[Minte & suflet] Silvia Guță: La nivel cognitiv știm că suntem în pericol, dar nu ne mai sperie atât de tare acest pericol încât să renunțăm la ceea ce ne definea viața înainte de pandemie

[Minte & suflet] Silvia Guță: La nivel cognitiv știm că suntem în pericol, dar nu ne mai sperie atât de tare acest pericol încât să renunțăm la ceea ce ne definea viața înainte de pandemie
Foto: Claudiu Popescu

Suntem ocupați să acceptăm pe deplin viața așa cum este ea, să ne adaptăm din mers la tot ceea ce implică traiul în pandemie, și ducem o luptă internă, care devine extenuantă uneori. La ce renunțăm de frica virusului, ce continuăm să facem cu precauție, înspre ce ne avântăm liberi, uitând de pericolul momentului și de recomandările de siguranță?

Unii purtăm acest dialog interior la nivel conștient, alții în subconștient și el devine, din când în când, scuza emoționalului nostru pentru încălcări ale regulilor. Totul face parte din condiția existenței noastre curente și trebuie trăit conștient, spune psihoterapeutul Silvia Guță.

Știm că amenințarea este încă acolo, dar alegem să o ignorăm și să ieșim din case, să călătorim cu mijloacele de transport în comun, să ne facem cumpărăturile și să ne plănuim vacanțele, în timp ce reactivăm vechi obiceiuri sociale interzise de pandemie: slujbele religioase, petrecerile, concertele, festivalurile. 

Cu psihologul Silvia Guță povestim pe larg despre ce înseamnă stresul în 2020 și despre cum ne poate ajuta psihoterapia să vindecăm rănile trecutului, să trăim prezentul cu demnitate și să facem față perioadelor grele.

 

Istoric profesional

Numele meu este Silvia Guță și sunt psihoterapeută cu formare experiențială. Am ajuns să studiez și să practic psihoterapia, probabil, dintr-o curiozitate care nu s-a mulțumit cu răspunsuri incomplete – mereu am considerat fascinant faptul că un răspuns poate să nască o mulțime de noi întrebări. M-a interesat dintotdeauna cum gândesc oamenii, cei din jurul meu și cei pe care nu voi putea nicicând să îi întâlnesc – iar asta m-a lansat inițial într-o explorare a oamenilor prin lectură, apoi am început să încerc să-i înțeleg mai bine pe oamenii din apropierea mea.

În liceu, am început să fac voluntariat și să lucrez în diverse organizații și proiecte de tineret – de la reviste literare și consiliul local al tineretului și până la festivalul Ideo Ideis, în a cărui echipă de organizare încă sunt, 15 ani mai târziu. Experiențele acestea m-au ajutat să îmi dau seama că deja căutam să dau o formă binelui în care credeam, chiar dacă pe vremea aceea nu aveam încă un concept bine definit de sănătate mintală, ci mai degrabă un ideal filozofic de echilibru și echitate. Când a venit vremea facultății, psihologia părea singura variantă pentru mine și mă bucur că am mers în continuare pe acest drum.

Am avut tot timpul și alte joburi care, pe lângă faptul că mi-au asigurat o oarecare independență financiară, m-au ajutat să văd lumea prin multe lentile și mi-au dat ocazia să capăt experiență și să mă maturizez emoțional, în timp ce eram foarte conștientă de procesul ăsta. Am rămas aproape însă de psihologie tot timpul și, încet, proiectele educaționale sau culturale în care mă implicam au început să aibă din ce în ce mai mult de-a face cu psihologia și sănătatea mentală și relațională.

 

În prezent

Acum lucrez ca psiholog și psihoterapeut în cadrul proiectului In a Relationship, în cadrul Fundației Friends For Friends, și ca director al departamentului de dezvoltare comunitară în cadrul Festivalului Ideo Ideis. În paralel, lucrez și în privat, în cabinetul de psihoterapie cu adolescenți, tineri adulți, adulți și cupluri – ce-i drept, mai mult în videoconferințe în ultima vreme, mulțumită tehnologiei, care a făcut posibil saltul acesta către munca-de-acasă. Recunosc că eram unul dintre terapeuții care nu ar fi încercat prea curând varianta online a ședințelor, dar pandemia mi-a oferit încă o ocazie să observ cât de adaptabili suntem, cu toții, noi, oamenii.

 

Ce ai făcut diferit în activitatea ta de pandemie

Odată cu perioada de izolare și măsurile de control împotriva răspândirii virusului, am încercat să eficientizez cât mai mult timpul petrecut în fața laptopului, deși i-am cam subestimat consumul energetic. Ședințele de psihoterapie au continuat pe videocall, iar proiectele din ONG au suferit remodelări peste noapte, care le-au adus mai mult în online și le-au transformat în  diverse tipuri de interacțiuni mediate online între membrii comunităților respective.

Cel mai frumos a evoluat, în ultima vreme, proiectul In a Relationship – un proiect de prevenție a violenței domestice destinat tinerilor și derulat de Fundația Friends For Friends, susținută de AVON România. Deși lucrez din 2018 în cadrul proiectului, niciodată până acum nu am experimentat nivelul acesta de conexiune cu comunitatea de tineri și părinți din jurul proiectului.

Încercând să suplinim nevoile de informare și de securziare ale oamenilor, am reactivat un grup privat de facebook dedicat adolescenților, unde am invitat moderatori tineri, care au abordat teme dintre provocările vieții lor de zi cu zi pe timp de pandemie. De multe ori, vocabularul lor emoțional și aptitudinile de autoexprimare ale adolescenților m-au impresionat. În același timp, am deschis un formular online anonim, în care adolescenții pot trimite întrebări specifice, mai sensibile uneori, sub protecția anonimatului, pentru a primi răspuns pe grup din partea psihologului proiectului.

 

Ce înseamnă lucrul cu un psihoterapeut

Să lucrezi cu un psihoterapeut poate să arate în multe feluri – există numeroase modele, metode și tehnici în abordările psihoterapeutice practicate în prezent, dar toate au un obiectiv comun: să proceseze schimbări de lungă durată în personalitatea și comportamentul oamenilor. De ce ai vrea așa ceva? Pentru că, uneori, oamenii dezvoltă mecanisme de adaptare care le sunt de ajutor într-un anumit context, dar care, ulterior, devin nocive într-un fel sau altul. Tuturor ne este greu să identificăm acele programe învechite cărora trebuie să le facem update – ca să folosesc o comparație din viața noastră digitală, dar toți avem nevoie să facem asta, ca să ne simțim mai bine în prezent și să „funcționăm optim” – fie că ne definim optimul ca normalitatea percepută a grupului social de referință (familia, vecinii, societatea etc.), fie că optimul este pentru noi cea mai bună versiune a propriei noastre persoane. E curios cât de rar acestea două coincid, chiar și în fanteziile noastre.

 

Psihoterapia, o cale către vindecare și maturizare

Cred că maturizarea oamenilor poate avea loc doar prin experimentarea directă și nemijlocită a unor cicluri de dezvoltare, prin care fiecare individ își lărgește zona de confort, treptat și securizant sau, dimpotrivă, foarte brusc și traumatic. Experiența lipsei de control a oamenilor în contextul vieții lor sociale este ceea ce îi pune în dificultate pe cei mai mulți dintre noi. Trăirea acestei experiențe dureroase în formele ei cele mai comune se poate descrie prin termeni ca neputință, vinovăție, rușine, umilință, furie, nedreptate, doliu, discriminare, abuz.

Cu toții am trăit astfel de episoade în propiile noastre cicluri de dezvoltare și cu toții am găsit niște soluții – dacă nu perfecte, măcar aproximative și temporare – la problemele care ne-au forțat maturizarea intelectuală și emoțională, deopotrivă. Cu toții avem dreptul și responsabilitatea de a ne vindeca rănile trecutului și de a ne trăi prezentul cu demnitate și împlinire. Iar psihoterapia poate să fie un mijloc prin care să obținem asta mai rapid.

Mă bucur să trăiesc în epoca în care psihoterapia este posibilă și accesibilă – dar mai ales din ce în ce mai accesibilă și acceptabilă. Ca societate și ca indivizi, nu cred că vom încheia vreodată aceste cicluri de dezvoltare dureroase, dar cu siguranță ne va fi mai bine având instrumentele psihologiei la îndemână, oricare ar fi provocările prin care vom trece.

 

Asumarea unui proces terapeutic

Orice persoană curioasă despre propriile emoții și comportamente, motivații și blocaje, pasiuni și frici sau orice altceva ține de universul său interior sau relațional ar trebui să își poată satisface această curiozitate într-un cadru profesional. Până la urmă, aici este este vorba despre dreptul fundamental la educație la oamenilor. În timpurile noastre, mai mult ca oricând, educația pe teme de sănătate mintală și relațională este disponibilă într-o mulțime de forme – de la entertainment și mainstream media și până la studii și cercetări științifice, pe toate le putem găsi la distanță de câteva click-uri. Suntem încă începători, avem în spate o istorie de numai 150 de ani de la desprinderea acestei ramuri a științei de medicină și filozofie, încă nu știm nici să o practicăm prea bine, nici să o folosim prea des.

Sigur că majoritatea oamenilor vor experimenta cu psihologia mai întâi pe cont propriu și prin metode care nu sunt sau nu mai sunt impregnate cu stigmă socială. Psihoterapia din România abia începe să scape de stigma socială a nebuniei, ceea ce însemnă că este în dezvoltare. Sunt încă probleme în felul în care profesia aceasta este reglementată legal sau chiar practicată în România – și nu vorbim doar despre competențele psihoterapeutului, ci și despre un întreg sistem de funcționare birocratică la nivel instituțional. Dar asta e altă poveste și recunosc că nu sunt suficient de informată ca să îmi pot da cu părerea.

Cert e un singur lucru: deocamdată, în România, clienții nu au foarte multe pârghii prin care să fie informați corect și protejați în relație cu specialiștii care practică psihoterapia. Și nici invers nu e mai bine – nici psihologii și psihoterapeuții nu sunt foarte protejați în munca lor cu clienții. De cele mai multe ori, clienții trebuie să își dea seama singuri, pe banii lor, dacă psihoterapeutul sau psihoterapeuta lor este ok – și experimentul acesta personal merge de obicei pe bază de recomandare și încercare. Oamenii rămân și se țin de ședințe când pot simți că ceva de acolo le face bine – dar asta nu este o garanție absolută.

Cred că decizia de a continua un proces de psihoterapie poate să reflecte atât calitatea actului psihterapeutic, cât și propria determinare a clientului de a-și inventa noi soluții la problemele cu care se confruntă, dar și multe alte lucruri mai greu de observat la o primă vedere. Relația dintre terapeut și client este, înainte de toate, o relație între două persoane, iar relația aceea trebuie să fie bazată pe respect, egalitate și echitate ca să îndeplinească criteriul minim de calitate și să aibă șanse să își servească scopul declarat. Oamenii însă aleg de multe ori fără să știe cu precizie de ce aleg să facă un lucru și nu altul. La fel e și cu alegerea psihoterapeutului, încă – ne bazăm conștient, dar mai ales inconștient, pe recomandări de la prieteni și apropiați, uneori pe articole din presă sau cărți publicate de terapeuți, dar întotdeauna va conta cum se simt oamenii în relația terapeutică și cât de satisfăcătoare este aceasta pentru client.

 

Post-izolare, în plină pandemie

Pe scurt, cred că ceea ce trăim reprezintă prima experiență simultană de inamic comun trăită de omenire până în acest moment – cel puțin din ce știm noi. Ne-am trezit din viteza halucinantă a cursei pentru dezvoltare economică și tehnologică cu un inamic mortal, invizibil și aproape omniprezent – cea mai apropiată variantă a haosului pe care ne-o putem imagina. Anxietatea și depresia au dat buzna în viețile tuturor în mod incontrolabil și total previzibil. Tehnologia ne-a ajutat să ne adaptăm rapid la un stil de viață cu mai puține contacte sociale și să răspândim totuși peste tot informația potrivit căreia de deciziile noastre depinde viața noastră și a celor din jur. Măsurile de prevenție și de restricție țin cumva sub control răul care ar fi putut să fie și ne calculăm zilnic infectările, vindecările și decesele la nivel mondial.

Dar, doar câteva luni mai târziu – o perioadă infimă, de fapt – oamenii s-au desensibilizat la mesajele care promovează distanțarea socială și restricțiile de circulație și vedem cum argumentul economiei devine cel hotărâtor la nivel politic, în timp ce continuă să fie o problemă din ce în ce mai mare pentru acele grupuri sociale care oricum abia reușeau să supraviețuiască și înainte de pandemie. Suntem destabilizați și vulnerabili – ca indivizi, comunități, națiuni și societăți, iar ceea ce trăim acum va genera valuri de stres post-traumatic (faimosul PTSD) în rândurile populației, încă mult timp după descoperirea vaccinului pentru SARS-COV19.

 

Ce este încă stresant

Cel mai stresant rămâne tot necunoscutul, imprevizibilul, incontrolabilul – doar că de data asta confruntarea lui e forțată de omniprezența coronavirusului, care ne inundă informațional pe toate canalele de comunicare, chiar și dacă reușim să ne ferim de infectare. Soluția majorității este răspunsul aflat cel mai la îndemână: disocierea cognitiv-afectivă, exprimată în raționamente retorice de tipul „Acuma ce să fac, să renunț de tot la viață de frica virusului?”.

Aceste retorici scuză la nivel emoțional încălcările regulilor, chiar și pentru cele mai educate și conștiincioase dintre minți. Știm că amenințarea este încă acolo, dar alegem să o ignorăm și să ieșim din case, să călătorim cu mijloacele de transport în comun, să ne facem cumpărăturile și să ne plănuim vacanțele, în timp ce reactivăm vechi obiceiuri sociale interzise de pandemie: slujbele religioase, petrecerile, concertele, festivalurile. La nivel cognitiv știm că suntem în pericol, dar nu mai reacționăm emoțional la fel, nu ne mai sperie atât de tare acest pericol încât să renunțăm la ceea ce ne definea viața și identitatea înainte de pandemie.

Lupta asta internă, oricât ar fi de inconștientă sau de discutată în dezbateri deschise, se duce în continuare în fiecare dintre noi – este condiția existenței noastre în prezent. Și bineînțeles că ea consumă resurse emoționale și energetice greu de restabilizat, pentru care psihoterapia ar putea avea câțiva ași ascunși în mânecă, ca să facă procesul de echilibrare mai transparent, mai inteligibil și ceva mai ușor de parcurs.

Aș mai adăuga un lucru aici: oamenii caută ajutor specializat, de cele mai multe ori, în momente de criză. Pandemia a creat contextul pentru ca mesajul importanței sănătății mentale și relaționale să fie preluat și promovat mai mult ca oricând. Cred că este momentul să vobim și despre faptul că nu trebuie să așteptăm până în cel mai grav moment pentru a ne educa psihoemoțional și a ne echipa astfel pentru o viață mai satisfăcătoare. Nu trebuie să ajungem în criză ca să cerem ajutor de specialitate sau ca să citim măcar o carte despre relații și sănătate mintală. Ba chiar e mai puțin dureros drumul acesta al prevenției, dacă reușim să trecem peste mentalitățile conservatoare care stigmatizează această formă de self care.

 

Ce au căutat oamenii în criză

Cele mai frecvente subiecte din întrebările anonime au fost legate de gestionarea stărilor de anxietate și depresie, apoi de menținerea relațiilor la distanță, conflictele în cuplu sau cu prietenii, relația cu părinții, organizarea somnului, disciplina în școala online ș.a.m.d. Ei bine, am primit o mulțime de întrebări de la tinerii care au intrat pe grupul nostru și am lucrat intens la sintetizarea unor răspunsuri pe larg, în limbaj accesibil și cu exemple relatable, care să ofere și informație, dar și empatie și care să îi ajute pe tineri să își analizeze mai eficient și mai structurat riscurile și beneficiile propriilor decizii. Nu au lipsit, bineînețeles, nici recomandările de lectură sau de vizionare, mini-provocările la proiecte artistice personale și nici feedback-ul pozitiv al tinerilor care au intrat pe grup.

În paralel, am adresat nevoia corespondentă a părinților acestor tineri – nevoia adulților de a fi informați și de a avea acces la educație psihoemoțională ușor de înțeles și de pus în practică. Alături de echipa In a Relationship, am decis să trimitem un newsletter cu gânduri utile pentru părinții de adolescenți luați pe sus de pandemie, scris de un psiholog care știe ce întrebări au adolescenții direct de la ei, în timp real. Am început să joc un rol de mediator între generații și, în același timp, sursă de informare care dă niște direcții și recomandări avizate, într-un ocean de informație digitală. Încerc să fac asta cu responsabilitatea omului care înțelege suferința emoțională și îi respectă atât formele, cât și scopurile.

Părinții sunt o comunitate mai greu de activat în online, sunt o generație mai timidă cumva când vine vorba de contact direct, dar am primit până și din partea părinților mesaje de mulțumire și încurajare.

Recomand în continuare înscrierea în grupul pentru adolescenți sau la newsletterul pentru părinți – activitatea noastră continuă acolo, chiar dacă într-un regim mai relaxat, post-izolare. Vom aborda în continuare teme de actualitate – întrebări născute din experiențele de zi cu zi ale tinerilor, legate de sănătatea relațională și abuzurile subtile din cadrul relațiilor (atât în relația de cuplu, cât și în familie, în grupul de prieteni sau la locul de muncă).

Scopul proiectului este acela de a informa publicul, pentru a preveni și, eventual, corecta cât mai multe dintre situațiile de abuzuri relaționale care aduc doar suferință, nefericire și nedreptate și predispun oamenii la repetarea tiparelor de comportament toxice. Pandemia a făcut lucrurile și mai dificile, așa că invit pe oricine să-și acorde măcar din când în când niște timp pentru a se gândi la calitatea relațiilor sale sau să vorbească despre ele cu cineva de încredere – cu toții avem nevoie să ne ținem în echilibru și echilibrul nostru se oglindește cel mai bine în relațiile noastre semnificative.

 

Posibile schimbări

Cred că în fiecare dintre noi se duce o luptă pentru viață, exprimată în contradicția dintre nevoile noastre de securizare și apartenență și nevoile noastre de independență și libertate. Lupta dintre aceste tendințe aparent contrare și contradictorii ocupă cea mai mare parte a capacității noastre de procesare emoțională. Cred că lupta asta va continua să aibă loc în fiecare persoană și va lua forma vieții de zi cu zi a fiecărei persoane în parte.

Desigur, accesul la resurse va face și aici diferența, așa că probabil vom continua să avem contraste din ce în ce mai mari - oameni care se confruntă cu probleme de supraviețuire de bază și oameni care calculează traiectorii astronomice și inventează tehnologii noi. În toate se va regăsi această temă a luptei dintre apartenență și independență, dintre securizare și libertate. Am început să o ducem și pe rețelele sociale, că doar așa s-a ajuns la GDPR, deși majoritatea oamenilor nu prea înțeleg la ce e bun și doar îi înjură solicitările infinite de consimțământ la procesarea datelor personale. Mai nou, diverse branduri boiocotează Facebook prin blocarea bugetelor de comunicare și marketing.

Ca societate, avem din ce în ce mai multe straturi de problematici care se suprapun și se întrepătrund, iar dependența oamenilor de societate e o condiție din ce în ce mai dezirabilă – cu toții ne dorim civilizație, dar încă nu suntem prea dispuși să discutăm calm despre asta cu cei care și-o imaginează diferit de cum o înțelegem noi.

 

La ce să fim atenți

Cred că va trebui să fim atenți, ca și până acum, la cei care vor face orice compromis pentru a demonstra că sunt(em) deja destul de civilizați – la oamenii aflați în poziții de putere care aleg să spună altă poveste decât adevărul și pot convinge mulți oameni să acționeze în interesele lor, din obligație, din convingere sau din ignoranță. Cred că trebuie să fim atenți la cei care fac legile pe care trebuie să le respectăm în viața noastră de zi cu zi – de ei cred că depinde, în mare parte, calitatea vieții populației. Valorile societății noastre trebuie și ele analizate și redefinite, clarificate. Altfel nu văd cum putem accesa următorul nivel.

În prezent, în România, cred că trebuie să fim atenți la politicieni și să le cerem să ne rezolve problemele cele mai urgente: accesul egal la educație gratuită și de calitate, un sistem medical modern și un sistem de protecție socială puternic. Altfel, sănătatea mintală și relațională a populației va continua să se degradeze și să reprezinte o mare vulnerabilitate a societății românești – mă refer la acea parte care va mai rămâne totuși între granițele țării, în timp ce mulți oameni vor pleca în lume, să caute locuri mai bune pentru a-și duce viața.

 

Grija față de minte și spirit, în ultimii ani

Sigur că nu putem ignora faptul că tehnlogia ultimilor ani ne-a adus niște instrumente prin care putem înregistra și comunica informații cu viteză aproape instantanee și capacitate de stocare virtual infinită, ceea ce era absolut de neimaginat pentru generația străbunicilor noștri. Pentru unii dintre ei, contactul cu tehnologia este încă o provocare pe care o refuză sau o evită, un mister greu de descifrat și o pricină de emoții neplăcute, variind de la dezamăgire la furie și de la frică la copleșire.

În timp ce omenirea a făcut tehnologiei tot mai mult loc în viața ei cu entuziasm, tehnologia le-a permis oamenilor să discute mai ușor despre provocările vieții – nu doar în fața tehnologiei, ci la modul general. Tehnologia a făcut posibil ca oamenii să creeze și să dezbată din ce în ce mai mult pe subiecte legate de interesul public, iar o parte din informația asta va oglindi interesul oamenilor pentru sănătate mintală și relațională. Doar că nu doar interesul public e discutat pe internet – și interesele private sunt la fel de populare, dacă nu chiar mult mai populare. Așa că și sănătatea mintală a devenit mai trendy, căci e un mix interesant de interes privat și interes public.

Da, se vorbește mult mai mult despre sănătate mintală, dar se vorbește mult mai mult despre orice, așa că nu îmi dau seama cât de rapid va aduce schimbări pozitive vizibile acest trend. Mă bucur însă să îl observ și să fac parte din fenomen. În plus, sub umbrela largă a sănătății mintale intră o mulțime de alte subtopicuri, iar spiritualitatea este și ea o parte importantă, alături de neuroștiințe și cercetarea științifică interdisciplinară.

Nu cred că vom vedea prea curând o schimbare fundamentală în felul în care funcționăm ca indivizi și ca societate – poate doar în cazul în care ne-am confrunta cu niște decizii politico-economice catastrofale sau cu o catastrofă naturală globală incontestabilă pentru oricine. Dar chiar și asta pare că se întâmplă în fiecare zi în ultima vreme și iată că viața merge mai departe destul de asemănător.

Nevoia de conștientizare a realității în care trăim a existat și o să existe tot timpul, depinde de fiecare dintre noi cât de eficient ne aliniem eforturile pentru a păstra constantă și satisfăcătoare propria noastră inserție în realitate. Ce mi se pare riscant, însă, acum este cantitatea uriașă și crescândă de realități virtuale în care putem evada cu ușurință. Înainte de pandemie, OMS vorbea despre dependențele de jocuri video ca o amenințare asupra sănătății mentale la nivel mondial. Sper să revenim curând asupra acestor subiecte de cercetare și să găsim metode prin care să gestionăm eficient acest risc de a trăi într-o realitate virtuală, cât încă este privit ca un risc și nu un privilegiu.

 

Stresul în 2020

Stresul este foarte actual, foarte real și nu consider că este necesară o înlocuire a termenului, cel puțin nu în comunicarea publică. Sigur că e necesar ca termenul de stres să fie nuanțat în funcție de domeniul de referință, dar abia ce am început să înțelegem cu toții cam același lucru de la cuvântul acesta și e bine să vorbim aceeași limbă. Stresul denumește un conglomerat de anxietăți și presiune emoțională resimțit de oameni în confruntarea lor cu viața – ceea ce în psihoterapie se identifică drept evenimente traumatice și dificil de integrat la nivel emoțional. Pentru majoritatea oamenilor e clar că stresul are efecte nocive și pe termen scurt, și pe termen lung, oricare ar fi combinația specifică de factori care provoacă stresul.

 

Mesaje online despre stres

Mai degrabă aș spune că cei care au de făcut o schimbare sunt creatorii de conținut și comunicatorii. Ne e util tuturor să pornim de la un concept deja uzitat și larg răspândit – problema intervine doar când termenul e supra-uzitat și piața e inundată cu mesaje similare, de la diverse branduri sau organizații, ceea ce creează o saturație la nivelul publicului și ne putem aștepta la o reacție de respingere a conceptului sau a produsului promovat prin asocierea cu el.

Doar că, în cazul aparte al stresului, oamenii nu îl pot respinge complet și să rămână indiferenți la el, ca și când ar fi un produs pe raftul supermaketului, pentru că pur și simplu stresul îi ajunge din urmă, mai devreme sau mai târziu. Stresul e prezent în viețile oamenilor constant, iar efectele lui angrenează întreaga dinamică psihică, așa că publicul va fi dispus în continuare să citească despre stres sau să consume produse asociate cu stresul – doar că nu la modul general.

Publicul are nevoie de conținut de calitate, foarte specific, cu care să se poată identifica emoțional și în care să poată regăsi speranțe pentru viitor. Publicul are nevoie de educație și de sens, iar comunicatorii și creatorii de conținut sunt cei care au responsabilitatea de a găsi cele mai bune metode de a-și transmite mesajele către public într-un mod eficient, inteligibil și cu potențial de schimbare la nivel de mentalitate sau comportament.

 

Activi online în siguranță

Un răspuns scurt și general ar fi că fiecare își găsește cumva intuitiv zona de confort când vine vorba de interacțiunea cu rețelele de socializare online și alte platforme digitale. Dacă e să ne gândim la consecințele negative posibile, trebuie să ne îndreptăm atenția către conceptul de granițe și să învățăm să îl raportăm conștient și voluntar la relația noastră cu mediul online. Unii oameni își numără orele pe net sau în fața ecranelor, alții își numără aplicațiile de mesagerie sau platformele sociale unde au profiluri active – cu toții implementăm soluții de separare și de întreținere a eului virtual, care poate avea un profil diferit decât identitatea noastră din viața de zi cu zi.

Mi se pare important să ne oprim atunci când ceva din viața noastră ne provoacă disconfort sau suferință și să ne gândim pe bune cu ce se leagă acele lucruri. Să încercăm să ajungem, măcar cu înțelegerea, la cauza de fundal, să ne putem analiza în perspectivă, să ne identificăm nevoile și să luăm măsurile necesare pentru a ne asigura satisfacerea acestor nevoi.

În mediul online putem obține o mulțime de gratificări, de la like-uri și share-uri și până la follower-i sau sentimentul de apartenență la o comunitate – ideea că mai sunt și alți oameni care gândesc ca tine e fascinantă pentru oameni. Când gratificările vin la pachet cu prea multe riscuri sau dezavantaje, fiecare va trebui să își analizeze tiparele de comportament – fie că o face conștient și cu o strategie asumată, fie că merge pe pilot automat, bazându-se pe încercare-eroare. Ca să minimizăm riscurile și dezavantajele, soluția este să învățăm să fim cât mai conștienți, să comunicăm și să dezbatem despre relația noastră cu rețelele de socializare și să acordăm cel puțin la fel de multă atenție și relațiilor noastre care se desfășoară în offline. 

 

Ce este bun, ce este mai puțin bun

Părțile bune țin de satisfacerea unor nevoi – gratificările despre care vorbeam mai sus și care sunt extrem de diverse. Părțile mai puțin bune țin de nevoile noi pe care le creează rutinele oamenilor pe rețelele de socializare online și faptul că oamenilor le este greu să țină pasul cu evoluția tehnologiei. Avem atât de multe opțiuni de viață virtuală, cum spuneam, încât suntem cu toții expuși riscului de a ne scinda emoțional – de a dezvolta euri sau identități distincte, care să funcționeze într-un fel pe net și în alt fel în viața offline, și care să fie greu de reconciliat sub umbrela unei identități singulare – așa cum suntem obișnuiți să credem că este normal.

Un alt subiect important apropo de părțile mai puțin bune ale rețelelor de socializare este modul în care se transferă abuzurile relaționale din offline în online. Se scrie deja despre asta și la noi – cazurile de bullying, revenge porn sau abuzuri emoționale & fizice sunt printre subiectele hot și controversate din presa de actualitate pe tema generațiilor tinere, dar subiectele astea privesc și tinerii, și copiii, și adulții deopotrivă.

Până la urmă, realitatea e că tehnologiile și rețelele astea există, iar lipsa noastră absolută din mediul online ne face contactul cu realitatea ceva mai precar, în perspectivă pur cantitativă. Din punct de vedere calitativ, fiecare trebuie să își găsească propria relație cu universul virtual și să-i facă tot timpul mentenanță și ajustări, căci nevoile și preferințele ni se schimbă în timp. Dar în mod cert este nevoie și de campanii de informare la scară largă asupra efectelor supraexpunerii vieții personale pe internet, asupra consumului responsabil de informație, asupra politicilor de utilizare a datelor și câte mai mai câte.

Socializarea a fost și va continua să fie o parte importantă din viața oamenilor și o condiție din ce în ce mai greu de evitat a vieții. Și e treaba noastră să ne evaluăm periodic nevoile și patternurile de socializare, beneficiile și riscurile lor, ca să ne putem adapta cu mai mare ușurință la mediu.

 

Cuvântului anului pentru tine

Clar cuvântul anului e ”pandemie”. Nu cred că are rost nicio altă explicație. Poate doar mențiunea că încă nu am ajuns la saturație și poate de-aia l-am ales.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related