[Voci online] Mihai Matei: Facebook-ul ăsta a devenit un tribunal informal în care se judecă diverse cauze pe bandă rulantă

Mihai Matei, antreprenor, activist și ONG –ist, se exprimă cu franchețe și umor pe Facebook. Nu a avut niciodată o strategie de conținut, așa cum scrie la ”manualul” de dezvoltare a unui brand personal online. De fapt, nici nu îl interesează acest aspect, ci doar să scrie onest despre teme actuale, ori să împartă povești și trăiri personale. 

”Peretele ăla al meu este un ghiveci cu de toate. Prietenii mi-au spus că ar trebui să fiu mai consistent, doar că resping aceste strategii. E contul meu și eu așa sunt. În fiecare zi mă gândesc să renunț. Mă obosește foarte tare furia cu care reacționăm la tema zilei. Facebook-ul ăsta a devenit un tribunal informal în care se judecă diverse cauze pe bandă rulantă. Cred că nu există soluții simple la nimic și atunci efortul de a judeca e inutil.”

Printre pălăriile pe care le poartă în viața de zi cu zi, Mihai Matei este co-fondator al Geeks for Democracy și antreprenor la Essensys Software. Deși noi îl vedem un Key Opinion Leader, el nu a fost de acord cu perspectiva noastră. Dar a acceptat să povestim despre opiniile sale publice online și despre responsabilitatea față de cei care îl urmăresc.

Câteva cuvinte despre tine

Sunt un fost copil sărac care a avut suficient noroc să primească o educație și avut suficientă ambiție să muncească. Am cam multe pălării, poate prea multe. Sunt antreprenor în IT, fondator al Geeks for Democracy, președinte al ANIS (Asociația Patronală a Industriei Software) și membru în board-ul confederației patronale Concordia.

Cel mai greu îmi este să gestionez relațiile cu oamenii pentru că eu sunt un om foarte dificil, așa că cel mai greu îmi este să mă schimb pe mine și să renunț la diversele apucături, complexe și orgolii pe care le-am căpătat trăind 40 de ani într-o societate aflată în continuă tranziție. Aici intră complexul buricului pământului, convingerile, agresivitatea, găsitul de vinovați, ipocrizia șamd. Sunt mulți demoni din ăștia fără de care mi-ar fi mai bine și de care încerc să scap.

Prima întâlnire cu online-ul

Prima experiență “online” a fost acum vreo douăzeci de ani când am făcut cu frate-miu un BBS (Bulletin Board System). Astea erau un fel de site-uri în mod text pe care le găzduiai pe calculatorul propriu și apoi oamenii te sunau (prin linia telefonică) și se conectau la calculatorul tău. Un om o dată. De pe la 11 noaptea (pentru că de atunci se ieftineau convorbirile telefonice) până la 3-4 noaptea, deschideam BBS-ul și stăteam de vorbă cu câte un om care intra pe BBS-ul nostru. Era un internet unu la unu, mult mai greoi, dar mult mai personal.

Virtualul în prezent

În mediul virtual cam toată lumea are dreptate. În fiecare zi apare o temă, care e încălecată cu furie și apoi biciuită nemilos. Trece ziua, trece tema, apare alta și o luăm de la capăt. Nu prea rămâne nimic în urmă. Doar niște demoni care au mai primit o prăjiturică de validare și senzația noastră că am făcut ceva util. Suflete în cârje, ăsta e profilul nostru.

Drumul tău către Key Opinion Leader și brandul personal

Cred că mă urmăresc niște oameni, dar nu cred că sunt acest Key Opinion Leader despre care întrebi. Încerc să evit dezvoltarea asta a “brandului personal” pentru că mi se pare că hrănește niște demoni de care eu încerc să scap.

Nu au fost niște pași prin care am devenit vizibil. Mie îmi place să scriu și aveam cont de Facebook unde scriam mărunțișuri pe care le citeau cei exact 278 de prieteni ai mei. Mai scriam chestii pentru mine, chestii tehnice legate de IT sau pentru firmă. Scrisul mă ajută să mă înțeleg și să structurez.

Când a venit OuG 13, după ce am degerat foarte multe seri pe la proteste, am avut o perioadă personală nasoală. Am început să scriu deprimat, de furie și din lipsă de alte opțiuni. Ce puteam eu să fac mai mult decât să scriu? A fost o postare pe care am scris-o prin 2017 într-o depresie urâtă. După acea postare, cred că au început să mă urmărească mai mulți oameni, iar eu am continuat să scriu.

Responsabilitatea

Am zis deja că nu sunt un key opinion leader din ăsta, dar îmi exprim public opiniile. Atunci când ai opinii publice, în mod contraintuitiv, cred că ai în primul rând responsabilitatea să ai mai puține opinii, iar alea pe care le ai să fie mai de substanță. Cred că am responsabilitatea să tac mai mult și să cântăresc mai bine ce spun. Nu îmi iese tot timpul, dar încerc să nu mai sar de cur în sus cu opinia. Încerc să citesc ce mai zic și alții și apoi mă gândesc dacă mai are vreun rost să zic ceva. De cele mai multe ori nu are nici un rost să comentezi despre nimic și mai ales despre tema zilei.

Apoi am responsabilitatea să nu rănesc generalizând și încerc să mă pun în pantofii ăluia care citește și să înțeleg dacă pe undeva pot jigni sau răni fără motiv. Când faci acest exercițiu poți vedea repede că nu toți bugetarii sunt leneși, că nu toți capitaliștii sunt răi, că există substanță în socialism și chiar că nu toți pesediștii sunt hoți. Nu îmi e teamă să fiu contondent, să spun lucrurilor pe nume, sau chiar să înjur ca la ușa cortului dacă așa simt eu, dar încerc pe cât pot să nu rănesc dacă nu e cazul. Nici asta nu îmi iese tot timpul, câteodată mă ia flama, dar eu perseverez.

Regulile astea nu se aplică pentru umor. Umorul e legitim oricând și oricum și nu are reguli.

Despre ce te exprimi online

Eu scriu despre ce îmi trece mie prin cap și atât. E complet divergent și nu am o strategie. Uneori fac glume, alteori am niște povești despre care îmi aduc aminte sau vreo trăire, care cred eu că merită scrisă. Peretele ăla al meu este un ghiveci cu de toate. Prietenii mi-au spus că ar trebui să fiu mai consistent, doar că resping aceste strategii. E contul meu și eu așa sunt.

Ai vrut vreodată să renunți la Facebook

O, da! De multe ori. În fiecare zi mă gândesc să renunț. Mă obosește foarte tare furia cu care reacționăm la tema zilei. Facebook-ul ăsta a devenit un tribunal informal în care se judecă cauze pe bandă rulantă. Cred că nu există soluții simple la nimic și atunci efortul de a judeca e inutil.

Block sau Unfriend

Nu prea dau nici block nici unfriend. Cred că am blocat doar vreo doi sau trei oameni din listă și a fost pentru înjurături sau insinuări grosolane. I-am mai blocat pe câțiva care m-au amenințat cu bătaia sau moartea. Am pățit însă să îmi dea mie alții unfriend pentru că ne-am contrazis sau luat peste picior pentru cine știe ce subiect. Cel mai recent un jurnalist m-a șters din lista de prieteni pentru că i-am criticat niște articole și opinii. Asta mi s-a părut ridicol și pueril.

Regulile de la care nu te abați

Tolerez cam orice în comentarii, mai puțin grosolănii mari. Mi se pare că, dacă tot ai opinii publice, atunci trebuie să accepți și opiniile contrare. Dacă mai faci și un minim efort să vezi ce e acolo, e un pas înainte. Eu încerc.

Comunitatea ta de pe Facebook

Pare a fi destul de eterogenă. Am destul de mulți oameni care comentează și încerc să răspund sau să reacționez la toate comentariile. Uneori ne contrazicem pe diverse subiecte. Spre exemplu am un fost coleg de liceu care e foarte de dreapta. Ăsta mă acuză tot timpul că sunt socialist și progresist. Mai am un amic care e socialist și ăla mă acuză că sunt un capitalist ipocrit. Mai am un amic, care e foarte sceptic și îmi caută tot timpul nod în papură. Citesc tot timpul atent ce scrie pentru că există o posibilitate rezonabilă să găsească o breșă în raționamentele mele. Ce încerc de fapt să spun este că mi se pare important să interacționezi cu oamenii și să încerci să asculți măcar ce spun.

Granița dintre Key Opinion Leaders și Influenceri

Eu nu știu care e diferența dintre acești KOLs și influenceri, așa că nu știu să spun care e granița. Eu urmăresc câțiva oameni care glumesc tot timpul și mă fac să râd (am făcut chiar o listă mai demult). Umorul mi se pare cea mai mișto chestie din viața asta și rezolvă multe probleme. Când mă mai apucă depresiile îmi aduc aminte o vorbă a mamei “Mihai, una din problemele tale e că te iei prea în serios”. Asta e o vorbă foarte deșteaptă.

Mai urmăresc și alți oameni serioși, dar care nu sunt încă prea pătrunși de propria importanță. Cu ăștia serioși nu fac listă pentru că mi-e teamă că s-ar pătrunde de propria importanță. A fost o modă mai demult în care diverșii influensări făceau lista cu alți influensări pe care îi urmăreau și își scriau vorbe apreciative. Labă în cerc.

Din pandemie

Dacă mă întrebi de online, înainte nu aveam pandemie și s-a schimbat că acum avem această pandemie mizerabilă, deci a devenit o temă constantă. Mi s-a părut că eram toți în derivă și nu știam ce naiba se întâmplă. Atunci mi-am propus să nu scriu chestii alarmiste pentru că simțeam că oamenii au nevoie de speranță. În perioada aia, în mod premeditat, am postat doar glume sau mici scrieri, care am crezut eu că le pot da oamenilor încredere. De ce să îi încurci pe oameni cu deriva ta?

Dacă mă întrebi de realitate, ne-am adaptat, am supraviețuit.

Efectele crizei

E utopic să crezi că se va schimba ceva în natura oamenilor. Suflete în cârje, cum am zis. Nu se va schimba nimic, poate doar cârjele vor fi mai vizibile.

Despre comunicarea autorităților

Ghiveci cu bame. Asta e o mâncare care se servește în iad.

Cu ce rămânem

Nu rămâne nimeni cu nimic după criză. Uităm și o luăm de la capăt.

Lecțiile tale

E aceeași lecție. Supraviețuiești și mergi mai departe.