Tangible Utopias, proiectul VR regizat de Ioana Mischie, este selectat la Venice Gap Financing Market în cadrul Bienalei de la Veneția

Tangible Utopias, proiectul VR regizat de Ioana Mischie, este selectat la Venice Gap Financing Market în cadrul Bienalei de la Veneția

Tangible Utopias VR, cel mai recent proiect artistic al regizoarei Ioana Mischie, a fost selectat la Venice Gap Financing Market, marketul internațional de entertainment imersiv care se va desfășura online în intervalul 4-6 septembrie 2020. Selecția VR a Venice Gap Financing Market reunește 12 proiecte imersive din întreaga lume.

Tangible Utopias (Utopii Tangibile) este o franciză VR inovatoare inspirată de viziuni ale copiilor cu privire la cum ar putea arăta orașele viitorului pe termen lung. Universul VR este gândit ca o călătorie meditativă, exploratorie, interactivă într-o multitudine de orașe ficționale, în care exploratorii își pot personaliza viitorul urban ales. Proiectul este o continuare a universului transmedia Government of Children (3D film, web, VR) menit să încurajeze copiii să își exerseze imaginația civică în maniere cât mai creative. La baza scenariului VR stau peste 200 de viziuni ale copiilor deja arhivate. Prototipul prezentat în cadrul Venice Gap Financing Market va reuni primele cinci lumi virtuale dintr-un univers continuu. 

Experiența virtuală valorifică ficțiunea noetică sau noe-fi, un gen audio-vizual inițiat în cadrul studiului doctoral transmedia al regizoarei, care poate veni cu o abordare inedită în cinematografie și XR. Spre deosebire de genul sci-fi care bazează actul creativ pe evoluția accelerată a științei, “noe-fi imaginează viitoruri axate pe evoluția conștiinței umane, individuală sau colectivă. Proiectul VR facilitează o formă o telepatie virtuală, unde putem explora și personaliza imaginarul celorlalți despre viitor”, conform creatoarei proiectului, Ioana Mischie.

Tangible Utopias marchează o premieră conceptuală, artistică și tehnologică, care își propune să adapteze imaginarul uman în forme artistice tangibile prin maximizarea creativă a noilor tehnologii:  

Proiectul deschide un nou orizont de producție artistică în România - prin crearea unui univers XR modular cu ample componente creative, colaborative și transdisciplinare. Această abordare tehnologică și de creație poate fi valorificată și în industria cinematografică.”, Sorin Baican, producătorul proiectului.  

 

Echipa transdisciplinară a proiectului reunește cineaști, artiști 3D, arhitecți, psihologi, antropologi și copii pasionați de VR. Proiectul Tangible Utopias este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și este produs de Asociația Storyscapes, în colaborare cu Studioset, SeeThree și Noe-Fi Studios. Conceptul este creat de Ioana Mischie. Componenta de VR development în softul Unreal este semnată de Mircea Olteanu. Modelele 3D ale clădirilor din universul VR sunt realizate de Călin Bogdacenco și de Alexandru Pop de la Studioset. Sunetul și muzica VR sunt semnate de Andrei Nechifor, iar editarea trailer-ului VR de Bogdan Jugureanu. Experiența este produsă de Sorin Baican și Ioana Mischie și co-produsă de Mircea Olteanu. Cercetarea și dezvoltarea procesului au fost facilitate de Theodora Giurgiuveanu, Luna Nica și Germina Ion. Viziunile copiilor din acest proiect au fost furnizate de Government of Children. Până la finalul anului 2020, experiența VR va fi disponibilă pentru public într-o formă interactivă.

Tangible Utopias este, dincolo de un proiect artistic inovator, un proiect de edutainment, care îmbină educație și entertainment atât pentru copii, cât și pentru adulți. Proiectul a deschis un apel continuu pentru copiii care vor să contribuie cu idei.

Idealul nostru este să generăm lumi artistice holistice, care pot fi prezentate nu doar în spații delimitate, precum o sală de cinema sau o galerie contemporană, ci în fiecare dimensiune a lumii noastre.”, consideră Ioana Mischie.

 

Venice Gap Financing Market va facilita etapa finală de pitching și finanțare pentru proiect.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Studioset

Studioset este o casa de productie si post-productie, cu sediul in Bucuresti. Compania a fost infiintata in 2007 si este formata dintr-o echipa tanara de profesionisti media care au castigat numeroase premii de-a... vezi detalii »

Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related