[Spre Gopo] Adrian Silisteanu: Miza unui scurtmetraj este sa dilate timpul dincolo de limitele sale

Acum vreo 4 luni si cateva vieti, incepeam la IQads o serie de interviuri cu regizorii de scurtmetraje nominalizati la Gopo. Apoi a venit pandemia si a maturat toate planurile din calea ei, a pus lumea pe pauza si a trimis oamenii in casele lor, sa se gandeasca la ce au facut. Treptat, oamenii s-au obisnuit, s-au adaptat, au facut scenarii noi si au refacut planurile. Asadar, Gala Premiilor Gopo va avea loc si anul acesta. In premiera, evenimentul se va desfasura in aer liber, pe 29 iunie. Iar noi vorbim cu regizorii romani despre industria de film, povesti, inspiratie si bugetele necesare de a le pune in practica.

Afganistanii, scurtmetrajul lui Adrian Silisteanu, este nominalizat la categoria Cel mai bun scurtmetraj de fictiune. Ideea filmului a aparut in urma descoperirii, pe internet, a unor imagini cu o locatie surprinzatoare, a carei poveste este cat se poate de relevanta pentru polemicile actuale legate de migratie si xenofobie.

Ar fi putut la fel de bine sa faca obiectul unui documentar dar eu am fost intotdeauna atras de fictiune. Evident, in afara de premisele socio-politice de la care am plecat, m-am aplecat asupra unei teme dragi mie, si anume, iubirea fraterna.

Adrian povesteste in randurile de mai jos despre inceputurile lui in regie, scurtmetraje, publicul din Romania, industria de film si premiile Gopo. 

Inceputul in regie  

Am fost dintotdeauna atras de catre artele vizuale iar de-a lungul timpului am trecut mai prin toate: fotografie, pictura, cinema (cam in aceasta ordine), oprindu-ma la varsta adulta la cea din urma.

Dar acest tip de ''sovaiala'' a continuat si dupa ce m-am hotarat sa fac o scoala de film. Initial, m-am indreptat spre regie dar inca de la primele experiente pe platoul de filmare, in calitate de student, am simtit ca imaginea este modalitatea de expresie care ma reprezinta cel mai mult.

Totusi, treptat, am (re)descoperit gustul pentru storytelling, ceea ce m-a facut sa realizez pana acum, in diverse contexte, trei scurtmetraje.

Etape de formare 

In cei peste 15 ani de cand lucrez in cinematografie, am avut ocazia sa fiu implicat in proiecte foarte diverse, alaturi de oameni cu stiluri variate. Evident, am preluat de la fiecare cate ceva, intrebandu-ma in permanenta ce as fi facut eu daca as fi fost in locul lor.

Dar dincolo de aceasta acumulare lenta, un moment extrem de important a fost implicarea in scrierea scenariului la Fixeur, film regizat de Adrian Sitaru si inspirat dintr-o intamplare personala. Dinamica procesului de elaborare a acestui script, alaturi de sotia mea Claudia Silisteanu si Razvan Radulescu, in calitate de consultant, a constituit, pentru mine, o adevarata revelatie.

Stradaniile de a incerca sa adancesti o tema anume, in cazul respectiv, abuzul, de a intelege psihologia personajelor si de a le da o adevarata identitate, reprezinta un proces care te schimba ca individ, se produce fara doar si poate o certa modificare a propriei fiinte. Iar acest lucru este foarte pretios. 

Scurtmetrajul nominalizat la Gopo  

Ideea acestui film a aparut in urma descoperirii, pe internet, a unor imagini cu o locatie surprinzatoare, a carei poveste este cat se poate de relevanta pentru polemicile actuale legate de migratie, xenofobie, etc. Ar fi putut la fel de bine sa faca obiectul unui documentar dar eu am fost intotdeauna atras de fictiune. Evident, in afara de premisele socio-politice de la care am plecat, m-am aplecat asupra unei teme dragi mie, si anume, iubirea fraterna.

Cea mai grea parte 

Partea cea mai dificila a fost castingul fiindca dintr-un stadiu destul de timpuriu, pentru rolul principal, mi-a placut foarte mult Ioan Paraschiv. A fost insa extrem de complicat sa ii gasesc un frate potrivit, atat din punct de vedere fizic, Ioan fiind foarte inalt (gen 1.95) dar si ca tipologie. Totul s-a rezolvat cand l-am intalnit pe Bogdan Nechifor. Un alt aspect care mi-a dat batai de cap a fost setarea unor repetitii cu totii actorii. Fiind perioada de vacanta (iulie-august) a fost mai greu decat estimam sa ii adun pe toti la un loc. La umatoarea experienta, ma voi gandi de doua ori inainte de a fixa filmarile la sfirsit de august.

Primul scurtmetraj  

Fara indoiala, primul meu contact serios cu scurtmetrajele a avut loc pe la sfarsitul anilor 90, la festivalul de film Dakino. Eram student la Universitatea Media si alaturi de Radu Jude, Adrian Sitaru si Hadrian Marcu, ne straduiam sa nu ratam nici o proiectie. Apoi, urmatoare experienta extrem de utila a fost implicarea mea in realizarea imaginii filmului lui Adrian Sitaru, ''Valuri'' iar palmaresul extraordinar al acestuia ne-a oferit posibilitatea, atat lui, cat si mie, sa intelegem cum functioneaza aceasta mica “industrie” a productiei europene de scurtmetraje.

Ce au special si unic scurtmetrajele 

O anumita distorsiune a perceptiei factorului temporal. Spre deosebire de lungmetraje, in cazul unui scurt metraj, autorul nu are timpul necesar sa dea profunzime personajelor, sa stabileasca o relatie cu spectatorul. Miza unui scurtmetraj este sa dilate timpul dincolo de limitele sale, sa sugereze prin frumusetea gesturilor ceea precede desfasurarea povestii propriu-zise, precum si ceea ce urmeaza sa se intample, ulterior, dupa genericul de final al filmului.

Unul dintre cele mai frumoase comentarii pe care le-am auzit despre precedentul meu scurtmetraj ''Scris/Nescris'', a venit din partea actritei daneze Marijana Jankovic, si anume ca desi a surprins doar un crampei din viata acelor personaje, filmul a reusit sa ii sugereze mult mai mult din istoria lor personala. 

Publicul

Nu cred ca romanii au neaparat o atitudine diferita in privinta scurtmetrajelor doar pentru simplul motiv ca sunt romani. Pentru a gusta acest gen, este insa nevoie de o anumita educatie iar principalul context in care se poate forma un public sunt festivalurile de film cu o selectie corecta. Si este nevoie de constanta pentru a forma acest public.

In Romania, in afara de TIFF si Anonimul, diversele festivaluri care au inclus si scurtmetrajele in sectiunile lor, au aparut si au disparut, fara a creea un public cu adevaprat interesat de acest gen. Bine, aceasta este versiunea usor pesimista. Eu cred totusi ca exista cinefili care apreciaza scurtmetrajele si care le urmaresc in mod sistematic.

Productia de scurtmetraje

Mi se pare din ce in ce mai dificil sa faci scurtmetraje intr-un sistem profesionist deoarece sprijinul de la Centrul National al Cinematografiei se limiteaza la niste sume relativ mici in contextul in care costurile de productie au crescut considerabil, cel putin in ultima perioada.

Totusi, in masura in care exista suficient de mult entuziasm, anumite povesti se pot filma si doar cu ajutorul unor prieteni sau a unor companii de rental, post-productie etc, astfel incat, cu putina incrancenare, este inca posibil sa ajungi sa faci un film scurt fara a cheltui sume exorbitante. Ca si in cazul lungmetrajelor, cred ca avem de-a face cu un cinema matur, capabil sa livreze, cel putin, in zona unei stilistici realiste, filme extrem de interesante, drept dovada selectiile si premiile pe care le obtin, an de an, anumite filme.

La Gopo

Gopo inseamna ceva mai multa vizibilitate. In ceea ce priveste scurtmetrajele, eu sunt foarte bucuros ca macar cei care fac parte din acest grup de votanti, membri ai industriei de film, ajung sa iti vada filmul.