Avem nevoie de spațiu public, de spațiu social în care să ne intersectăm, să ne vedem, să interacționăm. Desocializarea e dezumanizantă, spune scriitorul Vasile Ernu. Și chiar dacă erau de presupus toate acestea, trăirea experimentului ne pune față în față cu mai multe întrebări. Cum ne schimbă pandemia - personal, dar și colectiv? Ce e de învățat din această criză, care sunt efectele ei în societate?
Partea dură în pandemie ține de tipul de organizare a muncii și consumului. Aceste lucruri afectează enorm de mult păturile sărace și precare. Adică bogații cîștigă mai mult, iar săracii pierd și ce au. Oamenii cu venituri mici și contracte instabilie sunt primii care cad pradă. Ei nu-și pot permite să stea în casă. A sta în casă e pentru ei un lux, un privilegiu, spune Vasile Ernu
În rândurile de mai jos, autorul Izgoniților povestește despre cum a trecut prin starea de izolare, ce a scris în această perioadă și despre noua sa carte, Sălbaticii copii Dingo, care ar trebui să fie publicată în toamnă. Vasile Ernu urmărește, de asemenea, efectele pandemiei în societate și vorbește despre educația online, precariat, regândirea mecanismului relațiilor de muncă, depresie, fragilitate și umanitate.
Starea de izolare
Eu rezist ușor la izolare. Am experiență de retrageri lungi. Dar în același timp sunt destul de sociabil, am nevoie de oameni, de a discuta, asculta, observa. Am nevoie de viață socială.
Izolarea aceasta medicală e obositoare: mai ales dacă trebuie să stai într-un apartament mult timp mai multe persoane. Pentru copii e greu.
Pînă acum am observat cîteva lucruri fundamentale: suntem ființe sociale și izolarea ne desocializează. Condamnarea la ”spațiu privat” este dezumanizantă. Avem nevoie de spațiu public, de spațiu social în care să ne intersectăm, să ne vedem, să interacționăm. Desocializarea e dezumanizantă. Știam asta dar acum am trăit fenomenul.
Online-ul? Rezolvă doar parțial problema. Însă pe termen mediu și lung este un mediu riscant și îngustează mult experiența umană.
Educația online este un dezastru, am și scris un text recent unde arătam limitele și efectele negative ale acestui tip de educație.
Educația online își arată limitele: copiii se desocializează, capacitatea de concentrare scade, timpul e fragmentat, comunicarea este sărăcită și lipsită de factori sociali și senzoriali. Adică spus mai simplu: educația online trebuie să fie ceva cel mult auxiliar și folosită în momente de criză dar în niciun caz să înlocuiască educația clasică de colectiv pe viu. Suntem ființe sociale, avem încă corp care presupune că educația are o mulțime de elemente și factori nu doar informații seci și biți.
Inspirația pe timp de criză
E greu să lucrez la ceva cînd am lume în casă. Lucrez bine cînd sunt singur, izolat. Pentru asta-mi iau cîteva luni de izolare: fără familie, fără lume. Dar în această situație trebuie să mă adaptez să lucrez în orice condiții.
Așa că am început să scriu și sper în toamnă să scot un volum nou care se învîrte în jurul temei adolescenței, perioada de adolescență a generației mele din anii 80. Să-i zicem convențional: adolescența generației X pe care eu o numesc Dingo. Cartea se va numi Sălbaticii copii Dingo. După care va veni o parte a doua care o să se ocupe de maturizarea lor din anii 90 – despre nebunii ani 90 și ce s-a întîmplat cu ei în această perioadă – Cannibal generation. Să sperăm că vin repede.
Efectele din zona culturală
Partea dură în pandemie ține de tipul de organizare a muncii și consumului. Aceste lucruri afectează enorm de mult păturile sărace și precare. Adică bogații cîștigă mai mult, iar săracii pierd și ce au. Oamenii cu venituri mici și contracte instabilie sunt primii care cad pradă – nu au rezerve financiare, nu au garanția locului de muncă etc. Ei nu-și pot permite să stea în casă. A sta în casă e pentru ei un lux, un privilegiu. Ei nu dispun de acest privilegiu.
În lumea culturală, mai ales la cei tineri, sunt mulți din cei care se numesc freelanceri, oameni cu cîte două-trei contracte pe diverse zone. Sunt ceea ce se numește astăzi – precariat. Adică nu au locuri stabile de muncă ci doar contracte temporare. Nu au asigurări medicale, nu au garanții, nu au rezerve financiare. Ei cad primii pradă crizei de acest tip. Îi poate salva familia (cine o are) și cu condiția să aibă ceva venit mai mare. Statul a încercat să facă ceva dar puțin.
E clar că trebuie regîndit tot mecanismul acesta al relațiilor de muncă, patronat, contract colectiv de muncă, sindicalizare, drepturi, garanții pentru muncitorii din diversele sectoare, inclusiv cel cultural. Stabilitatea și garanția unui venit și loc de muncă e absolut necesar. Precaritatea distruge tot: psihologic te împinge spre depresie iar social te face disfuncțional polititc – un om precar nu poate fi un subiect politic liber. Iar la noi precarii sunt peste 50% din cetățeni. La cei tineri e dezastru. Și e un trend global.
Efectele sociale
Cu siguranță va lăsa anumite urme. Depinde mult de gravitatea și amploarea pe care o va lua și cum se va sfîrși.
Probabil vor rămîne anumite cutume sociale precum ”distanțarea socială” care încă nu e foarte clar conștientizată. Practici precum spălarea mai des pe mîini, mai multă atenție la serviciile sanitare. Să sperăm că această criză ne va impune să regîndim sistemul public medical și educațional. Relațiile de muncă, asigurări, garanții. Criza ne arată că singuri nu putem rezista, că suntem fragili și avem nevoie de mai multă protecție.
Autoritățile
A fost multă confuzie, dar la cît de distrus a fost statul în epoca Băsescu statul totuși a rezistat. Să nu uităm că în epoca Băsescu &PDL statul a fost demantelat sistematic, iar instituțiile statului au fost puse pe picior de război unele împotriva altora.
Sistemul medical a fost făcut praf, căpușat, subfinanțat, privatizat pe anumite zone și Încă rezistă. Acum înțelegem tot mai bine că propaganda cu ”stat minimal”, fiecare pe cont propriu, este o marotă foarte periculoasă. Avem nevoie de un stat cu instituții publice solide și funcționale. Statul e o construcție importantă pe care nu avem cu ce să-l înlocuim. Fără el revenim la jungă. În același timp statul e și un pericol cînd devine prea puternic. Asta știm din experiențele precedente. Trebuie să știm să-l ținem sub control. E important în ce investim: în poliție, servicii și armată sau în educație și sănătate? Ce fel de societate ne dorim?
De ce e nevoie cel mai mult în Romania
Cred că e nevoie urgent să regăndim un nou contract social minimal, sistemul de impozitare – să impozităm mai puțin munca și mai mult capitalul, impozit progresiv etc. Avem nevoie urgentă de o regîndire a sistemului public de sănătate și educație păstrînd linia accesului universal și gratuit, dar adaptîndu-l nevoilor și crizelor actuale. Nu ne mai putem permite acest grad ridicat de precaritate a tinerilor: îi va omorî depresia.
Aceste fenomene sunt legate enorm de mult de felul în care e organizată societatea. Situația actuală nu arată deloc încurajator pe temen mediu și lung: ne îndreptăm spre o catastrofă garantată. România e parte a unei periferii globale iar în periferie crizele se simt mai puternic. Dar facem parte dintr-un întreg.
Un scenariu de viitor
Eu privesc istoria pe bucăți mari de timp. În ultima mea carte Izgoniții încerc să arăt cum anumite cauze sociale și economice, cum anumite inegalități legislative și felul în care e stratificată societatea, duc la anumite explozii sociale radicale și violente.
Eu cred că semnalele și problemele pe care ni le scoate în față actuala criză sanitară – precaritatea, inegalitate, proasta redistribuție a resurselor, criza sistemului sanitar, educația, sărăcia, ecologia, distrugerea sistemului de asigurări sociale, excesul privatizărilor bunurilor publice etc. – vor fi uitate imediat cum va trece criza. Din păcate. Totul va merge pe vechiul sistem.
În acest moment nu există încă forțe care să se opună serios situației locale și globale. Totul se îndreaptă spre o criza majoră care în tradiție occidentală se termină cu un soi de ”război civil”. Nu vreau să fiu un vizionar, nu prea-mi place să fac pronosticuri dar viitorul pentru mine arată sumbru: vom trece printr-o criză dură și violentă dacă ”elita” nu înțelege că trebuie să refacă un nou contract social și să ofere acces la resurse pentru a micșora inegalitățile.
Așa e de cînd lumea: nu am învățat nimic din istorie. Verdictul meu: va curge mult sînge în viitor. Sau vom termina cu o depresie colectivă: fără sens și scop. Sper din tot sufletul să greșesc.
Cu ce speri să rămână oamenii după pandemie
Cu niște lecții învățate: să se spele la fel de des pe mîini, să fie atenți la sănătate, la reguli sociale, să se bucure de prezența celuilalt, să aprecieze viața trăită împreună, să lupte pentru un sistem de sănătate universal și gratuit, pentru o școală universală și gratuită, să aprecieze lucruri simple dar fundamentale ale vieții. Să ne bucurăm și să apreciem mai mult spațiul public.
E bine să ai gust și miros – face parte din umanitatea noastră.
Comentarii