreo 3 ani. Avea niște emoții... Am auzit-o cântând la Războiul Sfârșitului Săptămânii la Guerrilla, i-am zis că am un spațiu mic unde s-ar putea desfășura și a zis da cu mari emoții. Om la lună, la fel. Doru cânta de unul singur prin locuri mici, l-am invitat în Duda, apoi i-am zis să încerce formula de band și acum uite ce succes au.
Mai e o trupă în Cluj, Blue Velvet, mai e Alexu & The Voices Inside, mai e Adam's Nest, pe care i-am susținut de la început, Coven Clash, Trees Orchestra. Ce am făcut a fost doar să-i ascult, să-mi placă, scriam imediat despre ei. Pentru ei era ceva neașteptat și le spuneam imediat după show impresii, “s-a auzit de rahat aici, hai să mai cânți și în altă parte”. Tot timpul feedback-ul a fost wow, cineva a scris despre noi. Eu nu credeam că fac mare lucru, dar asta a fost benzina mea, când vedeam că unele lucruri merg mai departe. Ăsta a fost core-ul, pentru că nu scriu doar despre muzică, mai scriu și pe expoziții, festivaluri de film, de muzică. Din Electric Castle am scris 4 ani la rând despre scena din Hangar. Blogul e doar despre artiști români. Să promovez cumva ce e de aici, să le dau feedback din fața scenei, era ceva intim. La trupe mari de afarîă, ce să scriu? La Bring me the Horizon sau Florence & the Machine, e ok, nici nu știu dacă ești tu :). În schimb pentru trupele la început de drum e altceva. Brute, altă trupă de alternative, la început de drum, acum e într-o pauză, dar le tot zic să insiste. Acum vreo 3 ani îl ascultam pe Bogdan Șerban care încerca să găsească trupe noi pentru rubrica Nesemnații. Acum, pe unele trupe, le găsesc înaintea lor, cu asta mă ocup. Mă bucur când propun pe unii pe ici pe colo și merg să cânte prin diverse locuri. Din păcate sunt puține astfel de demersuri la firul ierbii.
Underground = fără comercial
Cele mai apropiate trupe de zona comercială care apar pe blog sunt trupele consacrate gen Vița de Vie, Coma, Byron, RATB, care au și o latură să-i zicem comercială pentru că și-au construit drumul până acolo.
Am și colaboratori din alte zone muzicale, de exemplu în zona de rap, unde eu ajung foarte rar. Am și o explicație la asta, am impresia că tot ce e pe zona hip hop, rap, nu se promovează pe Facebook. Ei o ard mai deep underground, trebuie să fii cunoscător, să intri în lumea lor. Muzica rap a existat pentru mine într-o anumită parte a vieții destul de prezent, acum însă mai rar, dar asta nu înseamnaă că nu o să se scrie pe criticeyez. De aia am căutat un om care știe ce e acolo și are o rubrică lunară pe zona asta. Check Frughoulu’ pe facebook. Sunt niște oameni care au aderat la ideea asta a mea și mă bucur. Sunt oameni care scriu din Iași, Sibiu, Brașov, Timișoara. Mie mi-e greu să ajung acolo, dar sunt metode să ajungă informațiile la mine. Acum suntem cred vreo 8 persoane care scriu ocazional pe platformă. Ai fost undeva și ți-a plăcut, scrie. Asta e tot. Support, critică, ideea e să fie constructivă. Puneți niște poze și scrieți cu diacritice obligatoriu.
Criticul de modă veche față-n față cu acțiunea
Lucrurile se schimbă. Cine mai are timp să scrie. Se mai găsesc vreo câțiva totuși. Mai e Mihai Tiță, de exemplu, dar care parcă e prea pe hate câteodată. Sincer dacă aș putea să fac un om din mine și el, ar ieși un critic perfect, eu uneori sunt prea pe love.
Poate nu ar fi share-uit dacă nu ar scrie așa...
Posibil, nu-l cunosc personal, dar îl citesc pe Supraelastic. Mai sunt, Hoinari printre litere, un tip Iași pe zona Moldova, Zoltan Varga pe Banat, Rock Monsters, Infinite People, Un site de muzică. E posibil să fie și site-uri care-și monetizează content-ul, nu știu. Mie mi-ar plăcea să fiu un pic mai incisiv, dar poate e un defect de-al meu ăsta, că sunt prea pozitiv. Parcă nu-mi găsesc cuvintele când trebuie să spun cuiva “You suck”. Și atunci, evit să-i spun public, îi dau mesaj personal, băi nu te încadrezi aici, nu e pe zona mea, mesajul nu e ok etc. Ce ajunge în online pe pagină e filtrat. Mulți îmi scriu pe mail, îmi trimit piese, uite am scos o piesă, cum ți se pare?. O ascult și dacă nu am chemarea să scriu, îi zic din prima. Cumva zona de critic e nevăzută. Ce ajunge pe site, e acolo pentru că merită promovat și vorbit despre.
Cum e primită critica
Unii se entuziasmează, alții corectează și vin să-mi zică ideea lor, că ei voiau să transmită de fapt altceva. Doar că ei îmi vorbesc din postura de artist, iar eu din cea de ascultător sau spectator. Am avut și hate-uri, inevitabile. E ok, mi le asum, deocamdată nu am luat bătaie.
Recenzii de afară / surse de inspirație
Uite, Dan Fințescu scrie, are o rubrică asemănătoare cu Sacoșa cu prospături, în care pune ce piese i-au plăcut lui în ultima lună. Ajung și piese din underground pe acolo. Mai sunt artiști care scriu, de la Despot de exemplu am aflat de Elven Bird din Sibiu. Eu am scris la un moment dat că dacă vă share-uiți toți între voi, artiștii, vă crește la toți reach-ul. Uite, un defect pe care-l am e că nu mai citesc recenzii și nu prea mai ascult muzică de afară. Nu prea mai am timp, mi-l dedic muzici din țară și din Rep. Moldova. Și ăsta e un defect, pentru că România nu e chiar un far muzical, cumva avem niște influențe, voite, nevoite de afară, UK, State, ne ducem în zona aia, chiar dacă nu vrem, iar eu pierd legătura cu ce e acolo, ceea ce e uneori un handicap.
Sunt convins că afară încă mai există recenzii foarte acide, unde încă mai vedem nota 2 pentru un album care mie sau ție s-ar putea să ne placă foarte mult. Dar eu cred că nu există bad publicity. Dacă ai un reach de 100 de mii și dai nota 2 unei trupe, poate 5 % din oameni o să dea click să asculte albumul și o să-l și cumpere. Zici merci că mi-ai dat și nota 2. Deci asta aș îmbunătăși la mine, să ascult mai multă muzică de afară, dar când ai 2 copii, plus job...
Cât timp investești în Criticeyez
Zilnic, există o componentă căreia îi dau între o oră și cinci ore, ăla e timp dedicat. Bine aici intră și concertele în sine. Dacă tot ai o pagină la care se mai uită niște oameni, merită să faci ceva cu ea, să mai promovezi chestii mai fără vizibilitate, din București sau din țară. Rar dau share evenimentelor din Expirat sau Control, acolo se promovează singuri. Dar la cluburile mai mici e important dacă mai vin încă 20 de oameni după ce află de la tine. Eu sunt la nivelul pitici, juniori, grass roots, încerc să ajut zona asta.
Ce gen de articole prinde mai bine pe site
Da, m-am gândit la asta, pentru că și interesul meu e ca un articol să ajungă cât mai departe. Recenziile de concerte. Înainte de pandemie mergeam la minim 2 pe săptămână. Am trecut ușor de 1200 de concerte, în locații din țară, cluburi sau festivaluri. Anul ăsta aveam planuri să ajung la Opencamp la Vaslui, la Zilele Nordului, la Momente de Ogradă, Rocanotherworld, locuri în care n-am ajuns niciodată. O parte s-au ținut și anul ăsta’ dar în alte forme.
Întotdeauna pun niște poze, pe care le fac eu, 95% cu telefonul mobil, e o calitate low, dar e de acolo dintre spectatori, dar asta e și ideea, sa scriu din fața scenei, nu ar fi fair să merg pe backstage. Apoi, incerc să mă încadrez în 500 de cuvinte, să dureze 2-3 minute cititul. Ceva între o postare de FB și un articol de presă. Scriu despre experiență, locul în care merg, dacă au ceva de îmbunătățit, de la sonorizare la bodyguard. Mai am am o rubrică, Sacoșa cu prospături, în care pun ce piese consider eu că sunt ok, pe gustul meu, din ultima perioadă. În 3, 4 zile, de obicei se umple sacoșa, care are vreo 7- 8 piese. Le dau când sunt încă prospături, prefer să le ascult și să dau o impresie, ce mi-a zis mie piesa aia. E mai bine așa. Am ajuns deja la vreo 170 de sacoșe. Un camion.. Merg bine și recenziile de albume, astea sunt un pic mai lungi, ajung cam la 3-5 minute să le citești.
Alternative Culture, un proiect pandemic
Proiectul s-a născut în toamna anului trecut de fapt, când planurile erau cu totul altele. A început oameni din zona organizatorilor să vină să-mi ceară părerea despre ce trupe să cheme la tot felul de festivaluri. Așa am ajuns și la Ionuț Trandafirescu, care în urma unui concert cu To the South, bluebird, m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să fiu partener media pentru concert. Am zis că mă bag și așa ne-am împrietenit. După care, la o lună, mi-a propus să facem ceva împreună, care însemna să concepem niște evenimente altfel, să aducem artiști de afară, mai neascultați, de nișă, printre care să strecurăm și artiști locali. Erau nume de afară interesante propuse de Ionuț, cel care se ocupă printre altele de Bucharest Phototofest și de Festivalul de Film Palestinian.
A venit pandemia, s-au oprit toate planurile pentru Alternative Culture și am zis, hai să facem ceva pentru ai noștri. A durat o perioadă organizatul, așa am ajuns la Miluță Flueraș, pe partea tehnică foto/video/audio. Așa am decis să mergem cu gear-ul nostru să facem niște materiale care să rămână trupelor și să încercăm să le și monetizăm, să încercăm să dăm și niște suport financiar trupelor. Rolul meu a fost să contactez trupele, Miluță pe tehnic, iar Ionuț pe social media și contactele cu partenerii . Momentan s-a oprit proiectul pe la ediția 12, pentru că toată lumea voia să iasă din case. No more online. Acum suntem back on track, vrem să aducem trupe de afară când se va putea călători, dar e greu să faci ceva într-o sală în care încap doar 30/50 de oameni, când trupa are 10 mii de euro fee. Încă ne căutăm formula, din păcate nu am găsit sponsori pentru versiunea Digital Sessions. A fost dezamăgitor că nu am găsit un brand care să ne susțină. Am găsit Guerrilla ca partener media, dar nu și pe cineva cu bani care să vină alături de noi, în afară de niște institute culturale care au promovat mai mult zona lor de interes, nu muzica neapărat. Marile branduri s-au orientat spre evenimente online cu trupe din zona comercială, undergroundul rămânând, din nou, o Cenușăreasă.. A fost o perioadă tulbure în care toți voiau să găsească reach mare cu bani puțini. Underground-ul în România nu-ți oferă reach mare, iar toți s-au dus către artiștii consacrați. Adică don’ get me wrong și Smiley și Andra au suferit, dar nu ca trupele mici și au avut de unde. Trebuie să treacă primăvara 2021, ca să revenim la proiectul cu trupe din afară. Avem niște nume mișto pregătite, dar nu am voie să ți le zic, sunt ceva legături bune pe Islanda, Canada și Germania, atât pot să-și spun.
Scena de la noi, pre si după covid
Înainte de Covid aveam senzația că se reface încet încet valul Atomic. Atunci s-au lansat foarte multe trupe care au rezistat peste timp și faptul că unele trupe reușeau făcea ca alte trupe să se lanseze, să intre într-o sală de repetiții. Apoi s-a stins, dar în ultimii cinci ani începuse să se reconstruiască și destul de solid. Asta înseamnă trupe care cântă de mai mult de 2,3 ani împreună, înseamnă că sunt săli de repetiții și niște hub-uri în care se repetă, cluburi de la 30 până la 400 de oameni în care se cântă relativ des, de câteva ori pe săptămână, plus abordarea genurilor total necomerciale.
După Colectiv, a fost un șoc puternic, emoțional. Artiștii au fost atât de loviți încât nu mai aveau chef să se distreze, să facă show. Plus locațiile, care au trebuit să se reorganizeze. Ăla a fost un șoc care a durat cam 5, 6 luni, pe bune. Dar acum, cu pandemia șocul a fost mult mai mare. Și ăsta nu știm cât va dura. Ce am văzut eu, e că trupe la început de drum au dispărut pur și simplu, nu se mai puteau întâlni, nu mai aveau unde să cânte, plus problemele personale pe care le aveau vis-a-vis de molima asta sau ce o fi. Unii sunt mai nepăsători, alții mai panicați. Așa că dacă într-o trupă, bassistul de exemplu vine și spune că nu cântă decât cu distanță de siguranță și ceilalți nu vor sau nu e destul spațiu, devine complicat, ce faci, il schimbi, e corect? De aia, acum e în cădere zona. S-au mai relaxat lucrurile, dar unii și-au pierdut sălile de repetiții, alții se bazau pe niște venituri luate peste vară de la festivaluri, ciupeli mici ca să-și susșină viața trupei sau investiții în scule. Acum se duce în jos, ca la fotbal. Iar dacă acum se duce în jos, se va resimți în câțiva ani, o să rămână doar trupele mari, consacrate, care o să ne cânte, dar ele îmbătrânesc, nu mai pot fi la fel de proaspeți. Cât poți să-i ceri lui Despot să scoată piese faine sau lui Chelemen sau Blidariu? Sunt ok, dar intervine vârsta și nu mai pot fi la fel de pe trend cu puștimea, sunt 20 de ani diferență. Asta înseamnă că zona de underground intră într-un proces de transformare și rămânem cu comercialul și eu n-o să mai am despre ce să scriu :).
Site-ul tău a mers bine în perioada asta?
Da, pentru că trupele aveau piese ce trebuiau lansate, aveau programate lansări de albume în martie, aprilie, mai, cine să le asculte? Lumea stătea pe online toată ziua, dar după o perioadă nu a mai mers nici asta. În schimb, ce poate rămâne la lessons learned după perioada asta, cred că ar fi ok să existe și o latură online a oricărui concert. Dacă ai un gig live în Expirat sau Control, poți să instalezi niște camere și să-l dai și pe online. Poți pune o taxă minimă, cât vrei tu, pune 5 lei, 10 lei. Așa obișnuiești oamenii care nu pot veni la concert cu genul de experiență online. Eu cred că oamenii care vor să ajungă cu adevărat la concert, vor veni la locație, care nu au chef vor rămâne să se uite de acasă.
Vlogul criticeyez, in stadiu de proiect
Da, am o propunere de la cineva, din zona de A.I., care vrea să creeze un personaj animat și eu să am un dialog cu acel personaj pe diverse zone muzicale din România. Practic, Sacoșa cu prospături s-ar transforma într-un fel de vlog. E incipientă treaba, există personajul, trebuie lucrat la concept, nu pot spune mai multe. Nu știu dacă sunt destul de carismatic încât să apar eu cu fața mea.
Monetizarea criticii
Nu cred. Am analizat chestia, nici nu-mi doresc prea tare să fie monetizabil. Vreau să-l țin independent, dar nu exclud o monetizare însă. Dacă vine Pegas la mine și-mi propune să-mi plătească deplasările, poate o să zic da, pentru că de obicei îmi plătesc lucrurile astea singur.
Profilul cititorului de criticeyez
Profilul cititorului... în mare parte sunt oameni ca mine, care sunt interesați de tot ce înseamnă fenomen alternativ și manifestări artistice din zona curajoasă a artelor. Mai scriu și despre teatru, pictură, instalații, alt gen de festivaluri. Mi-aș dori să scriu mai mult din zona asta, dar din păcate nu sunt la fel de bine conectat pe toate zonele cum sunt pe muzică. Din fericire majoritatea cititorilor sunt mai tineri ca mine, ceea ce e bine, am viitor. Am cititori și sub 18 ani cu care și comunic des, dar între 20 și 30 de ani e eșantionul cel mai plin.
Cum te promovezi, dacă nu crezi în FB ads
Tot ce înseamnă pagina de FB Criticeyez și de Instagram plus platforma wordpress criticeyez.com este crescut organic, nici un leu nu a intrat acolo, în afară de cumpărarea domeniului de web. Totul merge din om în om, din like în like, din invite-uri. Din fericire rata celor care își retrag like-ul e foarte mică. Exisă și o parte offline, pentru că de anul trecut m-am branduit, am și identitate vizuală făcută de Cristi Melinte, cu tricouri, cu stickere, cu machete pentru tot ce-ți trece prin cap. Tricourile sunt de fapt singurele elemente vizuale pe care le dau colaboratorilor și prietenilor. În rest, mai apar partener la diverse evenimente, organizez și concerte în diverse locuri, Londophone, Duda, Londohome. Aștept să reiau și partea asta. Și așa merge vorba că e unu care se uită pe zona asta și dă o mână de ajutor.
Hot spot-ul muzical al momentului
Pot să zic că crește foarte mult Clujul, sunt foarte multe trupe acolo, și din genuri diferite. Iașul vine puternic, are un revival. Timișoara îți recâștigă renumele pe partea electronică, iar Sibiul și Brașovul sunt efervescente Eu îmi doresc să găsesc colaboratori pe cât mai multe zone din țară, care să scrie pro bono, din pasiune, despre ce se întâmplă în localitatea lor. Partea de vlog sper să apară și ea cât de curând. Ca rubrici noi, de la un proiect de-al lui Milluță mi-a venit o idee pe care aș vrea s-o pun în practică, un proiect prin care să merg prin sălile de repetiții, să prezint cum merg lucrurile în afara showurilor. Asta după ce va trece nebunia Covid și trupele vor fi de acord să mai vină un intrus să respire alături de ele.
