[Voci online] Oana Marinescu: Nu mă deranjează să scriu contra curentului, aducând argumente. Cred că e de datoria mea să o fac

Este o figură sobră și o voce cunoscută online, unde scrie, cu rigoarea unui om de comunicare experimentat, despre subiecte de actualitate și susține diverse cauze. Nouă ne place de ea și atunci când pune poze din traseele montane, pe care le face cu fiul său și cu Sammy, câinele lor.

Oana Marinescu spune că profilul ei personal de Facebook nu este rezultatul vreunei operațiuni elaborate de construcție a unei imagini, ci o fereastră înspre viața, preocupările și proiectele sale.

”Există o problemă în online, care vine din uniformizarea rapidă a luărilor de poziție. Cred că, în această perioadă în care online-ul este atât de puternic, să te exprimi în spațiul virtual fără să cedezi presiunii celorlalți și fără să cauți validarea like-urilor, rămânând totodată fidel valorilor tale, este o expresie a libertății individuale.”

Oana Marinescu povestește mai jos despre online și despre ce înseamnă pentru ea responsabilitatea atunci când comunică în social media. Lucrează în spațiul public de la 19 ani, unde a fost pe rând jurnalist, secretar de stat și purtător de cuvânt al Guvernului, diplomat în MAE. În urmă cu 10 ani, a creat OMA Vision, o agenție de consultață în comunicare publică. A rămas în zona privată și se ocupă, printre altele, de proiecte cunoscute precum Concursul Internațional Enescu și campanii ale Asociației Dăruiește Viață.

Despre tine

Sunt un om de comunicare strategică, căruia îi pasă de ce aduce în spațiul public. Cred că sănătatea spațiului public este esențială pentru starea de bine a indivizilor dintr-o societate și că fiecare cetățean în parte are o responsabilitate pentru ce aduce sau ce încurajează să existe în această dimensiune societală pe care o împărtășim cu toții.

Mă implic în proiecte dificile, surprinzătoare, prin care îmi exprim valorile, experiența profesională complexă, viziunea de viață. Nu sunt un mercenar. Îmi aleg proiectele astfel încât să mă reprezinte și să-mi permită să rămân coerentă cu mine însămi. De aceea am și ales să fac un pas în spate din comunicarea politică, deși am studii în științe politice și un master în marketing politic și electoral, iar capacitatea mea de analiză politică este rafinată.

Consider însă comunicarea politică o sabie cu două tăișuri: poți să faci și bine și rău societății, în funcție de omul politic pentru care lucrezi. Iar despre oamenii din politica românească nu sunt multe lucruri pozitive de spus, din păcate. De aceea am și plecat din funcții înalte din zona instituțională: coloana mea vertebrală este mai valoroasă decât ce scrie pe cartea de vizită.

Greu și ușor în ceea ce faci tu

Mi-e greu să vorbesc despre „ce este greu” și „ce este ușor” în ce fac eu. Fac foarte multe lucruri dificile, dar le fac ușor, pentru că pot, am un mix de competențe și de aptitudini care îmi permit să intru pe terenuri noi, dificile, în zone de incertitudine, unde nu sunt cărăi bătute. Și îmi și place asta. Îmi este însă foarte greu să mă aliniez și să fiu în rând cu lumea, să fac la fel ca ceilalți, să fac alegeri călduțe doar pentru că oferă un model cunoscut și ușor de pus în practică, lipsit de riscuri. Îmi place să fiu un outlier, chiar dacă nimic nu vine ușor în poziția asta. Țin la libertatea și la valorile mele. Țin la autenticitatea mea. Nu fug de provocări. Din contră, confrunt situațiile provocatoare și învăț mereu ceva nou.

Întâlnirea cu online-ul

Întrebarea aceasta stârnește nostalgii. Prima întâlnire cu online-ul a fost pe la 20 și un pic de ani, când mi-am făcut adresă de email. Prietena mea cea mai bună emigrase în Canada la 19 ani și ne scriam scrisori. Ea mi-a spus într-o astfel de scrisoare că aș putea să-mi fac un cont de email și mesajele ar ajunge instant. Era puțin după 1996. Mi se părea ceva de negândit ce-mi descria ea, deși lucram deja pe computer la ziarul Ziua, unde doar ce mă angajasem ca ziaristă. Mi-am făcut adresa și am mutat corespondența online. În timp, online-ul a devenit o cutie a Pandorei.

Cum te raportezi acum la online

Pe de o parte, pentru mine este ca o poartă spre un univers nou, pe care încerc să o folosesc cât pot de mult pentru a învăța lucruri noi, pentru a înțelege ce se întâmplă, pentru a ajunge în legătură cu oameni valoroși. Pe de altă parte, văd lucruri extrem de periculoase care se întâmplă în online: slăbirea democrațiilor, discursul urii, cyber-bullying-ul și manipularea, atacurile propagandei statelor totalitare împotriva libertăților individuale, creșterea populismului, diminuarea gândirii critice și a discursului responsabil, căderea cenzurilor legate sănătoase care provin din bun simț și politețe. La nivel individual, văd cum social media oferă instrumente de compensare a unor nevoi profunde, pe care unii utilizatori le folosesc într-un mod dezechilibrat.

Mediul virtual și ”bulele” sale

Nu sunt în măsură să fac o radiografie a « bulelor » din online. Mai degrabă aș prefera să subliniez faptul că online-ul nu se împacă întotdeauna foarte bine cu raționalul, echilibrul și respectul reciproc. Iar aici este o mare problemă. Viteza cu care oamenii reacționează ține nu de gândirea rațională, ci de zona emoțională. Emulația din online permite viralizarea unor teme/ subiecte/ acuzații/ atacuri/ “frame-uri” de comunicare care sunt profund periculoase.

Tocmai de aceea, riscul de dezinformare și de manipulare este foarte mare. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să-și ascută un pic simțul critic, să se documenteze despre cum se poate proteja de dezinformare și manipulare și să acționeze în sensul acesta. La fel cum ar fi bine să învețe și niște reguli minimale de conduită în spațiul virtual.

Granița dintre KOLs și Influenceri

Nu aș vrea să dau o definiție de manual. Ce vreau să subliniez este că avem nevoie de mai multă competență, discernământ și responsabilitate în online decât de imagine goală de conținut. Din setea de like-uri fără noimă au ieșit și ultimele crize, în care unii băieți au promovat mesaje care încurajau violența sexuală și stereotipuri negative împotriva femeilor. Ar fi bine să nu ne comportăm cu toții ca niște adolescenți înainte de majorat, care nu răspund pentru ce fac. Iar aici, brandurile și companiile joacă un rol decisiv, pentru că ei au puterea banilor.

Vocea ta online și brandul personal

Nu știu dacă voi dezamăgi pe cineva cu onestitatea mea, dar eu nu mi-am construit niciun brand în online. Dacă cineva mă consideră un Key Opinion Leader, este rezultatul faptului că mi-am construit o expertiză și m-am implicat în proiecte cu impact puternic asupra spațiului public românesc. Nu am urmărit să devin un Key Opinion Leader, ci să-mi fac meseria cât mai bine cu putință, să fiu eu însămi și să învăț mereu lucruri noi.

Conturile mele de Facebook, Linked-in și Instagram mă reprezintă pe mine ca om și arată o fereastră spre viața mea. De-asta nu am un plan editorial, de exemplu. De fapt, conturile mele arată cum arată tocmai pentru că eu nu mi-am bătut capul să am un brand personal în online. Sunt cine sunt și o parte din asta se vede și pe social media.

Pe Facebook sunt mai activă, pentru că e spațiul în care interacționez cu foarte mulți oameni cu care mă cunosc și, de aceea, acolo și vorbesc mai mult despre lumea mea privată. Dar nu fac numai asta. Mă exprim public pe o parte din subiectele care mă interesează, iau atitudine și susțin cauze de interes public, pentru că cred că este important să fim cetățeni activi. Chiar dacă din postările mele lumea își construiește o imagine despre mine, cine intră pe contul meu de Facebook nu vede rezultatul unei operațiuni de construcție de imagine. Doar dau acces la lucruri care mă reprezintă pe mine, într-o măsură mai mică sau mai mare.

Ca să fiu și mai ironică, contul de Linkedin – pe care mi-am propus totuși să îl dezvolt la un moment dat - arată cât de puțin timp am ca să mă ocup de propria mea imagine, tocmai pentru că eu sunt prea prinsă cu ce am de lucru. Contul de Instagram este rezultatul unor întâlniri ocazionale cu această platformă, din același motiv: nu am timp, iar oamenii cu care eu lucrez mă contactează direct. În realitate, viața mea nu este online. Și deși am perioade când stau foarte mult pe Facebook, mai ales când dezbat lucruri, scriu, urmăresc, citesc, viața mea este offline.

Mi-am deschis acum câțiva ani un blog, www.oanamarinescu.ro, pentru că acolo am vrut să împărtășesc din experiențele mele de viață, dar nici acel instrument nu este unul de imagine, ci un loc de întâlnire cu oameni care vor să învețe din experiența mea. Știu că am capacitatea de a vedea lucrurile din perspective diferite, știu că am niște experiențe de viață speciale și puterea de a trece prin provocările vieții în mod diferit. Am vrut să împărtășesc din aceste lucruri ca să ajut. Ce imagine își fac ceilalți despre mine, despre ce scriu eu acolo – nu este ceva ce eu să urmăresc. Pe mine mă interesează doar ca cititorii mei să câștige ceva din experiența de a citi pe acel blog. Din păcate, tot din lipsă de timp, scriu rar și acolo.

Subiectele despre care scrii

Scriu despre subiecte de actualitate, atunci când am timp. Uneori scriu despre chestiuni care țin de viața noastră, de umanitate. Scriu despre respectul pe care este vital să îl avem pentru drepturile individuale. Scriu pe teme profesionale. Uneori scriu și despre proiecte de care mă ocup, în general proiecte care au o componentă publică, precum Festivalul și Concursul Enescu, evenimente culturale sau evenimente/ campanii ale Asociației Dăruiește Viață sau ale altor ONG-uri.

Foto: Cristian Tamas

În general, scriu pe subiecte care mi se par foarte importante, pe subiecte pe care am o oarecare pregătire și pot să aduc o valoare adăugată dezbaterii publice. Apoi distribui destul de multe articole din presa internațională, atât pe chestiuni care țin de actualitatea politică, cât și pe cultură, educație, psihologie și neuroștiințe. Adică pe chestiuni care pentru mine sunt de interes și despre care consider că sunt deficitar prezentate în presa din România. Uneori mă documentez amănunțit, inclusiv pe pagini ale unor instituții, alteori nu am nevoie.

Comunitatea care te urmărește

Sinceră să fiu, nu știu să răspund la această întrebare. Nu am vorbit cu oamenii care mă citesc despre ce așteaptă ei de la mine, pentru că, așa cum am spus, pe contul meu personal de Facebook, acolo e o parte din mine însămi și nu un produs sau o construcție de imagine.

Știu că primesc aprecieri, mă mai și critică, mai schimbăm și opinii, dar eu sunt un om în discuție cu alți oameni pe rețelele de socializare. Desigur că sunt mulți jurnaliști în lista mea, precum și persoane care ocupă diverse poziții în instituții publice din țară și din străinătate, sau în companii. Sunt interesată de multe lucruri pe care le postează, la fel cum mă interesează și felul în care nu postează.

Regulile tale

Legat de ce fac și ce nu fac, există însă niște reguli clare pe care le respect în online. Ele decurg din sistemul meu de valori și din felul în care înțeleg spațiul public, un spațiu comun, în care suntem toți interdependenți, în care contribuția fiecăruia poate să îi afecteze pe ceilalți. De aceea nu mă veți vedea aruncând cu cuvinte jignitoare, chiar dacă ironică sau critică sunt în anumite momente. Îmi aleg subiectele despre care scriu : nu cred că merită să comentez despre orice.

Nu caut popularitatea postărilor – ca dovadă că nu am un plan de dezvoltare a unui brand personal în online –, ci să rămân într-o zonă rațională și echilibrată, în care ceea ce scriu aduce o valoare adăugată celor care citesc. Nu mă deranjează să scriu contra curentului, aducând argumente. Îmi place chiar. Cred că e de datoria mea să o fac. Există o problemă în online, care vine din uniformizarea rapidă a luărilor de poziție, de parcă presiunea publică este extrem de puternică și de rapid exercitată, și căutarea obsesivă a validării imediate, a recunoașterii facile. Cred că, în această perioadă în care online-ul este atât de puternic, să te exprimi în spațiul virtual fără să cedezi presiunii celorlalți și fără să cauți validarea like-urilor, rămânând totodată fidel valorilor tale, este o expresie a libertății individuale.

Nu tolerez agresivitatea. După un conflict cu niște persoane foarte agresive, am trecut și în prezentarea de la profilul meu că nu suport agresivitatea. Mă amuză să văd că uneori cei care comentează se enervează pe ceva, dar se abțin când scriu și spun că nu vor să îi cert. Le sunt însă recunoscătoare că au acceptat să respecte această regulă. Cred că e o chestiune de respect reciproc. Cred că putem învăța să vorbim unii cu alții cu respect, să ne ascultăm punctele de vedere, să construim conversații. Din păcate, nu prea învățăm asta la școală. Putem să nu fim de acord, putem să avem opinii politice diferite, putem să ne construim viața în felul nostru, dar rămânem oameni si e important să ne respectăm umanitatea.

Responsabilitatea

Responsabilitatea pe care o avem cu toții, odată ce avem o influență asupra celorlalți, este imensă. Dacă ar fi să sintetizez, responsabilitatea aceasta se traduce prin respect, compasiune, empatie și o alegere cu sens a ceea ce postăm. Online-ul în general și platformele de socializare în special ne-au permis tuturor să intrăm în spațiul public. Reversul medaliei este că au topit granițele dintre spațiul public și spațiul privat. Limitele pot fi ușor trecute.

Cred că este o mare provocare individuală să alegem ce punem pe contul de social media și ce nu, ce expunem din viața noastră intimă, din trăirile noastre interioare, din experiențele noastre intime și ce nu. Nu sunt eu în măsură să trag această linie de demarcație. Însă pot să spun că mă întreb adesea dacă este ok să postez ceva sau nu. Am făcut și postări la nervi, dar am avut grijă să nu trec limitele politeții în felul în care am scris ce am scris.

Te-ai gândit vreodată să renunți la Facebook

Nu am vrut niciodată să renunț la contul de FB, dar ani de zile a fost doar pentru un grup limitat de cunoscuți. Pe de altă parte, am perioade când petrec foarte mult timp conectată. Așa că am început să am momente când mă distanțez de el, iau niște pauze de dezintoxicare, doar refuzând să-l deschid, sau limitând drastic timpul petrecut pe social media.

Motivul este legat de impactul neurologic pe care social media îl are asupra creierului nostru și, implicit, asupra stării noastre, la nivel intelectual și emoțional. Eu simt foarte puternic acest impact. La început nu am conștientizat despre ce este vorba. De când am ajuns să înțeleg, am introdus aceste pauze.

Conflictele, ce faci cu ele

Contul meu de Facebook este unul personal, nu o pagină publică. Nu caut să fac engagement mult, ci să stau de vorbă cu niște oameni cu care pot avea o conversație. Așadar, nu am dat libertatea de a comenta oricui mă urmărește, deși contul este public. Acesta a fost primul filtru pe care l-am pus, pentru a-mi proteja spațiul personal de agresivitate. Nu suport agresivitatea, cum am spus și mai sus. Din păcate, în online există foarte multă. Așadar, am interzis celor care comentează la mine pe wall să fie agresivi unii cu alții, sau cu mine. Nu e nicio problemă dacă nu avem aceleași opinii, dar de aici să ne spunem unii altora orori e o distanță pe care eu nu vreau să o parcurg. Așadar, i-am obligat pe mulți să-și reformuleze comentariile agresive sau jignitoare, chiar dacă nu erau la adresa mea. Când au refuzat, le-am șters.

Am dat block foarte rar, atunci când au fost trecute în mod repetat niște limite. În schimb dau unfriend, pe mutește, unor oameni cu care sunt într-o incompatibilitate de viziune pe chestiuni fundamentale, precum drepturile omului, vaccinarea, teoriile conspirației, propaganda rusă sau chineză, respectul pentru femeie în societate. În felul acesta fac loc unor oameni noi în lista mea, de la care pot citi lucruri interesante.

În pandemie

Sunt lucruri pe care le-am schimbat, sunt lucruri pe care nu le-am schimbat. Structural sunt același om. Pe mine această criză nu m-a afectat profund, structural. Poate pentru că, înainte de pandemie, eu am trecut prin propriile mele evenimente de viață profund restructurante, pe care le consider încă mai dificile decât pandemia și din care m-am reconstruit mai bine decât eram înainte. Pe parte profesională am pierdut câteva proiecte care constau în evenimente cu public. Am pus o vreme trainingurile între paranteze, pentru că a trebuit să lucrez mai mult pe consultanță. Dar mi-am dezvoltat un domeniu de activitate care pentru mine contează foarte mult: consultanța la nivel internațional, în proiecte complexe. Și am reușit să punem pe picioare, împreună cu o echipă întreagă, prima ediție online a Concursului Internațional George Enescu. Este o performanță ce am reușit să facem.

Efectele crizei actuale

Întrebarea este legitimă, importantă și deschide un întreg univers de reflecție. Nu pot însă să ating tot ce ar trebui spus. Am să împărtășesc ceva care mă frământă: dihotomia dintre cele două reacții radical opuse din spațiul public (online sau nu) în fața pandemiei. Pe de o parte avem agresivitatea, furia, egoismul, pe de altă parte avem generozitatea, implicarea, responsabilizarea. Ambele tipuri de comportamente sunt reacții la frica primordială: frica de moarte. Pentru că pandemia ne-a făcut să ne confruntăm cu propria moarte și cu riscul morții celor dragi. Este dificil să ne privim moartea cu ochii, este dificil să trăim în incertitudine, este dificil să ne pierdem sursele de venit, este dificil să nu știm dacă, trimițându-ne copiii la școală, nu-i trimitem să se îmbolnăvească. Dar în fața dificultății, fiecare dintre noi acționează diferit.

Cum s-au comportat autoritățile până acum

Autoritățile române, în marea lor majoritate, au încurajat comportamentele negative, neîncrederea și dezbinarea. Și o parte a opoziției a făcut același lucru, iar altă parte a opoziției nu pare să fi înțeles complexitatea provocării COVID-19. Din păcate însă comunicarea de criză din România a fost nu doar lamentabilă, ci și profund nedemocratică. Decidenții au fost mai preocupați de imaginea lor, decât de accesul la informații și de respectul pentru drepturile omului.

Și acum, suntem la jumătatea lui septembrie, a început școala, s-au redeschis restaurantele, dar dreptul la manifestații este încă suspendat. Nu contează că există o minoritate care vrea să conteste COVID în Piața Victoriei. Dreptul la asociere și la manifestații este unul din drepturile fundamentale care definesc, umplu de conținut libertatea individuală. 

Foto: Cristian Tamaș

Învățăturile acestei perioade

Eu sper ca oamenii să învețe niște lecții despre cum să fie mai buni, cum să aleagă mai responsabil, cum să-și construiască viața pornind de la valori și nu de la bunuri exterioare, statut și like-uri pe social media. Deocamdată însă, trebuie să trecem cu toții prin traumă. Pandemia, dincolo de boala fizică, generează o traumă mentală și psiho-emoțională în toată lumea. Suferința interioară ne poate destabiliza pe termen lung, chiar dacă un leac se va găsi pentru această boală, sau virusul va evolua într-un mod în care riscul pentru sănătate va scădea. Este important să confruntăm suferința interioară și să o vindecăm. Pentru că ea exacerbează vulnerabilitățile noastre ca oameni.

Apoi, este important ce învățăm la nivel de societate. Aici am în vedere câteva dimensiuni diferite:
1. Statul de drept și drepturile omului sunt în pericol mai mult ca niciodată. Există o fragilitate internă a acestora, chiar și în state democratice. Experiența gestionării crizei provocate de pandemie a arătat însă că statele democratice, care au acționat planificat și au comunicat transparent, au gestionat mai bine criza și și-au protejat mai bine cetățenii. Să nu uităm, dreptul la viață este un drept fundamental al omului, iar statele autoritariste îl ignoră. Pe de altă parte, o societate care are încredere în stat și în administrație, reacționează mai bine la măsuri de urgență pentru gestionarea unei crize. Pentru a avea încredere în administrație, aceasta trebuie să comunice profesionist și transparent, dar și ca deciziile să fie luate de oameni cu competențe in domeniu, nu cu proptele politice. Avem modelul Germaniei, al statelor nordice, al Noii Zeelande, al Coreei de Sud, al Taiwanului. La polul opus este exemplul României.

2. Politicile de mediu sunt vitale pentru umanitate. Oamenii de știință au subliniat că în ultimele decenii s-au înmulțit îmbolnăvirile cu agenți patogeni transferați de la animale la om, pe fondul distrugerii habitatelor naturale, unde aceștia sălășluiau. Noul coronavirus asta a făcut: a trecut de la animal la om, iar omul nu este pregătit pentru a se apăra. De ce să punem oamenii să se apere o dată la câțiva ani, când mai bine prevenim îmbolnăvirile, acționând pentru protejarea mediului?

3. Sistemele de sănătate și de asigurări sociale sunt esențiale pentru respectarea dreptului la viață al cetățenilor. Statele trebuie să dezvolte politici publice de anvergură și eficiente. Să ne uităm la exemplul Germaniei și să învățăm. Știu că sunt unii care vor să preia în România exemplul SUA în domeniul asigurărilor private de sănătate. Este o capcană, care arată lipsa de documentare a celor care susțin această abordare.

4. Sistemele de educație sunt esențiale, iar România are nevoie să-și modernizeze educația, să dezvolte gândirea critică, să asigure accesul tuturor copiilor – inclusiv din zonele sărace – la educație. Crizele de sănătate sunt terenuri fertile pentru campanii de intoxicare, iar online-ul facilitează aceste atacuri.

5. Cultura este o nevoie vitală. Este una din marile lecții ale pandemiei, când oamenii și-au alinat durerea și insecuritatea ascultând muzică, uitându-se la piese de teatru si la filme online, citind cărți pentru care au avut acces gratuit. Dar cultura este făcută de oameni care trebuie să fie plătiți. Este nevoie de politici publice cu viziune în domeniul culturii, care susțin exprimarea creativității, și nu de reeditări ale cântării României sau de organizarea de concursuri naționale de mici. Cred că deja am schițat liniile unui program de guvernare, nu?

Lecțiile tale

Pot să răspund în interviul următor? Nu le-am clarificat. De fapt, nu am analizat acest an. Încă îl mai trăiesc. Ceea ce știu cu siguranță este că am aplicat lecțiile pe care le-am învățat în crizele precedente din viața mea și că am o relație specială cu incertitudinea. Nu mă limitează, din contră. Probabil că marea lecție a unei experiențe fundamentale de acest gen este să înveți să crești din incertitudine. Și nu doar să rămâi om, ci să devii un om mai bun. Atunci când incertitudinea nu-ți permite să vezi dincolo de negură, uită-te în interiorul tău, la ce poți să devii tu mai bine și ce poți să dai tu mai bun celorlalți. Ajută cu siguranță.