Nu poți ști tot ce mișcă pe internet, nici măcar dacă ești om de social media. Și, până la urmă, nici nu trebuie, spune Bianca Ceică, Social Media Specialist @pastel. Nu trebuie să te lipești de toate conversațiile din online și nici să prinzi cel mai hot trend de picior și să te alături alaiului.
Încă ne dorim performanță din acest punct de vedere și cheltuim bugete uriașe pentru a fi vizibili și apreciați, dar încă eșuăm în a construi comunități sincere și loiale.
Dacă ne referim la influențele cele mai importante din 2020, instabilitatea e trendul anului, crede Bianca. Instabilitatea oricum e permanentă în social media, dar acum nivelul e cu totul altul. Despre noul nivel de pandemie al online-ului, hateri și solidaritate, subiecte sensibile, meme, gif-uri și Tik Tok, povestește ea în rândurile de mai jos.
Bio pe scurt
Foarte curând 27 de ani, licențiată în Jurnalism la FJSC și cu un Master de Jurnalism Politic abandonat din fașă că nu mi se potrivea.
În liceu, mi s-a pus pata să plec din orașul natal pentru a studia la București și cred că asta va fi mereu cea mai importantă etapă care m-a adus aici.
A doua etapă importantă a fost decizia de a renunța pentru un an la munca în agenție pentru a încerca altceva. M-am întors în domeniu cu foarte multă energie, poftă de muncă și învățare.
Prin anul II de facultate am descoperit că eram colegă cu un băiat care lucra într-o agenție înființată de bloggeri. Nu prea înțelegeam cu ce se ocupă de fapt pentru că nu îl cunoșteam personal, dar mi se părea că se distrează de minune la muncă. Ceea ce m-a convins să aplic imediat la programul de internship pe care l-a lansat chiar agenția cu pricina. Colegul de facultate a devenit colegul de birou pentru un an și jumătate. Aveam 20 de ani.
Începutul în social media
Nu știam mare lucru despre social media și abia acum, după mai bine de 6 ani de făcut din toate câte puțin, pot să spun că mi-am format o perspectivă relevantă.
Social media este un spațiu al instabilității și al surprizei, e un loc în care te poți distra de minune, poți învăța câte-n lună și-n stele și poți accesa nenumărate oportunități.
E și un loc al adicției și al narcisismului și cred că se joacă destul de periculos cu noțiunile de valoare personală și stimă de sine. Mare grijă cum o consumăm.
Așteptări, temeri, prejudecăți
Credeam că totul este mult mai ușor. Privită din exterior, profesia asta seamănă cu o vacanță leneșă de vară, când ești la bunici și faci ce vrei, când vrei. De fapt îți trebuie multă disciplină și implicare când începi să lucrezi în domeniu.
Am întâlnit oameni absolut fantastici de la care am învățat o grămadă de lucruri, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Asta a fost cea mai frumoasă descoperire a domeniului.
O surpriză mai puțin plăcută a fost efectul nociv pe care îl au rețelele sociale asupra răbdării și asupra capacității mele de focus.
Cum înveți și te pregătești în acest domeniu
Am câteva platforme preferate de unde îmi iau știrile, urmăresc cu interes maxim conferințele din domeniu (mai ales de când s-au mutat în online), mă consult cu specialiștii pe care îi cunosc și investesc constant în cursuri nișate pe pasiuni personale conexe.
În același timp, cred că procesul de învățare trebuie să fie colectiv în social media. Singur poți doar să reciți niște teorie și să te bați pe umăr satisfăcut, dar avem nevoie să testăm și să ne sfătuim între noi pentru a ne da seama ce funcționează și ce nu.
Ce e cel mai important în a fi un om de social media bun
Să ai intuiție și empatie și să nu uiți că lucrezi mai mult în serviciul unor oameni și mai puțin în serviciul unor branduri, chiar dacă brandurile nu sunt încă pregătite să recunoască asta.
Cum ții pasul cu tot ce se întâmplă pe internet
Pentru mine este o creatură mitologică omul de social media care ține pasul cu tot. Nu cred că există. Oricum, din punctul meu de vedere, nu asta este ideea, să prindem tredurile de-un picior în timp ce se înalță către cer și să așteptăm emoționați să ne poarte pe culmile succesului. Câteodată chiar n-ai nevoie să lipești și tu cu bandă adezivă o banană pe perete sau să te neliniștească teribil ceva. Nici pe tine, nici pe clientul tău.
Ce nu știe lumea despre oamenii de social media
Foarte puțini oameni știu ce facem de fapt. Uneori nici colegilor de birou nu le este foarte clar. Chiar avem o glumă în agenție că departamentul nostru de social media e plătit să stea toată ziua pe Facebook. :))
Efectele pandemiei
S-au regândit rapid toate planurile de comunicare și s-au adaptat contextului. S-a adoptat un ton cumințel sau pur și simplu s-a instalat tăcerea pentru o vreme. Apoi brandurile au redevenit ușor vocale, cele mai multe și-au oferit ajutorul într-un fel sau altul, unele chiar și-au găsit identități noi sau au dezvoltat servicii pe care nu le aveau în plan.
Evenimentele din social media s-au mutat online și majoritatea au devenit gratuite. În paralel, newsfeed-urile noastre s-au umplut cu sute de oferte de cursuri și webinarii din toate domeniile posibile, dar și cu spectacole de teatru, filme, evenimente și platforme devenite peste noapte free.
În afară de adaptarea din mers a planurilor de comunicare, clienții au avut nevoie de mai mult conținut livrat mai repede și mai bine. Au și au avut nevoie mai mult ca oricând de consultanță în timp real și de viteză de reacție din partea agențiilor.
Învățături
Cred că este un moment bun să înțelegem că în social media nu cifrele sunt cele mai importante. Încă ne dorim performanță din acest punct de vedere și cheltuim bugete uriașe pentru a fi vizibili și apreciați, dar încă eșuăm în a construi comunități sincere și loiale.
Consumatorii & noile obiceiuri
Prin 2010, publicul consuma cu lejeritate aproape orice. Acum oamenii sunt mult mai selectivi cu informația care li se oferă și te concediază rapid dacă simt că-i aburești. D-aia sunt sute de voci care vorbesc despre autenticitate și despre a construi o comunitate reală în online. Nu mai merge altfel.
În plus, acum oamenii își doresc foarte mult să fie auziți, văzuți și promovați de brandurile pe care le urmăresc. Își mai doresc să li se comunice fără bullshit, să li se rezolve problemele rapid și să primească din când în când beneficii.
Pentru că s-au schimbat mijloacele de comunicare, felul de a comunica este acum mult mai creativ din punct de vedere grafic și mult mai sărăc în cuvinte pe paginile de brand.
Bulele online ale lui 2020
Comunitățile online ale lui 2020 sunt tot mai puternice, din ce în ce mai complexe și devine tot mai interesant să fii în mijlocul lor. Cu un efort asumat de timp, cred că acum putem să cunoaștem mult mai bine publicurile pentru care comunicăm.
Canalele de comunicare
Doamne ajută, cred că începem să ne relaxăm în sfârșit! Drumul încă e lung și anevoios, dar văd mult mai rar texte forțate, titluri bombastice, imagini cu gagici și tipi flawless și reclame clișeice. Succesul TikTok e o dovadă clară că avem nevoie să nu ne mai luăm atât de tare în serios și că timpul să ne jucăm mai mult.
TikTok e copilul cool din clasă în acest moment, deși retincența e mare din partea brandurilor încă. Instagram încearcă să recupereze teren cu Insta Reels și rămâne de văzut în ce măsură va reuși. În rest, Facebook pare că va trăi o viață lungă și prosperă, chiar dacă nu mai este de multă vreme o rețea glamorous, iar LinkedIn începe să fie solicitat timid de clienți și pe la noi.
Printre haha-urile care predomină încă pe rețelele sociale, am descoperit cât de mare este nevoia de a aduce acolo discuții profunde despre probleme reale și că nu se aruncă roșii în oamenii care au suficient curaj să pornească astfel de conversații.
Facebook e un „Hide the pain Harold”, TikTok e un „Succes kid” și Insta e într-o etapă de gelozie, știm noi ca-n ce meme.
Trendurile anului
Instabilitatea e trendul anului. Instabilitatea oricum e permanentă în social media, dar acum nivelul e cu totul altul. Pe lângă asta, observ că utilizatorul este tot mai mult pus (și se pune și singur) în lumina reflectoarelor și îi place de minune asta; conversațiile migrează din public pe grupuri și – ce bine! - pandemia ne-a învățat să aducem în discuție tot mai mult sănătatea psihică. În rest, pe oameni îi prind toate conversațiile în care este vorba despre ei.
Tensiunile din online
Nu cred că brandurile sunt cele mai afectate de disputele din social media pentru că cele mai multe rar li se adresează. În același timp, cred că cea mai bună modalitate de a gestiona tensiunile din online, atunci când este nevoie să o faci, este să nu devii și tu tensionat și să îți asumi situația în măsura în care aceasta te privește.
Subiecte sensibile de conversație
COVID-19, normal. Brandurile au fost retincente să comunice orice la început pentru că a fost o perioadă confuză, dar apoi și-au dat seama că nu pot ignora subiectul. Și bine au făcut:
Hateri
Foarte bine stau românii la hate speech. Dacă ar exista o olimpiadă, am fi fruntași. Noi nu încurajăm hate speech-ul dar încurajăm oamenii să-și exprime nemulțumirile, apoi le explicăm sincer unde ne poziționăm și încercăm să transformăm conversația. Greu, dar funcționează.
Limbajul social media
În social media conversațiile nu se termină niciodată, nu mai există limite. Suntem mereu acolo, așa că ne bombardăm reciproc cu ce vrem să ne spunem, oricând vrem să ne spunem. Conversațiile n-au fost niciodată mai egoiste și mai lipsite de context. Aplicăm această strategie și brandurilor și ne așteptăm să ne răspundă ACUM fir-ar ei să să fie că nu degeaba le consumăm produsele!
Gif-uri & emoji
Avantajul este că poți să comunici foarte creativ și asta este întotdeauna util într-o conversație, mai ales cu cei iubiți de prin alte orașe sau țări. Dezavantajul este că nu comunici asumat și că totul este interpretabil. Pentru mine acel :) a fost întotdeauna pasiv-agresiv, dar am colegi și prieteni care îl folosesc cu alt scop. Similar, reacția „Love” dintr-un Story poate însemna la fel de bine „mă place” și „a apăsat butonul fără să vrea.”
Meme 2020
Ghid de supraviețuire al omului de social media
Învață, dar gândește critic și aplică ce funcționează.
Uită de social media câteva ore dimineața și câteva ore seara.
Relax. Până la urmă, e doar social media.