[Voci online] Bianca Oanea: Online-ul meu e legat de oameni. Sunt vreo 10 milioane de conturi de Facebook în România, suntem toți aici

Există vreo 10 milioane de conturi de Facebook în România, iar unul este al Biancăi Oanea, fost om de presă, actualmente unul de comunicare și o voce cunoscută în online. A ajuns pe internet când a început viața în căminul studențesc, iar pe Google a descoperit că poate da ”căutare” după un cuvânt anume, odată cu angajarea la Evenimentul Zilei.

Cu anii de experiență și înțelegerea de acum, zice că este responsabilitatea fiecăruia să nu tacă, dacă are ceva important de spus, cu riscul de a nu fi plăcut.

”Ani de zile m-a pasionat sănătatea, în ultimii ani am fost mai atentă la inegalități și am mai învățat despre ele, mă animă tot felul de personaje caricaturale sau care merită caricaturizate. De cele mai multe ori postez prima glumiță care mi-a trecut prin cap după o declarație. Alteori intru pe site-ul unei institutii, verific documente, caut declaratii, sun un prieten, depinde cât de relevant sau important mi se pare un subiect. Mă provoacă nedreptatea.”

Bianca Oanea a făcut presă scrisă și televiziune timp de 15 ani, iar anul trecut s-a retras din luminile reflectoarelor. Discutăm cu ea în continuare, pe note de umor, despre subiectele ce o provoacă și regulile de la care nu se abate când comunică pe Facebook.

Câteva cuvinte despre tine

Vin din buricul pământului, de la Focșani, am făcut sau încercat să fac presă de la sfârșitul primului an de facultate, în 2003, până în ianuarie 2019, de la redactor la redactor șef și înapoi, presă scrisă la început și apoi televiziune, iar acum fac diverse activități de comunicare și învăț de la colegii mei de la Confederatia Patronală Concordia. Cred că în final mă va consacra meseria de ajutor de câine lup. 

Povești din primele întâlniri cu online-ul

Am trecut de mai multe ori pe lângă internet cafe-ul din centrul Focșaniului, dar nu aveam voie și nici bani să intru, apoi în facultate era un mIRC la ultimul etaj al căminului Leu, unde stătea mai degrabă prietena mea Simona. Să dau search pe Google am învățat în 2003, la Evenimentul Zielei, când mi-a zis cineva să pun acolo cuvinte, că găsesc lucruri. Și am luat-o cam de acolo, încet, încet, cu fiecare pagină, rețea socială sau aplicație.

Online-ul meu e legat de oameni. Prietenia cu Mona Dîrțu, care are ca început “vremea în care nu exista Youtube” și pare că suntem prietene din 1848, sau contul de twitter, făcut în 2009, pentru că îmi plăcea un băiat de acolo, și care mi-a fost extrem de folositor profesional în anii de după. Dar parola, știută la un moment dat de toată redacția Realitatea, e numele lui și un caracter. 

Mediul virtual în prezent

E o developare a offline-ului. Așa sunt oamenii, legați de partidele pe care le simpatizeaza sau dimpotrivă, complet dezinteresați, cei care cred în vaccin și cei care nu, cei pasionați de plante, de câini, puericultură sau banana bread. Sunt vreo 10 milioane de conturi de Facebook în România, suntem toți aici.

”Bula” ta

Online fac parte din aceeași bulă din care fac parte și offline, o pătură de mijloc din urbanul mare, care vrea gelato, bea gin și mănâncă chestii cu trufe sau chia. Care vrea să free ceva. Acum, în timp ce răspund, mi-a trimis o prietenă o petiție pentru scoaterea găinilor din cuști. A trimis-o ca pe o curiozitate, dar ne rezumă cumva evoluția. Înainte era free justiția, free Gigi, free ceva. 

Vocea puternică și drumul către Key Opinion Leader

Nu am o voce puternică în online, nici un profil foarte urmărit și nici nu sunt Key Opinion Leader. Sunt doar o altă cetățeancă de pe internet, care are vreo mie și ceva de prieteni și aproape cinci mii de followerși, cei mai mulți din perioada în care mai apăream la televizor și mai ziceam ceva ce părea în acord cu opiniile de atunci ale oamenilor. Cred că cei mai mulți sunt din vremea guvernării Ponta, când aveam eu glumițe sau ochi bulbucați la tv, iar acum sunt puțin dezamăgiți că nu am rămas în veșnica epocă anti PSD și sunt anti aproape orice.

Strategia ta

Nu am gândit o creștere a contului sau a mea. Am postat, uneori compulsiv, ce mă preocupa sau anima atunci. Nu am o rețetă. Contul meu de Facebook, ca grad de expunere, sunt eu când ies din casă. Adică machiată, îmbrăcată, încălțată. Nu contează dacă sunt machiată sau îmbrăcată frumos, ci un strat subțire de protecție, pentru mine și cei cu care interacționez. 

Subiectele pe care te exprimi

Ani de zile m-a pasionat sănătatea, în ultimii ani am fost mai atentă la inegalități și am mai învățat despre ele, mă animă tot felul de personaje caricaturale sau care merită caricaturizate. De cele mai multe ori postez prima glumiță care mi-a trecut prin cap după o declarație. Alteori intru pe site-ul unei institutii, verific documente, caut declaratii, sun un prieten, depinde cât de relevant sau important mi se pare un subiect. Mă provoacă nedreptatea. Acel “băi, îmi vine să urlu” spus unui prieten pe care îl prinzi la telefon atunci, să îi povești. 

Regulile de la care nu te abați

Am încercat să-mi moderez furia și aruncatul de cuvinte. Urmăresc un concurs de Miss ca valori. Pacea mondială, înțelegerea între oameni și salvarea balenelor. Un “hai să înțelegem” pe care îl încerc acum și la mine. Și râsul. Râsul mi se pare ceva foarte valoros. 

Responsabilitatea

Nici la birou n-am o fișă clară de post, darămite în poziția asta despre care nu știam până să mă întrebi tu. Dar cred că uneori responsabilitatea noastră, a tuturor, e să nu tăcem. Chiar dacă ni se va reproșa că facem gălăgie sau că unora nu le va plăcea. 

Comunitatea ta

Puținele like-uri pe care le primesc acum sunt de la oameni cu care aș putea ieși la bere. Comentariile sunt de la ei și de la cei cu care mă văd la bere, dar nu bem împreună. Ce să vrea de la mine? Ce vreau și eu. Să avem toți dreptate. Să împărțim dreptatea noastră în stânga și în dreapta, ca pe o agheazmă eliberatoare. Avem asta și încă ceva în comun. Preocuparea pentru un subiect, antipatia pentru o persoană, pofta de ceva, care poate fi informație sau pizza. 

Conflictele, ce faci cu ele

Oamenii sunt liberi să spună ce vor atâta timp cât nu îi jignesc pe ceilalți și nu folosesc cuvinte nepotrivite spațiului public, chiar și așa, informal cum e Facebook. Nu știu să fi blocat pe cineva și mi se pare copilăresc și nedemocratic. 

Te-ai gândit să renunți la Facebook

Nu, trăiesc în el. Aș vrea să îmi mai dozez timpul petrecut acolo, dar nu văd de ce aș renunța. 

Granița dintre Influenceri și Key Opinion Leaders

Cred că influencerii sunt cei care țin atât de mult de un subiect încât apoi pot să îl vândă. Va fi în nomenclator cândva. Urmăresc oameni de peste tot, am încă active alertele de când eram în presă, de la live-urile lui Macron, ale lui Sebastian Kurz sau ale Casei Albe, toate partidele politice românești și miniștrii din cabinetele ultimilor 10 ani, ministerele, oamenii care îmi plac și cei care nu îmi plac.

Nu cred că urmăresc pe cineva pentru că nu pot trăi fără el sau pentru că mă influențează. Mă animă, îmi place sau mă enervează. Important e să știu tot. Și cei care au căpătat formă și mi-au dat forma pandemică sunt Jamila, Hădean, Gina Bradea, Ciocolată și Vanilie. Influenceri pe carbohidrați, aștia-mi plac mie cel mai mult. 

Din pandemie

Pandemia a adus în viața mea Zoom și Microsoft Teams și dorul de offline. N-am nicio realizare pandemic măreață, nu am citit mai mult, ci mai puțin, nu am six pack de la exercițiile executate ritualic, nu știu să gătesc mai bine. Banii de Uber sunt acum banii de Glovo deci, nici economii nu am făcut.  E posibil ca fiind constrânsă să petrec mai mult timp cu mine, să-mi par mai drăguță, dar nici asta nu am documentat științific. 

Efectele crizei

Dacă aș ști, aș deveni foarte bogată și mi-aș lua două case, una în Bucureștii Noi, pe strada Liniștei, și una în Grecia. Și un apartament în Portugalia. Părem mai convinși de adevărurile noastre și mai izolați în ele. Pandemia a fost ocazia perfectă să ne pufoșim orgoliile cu drojdia aia după care am alergat. Port masca mai bine, sunt cel mai responsabil din oraș, ceilalți sunt răi și iresponsabili. 

Cum au comunicat autoritățile

Comunicarea autorităților a fost o fiertură de geacă de piele, servită prea fierbinte. Lipsită de empatie, autoritară și cu țâfna lui așa spun eu. În timp ce pofteam la simplitatea Jacindei Arden sau urmăream explicațiile matematice ale Angelei Merkel, la București, recita cineva, la ce ora voia el, alineate și litere care interziceau și pedepseau. Nu mai ieșiți din case după 10! De ce? Nu! Și așa au fertilizat pământul pentru înflorirea teoriilor conspirației: ne închid ca să monteze antene, ca să fure lemnul și să-l ducă în Austria, să sape tuneluri. Singura urmă de umanitate a fost, până la un moment dat, Bogdan, interpretul mimico gestual. 

În perioada stării de urgență, o serie de drepturi și libertăți fundamentale au fost puse pe pauză, cu posibilitate ca play-ul să nu mai vină sau să aibă alt volum. Centrul pentru Jurnalism Independent a făcut un raport excelent pe aceste teme, care au căzut în plan secund în fața pericolului sanitar. 

Cu ce rămânem

A mai scăzut din Fomo și a mai crescut anxietatea, s-a dat resilience la toată lumea, am prețuit mai mult livratorii și gunoierii. Sper să rămânem toți cu întrebări. Să continuăm să ne punem câteva întrebări din când în când. 

Lecțiile tale, până acum

Că nu o să mor singură.