[Povesti de fotografi] Cornel Lazia: Am refuzat cu indarjire sa fotografiez orasul pustiit

Pe fotograful Cornel Lazia il inspira linistea. Se vede si in fotografiile lui urbane, unde evita prezenta umana, lasand spatiu geometriilor sensibile, luminii și liniilor de orizont. Cu toate acestea, in izolare a refuzat sa fotografieze orasul pustiu. Era un val greu de tacere atunci, care nu semana cu liniste, ci cu parasire. ”Cand orasul parea nelocuit nu-mi venea sa mai fac nimic, pentru ca oarecum nu mai simteam energia acestuia care sa ma inspire”, povestește el.

Pe 25 iulie, va fotografia iar orașul, dar nu oricum. Îl va fotografia de sus, alături de alți șase oameni, în cadrul Atelierului foto de peisaj urban, Rooftops. Alături de Cornel Lazia, participanții vor descoperi Bucureștiul, urcând pe șase dintre cele mai înalte clădiri din oraș. Călătoria pe acoperișuri face parte din Walk & Shoot, o serie de cinci ateliere aflate la intersecția dintre artă fotografică și explorare urbană, coordonate de Cristian Crisbășan, Cornel Lazia, Andrei Păcuraru, Ioana Moldovan și Silviu Gheție.  

Cornel Lazia povesteste mai jos despre starea din izolare, drumul lui în fotografie, primele imagini pentru revista Bravo, unde fotografia formatii si cantareti, despre primul lui job comercial, o brosura pentru o sucursala locala de rent a car, temele care il obsedeaza in prezent si publicul de fotografie din Romania. 

Ce imi da foarte multa speranta este faptul ca in ultimii zece ani s-a petrecut o adevarata „revolutie” fotografica si, chiar daca aceasta initial s-a rezumat la achizitionarea de aparatura ca prim pas, ea trece usor in zona de educatie si explorare a fotografiei din punctul de vedere al privitorului avizat.

Impresii din izolare 

Nu o pot denumi chiar izolare, avand in vedere ca am incercat sa suplinesc lipsa contactului direct cu multe interactiuni virtuale. As putea sa spun ca a fost oarecum o perioada mai intensa la nivel relationare decat inainte de pandemie.

Partea buna este ca am intrat in contact cu persoane cu care nu mai relationasem de mult timp. De asemenea, fiind doctorand si asistent la UNATC, am participat la cursurile online si am tinut si atelierele mele online. Pot spune ca a fost o experienta noua care m-a pus in legatura cu colegii si studentii, descoperind  ca multe din provocarile pe care le-am experimentat sunt comune, fapt ce a facut experientele noi mai putin neplacute.

Cursurile mi-au facut aceasta perioada mai placuta, avand niste date fixe si asigurand niste repere existentei de zi cu zi. Si m-am perfectionat in… humus. Am ajuns destul de aproape de reteta perfecta pentru mine :)

Cred ca este prea devreme pentru concluzii, dar clar ma gandesc, din ce in ce mai des, la noul context si cum ma pot adapta la el. Perioada ce a trecut, cu toate limitarile si schimbarile majore ale modului de existenta, ne-a invatat ca putem sa ne descurcam si cu mai putine resurse. 

Fotografii din izolare

Aici a fost mai greu…  Am participat la cateva proiecte colective (expozitii de grup online), dar am refuzat cu indarjire sa fotografiez orasul pustiit. Cu toate ca in fotografiile mele urbane evit prezentele umane, cand orasul parea nelocuit nu-mi venea sa mai fac nimic, pentru ca oarecum nu mai simteam energia acestuia care sa ma inspire. Ma inspira, in general, linistea, dar mai mult ca valoarea absoluta, prin urmare incercam sa simt respiratia orasului in spatele acestui val greu de liniste. Totusi, aceasta senzatie era relativ complex de redat in imagine. 

Pana intr-o zi, cand am descoperit un santier ce se desfasura relativ in fata mea (am un view destul de ofertant cu o deschidere majora asupra zonei in care locuiesc) si am decis sa fotografiez evolutia acestui santier in contextul in care se desfasura o demolare a unui reper vizual din peisajul urban ce se afla in fata ferestrelor mele.

Astfel, in fiecare zi am facut cateva fotografii cu evolutia discreta a „demontarii” acestui reper vizual important pentru mine. Este un demers care nu stiu daca se va concretiza intr-o expozitie sau un produs finit, dar pentru mine este un simbol al unei perioade care se termina si al intrarii intr-o alta etapa. Procesul acesta a fost mai important decat subiectul. Ce la inceput parea relativ plictisitor si destul de monoton, cu ajutorul mediului si al evolutiei vremii si al naturii, a devenit din ce in ce mai interesant si ofertant vizual. In ultimile zile, faceam cam de trei ori mai multe fotografii decat la inceput.

Cum te-a schimbat aceasta perioadă

Cu siguranta ca aceasta perioada m-a schimbat si m-a influentat. Nu stiu daca aceasta schimbare este la nivelul perceptiei mele fata de subiecte sau este mai mult legata de metoda mea de a aborda si de a trata subiectele pe care le fotografiez.

Ce pot spune cu siguranta este ca am descoperit ca lipsa introspectiei zilnice din viata citadina m-a facut sa devin mult mai sensibil la tot ce vedeam in filme, fotografii, alte medii vizuale si nu numai. Un alt efect, oarecum secundar, a fost evitarea computerului pe cat se poate. Poate ca alti fotografi au facut ordine in arhive, au prelucrat imagini mai vechi etc Eu am preferat sa imi hranesc sensibilitatea vizuala cu cel mai divers continut, evadand in diverse „productii” mai mult sau mai putin vizuale. 

Începutul. Contextul

Nu este un moment izolat, exact, ci mai mult un proces care a creat un context in care am inceput sa ma exprim, din ce in ce mai mult, prin fotografie. Daca ar fi sa numesc niste momente decisive, as putea sa incep cu varsta de 5 ani cand ajutam un prieten de familie in laboratorul sau alb-negru, apoi perioada in care mergeam la Centrul Cultural American din Bucuresti, unde am avut primul contact cu fotografia si cu revistele de moda si de muzica, apoi in facultate (am absolvit ATF, actualul UNATC, sectia Imagine film si TV ), primele fotografii in afara scolii si primele mele fotografii publicate, revistele, contactul cu lumea modei, vizitele la New York si Londra, primul studio, primele expozitii si tot asa.

As putea sa spun ca, si acum, in aceasta conjunctura noua, descopar laturi noi ale pasiunii mele pentru fotografie. 

Povestea primului aparat

Primul meu aparat de fotografiat a fost un Zenit cu care am facut primele fotografii in anul in care am dat admiterea la facultate. Dintre primele fotografii am doar una care mi-a ramas in memorie si pe care nu o mai gasesc, dar am vazut-o la cativa ani dupa ce am facut-o si mi s-a parut haioasa, fiind o juxtapunere intre o figura blanda si inocenta a vecinului meu si un poster agresiv pentru filmul Rambo 2.

Mai importante sunt aparatele ce au venit dupa. Relatia mea cu aparatura este data si de contextul in care aceasta s-a desfasurat. In explorarile mele urbane din New York si alte orase, de multe ori imi placea sa am, printre camerele pe care le folosesc, o camera noua, care inevitabil ma incuraja sa am o noua interfata cu ce se afla in fata obiectivului meu. Astfel, pot spune ca am avut multe prime camere pana cand camera in sine nu a mai devenit atat de importanta pentru a simti constanta viziunii personale (acelasi lucru se poate spune si despre subiectele abordate sau de tehnici). 

Ce simt in fata primelor mele imagini? As putea sa spun ca simt cam acelasi lucru ca in momentul cand le-am fotografiat, senzatia fiind poate nuantata de o usoara melancolie data de experienta vizuala si nu numai, pe care o am in momentul acesta.

Cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o ca fotograf

Nu cred ca sunt lectii pe care le inveti ca fotograf care sa fie diferite de lectiile pe care le inveti in viata. Astfel, una dintre cele mai importante lectii, in viziunea mea, este sa stii cand si cum sa te lasi purtat de subiect si in reciprocitate cu el, cand sa renunti sa modelezi subiectul, lasandu-l sa evolueze si sa se desfasoare in fata obiectivului.

Primii bani din fotografie

La cativa ani dupa terminarea scolii, primul principal client a fost revista Bravo, unde am inceput sa fotografiez multe formatii si cantareti autohtoni si internationali. Aceasta colaborare a deschis multe porti catre alte publicatii si nu numai. Un timp indelungat am lucrat in paralel in film si video, alaturi de job-urile din fotografie.

As putea spune acum, uitandu-ma in urma, ca primii mei clienti au fost artistii si casele de discuri. Unul dintre primele joburi care a ramas in memoria mea afectiva a fost primul shooting cu BUG Mafia pe care l-am realizat pe acoperisul blocului in care locuia unul dintre artisti. Am utilizat atunci pentru prima data cross processing-ul, riscand relativ mult avand in vedere ca filmele le developam la un minilab, dar rezultatele au fost wow pentru vremea aceea, cand nu prea existau posibilitatile de azi pentru postprocesare. 

Am avut si un prim job comercial, peste al carui rezultat am dat acum cateva luni, respectiv o brosura pentru o sucursala locala de rent a car. Mi-a smuls un zambet cand am vazut nivelul primar la care am lucrat, dar tot am simtit ca sunt cat de cat multumit, in contextul in care era o prima fotografie in care foloseam blitz-ul. Mai mult m-a deranjat calitatea layout-ului sau postprocesarea, care pe vremea aceea era destul de „cruda”.

Temele care te obsedează

In ultima vreme abordez peisajul in paralel cu portretul. Poate este vorba de o cautare mai acuta a sensului si mesajelor proprii in structurile urbane pe care prefer sa nu le indentific si sa le asociez unui oras anume, ci mai degraba unui univers citadin utopic care functioneaza ca fundal pentru propriile mele revelatii. 

Cum îți relaxezi subiecții

Trick-ul principal cred ca este valabil si pentru subiect si pentru fotograf si l-am mentionat mai sus. Mai precis, sa creez un mediu relaxat in care sa interactionez liber cu subiectul. 

O conversatie ajuta, dar nu este neaparat obligatorie, mai ales cand orasul este personajul din fata ta. Fotografia este construita in egala masura de fotograf si subiect, asa ca e important ca toata lumea sa fie mai degraba deschisa decat relaxata. De multe ori, fotograful vine cu idei prestabilite la shooting si incearca sa le pastreze cu orice pret. Negocierea acestui echilibru intre intentie si subiect este poate cel mai important trick pentru a avea un shooting relaxat. 

Mai pragmatic, un mic truc ar fi sa tragi facand eye contact cu subiectul. In cazul portretelor este important ca fotograful sa nu se ascunda in spatele aparatului,ci  sa produca reactii ducand modelul pe un fel de drum pe care acesta sa intre liber si sa se lase purtat. 

Cat despre peisaje, cred ca un sfat important ar fi sa incercam mai mult sa integram subiectul intr-un context, decat sa il izolam. De exemplu, daca fotografiem din camera de la etajul 20 a Hotelului Intercontinental, in loc sa ne grabim sa izolam bucati din perspectiva aeriana, ar fi mai interesant sa obtinem niste cadre in care sa introducem putin si din fereastra sau din camera. 

Patru fotografii

“Welcome to my spaceship” 

Este o imagine realizata chiar prin orificiul pentru luminile originale din unul din bratele crucii de pe Caraiman. Am facut imaginea in cadrul unei serii de fotografii destinate strangerii de fonduri pentru repararea si restaurarea monumentului. 

A fost o experienta uluitoare si care ad litteram iti taia respiratia. Este una dintre cele mai inalte pozitii din care am fotografiat, iar cu toate ca era soare, fiind inceput de noiembrie, vantul era foarte rece si foarte puternic, de abia puteam sa stau in picioare. Cu toate acestea, a meritat din plin drumul si efortul.  

“The Maker”

Dupa o sedinta de portret, am remarcat juxtapunerea interesanta intre silueta protagonistei si schelele santierului de la geam. Liniile riguroase ale fetei modelului, intr-o simetrie perfect de imperfecta, precum si ideea de constructie si reconstructie, au dus la imaginea aceasta. Intentionat am vrut sa nu se perceapa fata modelului. 

“Inside_Out”

Toti cei care au vazut aceasta imagine din expozitia “Contact” m-au intrebat cum este facuta, aducandu-le aminte de o imagine a Pamantului vazuta din spatiu. Imaginea am realizat-o in curtea interioara de la Hirshhorn Museum in Washington DC. De fapt, cladirea si locatia sunt mult mai putin importante, mi-a placut cerul profilat printr-o forma riguroasa, dar rotunda. Totusi, in memoria mea era prezenta cladirea, chiar daca ea era o suprafata inchisa amorfa, un spatiu negativ. Dupa ce vizitatorii au inceput sa-mi spuna ei ce vad in ea, am avut parte de un reset vizual si deodata lucrarea a capatat o semnificatie mai profunda pentru mine.

”Storyline” 

In timpul unei vizite de la NY am primit o comanda de la o clienta pentru o fotografie in care sa se vada in acelasi cadru Brooklyn Bridge, Manhattan Bridge si Empire State Building. Dupa multe cautari, am fost foarte fericit sa obtin aceasta imagine care sublimeaza liniile si diversele structuri adiacente intr-o compozitie aerisita, care evoca mult din povestea celor doua poduri, mai mult prin absenta contextului decat prin prezenta mediului, dand lucrarii o tenta onirica. Spre marea mea surpriza, clientul a refuzat lucrarea, dorindu-si o compozitie mai concreta si in format portrait. De fapt, isi dorea o imagine iconica a Empire State Building printre picioarele Manhattan Bridge.

La cativa ani dupa acest episod, am introdus “Storyline” intr-o expozitie, avand dimensiuni generoase si fiind cea mai scumpa fotografie din expozitie. Am fost foarte fericit ca si-a gasit un proprietar in prima saptamana de expunere si, ca un fel de potrivire, a ajuns in aceeasi tara in care ar fi trebuit sa ajunga initial, la primul client.

Povestile acestor imagini, ca si imaginile in sine, nu sunt chiar anecdotice, insa, momentul captarii lor a avut aproape intotdeauna o dimensiune epica pentru mine, care sper ca se regaseste macar partial in imagini.

E important ca publicul să înțeleagă intenția fotografului?

Cred ca este mai important ca publicul sa simta ceva in fata fotografiei, este mult mai important decat ca acesta sa o inteleaga in acceptiunea autorului. Parerea mea este ca publicul este un participant activ in procesul de perceptie a fotografiei. Aceasta ipoteza ne aduce mai aproape de ideea in care artistul este doar un canal de expresie pentru constientul colectiv.

In Romania, cred ca publicul este intr-un proces accelerat de evolutie, existand un real interes in materie de fotografie. Publicul de fotografie de la noi din tara devine din ce in ce mai numeros si reuseste, chiar daca cu o viteza mai mica, sa devina un public din ce in ce mai avizat, reusind sa treaca de capcanele consumerismului prezente si in fotografie.

Ce imi da foarte multa speranta este faptul ca in ultimii zece ani s-a petrecut o adevarata „revolutie” fotografica si, chiar daca aceasta initial s-a rezumat la achizitionarea de aparatura ca prim pas, ea trece usor in zona de educatie si explorare a fotografiei din punctul de vedere al privitorului avizat.

Ghid personal de etică

Ar fi mult de discutat in acest domeniu, ghidul meu de etica in materie de fotografie este doar schitat si am destul de mare incredere in sistemul meu critic personal in materie de situatii fotografice. Una dintre principalele mele reguli ar fi sa nu fac ce mie nu mi-ar placea sa mi se faca, fara sa conteze daca imaginea obtinuta la prima vedere ar putea sa castige.

Un alt criteriu il constituie faptul ca ar fi bine sa concepem imaginile noastre intr-un context mai larg, nu numai cel al unei expuneri imediate. In acest proces de atribuire de semnificatii si conotatii, sa fim atenti cu cine si cu ce ne asociem mesajul. Stiu ca suna complicat, dar daca iti asculti compasul tau moral interior si te documentezi indeajuns, este foarte usor sa lucrezi in concordanta cu principiile tale morale. Este important sa iti asumi si sa respecti preceptele si principiile dupa care te ghidezi si in restul vietii.

Ce transforma un obiect obisnuit intr-un subiect care merita fotografiat

Aici raspunsul este simplu: fotograful. Momentul deciziei de a imortaliza un obiect si modul in care o faci sunt parte definitorie din fotografie. Fotograful poate incarca orice obiect cu alte valori, situatii, povesti si semnificatii. Paradoxal, cu cat obiectul este mai banal, cu atat potentialul abordarii creative a acestuia este mai mare.  

Trenduri

Ma feresc sa vorbesc despre trenduri. In principiu, cred ca trendurile sunt „moartea pasiunii”. Am putea sa vorbim de directii sau zone estetice. Fotografia la noi este destul de tanara si in formare. Ca in orice domeniu tanar, exista loc pentru multe influente din zone mai comerciale ale fotografiei, fara a fi asimilate si integrate intr-o viziune proprie distincta. Cu toate acestea, descopar continuu foarte multi creatori vizuali care, datorita mediilor digitale, ajung sa isi descopere cu mult curaj propria voce si sa evadeze din orice fel de restrictii. 

Atelierul Walk & Shoot

In atelierul de la Walk & Shoot exploram Bucurestiul de la inaltime, mai precis facem un tur fotografic al unor acoperisuri si terase. In el incercam ca, pe langa experienta relativ unica de a avea parte de vederi spectaculoase ale orasului, sa exploram si sa deprindem unele tehnici ale fotografiei de landscape urban.

Trecand prin provocarile tehnice si logistice, sper ca, ghidati de mine, participantii sa ajunga mai repede la o relatie cat mai personala cu subiectul, orasul Bucuresti in acest caz, sau cum imi place sa spun uneori, sa descopere Bucurestiul lor propriu. De multe ori avem senzatia ca exprimarea noastra vizuala este restrictionata de lacunele tehnice si de blocajele creative provocate de o logistica ce uneori poate parea anevoioasa. In turul nostru, ne propunem sa oferim participantilor posibilitatea sa treaca peste aceste bariere si sa isi descopere identitatea vizuala proprie. Mai direct spus, dorim sa cream un mediu in care participantii sa abordeze peisajul urban din cele mai inedite perspective, invatand si regasindu-se propria viziune in relatie cu orasul ce se desfasoara la picioarele lor. 

Pentru aceasta editie am pregatit o abordare mai speciala, in sensul ca vom explora acoperisuri si terase din zona centrala a Bucurestiului ce pot fi accesate intr-o plimbare, fara a folosi nici un mijloc de transport. Proximitatea locatiilor ar putea duce cu gandul la o monotonie sau repetitivitate a peisajului. Nimic mai fals, in alegerea si prospectiile pe care le-am facut impreuna cu organizatorii in pregatirea turului, am cautat locatiile, gandindu-ne in special la o diversitate a posibilelor peisaje. Eu cred ca am reusit sa ma uimesc pana si pe mine cu spontaneitatea si eclectismul Bucurestiului, asa cum poate fi el descoperit din locatiile alese de noi. 

Sfaturi pentru cei care vor să învețe

Cel mai important lucru pentru cineva care vrea sa faca fotografie urbana de la inaltime este, in opinia mea, sa pastreze sensibilitatea deschisa fata de peisajului ce se desfasoara in fata sa, sa se conecteze la vibratia orasului si sa o sincronizeze vizual la vibratia sa proprie. Si poate, cel mai important, este sa nu cada in capcana conform careia doar folosind aparate si obiective superperformante se pot obtine imagini spectaculoase sau pline de emotie.

Am avut participanti care au venit doar cu smartphone-ul si au obtinut niste imagini memorabile, chiar cred ca au avut o experienta mult mai interesanta, fiind mai relaxati ca nu au de carat aparate mari cum am avut noi ceilalti.  Mai sunt si alte aspecte dar, mai mult discutam in timpul turului :) 

Cine este interesat sa vada si alte imagini ale mele poate sa o faca aici sau pe contul meu de instagram @kornel27.