[Povesti de fotografi] Andrei Păcuraru: Am fost tentat să fotografiez orașul pustiu, dar nu am făcut-o. Orașul abandonat a devenit foarte repede banal

Izolarea a avut două mari teme: reinventarea în cuvinte și orașul pustiu în fotografii. Din prea multă folosire, amândouă au sfârșit de multe ori în banalitate. Fotograful Andrei Păcuraru a înțeles atracția pentru goliciunea urbană și a fost tentat, la rândul lui, să o fotografieze. Dar nu a făcut-o. Subiectul era supradimensionat în toate mediile. 

Cum l-a numit un prieten "acest Magnus opus al fotografilor de pretutindeni, orașul abandonat" a devenit foarte repede banal. Am făcut totuși ceva despre oraș, proiectul "tipare recurente" - o explorare plastică a abstractizarii imaginii și o serie de experimente.

Sâmbăta aceasta, pe 8 august, Andrei Păcuraru se întoarce la structura orașului, în cadrul Walk & Shoot. Atelierul lui este axat pe compoziție și folosește clădiri și structuri geometrice ca elemente grafice. Nu toate fotografiile trebuie să spună o poveste, spune Andrei, dar când o vitrină de la Nufărul o poate face, înseamnă că a meritat să ieși din casă. Despre seriozitatea fotografiei și onestitatea fotografului, trenduri, etică și superficialitate, povestește mai multe Andrei în rândurile de mai jos. 

Impresii din izolare 

Am constatat că viața mea de până acum a fost o formă de izolare, așa că nu a fost greu să mă adaptez. Diferența majoră a fost că nu am putut să încep cursurile, am anulat taberele, și nici nu am mai putut să mergem în turele de fotografie alături de copiii din tabără. Online-ul nu a fost o soluție viabilă; studenții erau suprasaturați de statul în conferințe, chaturi și feed-uri. În final am hotărât să punem totul pe pauză. Am avut mai mult timp, pe care însă am ales sa îl petrec cu fetița mea.

Nu mă număr printre cei cărora carantina le-a schimbat viața și nici printre cei care, cu prilejul izolării, au descoperit noi abilități, pasiuni sau rețete. Una din concluziile la care am ajuns, sau mai bine spus, care se confirmă în continuare, este ca fotografia începe cu mult înainte să pui mâna pe aparatul de fotografiat.

Fotografii din izolare

Am fost tentat să fotografiez orașul pustiu, dar nu am făcut-o deoarece toată lumea făcea asta - de la fotojurnaliști la oameni care pur și simplu mergeau la magazin și făceau fotografii cu telefonul. Înțeleg atracția față de goliciunea orașului, dar a fost un subiect supradimensionat în toate mediile. Cum l-a numit un prieten "acest Magnus opus al fotografilor de pretutindeni, orașul abandonat" a devenit foarte repede banal. Am făcut totuși ceva despre oraș, proiectul "tipare recurente" - o explorare plastică a abstractizarii imaginii și o serie de experimente.

Subiectele pe care aleg să le fotografiez sunt în continuare aceleași, doar procesul de luare a deciziei de a ieși fizic din casă s-a modificat. Cât despre mine, sunt la fel, dar cu mască.

Începutul în fotografie

Apar într-o fotografie d-ale tatălui meu cu un aparat de gât, când aveam vreo 6-7 ani, dar nu aveam idee pe-atunci că o sa fac fotografie, doar "țăcăneam la poze". Mi se încredința aparatul familiei, un aparat pe film, și mi se spunea să fac fotografii, pe care le făceam fără să pun prea multe întrebări.

Povestea primului aparat de fotografiat

Primul meu aparat a fost un point and shoot Olymp (nu Olympus), digital, second-hand, pe care l-am primit de la părinții mei în primii ani de liceu, și cu care am făcut fotografii până în facultate când i s-a rupt ușița de la baterii. Am făcut sute de fotografii în perioada liceului, în mare pentru că îmi plăcea să fiu fotograful, tipul cu camera, nu neapărat dintr-o pasiune pentru fotografie.

Probabil ăsta este și motivul pentru care sunt încă foarte atașat de imaginile de atunci,  de valoarea lor emoțională. De menționat este că erau puțini copiii care aveau după ei 24 de ore din 24 un aparat de fotografiat, mai ales într-o perioada când telefoanele mobile aveau camere de un pixel. 

Cea mai importantă lecție pe care ai învătat-o ca fotograf

Dan Beșliu spunea "Fotografia costă, doare și durează." Să fii fotograf este o treabă serioasă care presupune responsabilitate; orice demers trebuie sa aibă o justificare, nu ne jucăm de-a fotografia. 

Primii bani din fotografie

În toamna lui 2008, cu un Nikon D40, cu obiectivul de kit, am făcut primii bani din fotografie. Am fotografiat apartamente, case, blocuri și complexuri imobiliare până când a lovit criza. 

Temele care te obsedează

Nu pot să spun că am subiecte sau teme preferate.  Abordarea mea se schimbă periodic, lucrez în proiecte care pot dura luni, chiar ani, fiind mai degrabă o căutare personală. De ceva timp mă interesează fotografia care scoate în evidență mediul fotografic - fotografia ca obiect -  mai degrabă decât subiectul.  

Cum îți relaxezi subiecții

Nu cred că este de datoria mea să relaxez pe nimeni. Pentru relaxare există alte soluții. 

Povestea a trei fotografii

Prima fotografie - Proiectul UMAN - proiect care a durat 3 ani, însumează 120 de fotografii și studiază sculpturalitatea corpului masculin.

A doua fotografie - Proiectul eM - proiect început acum 2 ani aflat încă în desfășurare, compus momentan din peste 1000 de fotografii.

A treia fotografie - Q - fotografie făcută în carantină, un experiment fotografic. 

E important ca publicul să înțeleagă intenția fotografului?

Nu cred că mai este important. În ultimii 10 ani, a încetat să fie doar public și a devenit la rândul său creator, ocupat cu propria-i intenție. Din 2010, împreună cu Școala de Fotografie Freelancer, am organizat tabere de fotografie pentru copiii cu vârste între 7 și 18 ani tocmai din dorința de a oferi o educație vizuală publicului de mâine. Avem cursanți care și-au descoperit talentul sau pasiunea pentru imagine alături de noi, iar acum au aplicat și au fost acceptați la Royal Academy of Art; alții au ales să lucreze alături noi în proiectele școlii. Crearea de comunități tinere cu repere clare în abordarea imaginii este viitorul acestui meșteșug.

Ghid personal de etică

În primul rând, cred că etica este imperativă. În al doilea rand, cred că demersul fotografic trebuie să fie onest și aici mă refer la capacitatea fotografului de a-și răspunde sincer la întrebarea "de ce fac asta?". Eu am învățat fotografie din postura de ucenic, citind cărți și reviste de profil, uitându-mă la mii de fotografii, făcând zilnic imagini și experimentând ani de zile pentru a înțelege întreg procesul. Nu spun că toți trebuie sa facă la fel. Spun doar că trebuie să se investească multă muncă și timp, nu doar bani.  

Se poate vorbi de anumite trenduri in fotografie? 

Se poate vorbi, pentru că ele există. În România, în momentul de față, trendurile împreună cu lipsa de educație vizuală au transformat fotografia într-un circ colorat, superficial, în care miza sunt like-urile și important a devenit fotograful, nu imaginea. Mulți reinventează apa caldă și imită alți fotografi la imboldul și presiunea statutului în social-media.

Cum te-ai pregătit pentru atelierul Walk & Shoot

Atelierele Walk & Shoot cred că se potrivesc cel mai bine celor care preferă să practice fotografia ghidați mai mult decât să o învețe teoretic. Cu toate că fotografia nu este sport de echipă, exersarea ei în mici comunități poate aduce beneficii chiar și celor mai experimentați. Un curs de fotografie necesită timp și disponibilitate, majoritatea workshop-urilor sunt fie axate pe tehnică, pe fotografie comercială sau pur și simplu volumul de teorie este disproporționat față de partea practică.

La W&S, deși este vorba doar de o zi, predominantă este practica, iar partea de teorie intervine doar să stabilească abordarea fiecărei nișe fotografice. Fotografii coordonatori sunt printre cei mai buni fotografi din țară, fotografi cu experiență, de la care cu siguranță cineva interesat de fotografie are ce învăța. Atelierul meu este axat pe compoziție și folosește clădiri și structuri geometrice ca elemente grafice. Vom urmări abstractizarea subiectelor folosind umbră, volum, perspectivă și decupaj. Pentru cine vrea sa învețe noțiuni fotografice, tehnică sau să-și descopere și perfecționeze stilul, fotografia de arhitectură poate fi un bun prim pas, fiind accesibilă și fără implicațiile relaționării cu oameni.

Nu toate fotografiile trebuie să spună o poveste, dar când un colț de clădire sau vitrină de la Nufărul o pot face, înseamnă că a meritat să ieși din casă.