Adrian Răileanu a adus la un moment dat la masa mare a online-ului Iepurele mizantrop, un personaj fictiv, cu limba ascuțită, de la care porneau discuții despre evenimente din lumea largă. Iepurele a devenit personaj de carte și-apoi gata. Aventura s-a încheiat, au rămas amintirile.
În virtualul momentului, adică pe Facebook mai mult, unde azi stau generațiile care s-au întâlnit cu internetul prin ”dial-up”, Adrian scrie despre subiecte diverse într-un stil propriu, combinând umorul, și negru, și colorat, cu un strop de aciditate. Nu lipsește, sub nicio formă, verificarea fiecărei informații pe care o dă mai departe.
Nu știu de ce am ajuns la concluzia că în interacțiunea online cu ceilalți trebuie să mă comport ca un jurnalist responsabil, pentru că nu sunt nici jurnalist, nici responsabil, însă această micuță condiție a devenit marotă. E drept, în ultima vreme, am devenit mai leneș şi nu mai răspund provocărilor de a proba ceea ce afirm, după ce am folosit ani de zile "let me google that for you"
Povestim despre virtual, ”bule”, conflicte și factori declanșatori de opinii adeseori virulente și critice cu Adrian Răileanu, un bucureștean care are ceva de cârcotit mai mereu, un Key Opinion Initiator, cum se vede el. Și aflăm de ce evită influencerii, dar are o listă de Key Opinion Leaders pe care îi urmărește cu atenție.
Bio pe scurt
Sunt un bucureștean dependent de conexiunea la internet, de electricitate, de comunicare și de drumuri asfaltate. Pentru perioade scurte de timp, am studiat comportamentul uman lucrând ca barman, vânzător, paznic, muncitor necalificat, librar, grafician, reporter, redactor, consilier de comunicare politică sau Social Media Manager.
O vreme am mimat jurnalismul cetățenesc, încercând să aduc la masa discuțiilor online știrile globale importante prin intermediul unui personaj fictiv descris drept iepure mizantrop. În prezent, încerc să păstrez viu farmecul unei activități sociale pe cale de dispariție, şi anume ieșitul în baruri, cu ajutorul membrilor asociației "Bar Lovers".
Întâlnirea cu online-ul
Am intrat pe net relativ devreme, în anii 1996-97, cu un dial-up "împrumutat" de la IT-ul ziarului "România Liberă", pe vremea când internetul însemna, în general, o adresă de e-mail şi un portal de genul Yahoo.com sau Kappa.ro. Pentru tânărul idealist care eram, internetul însemna atunci democratizarea finală a accesului la cunoaștere şi intermedierea simplă şi liberă a comunicării între oameni, instituții şi culturi.
Habar nu aveam atunci că în același timp cu informația se vor propaga prostia şi ura, sau că validarea tâmpeniei personale sau a jocurilor mincinoase de oglinzi va deveni mai facilă şi mai importantă decât accesul la adevăr şi cunoaștere.
Mediul virtual al momentului
Astăzi, cum e şi firesc probabil, internetul imită viața offline, împărțindu-se în zone pentru categorii sociale, economice, culturale sau de vârstă. Chiar şi în cadrul aceleiași rețele sociale, categoriile se intersectează destul de rar. Sigur, există subiecte care ne adună oricât de diferiți suntem, însă la final ne uitam unii la ceilalți fără să ne recunoaștem, ridicăm din umeri şi ne întoarcem în zona de confort, fără a duce dialogul mai departe.
Așa cum, în urmă cu câțiva ani, la protestele pentru Roșia Montană participau laolaltă daci liberi, stângiști, tradiționaliști conservatori în căutare de vizibilitate, corporatiști, legionari şi creativi, la fel şi ieri, hashtagul #muiepsd a adus împreună români liberi, liberali, tradiționaliști conservatori în căutare de vizibilitate, pensionari, rasiști şi social media manageri.
Vocea ta, una puternică online
Nu cred că am o voce puternică online şi nu cred că sunt Key Opinion Leader, pentru că nu am competenţe solide în toate domeniile despre care am păreri sau certitudini. Sunt, mai degrabă, a Key Opinion Initiator care trăiește online alături de mai importantele Persons With a Large Audience.
Mă activez online foarte ușor si, în general, devin foarte repede virulent de pe poziții de critică la adresa consensului general. Spre bucuria mea, din când în când, această abordare activează gândirea critică a altora, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru noi toţi. Am şi norocul - şi îi sunt recunoscător sfintei Evoluții pentru asta - de a mă afla online la intersecția unor bule destul de diferite.
Cum a început totul
Am început să povestesc despre micile enervări ale zilelor încă de la începutul anilor 2000 şi m-am obișnuit demult să las pe internet bucăți din mine şi din viața mea, fără a da prea multe detalii. Asta face ca cei alături de care trăiesc online să mă perceapă că pe o persoană reală, probabil, nu ca pe un tonomat de textuleţe.
Sunt fumătorul nervos încălțat cu ghete galbene, care nu poate bate un cui fără sa-şi dea peste degete, care trăiește cu Jim Beam şi pizza, neras şi cocoșat, pantelimonez emigrat din Colentina, proprietate a unei pisici şi rezident semipermanent al barurilor din Centru. Probabil că par vecinul, colegul, trecătorul guraliv care are ceva de cârcotit tot timpul. Ca tot bucureșteanul. Iar asta e un personaj cu care ne putem identifica toți.
Factori declanșatori de exprimare online
La fel ca toată lumea, am o opinie şi țin să o exprim public, indiferent de subiect sau de gradul de înțelegere a acelui subiect. Ceea ce mă face să fiu uneori ridicol în ignoranţa mea. La fel ca toată lumea. Dar atunci când o informație pare mult prea ciudată ca să fie adevărată, mă întorc către sursele primare, așa cum m-au învățat acum douăzeci de ani prietenii mei jurnaliști care încă dorm cu manualul de jurnalism al BBC-ului sub pernă, căutând cele trei surse independente care confirmă ciudățenia. E un reflex util pe care îl recomand tuturor, înainte de a spune prostii. Cât despre trigger, cel mai frecvent declanșator este enervarea sau indignarea. Suntem animale simple.
Responsabilitatea cum o simți
În tot ceea ce fac şi spun online, am o singură grijă: să nu dezinformez, să verific fiecare informație pe care o dau mai departe. Nu știu de ce am ajuns la concluzia că în interacțiunea online cu ceilalți trebuie să mă comport ca un jurnalist responsabil, pentru că nu sunt nici jurnalist, nici responsabil, însă această micuță condiție a devenit marotă. E drept, în ultima vreme, am devenit mai leneș şi nu mai răspund provocărilor de a proba ceea ce afirm, după ce am folosit ani de zile "let me google that for you" pentru toti încuiații cărora o simplă căutare pe google li se pare o misiune imposibilă.
Ai vrut să renunți la Facebook
Am vrut să renunț la contul de Facebook de câteva ori, la început, când mi se părea că zgomotul de fond e asurzitor. Între timp m-am obișnuit cu gălăgia din fundal şi o ignor.
Conflictele, ce faci cu ele
Trecut fiind prin epoca blogurilor, am păstrat reflexele despotice de admin atotputernic şi pe pagina personală de Facebook. În general, mă aștept ca oamenii să se ironizeze, să se certe, dar fără a se jigni. Atunci când se ajunge la înjurături, le șterg comentariile fără regrete. La fel, le dau block foarte ușor şi celor cu certitudini mult prea ferme şi celor care nu știu să se comporte între oameni. Probabil că mi-am pierdut răbdarea pe drum sau am înțeles că unii oameni nu mai pot fi schimbați, iar interacțiunea cu ei este doar pierdere de vreme. Sau poate sunt doar un om hain și negru la suflet, habar nu am.
Comunitatea ta
După cum spuneam, am norocul de a fi la intersecția dintre bule. Nu există o comunitate online în jurul meu, ci eu fac parte din mai multe comunități distincte. Teoretic, astfel pot transmite mai departe punctele de vedere ale unui grup către alte grupuri adiacente, ceea ce e minunat. Singurele lucruri de care trebuie să țin cont, după părerea mea, sunt onestitatea informației, claritatea mesajului şi transparenţa interesului, lucruri care, îmi imaginez, sunt apreciate şi de oamenii cu care mă intersectez pe net. Cât despre cine sunt acești oameni, ei bine, ei sunt minuscula mea bucată completă de Românie: de la badigarzi la parlamentari, de la IT-ști la artiști, de la muncitori la directori din Big Pharma, de la jurnaliști la telespectatori, de la liceeni la pensionari cu pensii speciale, de la judecători la băieți de cartier cu oarece cazier.
Diferența dintre Influenceri și Key Opinion Leaders
Teoretic, diferența dintre influenceri şi Key Opinion Leaders ar trebui să fie competența pe subiect. Eu evit, în general, influencerii, pentru că nu cred în transferul de competențe: faptul că esti un sportiv, actor, artist, instagramer cunoscut nu face ca opinia ta pe un subiect diferit de aria ta de pricepere să fie validă. Îl cred pe Djokovic când vorbește despre tenis, însă râd dacă are o părere despre vaccinuri. La fel, una e ce fac "mari artiști ai poporului" pe scena Teatrului de Comedie, alta e comedia tristă pe care o fac unii în studiourile Antenei 3.
În schimb, mă uit cu atenție la ce spun oamenii pricepuți la domeniul lor şi am o listă de KOLs pe care îi urmăresc: Cristi Presură pe subiecte legate de știință, Marius Comper pentru agregarea știrilor din lume, Dan Pavel pentru indignările delicioase ale cotidianului, Alex Tocilescu pentru subiectele "pe trending", Mike Neamțu și Adrian Papahagi pentru umorul involuntar, Costi Rogozanu pentru schimbarea perspectivei ideologice, Claudiu Teohari pentru umorul voluntar, Cristi Danileţ şi Elenina Nicuţ pentru subtilități juridice, Vlad Mixich pentru micile obsesii anti-fumat, Dan Alexe pentru detalii etimologice şi tot asa, pentru fiecare detaliu de viaţă publică în parte, oameni precum Claudiu Tufiș, Barbu Mateescu, Teodor Tiţă, Ovidiu Vanghele, Sorin Ioniţă şi mulți alții.
Înainte de pandemie vs acum
Fix înainte de pandemie, micuța comunitate de iubitori ai barurilor care se agregase în jurul asociației "Bar lovers" devenise funcțională, iar activitățile asociației începuseră să atragă din ce în ce mai mulți membri. Acum, în schimb, toate planurile noastre sunt în conservare, iar perspectivele par să fie la fel de înghețate în proiect.
În ceea ce ne privește, odată cu epidemia de coronavirus, s-a schimbat întreaga paradigmă. Dacă până acum eram de părere că barurile pot supraviețui oricărui cataclism politic sau economic, pentru că nevoia oamenilor de a fi împreună cu alți oameni este codată adânc în esența umană, noi cultivând această necesitate, tocmai am descoperit că o stare de urgență medicală globală - a cărei soluție este chiar ţinerea oamenilor la distanţă unii de ceilalți – lovește, în primul rând, în punctele de comuniune socială, așa cum sunt şi barurile, cafenelele şi restaurantele noastre dragi.
Efectele crizei
După părerea mea, pandemia de SARS-Cov-2 a accentuat faliile deja existente în societate. Distanțarea socială sugerată/cerută de autorități a îndepărtat şi mai tare grupurile sociale, lumile. În București, singurul oraș pe care îl cunosc, suspiciunea începe să ia locul binecunoscutei şi familiarei indiferenţe. Bucureștenii se privesc acum cu o oarecare teamă, încep să se ocolească pe trotuar, evita să se apropie prea mult unii de ceilalți. Măștile medicale necesare care acoperă acum feţele intensifică această suspiciune.
Nu sunt eu în măsura să explic de ce, însă cred că pentru o interacțiune normală, avem nevoie să ne vedem zâmbetul, să construim momentul de încredere reciprocă privindu-ne, analizându-ne unii celorlalți expresiile. Online, suntem la fel de vehemenți şi categorici cum eram şi înainte de criza medicală, la fel de lipsiți de răbdare. Pe termen lung, nu cred că vom putea păstra distanţa. Avem nevoie şi o să avem nevoie în continuare de apropiere, de comunicare, de atingere. Nu cred că această pandemie o să schimbe natura umană.
Cum s-au comportat autoritățile
Autoritățile din România au făcut tot ce puteau face, în situația în care de zeci de ani instituțiile statului sunt populate pe bază de apartenență politică, fără a se ține cont de competență. DSP-uri conduse catastrofal, infrastructura medicală la pământ, miniștri incompetenți, lipsa totală de încredere în autorități, toate acestea precum şi multe altele asemenea, puse cap la cap, dau imaginea unei catastrofe care încă nu s-a întâmplat.
Specialiștii în comunicare din ministere au lucrat cu materialul clientului şi cu lipsa noastră de educație, așa că nu-i de mirare că răspunsul multora la mesajele autorităților a fost recursul la nesupunere şi/sau întoarcerea către fistichiile teorii ale conspirației.
Din partea pozitivă, ce aduce criza
Sper ca unul dintre lucrurile bune pe care le-am învățat toți în această perioadă este lecția de igienă primară pe care ar fi trebuit să o știm încă de la grădiniță: spălatul cât mai des pe mâini. Alături de asta, strănutatul în batista sau în cot, respectarea spațiului personal sau autoizolarea la primele semne de răceală sunt reguli elementare ale conviețuirii pe care prea mulți dintre noi le-am ignorat prea multă vreme.
Sper să rămână o presiune socială pentru respectarea acestor reguli de bun simţ. Din păcate, în ciuda nenumăratelor morți tragice cauzate de răspunsul prost sau întârziat al multor lideri ai lumii, mă îndoiesc că vom învăța să nu mai alegem lideri iresponsabili şi incompetenți. Uitam prea repede, ne enervăm prea ușor.
Lecțiile pandemiei pentru tine
Oricât de serioasă este amenințarea comună, agendele personale vor avea prioritate. Nu mai cred în răspunsul comunitar, uniform, pus în slujba binelui comun. Suntem mult prea diferiți. Cel mai probabil, viitorul este Star Wars, nu Star Trek. Ceea ce e trist.