Asociația Daisler anunță lansarea campaniei Centrul Verde, menită să transforme imaginea generală din zona Piața Muzeului din Cluj-Napoca, și a străduțelor adiacente, prin adoptarea de jardiniere cu flori și plante și amplasarea lor în geamuri, ferestre și balcoane de către cei care locuiesc sau muncesc în această zonă.
"Sunt multe diferențe între felul în care arată orașele românești și cele din Europa Centrală și de Vest, dar putem ajunge la un numitor comun atunci când vine vorba despre plante și flori în jardiniere, poziționate în geamuri și ferestre, întrucât aceasta este semnătura tuturor orașelor vestice care-și apreciază centrul orașului, în special centrul vechi. De acolo a plecat proiectul Centrul Verde. Avem câteva modele de bune practici deja notabile și în Cluj-Napoca, cum ar fi celebrul Bistro Viena, un punct de atracție. Ne dorim ca și restul clădirilor din zona centrală să adere la acest exemple.
Dacă iarna beculețele de deasupra străzii, moștenire a proiectului Lights On lansat tot de Asociația Daisler, conturează o imagine feerică, ei bine, acum, vara, ne dorim mult ca florile să apară la fiecare fereastră și balcon. Și cine știe, poate că și turiștii vor fi mai curioși și vor decide să-și petreacă zilele de concediu în Cluj-Napoca și nu în alt oraș românesc, în contextul general", a transmis Andi Daiszler, președintele Asociației Daisler, inițiatorul proiectului.
Suplimentar, Asociația Daisler pune la dispoziția celor care trăiesc sau muncesc în clădirile din zona Piața Muzeului peste 200 de jardiniere achiziționate de la micii producători de pe Strada Potaissa, cu mențiunea că acestea vor trebui păstrate și îngrijite până în luna octombrie.
Jardinierele vor fi disponibile pentru adopție după data de 20 iulie. Jardinierele provin de la micii producători de pe Strada Potaissa. Toți cei care doresc să adopte una sau mai multe dintre aceste jardiniere trebuie să completeze formularul disponibil online.
Iar pentru ca totul să capete un aer și mai comunitar, la începutul toamnei vom stabili care este cea mai frumoasă clădire plină de flori din Centrul Verde, iar cei care locuiesc sau muncesc în acea clădire și care ne-au ajutat în acest demers vor fi invitații noștri la o cină pe terasa lor preferată, oricare ar fi ea din zona Piața Muzeului.
Va alege cea mai frumoasă clădire cu flori un juriu special compus din Excelența Sa, domnul Hans Erich Tischler, consul general al Republicii Federale Germania la Sibiu, Excelența Sa, domnul Mille Lajos, consul general al Ungariei la Cluj-Napoca, domnul Ingo Tegge, director al Centrului Cultural German din Cluj-Napoca, doamna Lilla Szabo, din partea Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului și domnul Mario Ștefkovic, proprietarul Bistro Viena, un local emblematic pentru această inițiativă.
Juriul se va reuni la Cluj-Napoca la începutul lunii octombrie pentru o plimbare de 2 ore în urma căreia va fi aleasă cea mai frumoasă clădire sau casă cu flori.
Suplimentar, Asociația Daisler oferă câteva magnolii la ghiveci unor terase partenere din zona vizată de proiect.
Proiectul este demarat de Asociația Daisler și sprijinit de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Wolfpack Digital, Eco Garden Construct, Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului.
Proiectul este susținut de Consulatul General al Republicii Federale Germania la Sibiu și de Consulatul General al Ungariei la Cluj-Napoca.
Asociația Daisler a fost înființată în 2016 la Cluj-Napoca, având scopul de a reactiva spațiul urban prin inițiative creativ-culturale. De numele asociației se leagă inițiative notorii precum festivalul de light-art Lights On Romania, Strada Potaissa - Piața de flori altfel, care tocmai și-a încheiat ediția cu numărul patru.