[Noul viitor] Raluca Răducanu: Oamenii nu au o pasiune pentru conspirații, dimpotrivă ei încearcă să înțeleagă și să dea sens situațiilor noi

Noul normal nu va fi diferit de cel vechi dacă nevoile noastre nu se vor schimba semnificativ, crede Raluca Răducanu, sociolog made in Universitatea București. De altfel, Raluca refuză să se raporteze la viața de acum ca fiind noul normal: o vede ca pe o perioadă de criză care se va termina la un moment dat. Ceea ce ne dorim cu toții, până la urmă. Dar între timp, ne adaptăm la ce avem.

Suntem, de fapt, mult mai adaptabili decât ne dăm voie să fim. Și foarte răsfățați dacă drama noastră e că trebuie să stăm izolați pe canapea cu hrană și cultură la un click distanță în timp ce alte generații au trecut prin războaie și chiar acum sunt copii care mor de foame în Yemen.

Raluca Răducanu are expertiză în politică externă, apărare și securitate și încearcă să împace activitatea de consultanță din instituții publice cu proiecte în societatea civilă. Omul potrivit, ne-am gândit noi, pe care să îl întrebăm despre efectele sociale ale acestei perioade, mesajele autorităților, riftul dintre bule, tensiunea crescândă din relațiile umane, teorii ale Conspirației, pandemia de pe Facebook și scenarii de viitor. 

Starea de izolare

Chiar înaintea declarării stării de urgență am mers puțin prin oraș. Era deja aproape pustiu, toate locurile familiare închise, din loc în loc oamenii se întrebau dacă vor mai avea un loc de muncă, afișe ori anunuțuri despre coronavirus peste tot, n-am recunoscut nimic din Bucureștiul meu și am avut un mic moment de anxietate pe care l-am rezolvat simplu – mi-am dat seama că acasă mă simt mult mai bine decât într-un spațiu pe care nu îl mai simt al meu. Deci izolarea nu mi-a provocat dificultăți mai mari decât adaptarea la un peisaj pre-apocaliptic. 

Mi-a fost teamă pentru părinți și bunici, dar după ce am găsit modalități de a-i aproviziona și mi-am dat seama că au înțeles importanța respectării regulilor, m-am adaptat stării pandemice fără prea multe dificultăți.

Suntem, de fapt, mult mai adaptabili decât ne dăm voie să fim. Și foarte răsfățați dacă drama noastră e că trebuie să stăm izolați pe canapea cu hrană și cultură la un click distanță în timp ce alte generații au trecut prin războaie și chiar acum sunt copii care mor de foame în Yemen.

Proiecte, munca 

Pentru mine, lucrul de la distanță nu e o noutate. Noutatea a fost să nu îmi pot lua laptopul în rucsac și să ies din casă, așa că a trebuit să renunț la câteva planuri și să amân altele. Dar, anul acesta, prioritatea este să rămân sănătoasă și încerc să mă organizez cât de bine pot în funcție de asta.

Timpul rămas din renunțări l-am alocat unui program de voluntariat pentru copii din zone defavorizate cu acces dificil la educație. Tot la distanță.

Efectele sociale 

Nu știu dacă patru luni sau un an sunt suficiente pentru a determina schimbări semnificative la nivel de comportament. Avem, în continuare, aceleași nevoi doar că, pentru moment, trebuie să fim ceva mai inovativi în a ni le satisface. 

A crescut utilizarea internetului și a noilor tehnologii, se discută mai serios despre digitalizarea serviciilor publice. Cu acces limitat sau riscant la supermarketuri, am început să redescoperim micii producători, iar ei au descoperit online-ul. Cultura a devenit mai accesibilă. Oameni din rural au putut vedea piese de referință ale Teatrului Bulandra, de exemplu. Sper ca instituțiile de cultură să rămână deschise unei categorii mai mari de persoane și în viitor. 

O utilizare extinsă și mult mai eficientă a noilor tehnologii ar putea fi, poate, cel mai important câștig al acestei perioade.

Ce te-a surprins

M-a suprins reacția foarte responsabilă, de la începutul crizei, a majorității oamenilor. Mă așteptam la ceva mai multă dezordine. Mea culpa! Dar așteptările inițiale îmi sunt confirmate acum, când e nevoie să respectăm regulile și să avem grijă unii de alții fără a mai fi obligați de legislație.

Cum au comunicat autoritățile 

Când în România au fost confirmate 3 sau 6 cazuri eu eram în Republica Moldova. La București erau campanii de informare peste tot, pe stradă, în magazine, la tv, în mijloacele de transport. Acolo, virusul nu exista nicăieri în spațiul public. Republica Moldova are, azi, cea mai mare rată de infectare din Europa, România a trecut mai bine decât multe state europene prin criză.

Măsurile luate inițial de autorități au fost foarte bune și la momentul potrivit; s-a reușit temporizarea extinderii virusului și acoperirea deficitului de medicamente și echipamente medicale într-un timp relativ scurt. Stocul era 0.

Comunicarea, în schimb, a fost mai mult guvernamentală sau politică decât strategică. Pentru a combate și epidemia de dezinformări, știri false ori scepticism era și e nevoie de mult mai multă transparență și de mai multe informații decât numărul zilnic al infectărilor, vindecărilor și deceselor. De imagini, de mesaje incluzive, de conferințe de presă în locul informărilor seci. De oameni care să știe să facă asta.

De ce e nevoie cel mai mult în România 

De responsabilitate. E iresponsabil să spui că medicii torturează pacienți, e iresponsail să vorbești despre România ca “lagăr medical” sau despre dictatură medicală, e iresponsabil să anunți că, din cauza noii legi a carantinei, oamenii care strănută pot fi ridicați de pe stradă, e iresponsabil să nu porți mască, e iresponsabil să nu respecți regulile sanitare, e iresponsabil să spui că virusul nu există sau că nu e periculos, cu atât mai mult cu cât majoritatea celor ce susțin teoria aceasta abia dacă au reușit să facă rost de o diplomă fără nici o legătură cu medicina, de la o facultate privată.

E iresponsabil să vorbești, ca și când ai deține adevărul absolut, despre domenii în care nu ai expertiză. E iresponsabil să urmărești câștiguri politice, economice sau electorale pe seama sănătății publice.

Cum a arătat pandemia pe Facebook 

În colțul meu de Facebook, pandemia e gravă cu nuanțe comice. Gravă ea din cauza efectelor, comici noi pentru poticnelile de adaptare.

Apetența pentru teorii ale conspirației

Oamenii nu au o pasiune pentru fake news sau conspirații, dimpotrivă ei încearcă să înțeleagă mai mult, mai bine și să dea sens situațiilor noi. Atunci când, la nivel instituțional apar contradicții sau nu e suficientă transparență, golul informațional e foarte ușor umplut de realități alternative, mai ales în situații de criză, când oamenii sunt mult mai vulnerabili la mesaje ce instrumentează emoțiile. 

Singura protecție e gândirea critică, dar, din păcate, nici sistemul de învățământ, nici mass-media nu o antrenează; toate testele PISA au plasat România pe primul loc în clasamentul european al analfabetismului funcțional. Nici cu educația media nu stăm prea bine. Cei mai mulți dintre noi avem telefoane inteligente, dar cei care știm să separăm sursele credibile de cele care dezinformează suntem mult mai puțini. Autoritatea nu mai e dată de competență, ci de numărul de like-uri, iar de aici până la pierderea încrederii în autorități și nerespectarea regulilor sanitare e un pas foarte mic.

Tensiunea din relațiile umane

Când sănătatea tuturor depinde de toți, iar celălalt e un posibil purtător de virus care nu respectă recomandările medicilor și te pune în pericol imediat, te raportezi altfel la el, deci da, e, poate, mai multă tensiune acolo unde nu poate fi evitat contactul. Din experiența mea de până acum, norma rămâne protecția și, dacă atragi atenția, celălalt se conformează regulilor.

Altfel, am văzut conflicte mult mai mari între bule în perioade electorale. Dar, având în vedere că abia acum începem să vedem efectele vidului legislativ și ale nerespectării regulilor, probabil tensiunea va crește. Sau intrăm într-o nouă stare de urgență și iar ne liniștim toți.

Noul normal

Eu refuz să mă raportez la viața de acum ca fiind noul normal, ci o văd ca pe o perioadă de criză care se va termina la un moment dat. Glumeam cu prieteni de-ai mei cărora le spusesem la începutul anului că, oricât de mult mi-ar plăcea anumite regiuni din Orientul Mijlociu, n-aș putea niciodată să trăiesc în afara libertății mele europene. Și, iată-mă, câteva luni mai târziu trăind exact ca acolo; fără teatru, fără concerte, fără festivaluri, fără filme în săli de cinema, fără petreceri. Am chiar și fața acoperită. :)

Dar cea mai mare provocare rămâne prezența psihologică a virusului, teama de a nu-i infecta involuntar pe cei dragi și organizarea vieții și a timpului astfel încât să mă protejez nu doar pe mine, dar și pe ei.

Pe termen lung, cred că noul normal nu va fi diferit de cel vechi dacă nevoile noastre nu se vor schimba semnificativ. Există potențial ca noile tehnologii să redefinească relațiile de muncă și raportul dintre angajat și angajator, dar nu-mi permit să speculez prea mult pe tema viitorului, pentru că hazardul are un fel al lui de-a aranja lucrurile.

Cu ce speri să rămână oamenii după pandemie

Cu sănătate. Cu încredere unii în alții și cu mai multă încredere în știință decât în uleiuri eterice.