[Voci online] Oana Despa: Eu nu cred în imagini umflate și cosmetizate. Nu o să scriu niciodată ceva de dragul de a scrie sau că așa dă bine

Îi vedem și îi urmărim online. Îi numim simplu ”lideri de opinie”, pentru că vin cu idei și păreri ferme, argumentate,  urmărite cu interes, despre subiecte actuale. Unii scriu și pentru proiecte sociale, educaționale și jurnalistice, dintre cele care echilibrează balanța conținutului pestriț de pe Facebook.

La puțină vreme după Revoluție, când presa a căpătat un contur solid, au apărut formatorii de opinie. Erau dintre cei mai cunoscuți oameni de presă sau analiști politici, care se exprimau liber în editoriale sau interviuri. Odată cu online-ul, mulți dintre aceștia au făcut saltul din print sau de pe sticlă în mediul virtual, unde și-au creat adevărate comunități. Tot mai multe de la an la an, vocile online există acum segmentate pe nișe de interes, aproape de granița cu influencerii.

Ne-am gândit să aducem pe IQads o parte dintre Key Opinion Leaders de pe Facebook, oameni care nu se feresc să scrie, clar și documentat, păreri personale. Să vedem subiectele care îi atrag, de la ce reguli nu se abat când comunică și când folosesc butonul ”block”. 

Începem cu Oana Despa. Cu ea povestim despre trecerea de la știrile offline către cele online, cum au gestionat autoritățile această criză, până acum, și despre responsabilitate.

”Am setul meu de valori - nu suport minciuna, nu suport prefăcătoria și oportunsimul. Nu o să scriu niciodată ceva de dragul de a scrie sau că așa dă bine. Când mă alint, zic că-s de la Ploiești, iar noi avem voie să dăm cu bâta în baltă de câte ori vrem, că suntem scuzați. Evident, nu este așa, dar asta îmi dă mie voie să spun ce cred și ce consider că trebuie spus.” 

Oana Despa este fost jurnalist de televiziune, în prezent redactor-șef la Buletin de București. De când a început pandemia, s-a apucat de grădinărit și cultivă roșii, cu care ne-a făcut poftă. Tot pe Facebook.

Un strop de istorie personală și profesională

Vin de la Ploiești, am 44 de ani, doi copii, trei pisici și un câine. Sunt absolventă de Filologie și Drept, am fost reporter specializat în Justiție, șef de secție Eveniment sau Investigații, am produs ”România furată”, o emisiune de investigații, care a fost scoasă din grilă când a deranjat prea mult.

Acum sunt redactor-șef la Buletin de București, un site online de știri locale și sper, din tot sufletul, că Buletin de București va fi, într-o zi, motorul de relansare a presei locale. De ce? Pentru că eu cred că toate comunitățile se construiesc cu jurnaliști independenți, fermi și de necumpărat. Din nefericire, e din ce în ce mai greu să găsești asta, iar presa locală nu face altceva decât să se chinuie să supraviețuiască, făcând balet între diverse interese economice și politice.

Prima întâlnire cu online-ul

Ah, nu mai știu când a fost. Demult, tare demult. Am avut și blog, am renunțat și la el. M-am regândit să-l reiau. N-am timp.

A fost fascinant, pentru că era primul loc unde puteai spune ce vrei fără să existe validare din partea vreunui șef, de exemplu. Erai tu cu tine și cu cei interesați de mesajul tău. Fascinant și înfricoșător pentru că, deși aducea ieșirea din tipare și confirmări, asta însemna și responsabilitate. În timp, ne-am calibrat.

Mediul virtual actual și bulele sale

Mediul virtual este ca orice mini-societate. Are și lucruri bune, are și rele, important este să știi cum să te raportezi la ele. Subiectele momentului, în online, sunt subiectele momentului din societate - oamenii discută ce ar fi discutat pe stradă, acum câțiva ani, după ce au văzut o știre la televizor. Numai că acum au învățat, unii dintre ei, să își găsească singuri sursele de informare - declarații în direct transmise de ministere sau partide, opinii ale unor lideri sau formatori de opinie. Subiectele se schimbă în funcție de asta.

Nu cred că-s într-o bulă anume, sunt în bula mea, cum îmi place mie să zic, deși mi se pare o exagerare.

În bula mea, adică oamenii cu care interacționez, am oameni cam din toate partidele, din toate categoriile sociale, unii religioși, alții atei sau agnostici, cu diferite orientări sexuale. Îi respect pe toți și am pretenția ca și ei să îmi respecte bula.

Cred că, indiferent de crezul fiecăruia raportat la un anumit lucru sau situație este bine să fim cât mai deschiși în a asculta și părerea celuilalt și a încerca să îl înțelegem. Nu suport mincinoșii, oportuniștii și profitorii, din aceia am mai puțini în listă, dar am să mă gândesc că poate exagerez eu uneori cu judecata.

Vocea ta  și opiniile din social media

Nu știu dacă am o voce puternică sau slabă, nu m-am gândit niciodată la mine așa. Eu spun ce cred eu că e de spus la un moment dat, nu-mi caut temele la modă sau ce s-ar cere, așa cum nu cred că am crescut prin ceea ce spun online, ci prin ceea ce am făcut offline. Nu sunt un produs al online-ului, sunt doar preluată din offline in online, eu așa mă văd.

Nu am neapărat niște reguli, iar unii oameni au senzația că expun tot despre mine. Doar că nu e chiar așa, sunt chestiuni personale pe care niciodată nu o să le spun pe Facebook, pentru că nu cred că ajută pe nimeni la nimic. Sunt și teme de discuție în care nu-mi place să mă bag că, deși noi ziariștii avem senzația că am trecut prin multe, deci știm aproape orice, sunt chestiuni la care nu mă pricep deloc și, decât să fiu mai penibilă decât sunt de obicei, mai bine tac.

Subiectele abordate

N-am un anume subiect. Încerc să verific informațiile ca și cum ar fi o știre. Nu-mi iese mereu.

Responsabilitatea din postura de Key Opinion Leader

Cred că responsabilitatea nu ține de online sau de offline, ține, în general, de cum te reportezi la viață. Poți să dai un sfat prost într-o discuție privată și efectele să fie devastatoare, la fel cum îl poți da același sfat pe Facebook (#doamneferește) și să nu aibă niciun efect.  Responsabilitatea mea e să nu fac rău, la asta se reduce. Tot ce fac derivă din asta. Tot responsabilitate înseamnă să nu mă abat de la lucrurile în care cred, dar asta e o responsabilitate față de mine. De cele mai multe ori îmi iese.

Ai vrut să renunți la Facebook

Am vrut, da. Pentru că m-am gândit că nu am suficient timp pentru alte lucruri și că e mâncător de timp și energie. Apoi am pus în balanță și am decis că singură pot să-mi manageriez și timpul de Facebook și orice altceva.

Gestionarea conflictelor și ”Sfântul Block”

În general, am un singur principiu - la mine în cont (pagina o folosesc extrem de rar, nici nu știu de ce o am) e dictatura mea. Evident, glumesc, dar gluma are ceva real în spate. Blochez pentru atacuri la persoană și jigniri evidente. Dau un avertisment înainte și apoi direct block. Pentru că e ca și cum ar veni cineva la mine acasă și ar începe să scuipe sau să înjure. Mai blochez trolii, pe cei ușor identificabili. Cred că prin 2016 mă alesesem cu o armată semnificativă, din aceia de vorbeau cu Google Translate.

Reguli și valori

Ce nu tolerez în comentarii am zis mai sus. Reguli clare, stricte nu am. Am însă setul meu de valori - nu suport minciuna, nu suport prefăcătoria și oportunsimul. De aceea sper să nu vezi vreodată asta la mine. Nu o să scriu niciodată ceva de dragul de a scrie sau că așa dă bine. Când mă alint, zic că-s de la Ploiești, iar noi avem voie să dăm cu bâta în baltă de câte ori vrem, că suntem scuzați. Evident, nu este așa, dar asta îmi dă mie voie să spun ce cred și ce consider că trebuie spus.

Comunitatea ta și așteptările sale

Nu știu ce așteaptă oamenii de la mine. Eu știu doar ce le pot oferi eu. Oamenii de la mine din pagină sunt extrem de diverși, de aceea, când mă lăsa Facebook să fac sondaje. De exemplu, aveam rezultate foarte aproape de ce se întâmpla la urne. Am USR-iști, PSD-iști, PNL-iști, extremiști (din ăștia am doar extremiști civilizați), am anti-vaxeri, homosexuali, CPF-iști sau anti-CPF-iști. Am din toate categoriile, zic eu. Evident, în proporții mai mici sau mai mari. Le respect opiniile și sunt bine veniți atâta vreme cât nu jignesc, aduc argumente pentru susținerile lor și nu devin agresivi.

Granița dintre Key Opinion Leaders și Influenceri

Nu știu ce să zic. Nu urmăresc influenceri, de mulți dintre ei am aflat abia după ce au făcut câte o boacănă. Mintea mea nu funcționează după reclame și influenceri, are nevoie de dovezi. Cred că asta ar trebui să ne dezvoltăm toți, așa numitul spirit critic. Eu nu zic că influencerii sau KOL sunt răi, dar ei pot fi doar o sursă, pentru a lua o decizie, e bine să avem mai multe.

În general îi urmăresc pe oamenii pe care îi știu, unii îmi sunt prieteni, prieteni din viața reală,  deși sunt considerați KOL sau Influenceri. Apoi, urmăresc oamenii care au făcut ceva pentru comunitate sau în viața lor de zi cu zi, nu-s fanul formelor fără fond.

Nu mi plac oamenii disperați după audiență și imagine cu orice preț. Eu nu cred în imagini umflate și cosmetizate. Întotdeauna, va câștiga cineva care își construiește brandul personal pe ce face nu pe ce spune de dragul imaginii.

Viața în pandemie

Eu zic că pandemia mi-a schimbat viața. În bine. La început, am ales să muncesc ca dementa, probabil de frica subliminală a unei crize economice, apoi am ales să muncesc tot ca dementa, însă doar pentru lucrurile care îmi plac. Câștig mai puțin, dar sunt mai împlinită. Nu cred că am scăpat de criză, dar sunt sigură că de foame nu o să murim, așa că e mai bine să nu murim de foame sănătoși la cap.

În pandemie mi-am cultivat grădina - pe cea din curte, așa că am ajus să fac bulion pentru toată familia. Și pe cea din cap - am reușit să merg la diverse cursuri la care n-aș fi ajuns niciodată în viața offline.

Am învățat că există și viață fără trafic, că poți fi eficientă stând acasă.

Cu siguranță nu mă voi întoarce la viața de dinainte. Probabil că nu o să o păstrez nici pe aceasta de acum așa cum e. Ideal ar fi să pot să le combin. Practic, voi face ce va fi nevoie. O să păstrez, însă, amândouă grădinile, pentru că sunt cele mai bune surse ale mele de a ieși din cotidian și de a evolua.

Efectele crizei actuale

E greu să spun acum. Vom vedea. Sunt oameni ca mine care au prins gustul și au înțeles eficiența lucrului de la distanță. Sunt și companii care au înțeles asta. Sunt oameni care însă s-au simțit încorsetați în noua poveste, oameni care au nevoie de socializare și de confirmare socială în relații face-to-face. Sper, sincer, să reușim să le îmbinăm pe cele două așa cum trebuie. Deși, mi-e teamă că prăpastia dintre cele două categorii de oameni se va accentua.

Eu îi respect pe cei care vor socializarea cu orice preț, firesc ar fi să respecte și ei nesocializarea mea.

Cum s-au comportat autoritățile până acum

Groaznic. Incomplet, neasumat, fără noimă, uneori. La comunicare mă refer. La gestionarea situației cred că aș putea da un 7,5 cu indulgență - au pornit bine, au pierdut entuziasmul și determinarea pe parcurs. Dar suntem încă în mijlocul problemei - începe școala, iar asta va fi un test major pentru clasa politică. Școala este o mare problemă în momentul de față, e un domeniu deprofesionalizat, neasumat, disputat de profesori și părinți și abandonat de guvernele din ultimii 30 de ani. A fost și este obiectul de preț al fiecărui troc politic. Nici măcar în Sănătate nu e ca în Educație.

Mesaje clare și de înțeles nu au existat, cei care ne conduc au bâjbâit, iar asta s-a văzut mai ales la cum au înflorit teoriile conspirației și cum au strâns din ce în ce mai mulți adepți.

On the bright side, ce a adus criza

Eu zic că a adus multe lucruri bune. Paradoxal, a estopmat granițele, deși ele fizic au fost închise. Pentru că durerea și nesiguranța se simt la fel. Ne-a întors la noi - la valorile proprii. Ne-a forțat să descoperim lucruri și să ne adaptăm situațiilor noi. Ne-a dat timp, iar, în ziua de azi, timpul este atât de valoros. Unii au știut ce să facă cu el, alții s-au pierdut.

Lecțiile tale din pandemie

Mi-am reamintit că cel mai bun prieten al meu sunt tot eu.

Am învățat să fiu curajoasă și pentru mine, nu doar pentru alții.

Am înțeles că, într-o lume a ipocriziei, cea mai bună soluție e sinceritatea.

Și că timp există pentru orice.

Am învățat că trebuie să plantezi cu măsură, chiar și roșii, dacă vrei să nu-ți petreci toată viața făcând bulion.