[A New Now] Timea Horvath: Purtarea măștii ne unește, ne dă de înțeles că toți suntem egali și că avem nevoie unul de celălalt

Timea Horvath nu a vrut să ilustreze virusul și nici lucrurile negative ale acestei perioade. Masca creată de ea pentru "A New Now" Design Challenge by George se numește Beyond Connection și se referă la momentele simple, acelea pe care le uităm prea des, dar care contribuie la țesătura specială a relațiilor dintre oameni. 

Este vorba despre două persoane, nu au importanță relația dintre ei sau circumstanțele existențiale. Hai să îi numim TU și EU. Relativizăm distanța. Ne modernizăm. Descoperim și creăm la rândul nostru noi posibilități de comunicare, fiindcă înainte de toate suntem oameni.

Până mâine mai puteți vota masca anului. Aici puteți vedea toate propunerile artiștilor înscrise în concurs. Iar mai jos puteți citi povestea Timeei: despre arta, frumusețe și realitate, inspirație și vulnerabilitatea relațiilor umane din această perioadă.

Scurtă biografie 

Mă numesc Timea, am 21 de ani și sunt din Tîrgu-Mureș. Pasiunea mea de mic copil a fost desenul și pictura. Țin minte că pe lângă orice altă ocupație, desenatul și pictatul erau pentru mine mai presus de toate. De multe ori ne puneam cu mama la masă și pictam împreună. Mama este un model de urmat, de la ea mi se trage toată această pasiune. În ochii mei de copil, ea picta cel mai frumos și nu mă vedeam vreodată în stare să ajung la nivelul ei. Eu voiam să pictez totul realist: mărul să fie roșu, iarba verde, scoarța de copac maro. O vedeam pe mama pictând peisaje cu o mulțime de culori pe care eu, nu le vedeam în natură și nu o puteam înțelege.

Nu îmi plăcea nici să îmi corecteze lucrarea pentru că cu fiecare linie ajutătoare sau pată de culoare trasă de ea, simțeam că frumusețea rezultatului final nu îmi mai aparține. Până când, o dată, încercam să pictez o pădure (cu mama mereu pictam elemente și peisaje din natură) și am izbufnit în plâns, pentru că copacii mei nu semănau cu acei copaci frumoși și reali. Mama mi-a împins în față o vopsea de culoare mov și mi-a zis să pun o pată de mov în scoarța copacului. Nu o să uit niciodată acel sentiment de fericire pe care o avem după. Acea scoarță de copac maro pătat cu mov, mi-a ieșit cel mai real de până atunci. Nu am mai protestat după, și am continuat să învăț felul în care pictase mama.

Din păcate, de cele mai multe ori, o astfel de pasiune rămâne doar un hobby. Nu am ajuns să studiez în domeniu ca să mă pot dezvolta și mai mult. Felul în care desenez e pentru că așa simt eu să fac și așa am învățat de la mama. Totuși, când am ajuns la vârsta la care a trebuit să mă hotărăsc ce să fac cu viitorul meu, m-am decis că o să găsesc o modalitate prin care pot să creez, să mă exprim și să lucrez în același timp. Recent am absolvit facultatea, departamentul de Media Digitală, unde am reușit să îmi dezvolt aptitudinile și să îmi lărgesc orizonturile. Din toamnă o să urmez cursurile de masterat în domeniul de Producție Media, iar în viitorul apropiat vreau să lucrez în domeniul de grafică și webdesign. Cred că în sfârșit, am găsit calea potrivită pentru mine.

"A New Now" Design Challenge by George  

Prima propoziție a descrierii (“Noul azi e despre schimbarea continuă, despre speranță și dezamăgire, putere și vulnerabilități.”) m-a făcut să mă gândesc că “simt exact la fel, dar nu am reușit să îl pun astfel în cuvinte”. În toată această perioadă am simțit prezența acelei schimbări, a speranței și a dezamăgirii profunde, a nevoii de putere și al vulnerabilității existente, fiindcă oricât de înalt am construi acel zid protector în jurul nostru, mereu o să existe o cărămidă lipsă care o să ne sfideze siguranța. Astfel, am fost deja hotărâtă să mă înscriu, pentru că doream să creez ceva, care poate transmite toate astea (și nu doar atât). Restul, au venit de la sine.

Procesul de creatie 

Toată ideea mi-a venit pe moment. Inspirația a fost experiența mea proprie. Când a început toată nebunia cu izolarea, distanțarea de la cei dragi, a avut un impact negativ asupra mea. Nu cred că apreciem îndeajuns momentele acelea simple alături de oamenii apropiați nouă, până nu primim o “restricție” ca aceasta. Ideea o aveam în cap, dar nu am plănuit cum o să o scot până la capăt. Doar am desenat și m-am lăsat purtată de val. Nici la final nu am făcut modificări prea mari, am lăsat totul așa, neșlefuit, la fel cum a fost și în imaginația mea.

Brief-ul, din punctul meu de vedere, ne-a oferit o multitudine de posibilități. Totul depinde de perspectiva fiecăruia. În mod special mi-a atras atenția acel “mesaj al conexiunii sociale”, și pe asta m-am decis să mă axez cel mai mult. Voiam neapărat să transmit un mesaj, și să transform perspectiva mea, într-una universală.

Obstacole

Singura dificultate pe care am întâmpinat-o a fost faptul că voiam să transmit cu acuratețe ideea pe care o aveam în cap. Metaforele imaginii trebuiau să fie înțelese de toată lumea. Ideile se conturează ușor într-un mesaj, dar cheia este felul în care este transmis acesta.

Ce transmiți juriului

Juraților le transmit să ofere lucrării mele un pic din viața și emoțiile lor. Ca atunci când o privesc, să simtă și să retrăiască clipele unei revederi, unei conversații banale cu cea mai importantă persoană din viața lor, unui dor care ne învață cât de importantă este o persoană și cât de norocoși suntem să le avem. Să vadă acea blândețe în privirea personajelor mele și să simtă speranța unei rezolvări, unui nou prezent care a reușit să schimbe totul și să ne facă să ne simțim apropiați și de la distanță.

Ce ai vrea să știe publicul

Ideea în sine a imaginii este una mai complexă. Este vorba despre două persoane, nu au importanță relația dintre ei sau circumstanțele existențiale. Hai să îi numim TU și EU. Privirea lor sugerează apropiere dar nu pot fi unul lângă altul. Poate locuiesc în două blocuri învecinate și se uită prin geamul camerei lor, încercând să întrețină o comunicare la distanță, dar totuși aproape unul de celălalt. Sau poate locuiesc în două blocuri foarte îndepărtate, dar datorită modernizării în care trăim, comunică printr-o platformă virtuală și se văd la doar câțiva centimetri distanță. Pentru că lumea virtuală ne oferă posibilitatea șă comunicăm îndeaproape și la mii de kilometri unul de celălalt. Relativizăm distanța. Ne modernizăm. Descoperim și creăm la rândul nostru noi posibilități de comunicare, fiindcă înainte de toate suntem oameni. Și orice obstacol ne-ar apărea în cale, nu ne poate separa total unul de celălalt.

Nu am vrut să ilustrez nici virusul, nici ceva negativ sau demoralizator. Însă am ales ca în imaginea mea să apară norii albi, care să sugereze puritatea, posibilitatea de a respira și aerul în sine, căruia nu îi găseam alt mod mai bun de prezentare. Culoarea cerului sugerează amurgul, simbolizând

apropierea liniștii nocturne care estompează exterioritatea și oferă cale liberă lucrului de maximă importanță: comunicarea interumană.

Cred că, cu cât mă uit mai mult la această imagine, cu atât găsesc mai multe subtilități. Astfel sper, că publicul reușește să vadă această ilustrație și prin ochii mei, dar și să le ofere câte un înțeles propriu.

Când ai purtat prima dată mască 

În momentul în care au anunțat că este obligatoriu purtarea ei. Am evitat deplasările care nu erau necesare, însă ieșeam zilnic cu câinele la plimbare. Mereu luam și masca cu mine. Desigur, aleg varianta reutilizabilă și totodată îmi place ideea de personalizare. Am și creat câteva măști personalizate, și cu siguranță am reușit să aduc câteva zâmbete (sub măști) pe fața oamenilor în momentele în care îmi plimbam câinele cu fața lui pictată pe masca mea. În continuare folosesc masca mereu când plec undeva și ajung într-o zonă închisă sau aglomerată.

Ce spune masca despre 2020 

Ar spune că este un an care ne pune la încercare rezistența și umanitatea. Purtarea măștii ne uneste, ne dă de înțeles că toți suntem egali și că în orice cirscumtanță, avem nevoie unul de celălalt.

Asteptam voturile voastre pentru a alege masca anului.
Vezi designurile propuse si voteaza-le pe cele care te-au impresionat.

[Votează aici masca anului]