Pandemia a oprit lumea in loc. Si apoi a rascolit-o si a scos la lumina o mie de probleme. Iar responsabilitatea artistilor este de a le intelege, de a le vedea, de a le da mai departe, crede Dan Perjovschi. E o lume dura, spune el. Iar arta nu o poate ignora, dedicandu-se lucrurilor dragute.
Dan Perjovschi a fost foarte ocupat in toata perioada aceasta de criza. A continuat proiecte internationale de la distanta, a pornit un Virus Diary, la care a racolat zeci de artisti, din Jakarta si Bogota, in Londra si Timisoara, a gasit solutii de remote drawing, a desenat un tramvai in Iasi si a facut un zid-ziar in Sibiu.
Artistii, fii ploii, trebuie sa-si gaseasca curaj, sa se adune, sa puna tara la cale, sa gasesca solutii si sa invete sa se sprijine reciproc.
Asta este de facut, solidaritate, idei, munca, solutii…. Mai putin ego, mai multa sensibilitate pentru problemele oamenilor.
Vorbim cu Dan Perjovschi despre pandemie, Facebook, frica si supravietuire, dar si despre arta, revolta, statui, minoritati, libertate. Subiecte grele, pe care artistii nu au voie sa le ocoleasca:
Impresii & concluzii din izolare
Nu are nimeni nevoie de arta in prima faza (desi comentariile mele sint la mare cerere). Nu stie nimeni ce sa faca cu artistii vizuali (si de ce, cer astia bani, ca, nu-i asa, nu produc nimic de prima urgenta).
Am descoperit ca, acesti concetateni ai mei sint egoisti si manipulabili, ca pun botul la teoriile cele mai cretine, ca poarta masca sub barba (daca o poarta) si daca pot se freaca inca de tine. Dupa niste luni de nefacut nimic principal, obsesia de acum sint concediile?
Exista si o parte decenta a societatii. Nu e destul de mare.
Inspiratia
Cind pasiunea e mare, si inspiratia e mare. Pandemia a rascolit lumea si a scos la lumina o mie de probleme. O mie de desene. Sint pe la numarul 350.
Ce a fost greu, ce a fost bun și ușor
Sa stau locului. Sa nu ma vad cu lumea.
Usor a fost sa reactionez si sa stau online in priza. Am facut si participat la multe proiecte, am delegat desene si mi le-au transpus altii pe zid din Portugalia in Germania, si din New York in Bucuresti.
Am refacut zeci de metri liniari ai zidului pe care-l fac public la Sibiu. Ziarul Orizontal, Editia de Pandemie.
Ce teme ți-a inspirat pandemia
N-am mai stat niciodata pe un subiect timp de 3 luni. Dar subiectul asta a oprit lumea in loc. Asa ca merita sa ma opresc si eu. Izolare, carantina, contacte, rata de infectie, masca, combinezon, izoleta, system, cetatean-guvern, drepturi fundamentale vs dreptul la viata, inamicul invizibil, fragilitatea, incapatinarea, global-ul care redevine local etc. O gramada de fatete si unghiuri de vedere.
Am fost in contact cu prietenii din Bergamo, unde a fost iadul pe pamint. I-am sprijinit cit am putut. Bergamo ti amo a devenit slogan….
Am asistat campaniile civice, mobilizarea extraordinara a asociatilor si grupurilor din toata tara. Va Ajutam din Sibiu.
Jurnalul de pandemie de la White Cuib
Am tinut un Virus Diary (pe instagramul si facebookul galeriei White Cuib din Cluj) in care am atras si motivat sa lucreze zeci de artisti din Jakarta in Bogota, din Londra in Viena, si din Timisoara in Sfantu Gheorghe. Unii mi-au spus ca au capatat un sens in viata, ca trebuiau sa se adune sa creeze imagini zilnic timp de citeva saptamini. Asta le-a dat o directie, cind habar n-aveau unde s-o apuce. Am facut si terapie cum ar veni. Ha ha.
Trebuia sa fie un solo show si dupa o saptamina de comentarii, am tot invitat cite un artist sa mi se alature… si dupa citeva saptamini aveam 26 de permanenti si cite 30-40 de invitati speciali pe saptamina cu zeci de postari zilnic. Desenatori, animatori, dansatori, fotografi, pictori, artisti conceptuali, video-artisti, gif-uri, sculpturi, masti, sapunuri, chestii politice, chestii casnice….
Acum transformam totul in afise (saptaminale) si ne pregatim sa expunem si sa itineram jurnalul.
Reactii
Reactiile au fost foarte misto. Nu m-a refuzat nimeni si lumea din jur astepta cu patima sa vada noilee chestii zilnice. Moma, ca de obicei, e o platforma asa de mare ca toata lumea m-a vazut acolo.
Si cum tot avem timp zi si noapte, am reluat legatura cu o mie de curatori sau prieteni artisti care si-au amintit ca am lucrat impreuna acum 5, 10 sau 20 de ani. Foarte misto.
Cum se va simti jurnalul acesta in viitor
Habar nu am, ca n-am distanta si poporu' frate roman nu ma lasa sa trec in postPandemie. Dupa numarul de infectari zilnice parca vad ca Virus Diary 2….
Oricum Jurnalul este o marturie a vremurilor astea halucinante in care pina si Time Square a ramas nopti intregi goala….
Proiecte, solicitari noi
Am aminat sau oprit destule proiecte, rearanjat de doua, trei ori, bilete de avion, chestii din primavara asta duse in primavara urmatoare.
Am gasit solutii de remote drawing sau delivery, fara artistu' in carne si oase, adica Moi. Am facut tot ce se poate. Dar asta fac de 30 de ani. Eu am fost in “pandemie” de cind am aparut pe scena de arta ro. M-am adaptat la lipsuri si restrictii in permanenta.
In Romania, nu ma lasa sa desenez pe ziduri de muzee, asa ca am desenat un tramvai la Iasi. Apropo, Tramvaiul ala nu s-a inchis de Pandemie, ci a circulat bine mersi toata perioada.
Si zidul-ziar de a Sibiu la fel. Deschis 24/7 si cu becuri de iluminat.
Efectele in zona culturala
Criza a aratat o scena divizata, regizorii cu filmele lor, sefii de teatre de stat cu statul, angajatii muzeelor care nu fac nimic nefacind si mai nimic, si indepedentii la pamint, unde erau deja si inainte de pandemie.
Nu a exisat un raspuns coerent si vizionar. Nici la nivel de individ (artistul), nici la nivel de institutie (spatiul, galeria, kunsthallele, dar stai ca n-avem kunsthalle).
Guvernul intelege prin “independent” ala care se descurca si nu i-a trecut prin cap din ce si unde. In capul oricarui ministru al culturii, arta vizuala inseamna UAP, batrina doamna fara dinti si fara spatii….
Scena e fracturata si putinele initiative bune (asociatia transectoriala) sint la inceput. Iar chestiile de stat sint intepenite in proiect si bugetofage. Dar stiam asta.
Ce a adus nasol Covidul, e ca a taiat de la resursele occidentale unde mai cistigam un ban, o diurna, o atentie… Astia de acasa ne-ar lua gitu. Scuze, m-am enervat. Adevarul e ca eu, dupa 30 de ani, ma descurc. Lucrez remote pe internet de 10 ani, fac proiecte diverse si colaborez cu mari muzee sau teatre de stat. Am o economie personala. Rezist. Am renuntat la atelier (si masina), dar am casa si invitatii afara. Restul nu.
Acum e batalia lor. Nu au unde expune, nu au bugete? Sa se bata pentru bani publici, ca-s ai lor, sa se bata pentru pentru transparenta, democratie, buna guvernare pentru mai mult decit zero virgula ceva din PIB, ICR, MNAC, ARCUB, AFCN; sint ale lor.
Eu m-am tras deoparte, pe alte resurse si alte scene de arta. Eu pot fara.
Schimbari
La inceput n-o sa se simta decit ca nemtii au vernisaje si tu nu poti ajunge la ele. Dupa aia o sa se vada mai putine bugete cheltuite mai local, fiecare cu artistii lui, cu merele lui.
Daca esti responsabil, nu mai poti face arta de dragul artei, ce frumos! ce dragut! E o lume dura, cu probleme dure. Arta e un fel de a vedea si de a intelege lumea. Trebuie sa fim mai cumpatati, sa taiem excesele, sa facem mai mult pentru comunitate. O picturica fara workshop nu mai functioneaza… dar fiecare va decide pentru sine.
Eu unul nu o sa mai zbor peste tot. O mare parte din proiecte le voi face fara amprenta de carbon si pentru o prezentare de 30 de minute nu mai zbor niciunde. Skype, tata.
Eu, ca subiecte si practica, nu o sa ma schimb brusc, dar sint open la noi solutii (habar n-am care inca). Oricum aveam o practica minimala si buegete reduse. Oricum dadeam mai mult decit mi se cerea. Sa vedem de acum incolo.
Imaginati-va ca niciun concert pe stadion nu va mai fi posibil. Ce? Se lasa lumea de cintat?
Imagineaza-ti ca bienale cu bugete de milioane si chartere cu americani aduse pe weekend nu vor mai fi posibile. Ce, ne lasam de desenat?
Publicul
Cind e de cacat si frica, n-are nimeni nevoie de arta. Pe de alta parte, judecind dupa receptia desenelor mele postate pe internet are…. Cu alte cuvinte, in Pandemie nimeni nu are nevoie de definitia clasica a artei (opera, rama, cordon de protective, cozi la bilet etc). Dupa, mai vedem. Se pare ca escapismul va fi masiv (de unde si nebunia cu plajele si terasele de parca de ele depindea viata insasi).
Online-ul e o solutie temporara care s-a bulimizat repede. Binge, binge, dar pina cind?
O solutie va fi continutul creat direct pentru online (seriale de 7 minute la care sa te uiti pe I-phone). Si in rest mai vedem. Expus in cladirea de vis-a-vis, sa te uiti pe geam, personal la spalatoria de haine unde oricum stai si astepti, etc…
Rolul artei in noul normal
Deocamdata e ignorata. Filmul pe laptop, concertul pe Zoom, pictura pe masca. Dar va veni si momentul cind lumea va redescoperi muzeele si galeriile. Si le va descoperi mai greu acceesibile, mai putin friendly… Restrictiile nu sint bune in artele vizuale… Instalatiile se numeau submersive. Ei, na, nu cred ca se mai poate. Poate vom vizita MOMA, unul cite unul… tu luni, eu marti, in functie de temperatura….
De ce e nevoie in Romania
De solidaritate. De solutii concrete. De efort colectiv. De initiative. Nu ai a doua intrare in spital si nu poti face circuit, sparge domne' un geam, pune o scara, adu o schela, fa intrare la etajul unu direct.
Artistii, fii ploii, trebuie sa-si gaseasca umbrela si curaj, sa se adune, sa puna tara la cale, sa gasesca solutii si sa invete sa se sprijine reciproc. Eu care n-am pus picioru la MNAC, ca l-a infiintat Nastase in Palatul boierilor pe deal si dupa zid, si s-a facut fara consultare dupa muschii celor care l-au clocit. Dar a trebuit sa-l apar cind i-a sarit presa conservatore in cap, pe motiv de muzica Queer.
Muzeul National este o institutie cu care eu nu voi colabora niciodata, daca va gindi la fel si va ramine acolo intre Senat si catedrala, dar libertatea de expresie si sprijinul minoritatilor de orice fel e in fisa postului oricarui artist si oricarei institutii de arta.
Asta trebuie sa se schimbe. Dupa ce mor artistii, dau nume de strazi si apar pe bancnote, dar pina mor trebuie sa aiba unde sa lucreze si cu ce sa traiasca. Nimeni nu cere bani de pomana, ci un sistem functional in care banii de cataloage si expozitii sa nu se mai topeasca in palmieri si oua de pasti. Noi facem orasele sa fie orase. Altfel, sint o insiruire de banci si pacanele.
Sper ca prietenii mei independenti care duc in carca spatii si proiecte misto, sa reziste si sa gaseasca solutii. Voi participa si voi ajuta orice proiect artistic, care face sens si are ceva de spus onest.
Asta este de facut, solidaritate, idei, munca, solutii…. Mai putin ego, mai multa sensibilitate pentru problemele oamenilor.
Cum a aratat pandemia pe Facebook
Facebook e lumea. Instagram e lumea. Antena 3 e lumea. CNN e lumea.
A aratat divers. Eu am o bula mai cristalina, ca i-am ras pe toti anti-minoritarii, anti-metoo-ii, toti masculii aroganti, toti crestinii traditionali, plus necrezatorii Covid. Si cu toate astea, au fost discutii si framintari. Cind scanezi presa internationala si ai prieteni peste tot in lume care te informeaza, ai o imagine a realitatii mai 3D, asa.
Nu stiu cum e lumea reala fara lumea virtuala. Nu le mai pot separa.
In prima saptamina ne-a fost frica la toti, in primele zile am facut curat si ne-am spalat orbeste pe maini, am sters clanta si talpa papucului. In saptamana a doua, ne-am asezat mai temeinic in noile obiceiuri si am terminat de rascolit casa si a inceput bulimia de date, grafice si teorii. In a treia, am urmarit criza globala minut cu minut. In a patra, am inceput sa cascam. Din a 5-a am epuizat tot Netflixu', iar din a 6-a am inceput sa chestionam tot.
O data cu relaxarea au aparut si teoriile conspiratiei. In a 10a saptamina, am decretat ca, Covidu' nu exista si pamintu' e plat…. Cam asa.
Tensiunea dintre relatiile umane
Pai se vede cu Black Live Matters (plus Trump ca detonator si “Sir, I can’t Breathe!” ca logo). Lumea avea capsa pusa in America, o are la Iasi sau in Sao Paolo. Si uite Belgrad. Da, avem toti nervii in git. In primele zile ale ”libertatii” ne ocoleam pe strada. Acum, iar ne gafaim in ceafa. Si suntem pusi pe scandal.
Pina si in bula mea cristalina am avut discutii contondente. E adevarat, postarile mele sint toate publice si suport consecintele… E lumea plina de nebuni care au voce doar online. Astia traiesc numai din contradictie. Daca nu raspunzi, mor.
In loc sa ne unim, ne-am dezbinat un pic. Dar social media e si, si. Te face solidar si fericit ca apartii unei comunitati destepte, dar iti si trage si una in bot cu primul troll.
Cum te adaptezi la noul normal
Complicat. O sa incerc, ca si pina acum, sa fac ce pot din ce am. Eram deja un drawing provider (furnizind imagini gratis pentru cauze activiste sau ecologiste) si un partener, si citeodata sponsor al artist-run-space-urilor si proiectelor independente. Voi fi si mai si. Ma voi alia cu tineri si cu chestii necunoscute…
Am facut eforturi mari lunile astea sa motivez oamenii, sa-i asist, sa le dau incredere. O sa continui.
Cum va fi noul normal? Poate sa desenez cu creta in fata muzeului daca muzeul e inchis… oh, I did that. Sa fac proiecte acolo (la Posta?) unde lumea merge oricum fara bilet… oh, I did that, too.
Ramin deschis la idei si invitatii… eu sint pregatit. Sa vedem ce vine spre mine.
Cu ce speri sa ramana oamenii dupa pandemie
Ce fragili sintem… ce repede se poate duce totul dracu. Cind te uiti prin ce am trecut, poate chestiile care ne-au facut cute pe frunte nu erau asa de importante, nu?
Ce vrem in definitiv? Ce ne trebuie sa fim ok?
De ce avem casa plina de prostii, de ce ne-am chinuit pentru lucruri minore?
Vezi, eu in dictatura am stat la coada ore in sir numai pentru lucrruri gresite, unt, ulei, zahar, carne de porc. Ha ha. Putem avea distanta asta acum, sa vedem pe ce pierdem vremea aiurea?
Cind vad cum tipa unii dictatura pentru ca trebuie sa poarte o masca pe fata sau au fost rugati sa stea in casa sa se uite la filme, mi se pare teribil. Isi imagineaza cineva cum e sa stai 10 ani in inchisorile comuniste? A fost vreun luptator de asta pentru libertate sa viziteze Sighet?
Si cind vad cum apara romanii statuile stapinilor de sclavi imi vine sa spun Lasa, ba, Pe aripile vantului, uitat-te la bulevardul Milea (generalul care a condus represiunea la Timisoara) sau Liceul Goga (partid fascist si ministeriat fascist)… alea sint statuile cu care ne luptam noi aici. Avem si noi Can’t Breath-ul nostru, nu?
