O fotografie face cât o mie de cuvinte. Ne-am obișnuit să spunem și să credem asta, când, de fapt, este doar o fraza prea folosită și atât. Imaginile sunt imagini, cuvintele sunt cuvinte și fiecare, în felul lor, creează lumi noi. Iar împreună spun mai mult. Izolat.Împreună este un proiect comun al fotografului Mihnea Ratte și al scriitoarei Ana Mănescu, care unește apusul din imagini cu apocalipsa imaginată din cuvinte.
De doi ani, Mihnea are pe Instagram #laculteisunsets, o serie de fotografii cu apusul de la balconul apartamentului lui din cartierul Lacul Tei din București. În perioada izolării, acest proiect a căpătat alte sensuri. Și când Mihnea a citit Quasar al Anei Mănescu, o colecție de texte despre apocalipse individuale, s-a gândit să facă Izolat.Împreună.
În 11 martie 2020 am intrat în autoizolare. Nu am știut ce va urma, îmi era teamă. Știam că va fi o perioadă grea și nelimitată în care mă voi redescoperi sau mă voi sui pe pereți, povestește Mihnea Ratte
Nu s-a suit pe pereți, ci a găsit felul cel mai bun prin care să exprime experiența pandemiei, alături de Ana Mănescu.
Apusurile și apocalipsele, individuale sau umane, nu sunt sfârșituri, ci începuturi, spune Ana
Expoziția are loc între 10 – 12 iulie, la cafeneaua Black Habit Coffee, iar printurile pot fi achiziționate în urma unei donații în alimente neperisabile de minim 150 de lei către Asociația Taxiul cu Bomboane, care în această perioadă livrează pachete de alimente copiilor din medii defavorizate.
Mihnea și Ana povestesc mai jos despre colaborarea lor, izolare, apocalipse și supraviețuire:
Povestea Izolat.Împreună
Mihnea: Am început prin a simți disperare. Fiind un om foarte activ, închisul în casă m-a afectat în rău în primă fază. Dar exista ea, ea în care nu aveam nicio speranță, totul era în stare incipientă. Ea a schimbat tot, m-a luat de foarte jos și m-a dus extrem de sus. A schimbat o perioada dificilă pentru toată lumea în cea mai faină perioadă din viața mea.
Ana: Mi-a scris Mihnea într-o seară că i-a venit o idee: cum ar fi să combinăm apusurile lui cu citate din cărțile mele, ca să-i spunem povestea din izolare? Unul dintre volumele mele este fix despre apocalipse și dragoste, așa că am vrut să văd dacă trec testul ăsta scriitoricesc, dacă rezonează cu textele mele, dacă pot recompune din frânturile mele sentimentele lui.
Cum a evoluat ideea
Mihnea: Mereu mi-am dorit o expoziție cu #laculteisunsets, dar nu o simțeam încă. Amalgamul de trăiri din perioada izolării a conturat-o și și mi-am dat seama că poate exprima tot ce am simțit.
Ana: Iar mie îmi tot zbura gândul de ceva ani la o colaborare cu cineva din zona vizualului, dar nu avem niciun plan concret. A fost mult serendipity aici. Lui Mihnea i-a venit ideea din senin, s-a nimerit să avem amândoi materialele potrivite și să rezonăm unul cu altul, locul l-a găsit Mihnea când fotografia acolo.
Istoria întâlnirii dintre voi doi
Mihnea: Ne știam, dar nu extrem de bine. Îmi era clar că eram pe același film ca simțiri, dar când am început să îi citesc textele am zis că asta este, asta căutam, ea a trăit la fel de intens ca mine, dar numai ea avea cuvintele care să exprime perfect tot ce a fost în mine.
Ana: Eu îl urmăream de doi ani tocmai pentru apusurile lui, dar noi ne cunoaștem de vreo jumătate de an, de când am început eu să explorez fotografia cu primul meu DSLR, iar el mă mai ajuta când mă încurcam. Am avut din prima o energie bună între noi, dar Mihnea a avut un instinct fantastic când mi-a propus să facem expoziția asta, pe orbește, practic, pentru că știa doar că scriu, nu și ce scriu.
Colaborarea
Mihnea: Câteodată lucrurile se leagă cum nu ți-ai imagina. Ana deja avea draftul de citate pregătit înainte să îi trimit măcar fotografiile. Când l-am primit, le-am citit și am plâns, iar când făceam selecția de poze îmi tremurau mâinile pe tastatură pentru că totul era perfect conturat. Efectiv cineva trăise și pusese în scris tot ce simțisem și eu în perioada aia.
Ana: A fost atât de firesc și de ușor, încât parcă era menit acest melanj. Iar faptul că el a rezonat atât de puternic cu textele mele e efectiv motivul pentru care nu păstrez doar pentru mine ce scriu.
Cu ce sperați să rămână publicul
Mihnea: Toți ne bucurăm, toți suferim, toți iubim și toți pierdem. Nu suntem singuri, acea persoană și acel moment există pentru fiecare dintre noi, chiar dacă se poate să ne întâlnim în momente ale vieții când nu suntem acolo, în același film. Toți am trăit asta, toți ne vom regăsi, toți vom ofta și vom spune că va fi bine.
Ana: A pornit de la o exorcizare a sentimentelor lui Mihnea și de la provocarea mea să găsesc fragmentele potrivite pentru asta, deci pentru noi și-a îndeplinit scopul personal. Acum îi rămâne să le spună altora că nu sunt singuri, și că apusurile și apocalipsele, individuale sau umane, nu sunt sfârșituri, ci începuturi.
Starea de izolare
Mihnea: M-am regăsit, m-am îndrăgostit, am suferit, am trăit intens chiar dacă totul a fost între patru pereți. Am descoperit că încă simt, că am foarte multă răbdare, că mă pot dedica, că sunt bine eu cu mine și că sunt perfect eu cu ea.
Ana: Pentru mine a venit cu anxietate peste anxietatea pe care o aveam deja, dar m-a și ajutat, în mod egoist. Cu lumea pe pauză, a tăcut vocea aceea care mă blama că sunt mereu în urmă, și am avut spațiul mental să mă întorc la treabă și să-mi văd de treaba mea.
Inspirația și creativitatea
Mihnea: Inspirație este mai mult decât oricând. Sunt mai odihnit, mai pozitiv și mai împăcat cu mine decât am fost vreodată în cei aproape 37 de ani ai mei.
Ana: La mine nu inspirația e problema, ci energia. Uneori nu există deloc, alteori trebuie să mă forțez să stau locului și să am răbdare, că ajung eu la toate. Am învățat să iau lucrurile pe rând, să mă iau cum sunt în momentul acela și să mă adaptez la ritmul pe care mi-l cer corpul și mintea mea.
Ce a fost greu, ce a fost bun și ușor
Mihnea: A fost greu să mă limitez la pereții casei, pe care am redescoperit-o. A fost greu să lupt cu ceva ce nu înțeleg, m-am simțit legat de mâini și de picioare. A fost extraordinar să găsesc persoana pe care am căutat-o toată viața, să văd că ea există și nu eram eu cel nebun care cerea prea mult de la viață. A fost atât de ușor să o integrez în viața mea, a fost atât de ușor să îmi pun gândurile în ordine, a fost atât de ușor să fiu eu, omul, când profesionistul stă pe tușă.
Ana: A fost grea frica. A fost bun focul care s-a aprins iar în mine. Puține sunt ușoare când ești arhianalitic, dar mai vine ceva simplu din când în când, cum a fost expoziția asta.
Noul normal
Mihnea: Noul normal e bun, îmi place această distanțare, îmi place să nu trăiesc în aglomerație, aglomerația mă sugruma. Îmi place că legăturile care se leagă acum sunt mai calculate și mai profunde. Îmi place cum s-a transformat jobul meu pentru că s-a creat un echilibru de care nu avusesem parte, între timp pentru mine și timp pentru job. Planul este să fac totul mai bine pentru că acum am o nouă putere de concentrare.
Ana: Eu mă izolam și înainte destul de mult, lucram de acasă, noul normal e aceeași mâncare, cu extra frică și extra piedici. Dar vorba mea preferată e „vedea-vom” și sunt sigură că voi găsi binele și în asta.
Alternative
Mihnea: Alternative sunt, și judecând după ce am fotografiat în ultima vreme, oamenii sunt un izvor nesecat de idei bune și au transformat tot ce făceau înainte în bine, în foarte bine. E un start greu, dar e un restart bun.
Ana: Piața de carte nu o ducea oricum bine. Dar acum au scăzut enorm vânzările, cât au fost librăriile închise, iar creșterea din online nu a compensat. Nu s-a mai organizat Bookfestul, ceea ce a fost o lovitură puternică. S-au amânat planuri editoriale, s-au dat afară oameni, se vor închide afaceri.
Pe mine mă afectează și ca scriitoare, și ca traducătoare, dar am noroc că momentan am o plasă de siguranță acasă. Vor fi niște ani grei pentru nișa asta, în care accentul va fi pus pe supraviețuire. Cred că acum cea mai importantă mișcare e promovarea literaturii, atragerea mai multor consumatori, pentru că la noi se citește foarte puțin.
În ideea asta m-am întors de curând la bloggingul de carte, iar în perioada carantinei mi-am oferit gratuit cărțile în format digital, în primul rând pentru că oamenii aveau nevoie să își distragă atenția, dar și pentru că a fost o investiție măruntă în cititori și viitorul literaturii.
Publicul
Mihnea: Cred că îi va apropia mai tare și va crește aprecierea față de cei care se adaptează.
Ana: Ideal, vom fi mai atenți la ce nevoi și responsabilități avem. Publicul – la cum să susțină artiștii, inclusiv și mai ales prin atât de necesarul word of mouth, care nu costă nimic, dar pe noi ne ajută enorm. Artiștii – la cum să creeze comunități bazate mai mult pe loialitate și autenticitate decât pe numere, la echilibrul dintre obsesiile lor și nevoile lumii, la colaborări între medii diferite, ca să ne sprijinim unii pe alții.
Schimbări
Mihnea: Cumva suntem împinși către arta stradală, expusă pe stradă, trăită în stradă. Ne scoate din convențional și e bine. Fiind mai puține activități, cred că e anul în care arta poate prinde aripile pe care le-a meritat mereu, dar oamenii erau prea distrași de alte activități și nu își întindeau aceste aripi în direcția de care avem toți nevoie.
Ana: Vorbim de o bulă destul de mică din România, dar cred că și-au dat seama mai mulți oameni cât de crucială e arta. Perioada asta poate fi un catalizator, ne poate motiva să construim un spațiu mai sănătos pentru cultură și educație, pentru ca acestea să poată ajunge, cândva, o prioritate pentru cei care ne conduc și o posibilitate pentru cei care au griji mult mai mari.
Cu ce sperați să rămână oamenii după pandemie
Mihnea: Respect pentru fiecare clipă trăită și atașament pentru fiecare om din viața lor.
Ana: Aș vrea ca această perioadă să scoată binele din noi, și fiecare să își găsească împăcarea și empatia.
