[Voci online] Cătălin Striblea: Nu scriu la nervi, nu scriu din instinct, nu scriu fără să trag aer în piept și fără să mă gândesc la consecințe

80 de mii de oameni îl urmăresc zilnic online, iar la radio îl ascultă o jumătate de milion pe Cătălin Striblea. Vorbește în emisiunea ”România în Direct” de la Europa FM și scrie pe blog sau pe Facebook despre politică, sport și alte subiecte serioase de actualitate. Chiar dacă de pe margine i se vede mai mult partea sobră, are destule momente în care uită de marile probleme ale lumii și discută despre vinuri, cafea, copii, cărți, muzică sau locuri frumoase de văzut. Responsabilitatea a devenit tot mai mare odată ce au crescut cifrele.

”Nu știu dacă am o voce puternică sau nu. Unii au mai mult succes, alții mai puțin. Nu e o cursă, nu găsesc un scop în asta. Mi se pare mai interesant să găsesc ceva de spus și să fac o comunitate.

Nu scriu la nervi, nu scriu din instinct, nu scriu fără să trag aer în piept și fără să mă gândesc la consecințe. O să râzi: nu scriu dacă beau mai mult de un pahar de vin sau o bere. Trebuie să am mintea limpede când apar în public”

Cătălin Striblea povestește despre începuturile sale în online și despre virtualul prezentului. Ca să ajungă la oameni, ani întregi a scris și câte șase postări pe zi, documentate, coerente, cu poveste. Face meseria de jurnalist de aproape 30 de ani, a trecut prin televiziune, radio și online, rămânând momentan la ultimele două.

Absolvent de Drept cu pledoarii la radio

Sunt absolvent de Drept. Știam c-am să fac Dreptul din clasa a cincea și m-am pregătit ca atare. Am intrat la Universitatea din Iași și nu am profesat nicio secundă. Nici nu știu dacă aș fi fost bun. Asta pentru că m-am apucat de radio la 15 ani și cam asta a fost. Am început la Unison Radio Vaslui (așa se numea, nu Radio Unison). De fapt, începusem cu un an mai devreme la Televiziunea Vaslui, condusă de profesorul Marin, personajul lui Porumboiu din ”A fost sau n-a fost”.

Fac meseria asta de aproape 30 de ani, fără pauze. Am lucrat în radio, în televiziune, am făcut online. După drept, am făcut și doi ani de facultate la jurnalism, dar m-am oprit când Universitatea Media a renunțat la burse. Intrasem cu bursă. 

În prezent

Realizez ”România în Direct” la Europa FM, dar și alte rubrici în diverse emisiuni ale postului. Am un blog de care mă țin foarte serios, dar și un vlog la SportExtra. Activez pe toate rețelele sociale. Sună foarte serios. Mă distrez pe toate rețelele sociale e mai potrivit. Și mă întreb dacă la ce fac mă mai pot numi jurnalist. Am ajuns la concluzia că realizator radio e mai potrivit. 

Ce este cel mai greu

Același lucru pe care omenirea îl trăiește de mii de ani. Cicero - cred - a răspuns la întrebarea asta spunând că cel mai teamă îi este de ”limbile despletite din forumuri.” Cred că cel mai greu lucru este să faci față enorm de multor răspunsuri pe care le primești zi de zi la ceea ce faci. Unele mai îndrituite, alte mai puțin argumentate, unele violente, dar legate de aceeași idee: că numai ei au dreptate.

Întâlnirea cu online-ul

Prima dată, în redacția de la Radio Iași, când au apărut calculatoare și ne-am făcut e-mailuri. Asta era spre finalul anilor 90. Apoi, când eram la Realitatea TV, am început să citim presa on-line și au apărut site-urile ziarelor. Țin minte că pe vremea aia în redacție la Realitatea era Florin Mitu, care fusese la TVR și care mai tăia articole din ziare pentru arhivă. Și brusc am realizat cât de inutil va deveni ceea ce face. Deci vin din epoca în care încă se dezbătea dacă ziarele vor mai exista pe hârtie. Și ajunsesem la maximul că acestea se vor tipări dimineața pe imprimanta din casa ta.

Știu foarte clar, însă, că la începutul anului 2000 s-a pus problema în redacții că modul de lucru al jurnalistului se va schimba. Adică va trebui să știe să opereze și cu informația, și cu tehnica, să facă și scriere, și editare. Ceea ce face acum toată lumea. În plus, apăruse intervenția publicului în programe, prin faptul că publicul putea filma și putea avea opinii față de ceea ce facem. Ceea ce cred că ne diferențiază încă este capacitate de sinteză, de relaționare, background-ul și capacitatea de a corela informații. Plus accesul la mai multe surse de informație brută.

Oricum, schimbarea masivă este că meseria vine acum însoțită de teze, de abordări și că un comentariu e nelipsit în ceea ce faci. Ideologizare foarte multă. Informația brută vine singură mai rar.

Virtualul de acum și ”bulele” sale (implicare, educație, sănătate, politic)

Cred că sunt enorm de multe bule. Cred că de fapt fiecare om își face o bulă și acestea unt înglobate în unele mai mari. Iar oamenii, în funcție de pregătirea și interesele lor, își generează câte o bulă. Și publicațiile la fel. Nu știu dacă modul în care le-ai împărțit tu funcționează chiar așa. Cred că lucrurile se amestecă. Și aici intervin percepțiile. Cutare face politică, cutare face show etc. Și lumea pe unde te vede, acolo te pune.

De exemplu, despre mine cred că am treabă cu politica sau că mă ocup cu asta, pentru că m-au văzut ani la tv având emisiuni politice sau participând la ele. Și oamenii trăiesc cu impresia că la asta se reduce viața mea. Și că eu mă duc acasă și vorbesc cu soția numai politică. Și că am opinii corecte sau, dacă nu le convin lor, sunt greșite. Oamenii văd o felie din viața ta și de acolo fac un portret în concordanță. Nimic mai fals. De asta nu mai vreau să fac tv. Iar la radio și pe online mi se pare mai potrivit pentru cine sunt eu.

Despre ce scrii și vorbești

Scriu despre subiectele care-mi dau o emoție: pozitivă, negativă, de orice natură. Iar subiectele sunt alea pe care le vorbesc la masă cu prietenii. Un pic de politică, un pic de sport, un pic de muzică, cărți - multe cărți, copii, mașini și toate lucrurile care ne influențează viața. Cafele, vin, bere. Și un pic de societate, plecând de la ideea de comunitate. România, cum ar veni.

Scriu și vorbesc despre tot ce vorbește lumea. Și scriu despre lucrurile care îmi dau un frison. Nu știu dacă o să mă crezi, dar, după mulți ani de presă, știrea se simte fiziologic. E ca un frison. Cred că fiecare ziarist cu experiență îți poate descrie senzația. Ai o trăire de o secundă care-ți spune: știre! Adică acolo e o poveste care merită spusă.

Ce mă determină cel mai tare să scriu este așezarea în afara normelor de bun simț social. Adică acele depășiri ale traiului comun, ștăbismul, nedreptățile, triumful prostiei sau nepriceperii. Citesc înainte de a scrie. Mult și divers. Materialele de blog îmi iau uneori ore, uneori zile. Nu-mi place să greșesc. Dar asta nu înseamnă că n-o fac. Mă mai ia valul și regret.

Vocea ta puternică online și drumul către Key Opinion Leader

Nu știu să răspund la această întrebare. Nu știu dacă am o voce puternică sau nu. Unii au mai mult succes, alții mai puțin. Nu e o cursă, nu găsesc un scop în asta. Mi se pare mai interesant să găsesc ceva de spus și să fac o comunitate. Dacă e să te iei după cifre, sunt 80 de mii de oameni care mă urmăresc zilnic. E ca și cum ai vorbi unui stadion de unul singur. Asta în online. La radio e jumătate de milion. Ceea ce mă face foarte responsabil. Nu scriu la nervi, nu scriu din instinct, nu scriu fără să trag aer în piept și fără să mă gândesc la consecințe. O să râzi: nu scriu dacă beau mai mult de un pahar de vin sau o bere. Trebuie să am mintea limpede când apar în public.

Cred că prima dată oamenii au venit pe paginile mele pentru că mă știau de la radio sau de la tv. Au venit să împărtășească opiniile mele sau să mă critice. După care au apărut unii care nu mă știau. Au fost perioade în care am scris programatic. Câte șase postări pe zi, coerente, cu povești, adică ani în șir am dorit să formez o comunitate. O comunitate în care se construiesc poduri și oamenii pot vorbi între ei. Și-n care nu căutăm succes facil. Urmez calea grea.

Ce nu faci niciodată online

Nu înjur pe nimeni. Așa și scrie pe paginile mele. Stăm de vorbă dacă ai argumente și nu înjurăm pe nimeni. Nu știu dacă ai observat că postările care au cele mai mare succes sunt cele în care cineva este idiot, prost, incompetent, măgar sau altele asemenea. Nu mă interesează felul acesta de succes. Nu vreau o sută de mii de oameni care să înjure.

Responsabilitatea

Să-mi apar ideile. Cred și eu anumite lucruri despre România și despre cum funcționăm. Eu nu țin cu cineva anume. Nu mă interesează dacă opinia mea e favorabilă sau defavorabilă cuiva. Ea trebuie să fie în concordanță cu mine. Adică o societate curată, meritocratică și care oferă șanse în conformitate cu munca pe care o depui. De asta, în ce privește politica, am fost făcut de la băsist la pesedist, la userist, la ce mai vreți voi. Dar nu mi se pare important. Cred că e important să reușim să facem comunitate în jurul unor idei și să știm că trebuie să facem curat nu numai la noi în casă, ci și lângă bloc.

Și încă ceva. Nu trebuie să ne luăm foarte tare în serios, să mai și râdem și să nu uităm că viața nu e alcătuită nicicum numai din problemele mari ale societății. De asta vorbesc despre vinuri, fotbal, cafele, tenis, povești, copii, bere, locuri de văzut și tot ce ne face viața frumoasă.

Te-ai gândit să renunți la Facebook

Nu. Nu e corect față de publicul onest. Acolo e o parte din noi pe care lumea trebuie să o vadă. În schimb, sunt momente în care o las mai ușor. Obosesc. Și e firesc să fie așa. Nu suntem angajați la Facebook. În plus, dezbaterea sterilă mă epuizează. Și acest sentiment că fiecare știe mai bine. Eu fac un efort de fiecare dată când scriu. Mă documentez, stau de vorbă cu oameni, citesc, plătesc multe abonamente la presa internațională. Nu doar îmi dau cu părerea. Iar ideea că cineva știe mult mai bine e relativă.

Să-ți dau un caz. Am postat recent legat de modul în care s-a hotărât deschiderea școlilor în multe state. De ani de zile, pe blog, postez zilnic o listă cu cele mai importante știri internaționale. Zilnic primesc în jur de 200 de newslettere de la diverse comunități sau instituții de presă. Nu mai zic de abonamentele pe care le plătesc. Un efort important, spun eu. În fiecare zi, îmi dedic două ore din viață ca să citesc presa internațională. Așa am ajuns la concluzia că majoritatea statelor lumii au descentralizat decizia privind reluarea școlii. Adică au stabilit lucruri generale, iar directorii și comunitățile aplică ce e mai bine pentru ei.

Ei bine, după ce am publicat despre această poveste pe blog, cineva mi-a scris că sunt un mincinos. Nici mai mult, nici mai puțin. Fără a da alte argumente sau a spune care e miza unei astfel de minciuni. L-am rugat să demonstreze afirmația, iar omul a dispărut.

De asta am ajuns la concluzia că rețelele sociale au o parte periculoasă pentru că au dat o voce prostului și repetentului clasei care, fără nici un fel de justificare, poate spune orice. Iar, dacă mai este și violent la adresa cuiva, poate avea și succes.

Cum gestionezi conflictele

Dau block rar. Atunci când un om face atacuri la persoană atât de fără sens și acoperire, încât nu mai am soluție. De genul că sunt plătit ca să scriu ceva. Chiar trebuie să ai o înțelegere limitată asupra lumii să crezi că cineva ne plătește să emitem opinii de vreun fel. Altfel, când cineva sare calul, încerc să stau de vorbă să aflu ce-l mână în luptă. O să fii surprinsă să afli câtă lume se potolește dacă este băgată în seamă. Faptul că cineva îi ascultă în sfârșit este o chestiune vitală. Iar unii care sunt foarte războinici se cumințesc.

Alții trăiesc în continuare în paradigma lor, dar nu e o dramă. Pe toți ne sperie atunci când în viața noastră apare un lucru contrar credințelor noastre. Îți trebuie mult exercițiu să te apleci cu atenție asupra unui lucru care-ți displace.

Regulile de la care nu te abați niciodată

Regulile sunt: Să nu minți, să nu jignești, să ai argumente. Și să nu greșești când le dai oamenilor un lucru nou. Cred că valoarea principală este să construiești, nu să dărâmi. Nu tolerez atacurile la persoană. În primul rând la adresa mea. E și plictisitor după o vreme să auzi că sunt plătit să spun un lucru. Așa că respectivul pleacă. Sau, alt caz: la o postare domestică despre casă, copil, fotbal, oameni, apare cineva să-mi spună că de ce nu scriu despre un subiect care-l interesează pe el. Sau vorbește de o postare anterioară pe cu totul altă temă.

Comunitatea ta

Fiind o comunitate mare, cred eu că este destul de eterogenă. Deși mulți dintre prietenii mei virtuali sunt oameni cunoscuți, cred că cei mai activi sunt cetățenii obișnuiți. Asta pentru că i-am și încurajat să mi se alăture. Mie, unuia, experiențele lor mi se par mai relevante decât ce trăim noi în redacții. Dacă vorbim de profil, cu siguranță sunt mai multe femei decât bărbați și cred eu că sunt oameni cu bun simț și responsabilitate.

Granița dintre Influenceri și KOLs

Acum, știi și tu ce zice la manual. KOLs vin din altă profesie nu sunt nativi pe online. Adică au performanță unde profesează și lumea li se alătură și pe online. Cred că e și cazul meu. Doar că eu am folosit online-ul pentru a le arăta că, de fapt, percepția omului de tv este parțială, dacă nu uneori greșită de-a dreptul. Pe online mă recunoști mai ușor.

Prin natura meseriei urmăresc cam pe toată lumea. De altfel, mi-am setat în favorites să văd opiniile unor oameni care sunt de obicei în contradicție. Cred că cea mai mare greșeală este să te cufunzi în bulă. Asta îți va oferi o percepție eronată a realității.

Cum ți-a schimbat pandemia activitatea

Nu s-a schimbat mare lucru. Mă duc la muncă și vin înapoi. Am pierdut însă evenimentele care pentru mine aduceau conținut. Ieșiri la filme, la piese de teatru, întâlniri cu artiști, cu sportivi, oameni care au ceva de spus. În toată interacțiunea asta se plămădea enorm de mult material.

Pe de altă parte, e o perioadă care te invită la o documentare și mai serioasă și pune întrebări grele asupra viitorului nostru. Asta o face cumva interesantă, în căutarea răspunsurilor.

Efectele crizei

Radicalizare, divizare, aderarea mai ușoară la conspirații. Respingerea informațiilor care vin să-ți spună că viața nu va mai fi la fel. Astea sunt consecințele. În online trecem printr-un val de înrăire, dar e o situație temporară. Când influencerii și KOLs vor lăsa pedala mai jos și lumea se va mai potoli. La nivel de societate bănuiesc că online-ul va fi principala noastră platformă de comunicare. Acolo va începe și se va sfârși totul. Și, la nivel planetar, cred că se va limita, dacă nu se va sfârși de tot globalizarea.

Pe pozitiv, dacă ar fi să privim așa

Lucrul bun este că din punct de vedere al comunicării ne-a deschis ochii către lumea din afară. Ne-a obligat să ne uităm la alții și să vedem că avem probleme comune și soluții comune. Nu mai e cu ”numai la noi în România”. Iaca e și la alții. Și sper că lumea a înțeles că suntem mult mai bine pentru că noi suntem parte din UE. Că altfel ar fi fost dezastru.

Autoritățile, cum au comunicat până acum

Au comunicat, mai curând, prost. Dar nu poți să le ceri să fie peste nivelul obișnuit de competență. Este același tip de comunicare pe care-l fac de ani buni. Dar nici nu se poate altfel de vreme ce aceste poziții sunt privite ca niște sinecuri de multe ori. Rău a fost tonul cu care au răspuns și lipsa de empatie. Singurul bine pe care-l văd este c-au fost deschiși și chiar au vorbit foarte mult. Cel mai clar mesaj este cel legat de faptul că trebuie să porți mască. Dar tonul nu mi-a plăcut. Și nici lumea nu l-a agreat. Dimpotrivă.

Tu ce învățăminte ai tras din pandemie

Păi nu s-a terminat. Dar una se conturează. Majoritatea lumii nu poate să audă lucruri care nu-i sunt pe plac. Și trebuie să învățăm să le spunem și lor ce e important.