Filmul documentar de lungmetraj LEMN a avut premiera anul acesta la noi in tara si urmareste lupta impotriva taieriilor abuzive ale padurilor din Romania, Peru, Rusia si China. O munca foarte curajoasa de ani de zile si investigatiile initiate de Alexander Von Bismarck, unul dintre urmașii lui Otto Von Bismarck, au fost puse in acest proiect cinematografic de trei regizoare: Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst si Ebba Sinzinger.
In Romania, filmarile cu camera ascunsa, care au scos la lumina comertul ilegal cu lemn de la noi si implicarea unei importante companii private, au fost urmate de proteste in mai multe orase.
„Mi-am zis ca trebuie sa fac ceva pentru a ajuta cauza padurilor de la noi din tara, din perspectiva mea si cu uneltele meseriei mele. Dupa ce am adunat destul research pentru o prezentare si o punere in perspectiva a problemei taierilor abuzive de la noi din tara, am vorbit cu Ebba Sinzinger, o producatoare din Austria cu experienta, care mi-a povestit de Michaela Kirst, care tocmai facea un reportaj pentru ARTE cu Alexander von Bismarck. Am privit reportajul, ne-am vazut cu Michaela si am decis sa-l chemam pe Alexander in Romania.”
Cu Monica Lăzurean-Gorgan, co-regizoare si unul din producatorii filmului, povestim in continuare despre LEMN, despre filmarile pentru acest lungmetraj si reactiile publicului roman dupa vizionare. Iar la final, aruncam o privire asupra industriei de film documentar autohtona si intelegem importanta sustinerii acestui gen de productie cinematografica.
Calea catre regia de film
Sunt din Oradea, am venit 600 de kilometri ca sa fac regie de film, iar in prezent combin productia de film cu regia de film documentar.
Mi-am dorit sa studiez regie de pe la 17 ani. Inainte fusesem la Palatul Copiilor/Clubul Copiilor din Oradea unde am facut fotografie cu profesorul Ciontoș. Eram un grup de adolescenti care developam filme, profesorul isi aprindea tigara in laborator, o lasa aprinsa pe marginea mesei care era deja toata ciupita de focul din tigari, si ne povestea despre o lume nouă. Si tot in perioada aceea, pe la 16-17 ani, am vazut la cinemateca de la TVR "Ultimul tango din Paris" de Bernardo Bertolucci. Atunci a fost un moment destul de clar cand mi-am zis ca vreau sa stiu mai multe despre filme.
Daca merg si mai in urma, cred ca am avut norocul sa stau langa un cinematograf de cartier. Cinematograful Patria, din cartierul Rogerius, pe langa care treceam zilnic in drumul meu spre gradinita si spre scoală. La cinematograf mergeam saptamanal, indiferent de film. Biletul costa 6 lei, iar parinții mă trimiteau sa iau 2 paini cu 8 lei si imi pastram restul de la 10 lei. Si de la paine imi puneam deoparte bani pt bilet saptamanal la cinema. Am vazut tot felul de filme acolo si am iubit sala aceea foarte mult.
Primul proiect cinematografic
Haha, asta-i buna. Cred ca filmele din anul întai... vai, ce rateuri naive, dar cu multa pasiune si nesiguranta facute. Dar prima scoala adevarata de film a fost munca mea ca asistent de regie la Castel film, la acele productii relativ mari, unde echipele erau straine iar echipa romana facea service pentru o producție americana filmata in Romania.
Filme cu vampiri, filmari de noapte, exterioare umede si reci, program stict, chiar mi-a placut. Mai tarziu am incercat sa aplic aceleasi rigori de punctualitate si profesionalism la filmarile organizate de mine. Dar nu cred ca mi-a iesit tot timpul, cred ca mi-am dat seama relativ tarziu ca la noi, in sud, lucrurile se iau mai putin dupa ceas, si mai mult pe relaxare.
Ce a urmat
Dupa ce am terminat regie de film am continuat sa lucrez ca asistent de regie cativa ani buni. Si in timpul acesta mi-am dat seama ca structura mea interna, cu disciplina si simtul meu practic ma ajuta sa fiu un producator eficient. Si astfel ca anii urmatori am lucrat la producator pentru mai multe filme de scurt si lungmetraj de fictiune, regizate de Adrian Sitaru, Gabriel Achim, Adina Pintilie, Ruxandra Ghitescu etc. Iar intre timp priveam cu dor spre filmul documentar, insa eram dedicată proiectelor de film pe care mi le asumasem ca producator.
La un moment dat, am avut norocul sa fac niste documentare de scurt metraj, la cerere, ba chiar filme de prezentare. Si m-am simtit f bine in toate etapele productiei acelor documentare. Eram eu si o echipa foarte mica la filmare, ne puteam conecta cu ce filmam, nu era o echipa mare cu care trebuia sa am de-a face si sa rezolv problemele aparute. Si am facut atunci trei documentare de scurt metraj pe probleme de mediu, iar cu doua dintre povesti am ramas si am decis sa le dezvolt mai mult. Asa am filmat 7 ani la primul meu documentar de lungmetraj, "Doar o rasuflare" si tot spre 7 ani mi-a luat sa dezvolt si sa finalizez filmul "Lemn", alaturi de coregizoarele Michaela Kirst si Ebba Sinzinger.
Temele care te preocupa acum
Cineva zicea la Cluj (in cadrul TIFF) despre filmul "Lemn" ca este un documentar activ. Mi-a placut mult posibilitatea asta, de a construi un documentar care vorbeste societatii civile, care reflecta activismul intr-o lumina transparenta si nuantata, dar care iti da o incredere ca poti face ceva si ca implicarea ta conteaza.
Aici este zona care ma hraneste acum, zona de documentar care sa serveasca, macar pentru awareness.
Si ca subiect, sunt fascinata de oamenii din interiorul sistemului care se lupta cu sistemul. Este o tema pe care as dori sa lucrez, insa este foarte complicat.
De asemenea, ca producator, am mai multe proiecte cu regizori foarte faini, dar proiecte de film documentar foarte diferite, de la documentar personal, la documentar de arhiva pana la serial documentar.
Primele documentare pe teme de mediu
Cum ziceam, in 2009 o fundatie mi-a cerut sa fac trei documentare pe teme de mediu. Puteam sa aleg eu temele si am ales taierile de paduri, poluarea de la Copsa Mica si disparitia spatiilor verzi din Bucuresti. Ultimul subiect s-a materializat in documentarul numit "Basement Guerilla" de vreo 16 minute, parca, despre o asociatie de locatari care luptau cu un dezvoltator imobiliar care dorea sa ridice un bloc intre 2 alte blocuri, chiar pe locul de joaca. Cei din asociatia de locatari se intalneau la subsolul blocului lor, intr-o incapere cu țevi mari si pereti verzi, alaturi de caseria pentru incasat intretinerea lunara a blocului.
Si faceau planuri de lupta relativ naive, dar foarte emotionante impotriva dezvoltatorului imobiliar. Banuiesc ca stiti cine a castigat lupta?
Iar celelalte 2 subiecte s-au dus mai deaprte, iar 7 ani mai tarziu iesea "Doar o rasuflare" despre un tata care locuia in Copsa si care a lucrat timp de 20 de ani in fabrica de acolo si care isi dorea ca fabrica sa se redeschida si o minune sa se intample. Doar o Rasuflare a luat vreo 5 premii, Gopo pt Cel mai bun film documentar 2017, Cel mai bun film la Sarajevo, Cel mai bun documentar romanesc la Astra etc.
Cum a aparut ideea documentarului „Lemn/Wood”
Impresionata de ce am descoperit in cercetarea pentru scurt metrajul despre taierile de la noi din tara de lemn, am hotarat ca trebuie sa dezvolt aceasta poveste si sa o pun intr-o perspectiva internationala. Mi-am zis ca trebuie sa fac ceva pentru a ajuta cauza padurilor de la noi din tara si din perspectiva mea si cu uneltele meseriei mele. Pentru ca simteam ca nu este indeajuns sa semnez petitii sau sa particip la cate un protest, ci trebuie sa povestesc si eu despre ce se intampla.
Etapele
Dupa ce am adunat destul research pentru o prezentare si o punere in perspectiva a problemei taierilor abuzive de la noi din tara, am vorbit cu Ebba Sinzinger, o producatoare din Austria cu experienta si care mi-a povestit de Michaela Kirst, care tocmai facea un reportaj pentru ARTE cu Alexander von Bismarck.
Am privit reportajul, ne-am vazut cu Michaela si am decis sa-l chemam pe Alexander in Romania. A venit, i-am prezentat situatia, am calatorit in cateva locuri cu taieri, dar si in Parcul Retezat. Si, la scurt timp dupa aceasta vizita, Alexander, prin ONG-ul din America pe care il conduce, EIA, a luat decizia sa aloce timp si cercetare pt Romania. Asa a inceput totul. Si noi, ca regizoare, ne-am hotarat sa-l urmarim pe Sascha ca protagonist, iar investigatiile lor sa ne duca spre cazuri noi.
Cum ai lucrat cu Alexander von Bismarck
Alexander von Bismarck era deja gasit, testat :)) si aprobat de noi trei. Si lucrul cu el a fost grozav, nu era foarte constient de camera, adica era relaxat in fața camerei si deschis dublelor atunci cand ii ceream sa repete o replica sau o miscare sau chiar o anumita actiune.
Stia ca prin film el se va expune si infatisarea lui va fi recunoscuta, insa era foarte ok cu asta deoarece in acelasi timp este si directorul EIA, iar el calatoreste mult si este un bun speaker si are multe prezențe fizice peste tot. Astfel ca infasisarea lui se epuiza, insa colegii lui sunt oameni pregatiti pentru a investiga si aduna dovezi pt ilegalitatile din domeniul exploatarilor forestiere.
Riscurile filmarilor din Romania
In Romania nu am dorit sa imi expun echipa la niciun fel de risc, de aceea am pregatit filmarile din timp, ne-am luat masuri de precautie etc. Iar in Romania nu este atat de riscant, ca in Peru sau Rusia. Am colaborat cu Gabriel Paun de la Agent Green destul de devreme, de la inceputul filmarilor, iar pe Bogdan Micu l-am intalnit dupa jumatatea filmarilor si a fost coup de foudre.
Investigatiile voastre si miscarile de strada
In primavara lui 2015 se doreau anumite schimbari in Codul Silvic de atunci, mai precis se dorea crestea procentului unei singure companii de a putea procesa mai mult lemn de un singur fel, adica se instala un monopol evident al unei singure companii. Si povestindu-le asta lui Sascha si Dave, am decis impreuna sa aducem mai devreme decat era planuit investigatia la care lucrau si sa o prezinte presei si publicului interesat.
Astfel ca, la scurt timp, organizam o conferinta de presa in Bucuresti, in cadrul careia EIA a dezvaluit un film facut cu camera ascunsa unde unul din sefii unei mari companii de exploatare a lemnului de la noi, zicea ca este dornic sa primeasca cat mai mult lemn, indiferent de proveniența lui. Presa a preluat, iar noua zile mai tarziu peste 4.000 de oameni numai in Bucuresti ieseau in strada si cereau intarirea codului silvic, protejarea padurii, taieri cu adevarat sustenabile si un sistem transparent.
La fel cerem si acum, 5 ani mai tarziu. Dar schimbari s-au intamplat, chiar si atunci, iar articolul din codul silvic a pastrat procentul mai mic in favoarea companiei procesatoare. A fost o mica victorie care m-a bucurat foarte mult. A fost un moment important pentru mine, nu pentru film, nu pentru mine ca regizor sau producator, ci pentru mine ca individ intr-o societate care actiona si reactiona si vedeam urmările acelei acțiunii.
Reactiile publicului
Publicul se arata foarte interesat de subiectul documentarului. Iar dupa proiectiile de la TIFF si One World Romania intrebarea care aparea in mod frecvent din partea publicului era: ce putem noi face in mod concret pentru a ajuta cauza padurilor de la noi din tara? Iar intre timp am invatat sa raspund mai bine la intrebarea asta si raspunsul pe care il pot da eu este ca pe langa sa fim vigilenti, putem fiecare din noi sa mergem la ONG-urile de mediu de la noi din țară si cu siguranta ei au proiecte concrete si programe clare in care putem sa ne implicam si sa ajutam.
Cum speri sa fie viata filmului
Sper sa fie vazut de cat mai multa lume, sa il proiectam si in Parlamentul European, impreuna cu un discurs de-a lui Sascha, sa-l proiectam si in Parlamentul Romanesc si apoi sa-l lansam online, in aceasta iarna.
O privire asupra industriei de film documentar romanesc
Despre subiectul acesta pot sa povestesc o gramada. Dar pe scurt, tocmai pentru ca exista o sustinere mai slaba a filmului documentar la nivel național, am lansat această campanie numita "Documentarul conteaza". Și am zis ca documentarul romanesc conteaza si este important sa fie mai bine finantat si sustinut de catre institutiile statului. Pentru ca sunt multe motive puternice.
In ultimii ani se fac tot mai multe filme documentare de lung metraj foarte bune, care ajung la publicul national si sunt apreciate la nivel international, iar regizori de fictiune consacrati fac si film documentar, cum sunt Radu Jude sau Corneliu Porumboiu, care au ajuns cu filmele lor documentare la Berlinale.
Apoi, la nivel international exista studii care confirma ca a crescut consumul de film documentar cu pana la 20% in ultimii 4 ani. Apoi, filmul documentar are pe langa dimensiunea de film artistic, deci produs cultural, are si dimensiunea de produs educational. Nu avem nevoie de o cautare ampla, putem sa luam aproape orice film documentar romanesc facut in ultimii ani si sa-l proiectam intr-o scoala, sa discutam cu elevii si deja suntem castigati. Si mai are și dimensiunea sociala, atat de necesara in societatea noastra in anii acestia, cand implicarea sociala este esentiala si deschide perspective noi si sustine zone uneori fara speranta.
Asa ca sunt extrem de multe aspecte importante in legatura cu filmul documentar de pe urma careia intreaga societate are de castigat. Iar institutiile statului trebuie sa sustina productia de film documentar tocmai si nu numai din motivele pomenite mai sus. Ca sa faci un film documentar puternic, ai nevoie de 2-4 ani in care sa apuci sa dezvolti subiectul, sa iti dai seama de potential, sa duci povestea din punctul A in punctul B, sa finanțezi, sa filmezi, sa impachetezi povestea si sa ajungi la un produs final premium, ca sa-i zicem asa. Iar acesti ani si aceasta implicare trebuie susținută la nivel național, dar si in mediul privat, de ce nu.
