[A New Now] Răzvan Dumitru: Am vazut în mască potențialui unui mediu de exprimare artistic, un canvas

[A New Now] Răzvan Dumitru: Am vazut în mască potențialui unui mediu de exprimare artistic, un canvas

Natura umană pusă la încercare și necesitatea unui viitor tehnologizat au fost elementele din brief care l-au atras pe Răzvan Dumitru să participe la "A New Now" Design Challenge by George, cu 3 lucrări: ”Layers” pornește de la ideea că oamenii au mai multe straturi și atunci când unul se pierde, trebuie să avem grija ca noul strat să fie mai bun ca cel dinaintea lui; ”Digital Approach” face trimitere la binomul distanțare socială - apropiere digitală, iar "No signal" arată cât de importantă este tehnologia pentru o planetă pusă la încercare.

”Ideile sunt ca niște stele căzătoare, trebuie să fi pe fază ca să le vezi. Dacă ai clipit, le-ai pierdut. Am fost pe fază și am notat câteva idei, pe care ulterior le-am transpus în mediul digital.”

Indiferent de procesele voastre creative sau modul în care vin ideile, brieful de care aminteam mai sus vă așteaptă în continuare, să interpretați semnificația anului 2020 și să o exprimați în designul de masca. Mai sunt 2 zile in care puteti participa la competitia noastra de design. Până atunci, sa îl cunoaștem mai bine pe Răzvan.  

 

Background

31, am pornit din Ploiești și am ajuns de foarte mult timp în București. Background-ul meu pe scurt ar fi cam așa: liceu de artă, desen, anii 90, desene animate, internet (dial-up), desen. Mai târziu niște arhitectură, 3D, desen digital, animație și iarăși desen.

 

"A New Now" Design Challenge by George

Am dat întâmplător peste concurs, în timp ce răsfoiam internetul. Am citit brief-ul și am spus "Hmm, hai să particip la acest concurs!"

Primul gând a fost: "Ce tare ar fi să implementez aici, ideea la care m-am gândit ieri!" în timp ce alergam în cerc în scopuri benefice organismului. Apoi pe măsură ce efectul endorfinelor s-a ameliorat, mi-am dat seama că inițiativa este una foarte bună, așa că a primit aprecierea mea.

 

În ultima perioadă, dat fiind contextul social, am observat că peisajul de la nivelul străzii s-a schimbat. Toată lumea (sau aproape toată lumea) poartă mască. Ele ne acoperă într-o mare proporție fața și asta face ca expresivitatea chipurilor noastre să dispară. Am văzut potențialul unui mediu de exprimare artistic, un canvas. Masca poate fi și un accesoriu care să te reprezinte.

Aici, ideea mi-a venit când trimiteam un mesaj pe telefon. Mi-am amintit de momentele în care telefonul pierde semnalul și nu mai poți comunica. Fără internet, fără acces la informație, fără nimic. Într-un fel asta s-a întâmplat și cu noi. Am avut și încă avem un moment de "weak or no signal".

 

Etapele de creație

Ideile sunt ca niște stele căzătoare, trebuie să fi pe fază ca să le vezi. Dacă ai clipit, le-ai pierdut. Am fost pe fază și am notat câteva idei, pe care ulterior le-am transpus în mediul digital.

 

Obstacole

De multe ori mă pierd în detalii și esența unei idei se risipește sau nu mai este foarte clară. Cu asta mă lupt de cele mai multe ori.


Ce le transmiți juraților

Salut! Fie ca cea mai bună idee să câștige!

 

Ce ai vrea sa știe publicul

Salut! Cam la asta m-am gândit eu!

 

Când ai purtat prima dată mască

În aprilie, când am fost la faimoasele achiziții de făină și ulei. Nu le-am mai găsit pe stoc, așa că am luat multă supă instant. Am experimentat mai multe tipuri de măști, dar personalizate, nu. În mare parte, măști de unică folosință. Încerc să o folosesc pe cât de des pot sau pe cât de des ar trebui.

 

Cum a continuat relația ta cu masca

Ne înțelegem bine în continuare, mai are fiecare momentul lui. Ne mai certăm, ne mai împăcăm. Ultima dată și-a rupt intenționat o agățătoare. Nu am zis nimic, nici eu la rândul meu nu m-am purtat exemplar. Îi spun tot timpul ca asta e ultima dată când o mai ascund într-un buzunar mult prea mic, și cu toate astea, continui să fac asta. Nici nu știu cum o să reacționeze când o să îi spun ca o schimb cu o mască mai bună...

 

Ce spune masca despre 2020

Nu trebuie sa ni se vadă chipul ca sa fim expresivi, la fel cum nu trebuie fim auziți ca sa putem comunica.

[Citeste Brieful pentru a crea Masca anului si inscrie-te in competitie aici]

George

George este primul banking inteligent din Romania. George se defineste Simplu, Smart, Personal, Unic si Sigur. George se adreseaza tinerilor profesionisti din segmentul 18-35, cu studii superioare, venituri peste medie, deopotriva barbati si femei, toti cunoscatori ai mediului digital.

Inovator, conectat la tehnologie, George este interesat de arta, design, lifestyle si cultura, pe care le imbina cu spiritul transformarii digitale. In social media, George se identifica cel mai bine cu Instagram-ul, unde si-a strans o comunitate digitala care ii impartaseste preocuparile la intersectia dintre arta, trenduri si tehnologie. 

  

TheCreator

TheCreator este platforma de branded user-generated content a IQads.
Prin intermediul TheCreator, brandurile dau briefuri comunitatii creative IQads, obtinand sute de rezolvari creative, mii de interactiuni si sute de mii reach.
Brandurile obtin solutii pe care le pot implementa si continut branded pe care il pot folosi in social media. Prin intermediul TheCreator, IQads a dezvoltat si derulat zeci de competitii creative de design, scurtmetraje, benzi desenate, spoofuri, filme, ilustratii etc pentru companii precum AVON, BCR (George), Heineken (Desperados, Ciuc), Unilever (AXE, Dove, DERO), PUMA (Jacheta T7), Nokia, Leroy Merlin, Mondelez (Milka), Carrefour, Samsung, Ursus Breweries (Timisoreana, Ursus), Honda Romania (Honda Civic), EPSON, Nestle (Nescafe Dolce Gusto, Nescafe Alegria, JOE), TELEKOM, Orkla Food (Ardealul), Bergenbier.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related