Cand totul parea ca se inchide intre patru pereti de teama dusmanului nevazut, cum s-au referit deseori autoritatile la coronavirus, Laurentiu Garofeanu si-a dat seama ca nici televiziunile, nici mare partea a fotojurnalistilor nu documenteaza pandemia din punctul de vedere al oamenilor retrasi in izolare. Asa ca a luat bicicleta de coarnele ei verde aprins, si-a pus masca si a inceput sa filmeze cu telefonul Quarantime Bucharest.
Timp de doua luni a batut cartierele capitalei si a redescoperit placerea de a se plimba pe strazi in care traficul disparuse si amabilitatea locuitorilor din oras. A mai redescoperit si jocuri de mult uitate, pe care le juca in copilaria lui. Pandemia a reaprins scantei de bunatate in oameni si i-a invatat pe copii sa se joace din nou impreuna - sunt concluziile cele mai vii cu care a ramas Laurentiu.
Ca sa ne arate o mostra din viata bucurestenilor pe timp de pandemie, Laurentiu a facut un montaj special pentru IQads. Cum a fost toata aceasta perioada de documentare si ce urmeaza aflam direct de la Laurentiu.
Reindragostirea de Bucuresti
M-au intrebat prietenii daca nu ma ocup de documentarea acestui subiect. Uitandu-ma la tv si in media online am observat ca nu exista o altfel de abordare a documentarii pandemiei din Bucuresti decat cea clasica in care jurnalistii sau foto video jurnalistii mergeau cu diferite echipe de ONG-uri prin spitale sau dadeau breaking news cu autoritatile. Mi-a fost destul de clar ca oamenii de rand si viata de zi cu zi nu e in focusul mass media.
Am inceput sa ies cu bicicleta, intai in cartier, si sa observ cum se manifesta oamenii. Am filmat cum ies din casa, cum merg la cumparaturi.
Orasul dintr-odata era schimbat, mi s-a parut domesticit cumva. Student fiind mi-a placut foarte mult Bucurestiul. Imi placea si atunci sa merg la pas ore in sir si sa cunosc fiecare straduta. Am lipsit 15 ani din Romania si la revenire am gasit orasul mult mai haotic si agresiv. Pe timpul pandemiei am redescoperit acest sentiment de placere plimbandu-ma pe strazile care erau dintr-odata mult mai accesibile in lipsa traficului si a poluarii.
In momentul in care ma uit peste filmarile si fotorafiile facute in aceasta perioada imi provoaca o stare de nostalgie in care Bucurestiul a primit acest make-over prin disparitia traficului zgomotos, a aglomeratiei de pe marile bulevarde si aparitia in abundenta a vegetatiei de primavara astfel redandu-mi sentimentul de dragoste pe care l-am avut in studentie cand i-am descoperit sarmul.
Foto: Laurentiu Garofeanu, regizor de documentare, Quarantime Bucharest
In Ferentari pandemia de coronavirus parea ultima problema
Am incercat sa nu merg doar in cartierele de lux, unde e usor sa documentezi. Am avut o reticenta sa merg in Ferentari. Spre norocul meu, fix cand am ajuns in cartier, am prins un filtru mare de 15 jandarmi care patrulau strazile nu pentru a da amenzi, ci pentru a-i informa pe oameni. Atmosfera era mixta. Oamenii pareau ca inteleg, dar se vedea diferenta faptului ca Ferentari e cel mai segregat cartier din oras.
Prezenta autoritatilor nu avea foarte mare efect. Era de parca au aterizat extraterestrii in Bucuresti - asa erau priviti jandarmii. Oamenii din cartier pareau foarte senini. Isi vedeau de viata lor ca si cum nu am fi avut aceasta pandemie. Era un contrast evident intre autoritatile care mergeau printre stradute cu masti si ii rugau pe oameni sa mearga in casa si acestia care isi vedeau de viata lor in fata blocurilor sau a caselor de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Ratele si Vanatorii in stare de urgenta
Am inceput documentarea intai prin zonele caselor. Am vazut oamenii iesind la poarta, si copii care jucau anumite jocuri pe strada sau in curte.
Am filmat jocurile cu banii la coltul strazii, la bordura. Asta jucam si eu in copilarie. Se arunca moneda la marginea trotuarului si cine reuseste sa o arunce mai aproape de bordura, castiga. Mi se pare extraordinar faptul ca acest joc a revenit pe strazile din oras pentru ca nu l-am mai vazut in ultimii 5 ani de cand am revenit in tara.
In cartierul Andronache erau niste copii care jucau Ratele si Vanatorii in strada. Nu cred ca ar fi fost posibil din cauza traficului, dar in momentul acela in care nu existau masini, copiii au iesit in strada si au transformat-o in loc de joaca.
Foto: Laurentiu Garofeanu, regizor de documentare, Quarantime Bucharest
Imi place cum si-au revendicat oamenii orasul, cum au folosit colturi din oras pentru activitati de recreere si sport spre exemplu, iar la un moment dat chiar ma minunam: “-Cine isi imagina ca pamantul o sa fie mostenit de oamenii cu animale de companie?”
In contrast mi-au ramas in minte imaginile cu taburi de armata, soldati cu mitraliere care patrulau strazile goale ale orasului.
Pandemia a adus oamenii mai aproape
Cat am filmat oamenii care locuiau la case, am putut observa comportamentul lor si in spatiul interior, in curti. Am si discutat cu ei in anumite cazuri si i-am gasit mult mai deschisi. Cred ca aceasta problema comuna i-a facut pe oameni sa inteleaga ca ar trebui sa comunicam mai bine si sa ne dam putin mai mult timp.
Lipsa oamenilor te duce cu gandul la faptul ca exista o viata a orasului si in interiorul caselor. Vezi asta in social media. Cand filmam pe strada absenta era ireal. Suntem obisnuiti sa vedem oameni, sa fim inconjurati tot timpul de ei. Abia cand esti pe un bulevard principal si vezi ca autobuzele sunt goale complet, trec tramvaie goale, incepi sa iti dai seama de realitatea care te inconjoara. Oamenii strazii au fost si sunt prezenti pe strazile Bucurestiului si pentru ei parca nu s-a schimbat nimic.
Relaxare din Piata Constitutiei la pachet cu perchizitii de la Politie
Foarte interesant a fost momentul de trecere de la starea de urgenta la cea de alerta. In momentul in care oamenii si-au recapatat libertatea de a calatori, de a iesi din casa si-au reluat obiceiurile pe care le iubeau. Un fenomen pe care l-am trait si documentat a fost obiceiul pe care si l-au facut tinerii din Bucuresti sa se intalneasca in Piata Constitutiei. De obicei seara sau in weekend se intalnesc pana la 10 masini acolo. In momentul in care s-au ridicat restrictiile, aproape toti oamenii care obisnuiau sa mearga acolo au aparut in Piata Constitutiei. A devenit ca un festival dintr-odata, fara sa fie ceva organizat.
Erau sute de masini parcate, iar tinerii venisera pregatiti unii cu sezlong si scaune. Stateau impreuna si povesteau. Era o imagine ireala deoarece in prezenta lor erau si autoritatile, care neavand un cadru legal de sactionare i-au percheziotionat sub pretextul cautarii de substante ilegale. De partea lor si tinerii se comportau ca si cum nu ar intelege cat de importan e sa pastram distanta si sa stam in siguranta chiar daca ne intalnim.
Obstacole la filmare
Cea mai grea parte a fost aceea de a decide sa ies sa documentez, pregatirea psihica si asumarea faptului ca ma pot infecta prin simpla expunere, dar si gandul ca pot infecta alti oameni in cazul in care eu sunt asimtomatic.
De aceea am ales sa filmez doar de la distanta, in spatii deschise, purtand masca de fiecare data cand m-am aflat in spatii mai aglomerate, cum ar fi in zona Garii de Nord, Pietei Obor sau chiar si pe digul Lacului Morii.
Foto: Laurentiu Garofeanu, regizor de documentare, Quarantime Bucharest
Desigur, un alt aspect dificil pentru mine, in timpul documentarii de data asta, a fost sa observ ca oamenii vunerabili, oamenii strazii sunt inca prezenti in spatiul urban. Chiar si inainte de pandemie Bucurestenii tratau oamenii strazii cu o oarecare indiferenta din cauza aspectului neingrijit sau al mirosului mai putin placut, dar de data asta era altceva sa-i vezi singuri pe strada, fara ajutor, lipsiti de orice protectie. O imagine dezolanta, chiar dureroasa. Nu ma puteam gandi decat la simplul fapt, ca acesti oameni nu au nici macar acces la facilitati de baza pentru a se igieniza iar in cazul in care s-ar infecta cu noul virus Covid-19, ce tratament ar primi la urgente in conditiile in care, stim cu totii cat de suprasolicitat a fost sistemul de sanatate in aceasta perioada.
Momentul Zero
Simt ca acest moment de carantina va fi Momentul Zero. Ne vom referi de aici inainte la cum a fost inaintea carantinei si cum va fi dupa. Cred ca va deveni un moment istoric in realitatea noastra de zi cu zi si ne va afecta in continuare felul de a fi. Poate dezvolt proiectul intr-un documentar de scurt metraj sau lung metraj.
In alta ordine de idei mi-a fost recomandat un producator din Marea Britanie care cauta oameni care documenteaza lockdown-uri din toate tarile si isi doreste sa dezvolte un documentar care sa reflecte situatia si comportamentul oamenilor la nivel global. O sa incerc sa ii trimit materialul meu si poate va fi parte si dintr-un documentar care sa reflecte situatia globala.
