[Smart travel] Geta Ungureanu: Turismul romanesc post izolare si in plina pandemie este atipic, dar atat de necesar

[Smart travel] Geta Ungureanu: Turismul romanesc post izolare si in plina pandemie este atipic, dar atat de necesar

Tot mai multe locuri de vacanta izolate au inceput sa iasa din anonimat odata cu pandemia si cu dorinta romanilor de a explora locurile autohtone in aceste luni de vara post izolare. Cautam sa aflam care sunt acestea si cum s-au adaptat momentului. Turismul de criza a venit cu schimbari pentru hoteluri, pensiuni si apartamente in regim hotelier, cu masuri de siguranta care trebuie respectate cu strictete. Cadrul legislativ ar fi putut fi, insa, un pic mai aerisit in alte zone, pentru a sprijini antreprenorii din turismul romanesc, crede Geta Ungureanu, manager al Pensiunii Casa Humor.

Pentru a face turism de calitate in Romania ar trebui sa existe un trio perfect: Business-Clienti-Autoritati, ceea ce este foarte greu, dar nu imposibil. Sa fiu mai explicita, unitatea turistica sa poate satisfice cerintele turistilor in baza unei infrastructuri si a unui cadru legislativ aerisit, care sa sprijine si nu sa puna bete in roate”

Mergem in Bucovina, la Gura Humorului si aflam cum se face turism in pandemie la Casa Humor, chiar de la proprietarul acesteia, Geta Ungureanu.

 

Povestea Pensiunii Casa Humor

Pensiunea a luat nastere din pasiunea pentru ospitalitate, pasiune dezvoltata in perioada de formare a mea ca OM si ceea ce sunt astazi - sotie, mama, prietena: Geta Ungureanu – manager Casa Humor. Fosta sportiva de performanta, componenta a echipei nationale de badminton, la terminarea Facultatii de Economie, culmea, am decis sa parasesc Romania in cautare de noi perspective. Drumul m-a dus catre industria ospitalitatii in Anglia, unde m-am format ca si hotelier, invatand din practica in toate departamentele.

Aici am dezvoltat pasiunea pentru turism si idea de a ne intoarce ‘’acasa in Bucovina’’ impreuna cu sotul meu Emil, humorean si el, dar pe care culmea l-am cunoscut la Londra, pentru a pune bazele unei mici afaceri. Asa a luat nastere pensiunea Casa Humor 4* unde, de 13 ani ne straduim sa fim gazde bune, alaturi de noi fiind si cei 3 copii - Erik, David si Carolina, oarecum prezenti pe baricade, dar cu siguranta ca vor deveni ajutoare de nadejde in viitor.

 

Abilitati de antreprenor in turism

Cand am inceput sa facem turism in Romania am stiut clar de unde plecam - Taramul de legenda al Bucovinei! Aici am insistat sa pastram arta culinara, sa tinem cont de secretele din batrani, sa creem legatura perfecta intre traditie si modern. Aceasta perspectiva nu s-a schimbat, ci ni s-a confirmat de-a lungul anilor prin feedback-ul primit din partea turistilor care cauta gust autentic atunci cand vin in Bucovina, care isi doresc sa o simta prin… originalitate.

Cred ca abilitatea de a te informa si adapta continuu este una din calitatile pe care ar trebui sa le detina un antreprenor in turism, alaturi de cea de teamleader, pentru a crea si sustine o echipa care sa ofere servicii de calitate. 

 

Ce inseamna sa faci turism in Romania

Pentru a face turism de calitate in Romania ar trebui sa existe un trio perfect: Business-Clienti-Autoritati, ceea ce este foarte greu, dar nu imposibil. Sa fiu mai explicita, unitatea turistica sa poate satisfice cerintele turistilor in baza unei infrastructuri si a unui cadru legislativ aerisit, care sa sprijine si nu sa puna bete in roate.

Turismul romanesc post izolare si in plina pandemie este atipic, dar atat de necesar dupa perioada de restrictii impuse hotelierilor, dar si oaspetilor. Cred cu tarie ca, in conditii de siguranta si foarte important - respect reciproc, Casa Humor este o oaza de liniste, un loc unde va puteti bucura de odihna si uita de griji, chiar daca pentru putin timp, locul unde puteti savura bucatele traditionale pe care le pregatim cu mare drag.

Bucovina va poate arata si in aceasta perioada, atat fata ei spirituala - manastirile ce fac parte din Patrimoniul Unesco, mestesugurile si obiceiurile, cat si latura ei naturala, turismul activ si de agrement. 

  

Cea mai importanta investitie

In afara investitiilor financiare de dezvoltare, modernizare si creare de noi spatii de agrement, timpul departe de familie, de copii, sufletul alocat locatiei si musafirilor nostri este cea mai importanta investitie si speram sa se vada in calitatea serviciilor oferite.

 

Comunitatea locala

Fiind un orasel de munte de dimensiuni reduse, integrarea in comunitatea locala s-a facut de la sine, impreuna reusind sa ne dezvoltam reciproc. Unele produse, respectiv materia prima folosita, provine in mare parte din gospodariile locale. Nu pot sa nu fiu mandra de faptul ca echipa Casa Humor este formata din oamenii locului, oameni educati, cu principii de viata sanatoase, cu obiceiuri transmise din generatie in generatie, oameni de nadejde, si impreuna cu ei am format si dezvoltat un brand curat si frumos aici - unde satisfactia clientilor este mai importanta pentru noi decat oricare alt aspect.

 

Serviciile turistice sunt oferite in functie de categoria de clienti, nu targhetam un anumit profil, acestia fiind impartiti in cupluri, familii cu sau fara copii, turistii care prefera turismul activ, conferinte si teambuildinguri - turismul de business, grupuri de turisti straini care isi doresc sa descopere turismul cultural si gastronomic.

Ponderea turistilor care revin este suficient de mare, clientii casei beneficiind de o reducere de 10% pentru fidelizare, dar si in semn de multumire pentru alegerea facuta, cel mai incantati fiind de bucataria casei, servicii, curatenie, abordare.

 

Ce s-a schimbat in pandemie

Brusc, totul s-a transformat intr-un loc fara suflet, ne era dor de toti si de toate. Sincer, nu ne-am simtit ingrijorati pentru business, suntem persoane chibzuite, cum ii placea bunicii sa spuna, cu credinta, am stiut ca totul va fi bine, dar cu siguranta diferit. Masurile de siguranta luate si schimbarile propuse si publicate pe casahumor.ro se impun a fi respectate de ambele parti din grija fata de sine, dar si pentru cei din jur.

 

Lectiile perioadei

Ce am invatat din aceasta pandemie? Am invatat ca fiecare criza naste oportunitati, ca trebuie sa luam atitudine, nu sa ne plangem de mila. In perioada actuala cand cererea pentru servicii turistice a scazut comparativ cu anii anteriori, prezenta in mediul online a devenit un ‘’MUST’’, flexibilitatea si adaptarea la schimbare sunt esentiale si nu in ultimul rand, consider ca trebuie sa investim pentru a putea oferi calitate.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related