[Voci online] Gabriel Sandu: Poate fi mișto Facebook-ul, dar e atât de obositor flow-ul constant de scandaluri și știri

Deși pentru mulți dintre noi Facebook-ul devine uneori obositor, nu ne putem lepăda cu ușurință de el. Iar asta poate pentru că, pe lângă scandaluri și temele incendiare ale zilei, găsim și povești scrise bine din condeiuri virtuale. Gabriel Sandu este unul dintre oamenii care aduce povești în social media. Le caută, le dă mai departe cum îi vin, fără rețete stricte de creație.

Și-a format stilul de scris prin internet caffe-urile anilor 2000, unde discuta virtual, pe mIRC, cu tot felul de oameni. Astăzi scrie pentru comunitatea sa din online și trăiește din ceea ce povestește.

“Mă gândeam la un moment dat că nu-mi va da nimeni înapoi toate nopțile alea petrecute în discuții interminabile pe forumuri, dar ce e clar e ca acolo, pe forumuri, și nu oriunde altundeva mi-am exersat și poate că nu e mult spus, chiar format, stilul de a scrie, din care astăzi trăiesc. Eu nu-s genul care să se uite în jos spre cultura pop, deci, iată, să fie primite forumurile frivole de altădată” 

Gabriel Sandu mai scrie materiale de presă și piese de teatru. Povestim cu el, mai jos, despre cum și-a găsit vocea online, comunitate și despre cum procedează când apar conflictele pe profilul său de Facebook.

Biografie artistică

Fac un doctorat despre intersecționalitatea structurilor de putere din teatru cu (wait for it) ezoterismul, am făcut un masterat în scriere dramatică, am trecut și prin presă câțiva ani, ca acum să rămân, cel puțin pentru moment, la teatru și performance. Am scris „Tatăl meu, preotul”, inspirat dintr-un material de presă pe care l-am făcut pentru VICE, s-a jucat cu succes la Teatrul Național din Târgu Mureș și într-o altă variantă la Apollo111, am câștigat câteva premii cu textele mele, iar de anul trecut am început să-mi regizez singur propriile spectacole.

Primul a fost „Uitasem”, la POINT în București, care e inspirat din povestea reală a unui puști crescut să creadă că e Iisus Hristos, un show de teatru meets performance cu mix de muzică techno și confruntare de estetică etno de Galați cu urban berlinez, care a fost foarte bine primit de critici și public. Acum lucrez la două show-uri pe teme care mă fascinează, „Dușmănie” la Teatrelli (cu Rodica Mandache, Istvan Teglas și Edith Alibec) despre o documentaristă care exploatează povestea unei femei îndrăgostite de un dictator și la un spectacol despre viața Mihaelei Runceanu, pe care-l realizez împreună cu Catinca Dragănescu la Teatrul Apollo111, pentru care am realizat o documentare incitantă.

Descoperirea online-ului

Am scăpat pe net la 11-12 ani, cred? Deci au trecut cam 20. Prin 2000 mergeam la internet caffe-urile din cartier, unde stăteam, evident, pe mIRC și vorbeam cu necunoscuți, iar apoi, la foarte scurt timp, am avut dial up acasă. Mi-amintesc emoția aia pe care o aveam: se va conecta astăzi internetul, nu se va conecta? Acum îmi dau seama cât de repede se schimbau lucrurile, cât de rapid s-a îmbunătățit conexiunea, a apărut cablul de rețea, am început să downloadez chestii de pe dc plus plus. Muzică trimisă pe yahoo messenger, dura două zile să primesc un mp3. Așa am descoperit muzica Alexandrinei, un prieten mi-a trimis melodiile ei timp de câteva săptămâni, până le-am avut pe toate. Iar apoi au urmat anii de formuri. De pe la 13 la 15, 16 ani am stat mult pe formuri de discuții unde dezbăteam (sau, mă rog, mai bine zis mă certam) cu tot felul de oameni pe diverse teme: formații favorite, concurenții favoriți de la Big Brother.

Mă gândeam la un moment dat că nu-mi va da nimeni înapoi toate nopțile alea petrecute în discuții interminabile pe forumuri, dar ce e clar e ca acolo, pe forumuri, și nu oriunde altundeva mi-am exersat și poate că nu e mult spus, chiar format, stilul de a scrie din care astăzi trăiesc. Eu nu-s genul care să se uite în jos spre cultura pop, deci, iată, să fie primite forumurile frivole de altădată.

”Bula” din care faci parte acum

Eu fac parte dintr-o bulă mixtă, a celor care urmăresc artiști din domeniul artelor performative, dar care sunt și angajați social. La marginea acestei bule sunt și oameni care nu se amestecă cu ceilalți, adică cei care urmăresc doar social și nu consumă teatru/film sau viceversa.

Vocea ta

Sincer să fiu, eu nu mi-am dorit niciodată să influențez pe nimeni în online, să am un brand personal (dar acum că s-a întâmplat, să fie primit!), eu pur și simplu am vrut să am un loc unde să scriu lucrurile la care mă gândesc pentru că asta mă liniștește, mă ajută să-mi fac ordine în gânduri. Și apoi îmi place să comunic, îmi plac oamenii.

Comunitatea

Comunitatea care s-a adunat în jurul meu, în principiu pe Facebook, a fluctuat și evoluat și ea odată cu mine, de-a lungul acestor 10 ani, cum e și normal, pentru că și interesele mele și stilul de a comunica s-au schimbat. Însă m-am trezit de multe ori că ceea ce scriu are un impact mai mare decât mă așteptam (sau, de multe ori, doream) și, odată cu impactul, apar și trolii, ceea ce e întotdeauna obositor. Dar eu, în esență, sunt un povestitor, asta fac și-n teatru, asta am făcut și în presă, asta fac și pe Facebook, trăiesc sau găsesc povești care îmi comunică și vreau să le dau mai departe. Și scriu pe flow, cum îmi vine, nu am rețete de condei. Cred că tocmai faptul că am comunicat onest, fără agendă de branding, a adunat un anume tipar de urmăritori.

Responsabilitatea

Responsabilitatea față de ceea ce postez am dezvoltat-o în ultimii 5 ani cred, pentru că mi-am dat seama că atunci când scriu ceva, lucrurile pot să treacă și neobservate, însă au și capacitatea de a o lua la vale. Pur și simplu nu știi niciodată ce se va întâmpla. Nu am scris lucruri pe care să simt să le retractez, dar am realizat că a avea o audiența reprezintă o forță pe care trebuie să fii conștient cum o folosești. Acum ceva timp era cu adevărat bulversant, acum m-am obișnuit. La un moment dat am scris despre o femeie de serviciu care muncea în condiții improprii la un lanț corporatist, iar corporația se pusese cu departamentele legale peste mine - nu aveau ce să-mi facă, pentru că exprimasem liber pe Facebook ceva ce observasem de facto, însă a fost intimidant la momentul respectiv.

Ai vrut vreodată să renunți la Facebook

Să renunț nu. Dar pauze iau constant, mai ales în ultima vreme, când am mult de lucru la teatru. Poate fi și mișto Facebook-ul, dar e și atât de obositor, flow-ul ăla constant de scandaluri și știri. La un moment dat nici nu mai știi pe ce trebuie să te enervezi, la ce trebuie să reacționezi. Te îngreunează, te face să nu mai vezi că e soare afară. Așa că iau câte o pauză zdravană, mă concentrez pe alte lucruri și mă întorc după câte o vreme. Însă nu aș mai vrea să consum FB așa cum o făceam acum niște ani, mi se pare că ritmul ăla rapid de consum e dăunător, te face să ți se pară totul irelevant.

Foto: Andrei Biro

Vreau încă să mă miște lucruri, să mă tenteze, dar nu ca la un împinge tava unde nu mă pot decide ce să pun în farfurie, cum e FB-ul uneori. De aia cred că trebuie să mai oprim notificările când și când. Face bine la sănătatea mentală.

Cum gestionezi conflictele

Mi-a luat mult să înțeleg că uneori oamenii vin să se exprime la o postare urmărită de mulți pentru a face parte dintr-o comunitate, pentru a se simți auziți, ascultați, și chiar dacă tonul lor e mai contondent, nu e ceva personal, cu mine. Pentru că uneori pe FB e tonul ăsta certăreț, dar nu întotdeauna este adresat OP-ului, uneori sunt și reflecții mai acid formulate.

Block dau rar spre deloc, șterg injurii și chestii, na, care întrec o limită. Sunt câteva block-uri pe care le-am dat, unora care mă hărțuiau constant la orice postăm și nu se legau decât aparent de subiect, ei aveau chestiuni personale de împărțit, ceea ce na, dacă nu suntem în stare să le rezolvăm în viața reală, ca niște oameni maturi, e clar că n-o vom face pe Facebook, deci block. Hărțuirea nu e cunoscut c-ar fi făcut vreodată bine cuiva.

Subiectele pe care te exprimi

Abordez subiecte care mă interesează. Performing arts, socio-politice, human rights. Documentez pe marele internet și în cărți fizice sau pe kindle.

Regulile de la care nu te abați

Nu tolerez atacurile legate de aspectul fizic și nici discriminarea pe orice fel de direcție, legată de etnie, orientare sexuală, identitate de gen șamd.

Granița dintre Influenceri și Key Opinion Leaders

Păi, cred că influencerii sunt cei care îți spun o poveste mai mult sau mai puțin drăguță, apoi te invită să cumperi ceva, nu? KOLs sunt oameni în gura cărora se uită alți oameni pentru ideile lor, I guess.  O urmăresc de ani de zile pe Irina Zamfi, pentru că spune tot ce se întâmplă în primăria București și e ceva ce mă interesează. O mai urmăresc și pe jurnalista Diana Oncioiu, pentru că este una dintre cele mai bune ziariste de la noi, care documentează foarte serios tot ce publică.

Înainte de pandemie vs acum

Adevărul e că înainte de pandemie era un haos tot programul meu. Acum s-au esențializat activitățile, întâlnirile, fac doar ceea ce e cu adevărat important.

Efectele crizei actuale

Efectele sunt că, momentan, nu mai putem consuma la fel ca înainte. Ceea ce e tragic pentru industrii, după cum se poate observa. În online cred că ne-am refugiat mulți atunci când nu am putut ieși din case, ceea ce ne-a dat un sentiment de aparținere.

Cum se descurcă autoritățile

E puțin haotic totul, dar nici nu cred că are cum să fie altfel într-o astfel de situație excepțională.

On the bright side, ce a adus criza

Poate faptul că am regândit lucrurile de care chiar avem nevoie. Dar e puțin cinic să spui c-a adus lucruri bune, în contextul în care sunt oameni care nu mai au ce mânca, care au rămas pe drumuri.

Lecțiile tale din pandemie

E încă prea devreme pentru lecții, dar aș zice că e ceva în zona prioritizării intereselor. Dar să vedem dacă am și învățat-o. :)