Totul se face acum online. Teatru, bienale, conferințe, concerte, expoziții. Viața simulată pe internet se forțează în fiecare zi cu încă o încercare, iar multe dintre ele eșuează în artificial. Pentru că mutarea în online nu e neapărat o alternativă de supraviețuire. Alternativele nu sunt altele decât gândirea și regândirea alternativă cu adevărat, spune George Roșu, artist vizual. Dar cu regândirea în zona culturală este o problemă veche, spune el.
În zona culturală cei mai afectați sunt tot cei care sunt de obicei cei mai afectați - mă refer la sectorul independent. De instituțile de stat nu mi-e milă. Acolo trebuie făcut curat. Trebuia făcut de 20 de ani.
În continuare, vorbim cu George Roșu despre rolul artei în perioadele de criză, inspirația de pandemie, proiecte noi, efectele din zona culturală și inventarea unui nou normal.
Izolarea
Pare că a fost de mult, dar abia se împlinește o lună de când am ieșit din izolarea aia. A urmat alta pentru mine că am stat în carantină iar după o pauză de vreo 2 săptămâni. Mie mi-a prins foarte bine izolarea. Nu e cu mult diferit modul meu de viață. Cel mai mult mi-a lipsit drumul până la atelier și mă gândeam să mă izolez acolo data viitoare.
Am lucrat mai mult decât înainte de izolare. Dacă înainte făceam 1-2 desene pe zi, acum făceam câte 5-6. Pe unele le expuneam (online) la ”Jurnalul de virus” al lui Dan Perjovschi de la White Cuib, pe altele le trimiteam la Decât o revistă sau altor colaboratori. Material a fost și mai e din păcate.
Zilele ăstea descopăr (de parcă uitasem) că suntem niște nesimțiți egoiști și proști. Nu putem fi numiți altfel dacă nu ne e frică să ajungem în spitalele noastre care știm infecte erau oricum.
Cum ți-ai dresat creativitatea
Inspirația mea principală vine din prezent și din lumea înconjurătoare. Iar la câte se întâmplă anul ăsta ar trebui să desenez nonstop de fapt.
Am profitat de cele 2 luni și ceva de izolare ca să învăț softuri 3d. Un plan mai vechi pe care îl tot amânam. Acu pot să zic că am prins gust și am început să pricep una-alta. Sunt abia beginner entry level în Blender și Cinema4d, dar e foarte fain.
Ce a fost greu, ce a fost bun și ușor
Aș zice că a fost ușor și chiar fun. Mie mi-a prins bine, cum ziceam.
Am stat acasă cu prietena mea și pisica noastră, am lucrat de acasă și am chinuit curierii de la Glovo cu mofturi și fițe. Alții nu au fost așa de norocoși ca noi.
Ce teme ți-a inspirat izolarea
În afară de vreo sută de desene pentru White Cuib am făcut un film. Tot o idee mai veche. „Na, totul disney?” se cheamă și e un documentar de ficțiune. Am documentat mai multe teme de fapt.
Pe lângă izolare, am studiat cumva printr-o scuză artistică și tema prieteniei și cea a socializării. Am rugat oameni să îndeplinească anumite taskuri și să se filmeze. Când povestesc sună banal, dar e interesant, promit.
Jurnalul de pandemie de la White Cuib
Ideea de Jurnal îi aparține lui Dan Perjovschi. El trebuia să aibă acolo o expozție invitat fiind de White Cuib, dar cum toate proiectele au picat, Dan a decis să nu se lasă așa ușor și transformă totul online și actual. Apoi m-a invitat și pe mine și pe Alina Andrei, pe Ana Kun și pe alți artiști din toată lumea. Am fost vreo 30 într-una din săptămâni. Jurnalul a ținut mai bine de două luni rezultuând în sute de lucrări cu tema izolare, pandemie, distanțare și derivate de aici. Urmează desigur o serie de expoziții cu ce s-a strâns. Asta când se va putea.
Ceea ce e interesant de fapt, și asta am observat tot datorită lui Dan Perjovschi e că desenele expiră. El face asta de zeci de ani deja. Desenează știrea, scandalul, momentul, și fără să- l ilustreze pur și simplu ci comentând-ul foarte smart. Eu nu făceam asta până acum vreo 3 ani. Încă nu nu știu cum am ajuns aici. Tot pe Perjovschi dau vina. Ca arhivă va funționa foarte bine ce s-a strâns acolo. Dar perioada încă nici nu a trecut de fapt.
Proiecte de job
Mie mi-au picat și proiectele care erau gratis. Au apărut în perioada aia altele.
Solicitări noi
Da, brusc toată lumea era online, de la școli la reviste la teatre, la ong-uri, la baruri și librării. Eu oricum sunt online de 10 ani. Lumea nu mă știe din galerii unde am expus și sper să mai expun, mă știe de pe Faceboook și de pe Instagram. Deci pentru mine a fost simpu de fapt.
Nu m-am adaptat, că eram deja adaptat. Am lucrat la campanii online, am propus proiecte unde nu erau idei, am făcut voluntariat unde era nevoie și unde puteam să ajut. La teatre aș fi vrut să lucrez și ajut. Teatrele din România arată jalnic online. Sper că au învățat ceva în perioada asta. La fel și muzeele. Arată și online exact cum sunt în realitate: prăfoase și conduse de oameni depășiți de viteza secolului 21.
Cred că semnele sunt înșelătoare. Nu mă aștept să ne întoarcem la normalul ăla ci să inventăm altul. Mai bun sper.
Noul normal
Lucrez de obicei în câteva proiecte deodată, acum sunt vreo 5, unele ale mele, altele în care sunt invitat. Pregătesc niște expoziții, o carte care a fost amânată din februarie.
Încă pare că planurile prezentului se bazează totuși pe online. Poate nu e rău pentru unii dintre noi.
Efectele în zona culturală
În zona culturală cei mai afectați sunt tot cei care sunt de obicei cei mai afectați - mă refer la sectorul independent. De instituțile de stat nu mi-e milă. Acolo trebuie făcut curat. Trebuia făcut de 20 de ani. Muzeele nu sunt în 2020, sunt încă în 2000. Modul lor de prezentare, de comunicare și de a privi consumatorul aproape că nu există. Și totuși ăsta au fost deschise primele după izolare. Ce ironic.
Teatrele de stat, săracele, și așa sunt la un pas de grotesc și kitsch. Cred că reușim să numărăm pe degetele de la o mână teatrele care au demonstrat că se poate face teatru decent în România. Și printe ele sunt și câteva private.
Alternativele pentru supraveițurile nu sunt altele decât gândirea și regândirea alternativă cu adevărat. Dar acolo este o problemă veche. Pentru asta trebuie să dai afară zeci de oameni, din conducere până la personalul tehnic. Nu ai cum. Cu cine în înlocuiești?Nu văd nici urmă de planificare, de strategie, de intenție de educație. Acestea există doar pe hârtie în cel mai bun caz.
Există în proiectele depuse la AFCN, unde toată lumea educă, reintegrează, reinventează, readuce în atenție ceva foarte important cultural. Pe hârtie, da. Ați văzut de aberații se scriu în proiectele AFCN? Luați unul și încercați să îl citiți. De prefereat unul care s-a încheiat „cu succes”. Comparați proiectul depus cu realizările lui în viața reală. Zici că e concurs de bullshiting. Cum să ai încredere în managerii culturali după ce vezi așa aberații? Și totuși fără ei rămânem cu mucegaiurile numite muzee de stat, și cu moliile din cortinele de la naționale. Strănut și mă mânâncă fața numai când mă gândesc.
Scenarii de viitor
Cred că apar deja joburi noi, joburi online. „Artist online” poate fi o categorie. Haha. Se fac acum bienale online. Teatrul e online. Și ăla prost. De ce nu? E loc și pentru teatru prost pe internet. Festivaluri de filme online. Și plătite și gratis. E mai simplu de fapt. Va trece cumva și perioada asta de distanțare. La noi oricum nu se respectă. Am văzut o fotografie de la un concert Vița de vie. Publicul era așezat pe scaune la 2 m între ele, cu măști și temperatura luată la intrare în Piața Unirii, care era împrejmuită cu gărduț. Dar pe gărduț puhoi de oameni fără măști și fără distanțare.
Nu îmi fac griji pentru publicul care nu are acces la concerte, sau la teatru sau la film. Îmi fac griji pentru niște trupe care acum trebuie să vândă tricouri - și fac asta online.
Îmi fac griji pentru niște actori care acum stau degeaba sau fac încă un film în care se filmează singuri în bucătărie. Cât de experimental să și fii în România? Asta în cel mai bun caz că sunt unii care nu fac nimic. Va trebui ca artiștii să fie de două ori mai creativi în găsirea de soluții de promovare decât în crearea artei lor. Se fac repetiții la teatru online. Vă puteți imagina un casting online? Eu da.
Relația oamenilor cu arta în 2020
Este evident că 2020 va fi un an care va aduce schimbări. De fapt suntem abia la jumătatea lui și deja e totul întors pe dos. Dar sunt și părți foarte pozitive. Am văzut trupe în concerte online, spectacole la care nu aș fi avut cum să ajung în veci. Am un folder cu spectacole scoase din arhivă. Am participat la proiecte și expoziții online la care nu aș fi participat poate înainte de Pandemie. Am prins oferte la canale de filme. Au fost oferte la cărți. Ce am observat la câteva librării și edituri, de exemplu, a fost dorința de a se valida în online și de a eșua. Și mi-a părut rău. Sper să învețe să se adapteze și ele.
Rolul artei în noul normal
Aparent oamenii au consumat mai multă cultură în perioada de izolare martie-iunie. Așa am citit. Poate e doar o iluzie. Apoi s-a dat drumul la terase, și au venit concediile. Nu cred că e mai prezentă. Dar încă nici nu ne-am întors la normal. Despre ce vorbim? În RO avem locuri în care s-au dublat cazurile față de martie.
Aș vrea să zic că e mai căutată arta, dar să fim serioși. E nevoie de mai mult de atât și asta nu se întâmplă doar postând o filmare ca de nuntaș beat a unui spectacol cu Dinică.
Cu ce speri să rămână oamenii după pandemie
Sper să devină mai puțin nesimțiți. Deși știrile și numărul de cazuri de luna asta îmi contrazic masiv așteptările.
