După ce a inaugurat două noi restaurante la diferență de o săptămână, AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante și servicii alimentare, deschide în București cel de-al treilea restaurant în doar o lună. Noul restaurant Burger King se află în zona Piața Sudului.
Prin deschiderea restaurantului Burger King din Piața Sudului, București, compania își atinge obiectivul final al planului strategic de a avea șase noi restaurante pe piața din România în primul an de la deschidere. Acesta este cel de-al treilea restaurant deschis în luna septembrie.
Noul restaurant este situat în pe Bulevardul Sergent Nițu Vasile, Nr 1, sector 4, Piața Sudului și va avea o echipă de 40 grill kings. Ca întotdeauna, compania a luat toate măsurile de siguranță și igienă în pregătirea tuturor comenzilor: de la recipiente cu dezinfectant în toate punctele-cheie din restaurant, la echiparea angajaților cu măști și mănuși.
“Iată că am ajuns la îndeplinirea unuia dintre cele mai importante obiective pe care ni le-am setat în momentul intrării pe piața din România și anume să avem șase restaurante Burger King deschise în primul an de la inaugurare. Suntem bucuroși de acest rezultat mai ales că, anul acest a venit cu multe provocări din cauza crizei Covid-19. Însă ne-am mobilizat rapid iar acest lucru nu ne-a dat planurile peste cap ci din contra. Împreună cu o echipă bine închegată am reușit să ne atingem obiectivele și mai mult de atât, să avem trei noi deschideri de restaurante într-o singură lună”, a declarat Daniel Ryska (Regional Director CE & SEE).
Burger King oferă fanilor tot spațiul disponibil, care respectă condițiile de siguranță și un întreg set de măsuri menite să îi protejeze. Servirea la masă respectă toate măsurile de distanțare socială impuse de autorități, mesele fiind dezinfectate după fiecare client. La fiecare casă de marcat sau la intrarea în restaurant, clienții se pot dezinfecta cu soluțiile disponibile în recipientele dedicate.