[Minte & suflet] Olga Udrea: Avem nevoie de timp și exercițiu să ne obișnuim și să procesăm tot ce am pierdut sau continuăm să pierdem

Suntem încă în plin exercițiu de acomodare la această realitate, care a adus cu ea, pe lângă incertitudine și neprevăzut, pierderi pentru mulți dintre noi. Piederea posibilităților, a vacanțelor, a planurilor, a spațiului personal și intimității, a rutinelor, a banilor, a jobului. Pe care încă le procesăm, fiecare în ritm propriu, rămâne de văzut cu ce costuri.

Schimbările bruște aduc tensiuni și neliniști, spune psihologul Olga Udrea, dar poate că acesta este momentul, mai mult ca niciodată, să nu mai căutăm certitudini. Ci să învățăm să operăm mental, social, profesional cu date incomplete și imperfecte.

”Dacă-n eșec e loc de reparare, uneori foarte rapidă chiar, ceea ce se pierde rămâne dus, într-un proces mult mai lent și agonizant. Oportunitarea este că avem șansa să înțelegem că pierderea-i o condiție esențială a umanității noastre. Deși ne-am obișnuit să salvăm totul în foldere, în time machine, în telefoane, să salvăm poze, documente și momente, unele lucruri nu pot fi salvate.” 

Cu Olga Udrea discutăm în continuare pe larg despre sănătatea mintală în plină pandemie, despre schimbările perioadei și efectele acestora asupra oamenilor. Olga a lucrat o vreme în comunicare și relații publice, până a înțeles care-i este chemarea adevărată și, cum nu este niciodată prea târziu să faci ce iubești, s-a reapucat de școală. Acum este psiholog psihoterapeut de orientare umanistă și consilier la Mind Initiative.

Drumul către psihologie

Am pornit de pe băncile facultății de științe politice, iar pe atunci nu deslușeam prea bine care va fi drumul meu. În anii aceia, mai toți din jurul meu creșteam de mici cu proiecția a ce vom fi când vom ajunge mari. Și dacă nu știai, nu era de bine; problema era la tine. Am crescut într-o cultură a notelor mari și premianților, a lucrurilor perfecte și sacrificiului pentru carieră, care s-a tradus pentru mine cea de la 18 de ani în confuzie și frica de a alege diferit. Cred însă că mi-am dorit mereu să cunosc și să înțeleg oamenii și felul în care funcționăm. Am plecat la Londra pentru doi ani, iar experiența de studentă acolo mi-a schimbat profund înțelegerea rolului unui sistem educațional în formarea unui adult, mi-a încurajat gândirea critică și libertatea propriilor opinii, mi-a dat un nou sens prieteniei. Am lucrat o perioadă în agenții de comunicare și relații publice, până când m-am hotărât spre ce îmi doream să mă îndrept cu adevărat.

M-am dus din nou la școală și am luat-o de la capăt. Am continuat să lucrez cu oamenii, însă altfel. Treptat am făcut tranziția spre psihologie și mult lucru personal. Acum sunt psiholog psihoterapeut de orientare umanistă, lucrez cu adulți, cupluri și grupuri. Sunt pasionată de neuroștiințe și mindfulness. Mă implic cu entuziasm  în programe de învățare și dezvoltare de abilități pentru adulți („Părinte conștient” / „Let’s Grow Academy”) cu încredere în potențialul de transformare prin experiențe colective. Încă din adolescență, experiențele de voluntariat au contribuit semnificativ la șlefuirea identității mele. Cred că spiritul coeziv, empatia și solidaritatea fac lumea noastră să meargă înainte, în special în perioade atât de incerte precum cea pe care o traversăm acum.

Ce înseamnă lucrul cu un psihoterapeut

Cu perspectiva ambelor roluri - sunt terapeut pe de o parte și lucrez cu un terapeut la rândul meu - pot spune că a lucra cu un psihoterapeut înseamnă a te îmbarca într-o experiență de conștientizare, învățare, sprijin și schimbare. În practică, există o varietate de tipuri de terapie. Talk therapy, ce numim de obicei terapia prin conversație constă într-o discuție cu un psihoterapeut desfășurată într-un cadru sigur (adică un loc și un spațiu special amenajat în acest sens). De cât de constant și stabil este acest cadru ține reușita procesului terapeutic, în care experiența de “a fi în siguranță” este esențială.

Beneficiile psihoterapiei

Terapia, prin construirea unei relații solide și profunde, are ca scop să sprijine clientul să facă o schimbare unde este nevoie. Mediul propice pentru schimbare este chiar acest spațiu de libertate, deschidere și responsabilitate în care problemele pot fi analizate și înțelese. O astfel de alință de lucru facilitează stabilirea unui acord asupra obiectivelor drumului terapeutic, cum și unde vrem să ajungem.

Beneficiile psihoterapiei vizează creșterea capacității de susținere și auto-ajutorare; și variază de la

• îmbunătățirea calității vieții prin ameliorarea simptomenlor și manifestărilor psihosomatice ce incapacitează funcționarea,
• creșterea capacității de introspecție și conștientizare,
• reducerea conflictelor interioare și relaționale,
• dezvoltarea de competenței noi și abilități sănătoase de a comunica și relaționa cu ceilalți,
• cunoașterea tiparelor de gândire și comportament, obiectivelor și valorilor personale,
• dobândirea autonomiei și a coerenței individuale,
• construirea unor mecanismelor de integrare a evenimentelor trecute,
• dezvoltarea mecanismelor proprii de gestionare a momentelor dificile.

Cum viața poate fi uneri așa diversă, impredictibilă și incorectă, încât ne vom confrunta mai mereu cu situații dificile; să fim sănătoși la minte înseamnă să ne cunoaștem pe noi înșine și să știm ce să facem cu ele.

Igiena mentală și psihoterapia

Beneficiile psihoterapiei se extind dincolo de perioadele de criză, atunci când ne confruntăm cu o tulburare de sănătate mintală, sau când trecem prin probleme personale grave. E bine să apelăm la psihoterapie și în scop imediat, pentru alinarea unei probleme acute, și pentru igiena noastră mentală. De aceea vă invit să vă imaginați un continuum în care apelăm la psihoterapie atunci când:

• ne confruntăm cu o suferință psihică sau un moment de discomfort profund; în pragul unei crize atunci când semnele nu mai pot ignorate, suportate, amânate;
• trăim pierderea unei persoane dragi, a jobului, a cuplului sau familiei prin experiența unei despărțiri;
• întâmpinăm dificultăți de relaționare și integrare; trăim aici neliniști, necazuri, situații greu de înțeles, conflicte;
• ne dorim o mai bună înțelegere a unor situații de viață ce au generat nemulțumiri și dezamăgiri;
• ne dorim să ne cunoaștem mai bine și să ne dezvoltăm abilități,
• ne dorim să ne bucurăm de viață, cu acceptare și sens.

Relația terapeutică

Cercetările ne arată că factorul determinant pentru succesul terapiei este relația terapeutică (construită ca orice altă relație, în timp cu răbdare, curiozitate și asumare). În găsirea terapeutului potrivit, nu există un drum bătătorit, însă cred că e valoroasă discuția de clarificare despre roluri, așteptări și responsabilitatea fiecăruia. Așadar, cum trăim experiența aceste relații în termini de încredere, claritate și colaborare este un indicator că suntem alături de terapeutul potrivit pentru noi.

Efectele pandemiei

Navigăm încă într-o mare de incertitudine și neprevăzut. Unii vorbesc despre criza economică, în timp ce alții resimt o profundă criză de încredere. Suntem construiți să vrem să știm ce se întâmplă și să observăm lucrurile care ne pot amenința. Iar frica este un răspuns firesc, natural de adaptare la ce e periculos pentru noi. În lipsă de răspunsuri ne simțim în nesiguranță și neliniștiți; când informațiile sunt contradictorii sau insuficiente, mintea caută să afle, să intepreteze, să completeze spațiile lipsă. Așa se nasc conspirațiile, teoriile, zvonurile, așa se pierd ore întregi cu știri și scroll-uri. Nu știm ce avem nevoie să știm, însă cu îngrijorarea nu vom afla. Asta mă duce cu gândul la filmul “Bridge of Spies”, laitmotivul filmului fiind un scurt schimb de replici ce se repetă între personale principale: „Tu nu-ți faci griji niciodată?”, e întrebat prizonierul Abel; „M-ar ajuta la ceva?”, îi răspunde acesta.

Aceeași reacție existentă pentru a ne proteja și a ne pune în acțiune, ne determină azi și anxietate, gânduri pesimiste, cascade de preocupări, frustrări și rezistență. Când teama se intensifică, unii dintre noi devin mai sensibili, mai reactivi, în timp ce alții sunt mai retrași, rigizi sau solitari.

O mare parte a anxietății, resimțită în doze diferite de fiecare, provine din iluzia și confuzia controlului – obișnuiți fiind să deținem controlul, sau mai bine zis să credem că îl deținem, azi rămânem descoperiți hazardului. Așa apar neputința, dubiul, lipsa de speranță, frustrarea. Riscăm atunci să îndreptăm frica și lipsa de putere unii către alții; să confundăm grija celuilat pentru noi cu controlul asupra noastră; să căutăm unitate în gândire și cine are dreptate.

Cum ne adaptăm

Pentrum că suntem diferiți, ne adaptăm diferit la tot ce se întâmplă. În timp ce unii dintre noi aleg rutina, structura și organizarea, alții intră în modul de urgență; unul planifică, iar altul vede cum se apropie pericolul. Diferența aceasta de adaptare poate genera conflicte atât acasă, în familie, în cuplu, pentru colegii de apartament sau birou, dar și în cadrul echipelor, organizațiilor. Antidotul este să le privim a fi complementare, nu polarizate. Să înțelegem că nevoia unuia de adaptare nu este o amenințare pentru celălalt. Și să depunem efort de a armoniza și echilibra aceste forțe interdependente.

M-am întâlnit la rândul meu cu exemple din ambele sensuri; cu experiențe de apropriere, susținere și colaborare între oameni (fie ele acasă sau la muncă) în care prioritară a fost siguranța, empatia și solidaritatea. Aici oamenii și-au împărtășit motivele de îngrijorare, au cerut ajutor, au creat rețele de suport, și-au conturat un sens și o direcție proprie. Chiar și pe scurtă durată, au generat soluții pentru a trece împreună prin momentele dificile, și-au permis să greșească și nu s-au sfiit să redecidă acolo unde a fost cazul. De partea cealaltă, am văzut cum stresul, senzația acută de singurătate, experiența contrângerilor și restrângerii posibilităților, problemele ignorate anterior au generat și mai multă vulnerabilitate, conflicte și rupturi; în plus, au generat și mai multă neîncredere și tensiune internă sau în relația cu ceilalți.

Pierderile

Regăsesc în multe cazuri o luptă acerbă pentru a menține continuitatea – a obișnuințelor și obiceiurilor, a a afacerilor, a pasiunilor, a ceea ce iubeau sau îi defineau. Și tocmai când parcă încet încet ne obișnuiam să acceptăm eșecul, să îmbrățișăm valența lui constructivă (vedem schimbările de mindset în organizații, cultura feedback-ului, coaching-ului și webinariilor transformative), a venit valul pandemic. Simțim azi mult mai acut experiența pierderii.

Piederea posibilităților, a vacanțelor, a planurilor, a spațiului personal, a intimității, a rutinelor, a banilor. Și cred că avem nevoie de timp și exercițiu să ne obișnuim și să procesăm tot ce am pierdut sau continuăm să pierdem. Dacă-n eșec e loc de reparare, uneori foarte rapidă chiar, ceea ce se pierde rămâne dus, într-un proces mult mai lent și agonizant. Cât de abili suntem să stăm cu incertitudinea și pierderile? Rămâne de văzut. Oportunitarea este că avem șansa să înțelegem că pierderea-i o condiție esențială a umanității noastre. Deși ne-am obișnuit să salvăm totul în foldere, în time machine, în telefoane, să salvăm poze, documente și momente, unele lucruri nu pot fi salvate. Robotizarea, digitalizarea nu ne ajută prea mult. Ci ne plasează într-un dezavantaj competitiv dacă reperul este mașina inteligentă care poate da greș, însă nu pierde.

Clădirea rezilienței

Importantă aici este clădirea rezilienței, individuală și colectivă. Reziliența are nevoie de diversitate și integrarea celor două forțe născute din incertitudine și lipsa controlului. Pe de o parte experiența pericolului generează conștientizarea morții și a pierderilor, în timp ce căutarea beneficiilor și vizualizarea posibilităților pentru viitor generează conștientizarea potențialului de reconstrucție și de a merge mai departe.

Tot reziliența face diferența între cei care nu se descurcă în criză și cei care ies din experiențe stresante chiar mai puternici decât înainte. Învățăm din cercetare că nu cei care se concentrează pe urmărirea fericirii se simt mai bine; ci cei care cultivă o atitudine de optimism tragic. Însemnând capacitatea de a menține speranța și de a găsi un sens în viață, în ciuda durerii, pierderii și suferinței inevitabile. Asta nu înseamnă că ignor suferința și greutatea, voi simți în continuare disperarea și stresul, recunoscând dificultatea a ceea ce se întâmplă. Chiar și în cele mai întunecate locuri, văd sclipiri de lumină și acest lucru le susține în cele din urmă.

Schimbările

Multe schimbări sunt fie necunoscute, fie neliniștitoare. Incertitudinea, tensiunea și paradoxul sunt inerente; și avem nevoie mai degrabă să le acomodăm decât să le rezolvăm. Suntem obișnuiți să căutăm date de încredere, sigure, definitive pentru a lua decizii bazate pe fapte și dovezi. Acestea sunt datele pe care le căutăm și acum; în timp ce stadiul pandemiei actuale ne cere să lucrăm cu date imperfecte.

Încurajez pe fiecare din colțul lui (părinte, antreprenor, adolescent, om de creație) să accepte această limitare, să admită ignoranța, să exploreze paradoxurile și să reflecteze colectiv. Acest lucru îmbunătățește calitatea deciziilor noastre și ne face mai deschiși la revizuirea acestora pe măsură ce apar noi date și dovezi. Cred că ce știm cel mai bine acum e că nu știm. Pentru a face prognoze e nevoie să știm de unde începem să măsurăm, iar unde suntem acum are coordonate destul de neclare.

Munca online

Pe unii dintre noi, confortul de a fi în prezența altora ar putea fi înlocuit de un confort mai mare cu absența, în special cu cei pe care nu îi cunoaștem intim. Ne întrebam înainte dacă există motive pentru a face un lucru online, în timp ce azi ne întrebăm dacă există un motiv întemeiat pentru a face același lucru în persoană. Să fim atenți să ne reamintim! Nu totul poate fi Zoom oriented, deși cred că a ajut enorm. Trecerea în online a accelerat pentru unii digitalizarea – știm toți de bunici pe WhatsApp, programări medicale video, sesiuni de yoga și party-uri pe Zoom, camere virtuale, s-au reorientat business-uri și am câștigat timpul din trafic. La mine și clienții mei, am văzut și efectele secundare. Am resimțit mai mult oboseala, nerăbdarea, nopțile fără de somn, tristețea și tânjirea. Poate nu toate exprimare așa direct.

Efectele utilizării îndelungate a tehnologiei

Utilizarea intensă a tehnologiei ne ține fie captivi într-un univers virtual, stimulați de ecrane și rețele de socializare, fie ne apropie, ne facilitează creativitatea și apariția de noi idei. Am văzut atât oameni care s-au refugiat în Netflix și cursuri, cât și cei care s-au reconectat cu natura și au regăsit plăcerile simple ale vieții. Mă aștept ca paradoxul comunicării online să continue: mai multă distanță, dar și mai multă legătură; siguranță în distanță.

Experiența izolării, distanțării sau trecerii în online a făcut mai dificilă transmiterea emoțiilor pe care le putem arăta în mod normal prin repertoriul cultural divers al limbajului corpului. Un alt efect este reînprietenirea cu vocea, am auzit de multe ori în această perioadă oameni care au redescoperit cum este să îi suni pe cei dragi. Am văzut totodată cum umorul folosit prin ilustrații, meme-uri și gif-uri a avut un efect reglator emoțional, de descărcare a încărcăturii acestui moment comun și greu pentru toți.

Un alt efect ar fi că a crescut iluzia disponibilității (fie ea și virtuală) – fiind atât de mult activi pe rețelele sociale, platformele de lucru și determinați să ne adaptăm noului mod de a fi cu ceilalți, a fi activ se confundă uneori cu a fi disponibil și dispus de conexiune și interacțiune. Comunicarea imediată ajunge uneori să slăbească “mușchiul” așteptării și exercițiul disconfortului venit odată cu lipsa.

În plus, am aplicat instinctele noastre cele mai umane în utilizarea dispozitivelor și internetului pentru a regândi noi tipuri de adunări și comunități. Facilităm astfel o viață diferită prin intermediul ecranului față de imersiunea într-un joc video sau într-un avatar, ceea ce face loc generozității și empatie pentru participanți sau membri. Realizarea că nu sunt numai singuri împreună, ci împreună singuri s-ar putea dovedi o moștenire puternică a pandemiei.

Între timp, regăsesc și multă izolare. Identități perfect șlefuite, folosirea tehnologiei în căutarea unui control mai mare, eurile și modele idealizate în social media lasă individul cu atât mai izolat. Întâlnesc oameni care comunică neîncetat, dar se tem de conversațiile față în față. Sunt convinsă că tehnologia se va mișca rapid înspre tot mai multe și adaptate soluții de tip toucheless; din păcate sau din fericire, oamenii nu pot trăi încă așa.

Nevoia de apartenență

În organizații în care oamenii au fost sprijiniți, cu leadership corent și acțiuni concrete, angajații au simțit forța unei culturi coezive și au fost mai deschiși să pună umărul înspre o mișcare înainte. În altele însă, angajații și-au pierdut motivația, s-au întrebat dacă chiar își doresc să fie acolo, s-au întrebat pentru ce râmân în organizație. În familii și grupuri de prieteni, s-a petrecut același fenomen.

Acțiuni adhoc online și offline născute în lunile de lockdown transced o redefinire a ceea ce înseamnă “a avea grijă de ai noștri” prin cultivarea sănătății și vieții la nivel de comunitate (mâncare caldă și cafea pentru cadrele medicale, cumpărături pentru bătrâni, povești citite pentru copii și adulți etc). Atașamentul și implicarea în viața comunității și vecinătății cred că este unul din dintre beneficiile care vor ieși din această perioadă de dezordine și ambiguitate.

S-a conturat o reorientare a recunoștinței ce odinioară o aveam pentru cei care luptau cu inamici vizibili, (veteranii de război, eroii căzuți la datorie) către cei care azi se luptă cu inamicul invizibil. Ei sunt medicii, asistenții medicali, farmaciștii, profesorii, funcționarii din magazine, proprietarii de întreprinderi mici și angajații.

Ce le trebuie oamenilor acum

Cred ca au nevoie de ce avem toți nevoie. Distanțarea, izolarea, incertitudinea, tot ce am pierdut și se schimbă în această perioadă, pe toate le traversăm și eu și clienții mei. Ca experiență umană, și noi ca terapeuți trăim așa momente pentru prima oară. Se naște așadar o experiență de mutualitate și sinergie, “suntem în asta împreună”.

Avem nevoie deci să ne creștem speranța și reziliența, avem nevoie de experiențe colective pozitive și să reînvățăm aprecierea pentru lucrurile simple și la îndemână. Numărul de clienți din cabinet pentru mine a rămas relativ constant. Am ales să îmi concentrez atenția și resursele pentru a asigura continuitatea proceselor terapeutice pentru clienții curenți, să aduc sprijin psihologic voluntar într-un proiect social dedicat celor care se confruntau cu efectele pandemiei și izolării (aici am putut vedea diversitatea și creșterea solicitărilor) și să am la grijă de mine cum trăiesc la rândul meu normalitatea aceasta.

Pandemia a provocat deja multă durere și suferințe. Ea ne și forțează să reconsiderăm cine suntem și ce prețuim și, pe termen lung. Cred că este tot mai evident cât de interconectați suntem unii de ceilalți. Mă aștept, sau poate mai mult sper, să trăim mai puțin individualist și cu mai multă cooperare între noi – să îi protejăm pe cei pe care îi cunoaștem și pe cei necunoscuți deopotrivă. La fel ca în cazul altor crize, răspunsul va depinde de solidaritate noastră socială și de gradul în care suntem dispuși să ne uităm unul la celălalt.

Preocuparea oamenilor față de sănătatea mintală

Cred că globalizarea, internetul și accesul la informație a influențat major conștientizarea acestei nevoi. Astăzi, tot mai mulți dintre noi înțeleg că sănătatea mintală și bunăstarea sunt componente ale vieţii de zi cu zi, sănătatea mintală fiind o componentă esenţială a stării de sănătate. Totodată, este și o căutare profund umană de semnificare și tindere spre a fi mai bine.

Cred că încet încet (procesul este încă unul foarte lent) problematicile și policile de sănătate mintală ies din conul de umbră de stigmatizare, prejudecăți și teamă, trecând de la periferie spre centrul agendei de sănătate publică. Și în atenția omului obișnuit de pe stradă. Cu siguranță sunt mai multe forțe care au generat conștientizarea la acest nivel. Drumul de-abia l-am pornit. Mai avem mult de lucru în acest sens, ca societate, ca politici de sănătate, ca investiții și acțiuni concrete.

Pe de o parte, la nivel mondial, au crescut costurile pentru sistemele de sănătate, sistemele de protecţie socială şi economie, în general. În toate statele membre ale UE, depresia reprezintă una din cele trei cauze majore ale invalidităţii. Mai mult, tulburările mintale stau la baza a aproape o treime din cererile de pensionare anticipată şi incapacitate de muncă. Unul din patru români se confruntă cu o problemă de sănătate mintală, indică cifrele de la noi. Așadar vorbim de multă suferinţa a celor afectaţi și a familiilor acestora, cât şi o problemă pentru piaţa muncii. Apariția marilor angajatori în piață, presiunea productivității, eficienței și a standardelor, competiția, consumerismul și cultura excelenței a dus la burnout, la dezerchilibre în acoperirea nevoilor (de recreere, umor, conectare umană, diversitate etc). Sănătatea mintală reflectă așadar (dez)echilibrul dintre individ și mediul său.

Contribuția liderilor mondiali de opinie

A crescut intervenția în educație și informare prin programe și campaniile dedicate, iar lideri de opinie și celebrități militează tot mai vocal pentru combaterea stigmatizării în tulburările de sănătate mintală – Lady Gaga, Michael Phelps, JK Rowling, “The Rock”, Stephen Fry, Billie Eilish sunt câteva exemple. În mod similar, pe plan local tot mai multe personalități publice vorbesc despre propriile experiențe cu depresia, și anxietatea. Sistemul însă are nevoie să accelereze pașii unei reforme structurale a sistemului de asistență psihiatrică. Avem de recuperat insuficiența numerică și pregătirea precară din domeniul reabilitării și incluziunii sociale, să mobilizăm specialiștii din spital spre comunitate, să realocăm bugete, să construim echipe multidisciplinare de susținere a pacientului.

Când ne confruntăm cu o criză, sănătatea minții noastre este prima afectată. Paradoxal, tot ea este prima care ne ajută să rezistăm crizei. Doar prin conștientizare, efort colectiv și intervenții comunitare putem duce mai departe această preocupare în creștere a oamenilor pentru sănătatea mintală.

Cuvântul anului pentru tine

Dor.