[Voci online] Diana Popescu: Mediul virtual e un soi de bazar “cu de toate”. Din păcate, pe tarabe găsești multă marfă second hand

Diana Popescu are jurnalismul cultural în sânge de mai bine de 23 de ani. Deși a studiat Dreptul, a intrat în presă din anul al treilea de facultate și nu a mai plecat de acolo. Scrie pe profilul ei de Facebook despre arhitectură, literatură, gastronomie și travel, iar anecdotele autobiografice sunt constante în postările sale. Chiar și atunci când face poante online se asigură mereu că gluma pornește de la o informație reală.

”Până și glumele pe care le prestez pe Faceook necesită, uneori, documentare: trebuie să te lămurești dacă informația de la care pornești, pentru o poantă, e reală sau un hoax. Fiindcă, dacă se dovedește că premisa e falsă, s-a dus de-a berbeleacul toată construcția, indiferent cât de amuzantă putea fi.”

Diana Popescu a realizat emisiunea Digicult la Digi 24 și a scris o carte pentru copii ”Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite". În virtual se simte confortabil alături de oameni cu decență și umor în exprimare, care sunt preocupați de zona artistică și se împlică în cea socială.

Vorbim cu ea despre prezența sa online, cu toate principiile, regulile si valorile de la care nu se abate când scrie pe Facebook.

Bio pe scurt

Sunt Diana Popescu și nu m-am lecuit de jurnalism cultural de 23 de ani încoace. Am studiat Dreptul, dar din anul III de facultate am intrat în presă și, de-atunci, tot nu m-am învățat minte.

În munca asta, cel mai ușor e să-ți păstrezi entuziasmul, intersectându-te cu o mulțime de oameni fascinanți, la care n-ai avea acces dacă ai practica alte profesii.

În ultimii ani, în schimb, a  fost din ce în ce în ce mai dificil de păstrat buna reputație a breslei, din pricina multiplelor derapaje înregistrate cu succes, de la o vreme.

Când te-ai văzut prima dată cu online-ul

Prima întâlnire? Undeva în cretacicul presei (finalul anilor ’90), când în secția Cultură a ziarului Adevărul a aterizat un computer, la care aveam acces cu rândul. Seniorii departamentului au renunțat rapid la pretenții în ceea ce privește noua achiziție, așa că l-am împărțit, o vreme, cu o singură colegă.

A trecut atât de mult de-atunci, încât am senzația că reproduc un episod din viața altcuiva ori unul citit într-o carte. Firește, am ajuns, în ultimii 10-15 ani, să mă-ntreb cum de-am trăit vreodată fără net și tot ce înseamnă el. :)

Virtualul de acum și "bula" ta

Mediul virtual e un soi de bazar “cu de toate”. Din păcate, pe tarabele de-aici găsești multă marfă second hand: deja purtată sau gândită de alții.
Bula mea e cea în care mă simt confortabil. (Recunosc, caut să-mi păstrez sănătatea psihică). Profilurile colegilor de bulă sunt diverse, dar câteva lucruri se regăsesc cam la toți: decența exprimării, preocuparea pentru zona artistică și implicarea în cea socială, plus umorul.

Vocea ta, una puternică online

Habar n-am cât de puternică e vocea mea online, încerc să nu ridic tonul la interlocutor.  Cât despre urmăritori, pe lângă cei aproape 5.000 de prieteni “feisbuchiști” s-au adunat vreo 4.900 de followers. KOL? N-am ambiții în sensul ăsta. (Haha, s-ar putea să ajungi la concluzia că, de fapt, nici măcar nu mă potrivesc profilului).

Comunitatea

E o comunitate eterogenă, care reacționează la stimuli diverși: arhitectură, literatură și gastronomie, travel și anecdote autobiografice, constantele postărilor mele. La partea cu profilul interlocutorilor mi-e greu să mă pronunț: ar fi ridicol să pretind că-mi cunosc toți cei 4.881 de camarazi de Facebook. Pe contul de Instagram mi-am obișnuit urmăritorii cu muuultă arhitectură, street art și, inevitabil, pisici. :)

Principiile

Am câteva principii după care mă ghidez: primul, nu încerc să par altcineva. A fost amuzant când, întâlnind un amic virtual în viața reală, omul a fost de-a dreptul surprins: “Ești la fel ca pe Facebook!”. Da, mi s-ar părea pierdere de vreme să construiesc vreun personaj sofisticat, extravagant, irezistibil, pe care să mă zbat să-l joc. Ar fi obositor și inutil: mai devreme sau mai târziu, tot s-ar prinde cineva că nu sunt eu.

Al doilea: să împart cu ceilalți ce mi se pare relevant prin preajmă. Fie că e vorba de oameni, întâmplări, artă. Am învățat că oamenii au nevoie de calitate, indiferent de forma în care se manifestă.

O a treia “direcție” este râsul. Un lucru esențial pentru fiecare zi a vieții noastre.

Regulile și valorile tale

Prețuiesc, poate mai mult decât orice altceva, onestitatea. Nu mimez, nu inventez, nu falsific realitatea. Ține de minima decență pe care le-o datorez celor care mă urmăresc.

N-am un set de valori pe care încerc să-l bifez cu tot dinadinsul, un tabel din care nu lipsește cutare sau cutare lucru prețios. Dacă, pe parcurs, anumite valori “se cer” într-o postare sau alta, cu atât mai bine.

În ceea ce privește marile hibe ale comunicării, fac alergie la mojicii, violența de limbaj și manipularea nerușinată.

Subiectele pe care te exprimi

În postările serioase, încerc să mă limitez la subiecte cu care am tangență: cultură, societate. Am acest nărav (cunoscut și sub numele “deformație profesională”) de a verifica lucrurile, înainte de a le da drumul online.

Acum, că stau să mă gândesc, până și glumele pe care le prestez pe Facebook necesită, uneori, documentare: trebuie să te lămurești dacă informația de la care pornești, pentru o poantă, e reală sau un hoax. Fiindcă, dacă se dovedește că premisa e falsă, s-a dus de-a berbeleacul toată construcția, indiferent cât de amuzantă putea fi.

Responsabilitatea

Poate singura responsabilitate pe care sunt gata să mi-o asum e să joc cartea adevărului.

Foto: Ema Cojocaru

Ai luat vreodată pauză de la Facebook

Din 2009, de când am cont, n-am avut vreo pauză impusă. Au existat fluctuații în ceea ce privește frecvența postărilor, dar n-am fost niciodată atât de supărată pe omenire, încât să părăsesc corabia.

Primele block-uri

Ai să râzi, în 11 ani de Facebook, primele block-uri au venit anul ăsta. Cel mai probabil, am îmbătrânit și mi-a scăzut toleranța la mitocănie, la agresivitate, la aberații.

Cât despre tensiunile de pe cont, încerc să mediez lucrurile și, nu de puține ori, cei implicați în conflicte revin la sentimente (și comportamente) mai bune. Adesea, tonul echilibrat chiar dezarmează. Apoi, după ce-l prinzi pe om „pe picior greșit”, răspunzându-i la furie cu calm, încasează mai bine și argumentele. :)

Diferențele dintre Key Opinion Leaders și Influenceri

Depinde despre ce mediu vorbim: pe Instagram, de multe ori e suficient să ai pozele perfecte, în care se zăresc și niscaiva produse plasate strategic. Nu-i nevoie de cine știe ce opinii argumentate ori discursuri înălțătoare. În schimb, oamenii care contează pe Facebook posedă, în multe cazuri, o bază solidă. Ceea ce, să recunoaștem, n-ar strica nimănui.

Pe Facebook îi urmăresc pe Vlad Petreanu, Lucian Mîndruță, Sanda Nicola. Poate nu întâmplător, sunt oameni de presă. Pe Instagram, trebuie să recunosc că influencerii mei favoriți sunt street artists, indiferent că-s de departe sau de-ai noștri.

Din pandemie

Poate sună bizar, dar viața mea nu prea s-a schimbat în pandemie. Așa că a venit natural o continuitate a temelor abordate și chiar a tonului. Singurul lucru pe care l-am observat, dincolo de orice dubiu, e c-am împărțit mai multe inimioare decât înainte, la postările altora. 

Efectele crizei actuale

Idealiștii au sperat că vom ieși din criză mai buni, mai înțelepți, mai înalți și cu ochi albaștri. Ce să vezi? Nu s-a-ntâmplat așa: asistăm, zilnic, la demonstrații de micime, de neamprostie, de agresivitate. Ce-i drept, unii dintre noi au devenit mai atenți, mai implicați, empatici. În același timp, sunt convinsă că niciun cataclism nu-I poate extrage pe alții din “cămașa” confecționată dintr-un amestec de tâmpenie, conspirații și rele intenții.

Cum se descurcă autoritățile

Autoritățile sunt un permanent spectacol. Mai degrabă de circ, decât de orice altceva… Din păcate, nu mai e o surpriză pentru nimeni că aleșii se contrazic între ei, se bâlbâie, iau decizii îndoielnice. Personajul în legătură cu care am auzit comentarii mai degrabă apreciative este președintele Iohannis.

Cu ce rămânem

Pandemia ne-a dat niște timp să reevaluăm ce e esențial pentru fiecare dintre noi și care sunt lucrurile de care ne-am putea lipsi fără regrete. Să ne dăm seama cine sunt oamenii de care ne e dor. Să facem măcar un pic de ordine în capetele noastre. Și să citiiiim, tot ce se-adunase pe noptieră.

Lecții din pandemie

O lecție neașteptată este cea a răbdării. Am învățat eu, care sunt ultradeficitară la capitolul ăsta, că sunt în stare s-aștept. O alta e lecția unei bucurii subevaluate: e suficient să-i știi teferi pe cei pe care-i iubești, ca să te simți privilegiat. Și fericit.