[Minte & suflet] Raul Lupas: Umanitatea trece prin momente intense, iar asta necesita o atentie mai mare spre functionalitatea mintii

[Minte & suflet] Raul Lupas: Umanitatea trece prin momente intense, iar asta necesita o atentie mai mare spre functionalitatea mintii

Vindecare sau preventie? Ce este mai intelept? Apar din ce in ce mai multe voci de specialistii care vorbesc si in sanatatea mintala despre “paza buna trece primejdia rea”. Mersul la psiholog ar putea fi util nu doar atunci cand trecem printr-o criza majora, care ne prabuseste lumea din jur si avem nevoie de suport sa o reconstruim. Psihoterapia este un instrument bun, pe care oamenii l-ar putea accesa oricand in incercarea de a se proteja de posibile efecte emotionale si psihice ale vietii moderne.

Psihoterapeutul Raul Lupas spune ca exista ceva de imbunatatit la fiecare dintre noi tot timpul, chiar daca aparent suntem bine si nimic nu pare sa ne clatine.

A merge la psiholog nu trebuie sa fie o activitate la care apelam doar atunci cand exista o tulburare mintala, o criza. Desigur, mersul la psiholog este extrem de util si important in situatii de acest fel. Totusi, o buna parte din activitatea psihologului sunt preventia si imbunatatirea stilului de viata”. 

Dupa o intensa activitate ca antreprenor Raul Lupas a decis sa devina psiholog. In prezent, imbina activitatea de psihoterapeut la Mind Education cu cea de profesor in cadrul Academiei de Stiinte Economice Bucuresti. Vorbim cu el despre cum este bine sa ne raportam la stres si despre alte teme legate de sanatatea mintala.

 

Traseul profesional catre psihologie

Sunt psiholog clinician, trainer si psihoterapeut in cadrul Mind Education, unde ma ocup de asemenea de coordonarea departamentului corporate. Pe langa activitatea din Mind, anul acesta am inceput cu mare bucurie sa predau la Facultatea de Administratie si Management Public, in cadrul Academiei de Stiinte Economice.

Povestea traseului meu profesional este una care a inclus multa explorare. In primii mei ani de “adult” am studiat stiinte economice la Cluj si am facut un masterat in afaceri economice internationale. Aspiratiile la vremea respectiva erau spre zona de business si diplomatie. Ma vedeam calatorind si interactionand cu oameni din diverse culturi. Credeam si cred in continuare mult in bogatia diversitatii umane.

In vremea primului masterat am pornit o mica afacere cu un volum mare de munca, ce avea ca si activitate scrierea si implementarea de proiecte cu finantare Europeana. A fost o experienta intensa si foarte provocatoare, dar cu multa inteleptire. Ulterior am lucrat in Roma si Viena in vanzari, promovare si management. A fost perioada in care am descoperit foarte multe lucruri despre mine si despre cum as vrea sa imi traiesc viata personala si profesionala. Atunci am decis ca vreau sa studiez psihologia.

La 27 de ani am inceput psihologia, iar dupa finalizarea acesteia am urmat cursurile Masteratului de Psihologia Sanatatii, precum si alte cateva formari in psihoterapia cognitiv comportamentala si terapia Schemelor. Dintre toate activitatile pe care le practic, cea preferata este munca cu grupurille de oameni.     

 

Ce este important in relatia terapeut-client

Sa lucrezi cu un psihoterapeut inseamna inainte de toate construirea unei bune relatii. Asta implica colaborare, reciprocitate, granite sanatoase si responsabilitate. Ambele parti isi asuma un angajament, iar spatiul care se creeaza este util sa fie unul de siguranta si incredere, in care pacientul sa experimenteze acceptare, intelegere si validare si in acelasi timp sustinerea si stimularea in a imbunatati si nuanta aspecte ale mintii si comportamentului sau.

Uneori psihoterapia este extrem de eliberatoare, alteori este inconfortabila, iar uneori poate fi mai putin stimulatoare. Este important de repetat faptul ca ambele, sau toata partile, sunt responsabile de buna functionare a procesului, precum si de efectele acestuia pe termen lung. Pentru a observa beneficiile, este necesara rabdarea. Comparativ cu mersul la medic, unde exista un tratament cu un protocol mai clar, in psihoterapie este necesar sa gandim in termeni medii si lungi, apropo de efect.

 

Preventia in sanatatea mintala

Serviciile de sanatate mintala ar trebui integrate tot mai mult in viata noastra, a tuturor. A merge la psiholog nu trebuie sa fie o activitate la care apelam doar atunci cand exista o tulburare mintala, o criza, o despartire, un deces, sau probleme profesionale.

Desigur, mersul la psiholog este extrem de util si important in situatii de acest fel. Totusi o buna parte din activitatea psihologului sunt preventia si imbunatatirea stilului de viata. Ma declar mare fan al unui stil de viata care protejeaza si previne.

 

Cum se gaseste terapeutul potrivit

Cu privire la gasirea psihoterapeutului potrivit exista mai multe aspecte. Cel mai frecvent sunt solicitate  recomandari de la persoane de incredere. Si pe buna dreptate. Te expui in fata unui alt om, cu discutii sensibile, e firesc sa ai cateva informatii despre acesta. Pentru a merge mai departe, este util in cautarea unui psiholog sa se analizeze si ariile de interes ale acestuia. De regula ele sunt specificate in profilul personal.

Daca nevoia este de a imbunatatii dinamica in cadrul familiei, voi cauta un psihoterapeut de cuplu si familie. Daca imi doresc o echipa mai performanta, voi cauta un psiholog organizational, cu expertiza in training. Daca doresc mai mult echilibru in viata, voi cauta un psiholog specializat in dezvoltare personala. Daca sunt probleme de abuz de substanta, voi alege un psiholog specializat in acest sens. Si asa mai departe.

Ulterior, pentru a putea concluziona potrivirea cu psihoterapeutul, este necesar precum in orice relatie, sa se ofere timp si spatiu de explorare, fara a trage concluzia mult prea repede. Uneori gandurile si credinta ca cineva nu e suficient de bun sau potrivit pentru mine pot aparea pe fondul unei  vulnerabilitati la abandon sau a perfectionismului.

 

Schimbari si efecte a tot ceea ce traim acum

Este o intrebare foarte buna si foarte complexa. Perioada pe care inca o traversam a stimulat multe parti din psihicul oamenilor, in special zonele mai vulnerabile. Comportamental am observat diverse schimbari, iar printre cele mai vizibile sunt izolare si fenomenul de comodizare. Poate suna ciudat acest ultim termen. O sa incerc sa explic.

La inceput a fost multa insecuritate, ingrijorari, anxietate. Apoi o perioada destul de provocatoare de adaptare la domiciliu, izolare, deconectare, stimulare a spatiului de confort. Intre timp, multe stiri, unele dintre ele creatoare de emotii negative. Toate acestea, pe fondul unor vulnerabilitati, au determinat ca o parte din oameni sa devina mai rezervati, mai evitanti si mai impinsi spre a alege varianta confortabila. ”Nu mai merg la cabinet, pentru ca e mai usor sa intru online de acasa. Nu mai imi fac rezervare la o terasa, o sa comand la domiciliu”.

E in regula sa fim precauti si sa respectam unele reguli protective, este important sa ne redefinim stilul de a trai. Ce cred totusi este faptul ca inca mai avem nevoie de un timp pentru a integra perioada si a gasi o varianta care sa nu ne predispuna la si mai multa izolare decat inainte.

 

Nevoile oamenilor

Sunt multe nevoi psihologice care au devenit mai evidente. Cred ca oamenii vor mai multa siguranta, incredere si autenticitate.  Numarul clientilor a fost fluctuant, cu o scadere imediat la inceputul periadei de criza, cu o crestere in ultima parte a acestei perioade.

 

De ce s-au plans mai mult

Am observat trei zone principale in care oamenii au experimentat greutati in izolare.

Prima a fost teama de boala/ imbolnavire, care pe fondul unei predispoziti spre ingrijorare, plus mediul online intensificat, a creat mult disconfort. Ce am observat, si spun asta prin prisma experientei profesionale din ultimele luni, este ca anxietatea de boala a fost mai prezenta in cazul barbatilor. Anxietatea este in stransa legatura cu nevoia de control, ori in aceasta perioada controlul a mult mai scazut.

A doua a fost insecuritatea profesionala. De la ganduri cu privire la reducerile financiare, pana la teama pierderii locului de munca si nevoia de redefinire.

A treia mare provocare a fost cu privire la relatia de cuplu/ familie sau singuratatea in cazul celor fara cuplu. Relatiile au o mare greutate in starea noastra de bine, dar in acelasi timp ne si pot fragiliza. Cred ca perioada aceasta a fost provocatoare, dar si o oportunitate de intelegerea a propriei persoane prin prisma aceastei forme de relatie.

 

Recomandari de instrumente terapeutice utile

Pentru instrumente usor accesibile pentru adulti si copii recomand urmarirea blogurilor noastre Mind Education si Scoala pentru cuplu, unde utilizatorii vor gasi recomandari practice, articole, evenimente si cursuri la care pot participa. Impreuna cu colegii mei de la Mind am fost foarte activi in aceasta perioada din dorinta de a veni in intampinarea nevoilor oamenilor.

Un proiect foarte fain pe care l-am creat impreuna si care observ ca este foarte bine primit este 5 minute pentru o minte sanatoasa - Filmulete saptamanale de promovare a sanatatii mintale si emotionale. De asemenea, celor care simt nevoia de a apartine unui grup, le fac invitatia de a accesa pagina comunitatii noastre Practica starii de bine, unde saptamanal vor primi recomandari de carti si filme, live-uri si discutii pe subiecte importante acestei perioade.

 

Ce este util acum

Ar fi util sa investim in a deveni mai flexibili si mai adaptabili. In mod cert majoritatea oamenilor a trecut prin schimbari semnificative, unele evidente, altele mai putin evidente. Deoarece schimbarile sunt adesea percepute si procesate cu stres sau emotii inconfortabile, cum ar fi regretul sau furia, este recomandabil sa avem grija de corp si de vitalitatea acestuia.

Sportul, yoga, somnul si o alimentatie cat mai corecta ne ajuta in gestionarea momentelor dificile si tranzitorii. Chiar daca sunt recomandari pe care le tot auzim, ele ne influenteaza sanatatea fizica si cea mintala.

Cu certitudine nu stim ce va fi in viitor, putem doar specula. Stim in schimb ca va fi un proces de schimbare de intensitate cel putin medie, iar asta va insemna un consum de resurse cel putin mediu, dintre cele care ne sunt la indemana. Sanatatea fizica si vitalitatea propriului corp sunt resurse pe care ar merita sa ne putem baza oricand.

 

Interesul general fata de sanatatea mintala

Este adevarat ca in ultimii ani a crescut interesul pentru sanatatea mintala si emotionala. Vad acest lucru ca pe un proces firesc pentru un stat care se doreste a fi civilizat si in curs de dezvoltare. Cel mai semnificativ motiv este ca umanitatea trece prin momente intense, iar asta necesita o atentie mai mare spre functionalitatea mintii. Pe langa asta, ne dorim o viata mai buna, mai autentica si mai bogata in experiente emotionale. Nevoile si valorile s-au diversificat si sunt tot mai profunde, iar ele ne solicita un grad de constientizare de sine (eng. self-awareness) mai crescut.

 

Stresul, mereu prezent

Este important sa intelegem stresul ca pe un aspect omniprezent in viata tuturor oamenilor. Daca e sa ne imaginam stresul, ar trebui sa il vedem pe un continuu, pornind de la stres sanatos si benefic, pana la stres traumatic, epuizant care poate impinge spre burnout. Este gresit sa ne raportam la stres ca fiind cauza globala a problemelor noastre.

Afirmatia conform careia stresul este cauza unei probleme este mai degraba o forma de aparare si o neintelegere a situatiei problematice. Desigur ca stresul nesanatos, asociat unei persoane cu alte vulnerabilitati, va rezulta in situatii nedorite, cum ar fi problemele de somn, sau prea multe ganduri. Ce cred ca ar fi recomandabil noua tuturor, este sa ne formam o relatie mai buna cu stresul, sa invatam si integram practici, precum sportul, prin care il pot tine sub control si il putem transforma spre beneficiul nostru.

 

Capcanele comunicarii in prezent

Comunicarea este din fericire ceva la care avem acces usor in prezent. Din nefericire libertatea comunicarii fara un cadru echilibrat, poate deveni daunatoare. Este foarte util sa ne putem exprima, sa comunicam cu apropiatii, cu colegii, sa dam mai departe informatii.

In schimb atunci cand comunicarea ascunde in spate teama, nesiguranta sau alte motive mai putin altruiste, aceasta poate deveni problematica. Sunt multi oameni care aleg sa ofere informatii asupra carora nu detin suport, fie el stiintific sau obiectiv, iar asta are repercusiuni mai degraba nedorite.

 

Efectele consumului excesiv de continut online

Asa cum specificam si anterior, multitudinea de informatii si libertatea comunicarii, a sfaturilor si a parerilor pot deveni nocive. Consumul excesiv de continut online, desi pare a ne oferi control asupra vietii si diverse forme de satisfactii, are adesea efectul opus. Recomandarea este sa cautam in permanenta surse cat mai sigure de informare si sa pastram o forma echilibrata si autonoma de gestionare a lor. Adica sa chestionez informatia, dar sa nu devin paranoic.

In aceasta perioada retelele de socializare au fost un mare beneficiu pentru umanitate. Sa ne imaginam cum ar fi aratat viata noastra, ca in 2020 din Martie pana in Iume sa nu fi avut acces la comunicarea online. Cred ca e un exercitiu util sa privim cu recunostinta recunostinta spre unele aspecte de care beneficiem in zilele noastre.

Dintre principalele efecte benefice ale retelelor de socializare au fost cresterea solidaritatii si a empatiei, suport acolo unde a fost mai necesar, un spatiu in care au putut fi ventilate si descarcate emotiile. Partile mai putin bune sunt atunci cand consumul retelelor de socializare devine compulsiv, sau este nepotrivit pentru varsta.

 

Viata online si predispozitia la insingurare

La fel ca orice instrument, online-ul poate fi folositor sau daunator, in functie de cantitate si scopul pentru care este utilizat. Studiile din ultimul deceniu ne atentioneaza in mod ferm cu privire la faptul ca socializarea online ne predispune la insigurare si la un mod mai superficial de a trai.

Ca exercitiu de constientizare putem porni de la o simpla intrebare: de ce folosesc retelele de socializare? Si sa ma uit cu sinceritate. ”Vreau sa obtin placere, relaxare, bucurie? Vreau sa evit sa ma simt singur, deprimat, furios, tensionat? Am nevoie sa vad oameni care ma inspira, pentru ca in mine nu exista aceasta sursa? Am nevoie de validare?”. Si in functie de raspunsuri sa inteleg care este functia si utilitatea activitatii in propria viata. Daca observ ca este in exces, spre dependenta, pot observa care sunt zonele in care acest obicei este costisitor. ”In lipsa creativitatii, a relatiilor profunde cu ceilalti, ma izoleaza?”.

 

Mai constienti de stima de sine

In cazul unor oameni, perioada a fortat atentia acestora spre nevoile de natura psihologica, precum siguranta sau conectarea emotionala cu ceilalti, in detrimentul altor nevoi, cum ar fi validarea sociala. Cred ca o preocupare moderata pentru imaginea de sine poate fi un factor de influenta pozitiva spre a avea o viata sanatoasa si un stil de viata benefic.

Planul profesional si munca in sine sunt benefice pentru sanatatea noastra mintala, pentru stima de sine si multe alte aspecte pe care le consideram a fi pozitive in viata. Am devenit constienti de acest lucru cu atat mai mult acum, cand munca a devenit pentru multi, fie o activitate pusa in asteptare, fie o activitate ce a presupus adaptare si inovatie.

Perioada pe care o traversam este in mod cert una care stimuleaza incertitudine in zona profesionala, iar oamenii au reactionat. Cu teama, workaholism, stres in cazul unora, dar si cu mai multa creativitate, inovatie si dorinta de adaptare si colaborare, in cazul altora.

 

Cuvantul anului pentru tine

Reconectare.

 

Importanta sanatatii mintale in Romania

In Romania suntem inca in punctul in care contemplam daca sanatatea mintala este importanta. Lipsesc informatii elementare, motiv pentru care avem mare nevoie de educatie de calitate, validata stiintific si oferita de profesionisti care sunt motivati inspre a face o lume mai buna. Avem nevoie de programe nationale de promovare a sanatatii mintale si de preventie a conditiilor psihologice nedorite, precum depresia sau burnoutul.

Avem nevoie de a o mai apropiata colaborare dintre institutiile de stat si profesionistii din domeniu. Si avem nevoie de o implicare tot mai mare din partea companiilor private. Este important sa intelegem ca sanatatea mintala ne influenteaza pe toti si ne costa sume uriase. Doar depresia si anxietatea costa la nivel global, anual, 1 trilion de dolari, pierduti prin productivitate, absenteism, consum de substante sau alcool; iar aceasta cifra este dinaintea perioada de criza (WHO, 2019). Avem nevoie de o pozitionare corecta a factorului care influenteaza atat de semnificativ calitatea vietii si bucuria cu care traim.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related