Be curious, be different, be for others.
15 artiști vor urca pe scena Rocanotherworld din zona de agrement Ciric din Iași în perioada 24 - 28 iunie. Ediția din acest an a Festivalului Rocanotherworld va dura 5 zile, iar numărul maxim de participanți la concerte va fi de 500 de persoane/zi. În fiecare seară, începând cu ora 18:30, pe scena de la The Secret, Ciric vor urca câte 3 trupe, astfel:
Miercuri, 24 iunie: Adam's Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers
Joi, 25 iunie: Lucia, Pinholes, byron
Vineri, 26 iunie: Fine, It's Pink, EYEDROPS, Argatu
Sâmbătă, 27 iunie: Ana Coman, Jurjak, Luna Amară
Duminică, 28 iunie: om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks
Biletul de participare la Rocanotherworld 2020 e unul solidar, iar achiziția acestuia susține artiștii care vor urca pe scena festivalului. Festivalul își continuă tradiția caritabilă, cauza susținută în acest an fiind ajutorarea familiilor defavorizate din mediul rural din județul Iași, cu pachete cu produse alimentare de bază, produse de curățenie și materiale sanitare necesare și obligatorii în această perioadă de pandemie. Biletele sunt în număr limitat și mai sunt disponibile prin rețeaua iabilet.ro.
Reprezentând un demers colectiv de a dărui și dorindu-și să crească atât nivelul de conștientizare a problemelor din societate, dar și implicarea comunității, festivalul va fi alături anul acesta de 500 de familii din mediile defavorizate care au nevoie de ajutor. Cu ajutorul Kaufland România, Rocanotherworld va asigura produse esențiale, atât alimentare, cât și de igienă sanitară și personal către familii din 4 sate din comuna Lungani.
Concertele vor respecta toate normele impuse de către autorități în această perioadă. Numărul participanților la fiecare concert nu va depăși limita de 500, intervalul orar de desfășurare a evenimentului nu va depăși 4 ore și se vor respecta regulile de siguranță și distanțare socială: măsurarea temperaturii la intrare, păstrarea distanței de 2 metri între persoanele care nu sunt din aceeaşi familie şi nu locuiesc împreună. De asemenea, fiecare persoană va purta mască de protecție.
Festivalul Rocanotherworld a debutat în anul 2016 și l-a avut ca inspiratie pe Ioan Dan Niculescu („Roca”) — designer, călător, DJ, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete. Toate activitățile sunt conturate în jurul dorinței de a oferi și a principiilor pe care acesta le-a îmbrățișat de-a lungul vieții: Fii curios! Fii diferit! Fii pentru alții!
Partener: Kaufland România.
Sponsori: Stalinskaya, Rose Mary, CGM, SCC.
Promo Partners: Ambra Sign, Wink.
Parteneri de ospitalitate: Bellaria, La Prânz, Ford, Casa de vinuri Cotnari, Vitamin Aqua, Aqua Carpatica.
Susținut de: Primăria Iași, Promotop, Bad unicorn, IPPU, Atelierul de film, Argo, Dots and Bits.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Agerpres, IQads & SMARK, Zile și Nopți, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, Viva FM.
Asociatia Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.