[Creația și noul normal] Anca Zaharia: Tocmai lipsurile din pandemie au efecte benefice artistic şi cultural pe termen lung

Viața nu i s-a schimbat semnificativ de când trăim vremea pandemiei, pentru că ea era și înainte mai mult retrasă printre cărțile și scriiturile sale. Și, pentru că majoritatea creatorilor de artă și cultură din România trebuie să mai aibă și alte surse de venit, nu pot trăi doar din arta lor, își făcea munca de traducător de acasă. Scriitoarei Anca Zaharia, i-au lipsit, însă, în toată această perioadă, ieșirile sociale prin cafenele și alte locuri de unde își culegea idei şi subiecte.

Ca mulți alții și ea a trecut prin diverse faze ale izolării, iar una dintre acestea a fost radiografia vieții personale și artistice trăită până acum. Și-a revenit repede din etapa asta, care poate fi bulversantă. Scriind. Așa a s-a născut un nou volum de poezii, scrise cu mai multă maturitate, spune ea.

”Mi-am regăsit sensul scriind, prinzând curaj şi reamintindu-mi că fiecare face ce poate şi cum poate, că este în regulă să dau lumii ce am atâta vreme cât acel ceva este cel mai bun lucru de care e capabilă varianta mea curentă. Așa că poate iese cândva anul acesta volumul de poezii căruia i-am spus Eu n-am trăit războiul, o colecţie de amintiri care, spre deosebire de celelalte cărţi ale mele, sunt mature, lipsite de ironie şi chiar autoironie”

Discutăm cu autoarea volumelor Jurnal de librar și Sertarul cu ură despre creația în izolare, iar Anca Zaharia ne spune cum și-a hrănit ea creativitatea în aceste luni.

Viața unui creator de artă și cultură înainte de pandemie

Înainte de pandemie, eu scriam la nişte cărţi pe care nu ştiu când le voi publica, traduceam câteva cărţi din engleză în română şi mă ocupam de partea de comunicare a unui ONG. Viaţa de creator de artă şi cultură în România - dacă nu eşti un nume foarte mare - este simplă atâta vreme cât reuşeşti să-ţi asiguri traiul din mai multe surse, când ai şi soluţii de rezervă şi un plan B cu un subplan ataşat.

Singurul mare dezavantaj nu-l văd nici măcar în plata timidă a actelor artistice de orice fel, ci în faptul că autopromovarea pare să fie unica modelitate de afirmare pe termen lung, nu mai trăim vremurile în care cei buni ies în faţă. Ies dacă investesc ei înşişi, dacă sunt de acord cu un grad mai mare de expunere decât poate că şi-ar dori, ba chiar dacă sunt dispuşi să facă şi compromisuri.

Cum te-a găsit pandemia

Eu lucrez de acasă de câţiva ani deja, rar am întâlniri la care mi-e solicitată prezenţa altfel decât telefonic, iar ieşirile mele în oraş erau doar de plăcere, simţeam că fiecare drum afară e motiv de plimbat încet, de mâncat undeva, de fotografiat apusul cu o carte şi un pahar de Aperol spritz. Profesional, am rămas la fel, dar am exclus complet dimensiunea socială, m-am retras şi mai mult şi mi-a fost bine aşa.

Am apucat să scriu mai mult, se conturează un volum de poezie care, în sfârşit, cred că mă mulţumeşte şi pe mine, am înaintat cu lucrul la un roman care abia în această pandemie mi-a devenit clar cum trebuie să fie structurat.

Viaţa mea nu s-a schimbat semnificativ, doar mi-au lipsit cafelele cu inspiraţie din localurile preferate şi trecătorii sau mesenii din crâşmele din care-mi culegeam idei şi subiecte. A trebuit să stau mai mult la soare, pe balcon, şi să urmăresc discuţiile celor care disecau teorii ale conspiraţiei în micul parc de sub geamul meu.

Oamenii din jurul tău

Cine s-a ţinut departe de tonul panicat al ştirilor care au şi amplificat panica, atunci acela n-a remarcat mari modificări în comportamentul său, de viață și de consum. Să-ţi dau un exemplu: se vehicula ideea de anunţare a stării de urgenţă, oamenii luaseră deja cu asalt magazinele, eu nu ştiam nimic despre asta. Adâncită-n traducerea care avea un termen limită foarte strâns, mi-am zis să iau o pauză de clătite.

Am remarcat că nu-mi ajungea făina, mi-am pus căştile în urechi şi am coborât la Penny, la 30 de secunde distanţă de casă. Cu muzica în urechi, în lumea mea, am văzut bătrâni certându-se pe pungile de făină din care deja se întindea pudra albă pe podea. Mi-am spus că e un mic conflict spontan, m-am strecurat printre ei, am luat o pungă şi am ajuns la casa unde erau cozi infernale. Mi-am zis că poate pentru că se fac rezerve pentru weekend, m-am revoltat puţin doar când m-a împins un nene cu venele umflate pe gât, urlând că ne ţin la coadă atât pentru că nu le pasă şi vor să murim.

Dacă aş fi ştiut ce am aflat de la ştiri când m-am întors de la cumpărăturile mele banale, probabil aş fi intrat şi eu în panică şi informaţiile ar fi înzecit certitudinea că motivele de spaimă sunt reale. Aşa, au fost doar nişte minute agitate, marcate de nişte oameni pe care nu i-am înţeles şi care cred că nu sunt acum mai bine decât mine doar pentru că s-au bătut lângă un raft încă aprovizionat cu făină.

Privarea de libertate: bună sau rea pentru creativitate

Am devenit mai creativă şi mai productivă, de parcă aş fi fost până atunci la cules de idei prin lume, iar acum mi s-a oferit şansa de a coace un produs care să conţină toate aceste ingrediente adunate în ultimii ani - în care nu am avut decât câteva zile libere, nici concedii, nici momente prelungi de deconectare. Dar în care totuşi am stocat informaţii pe care le-am frământat în minte în plan secundar şi care abia acum şi-au găsit forma sub care să iasă şi să se aştearnă pe foaie.

Singura noutate a fost că m-am reapucat de schiţe, un fel de doodles mai degrabă, şi-am apucat să şi scriu mai des recenzii despre cărţile citite cu aceeaşi frecvenţă: cam 10 pe lună.

Regăsirea sensului în scris, cum altfel

Mi-am reevaluat nişte sisteme de valori şi, la fel ca unui muribund, mi-a trecut viaţa prin faţa ochilor de câteva ori, am analizat decizii şi m-am dat peste cap complet la un moment dat, ajungând iar într-un punct în care nu mai fusesem poate de vreo 10 ani, când viaţa devine inutilă, prin urmare la fel sunt şi toate demersurile ce o caracterizează.

Mi-am regăsit sensul scriind, prinzând curaj şi reamintindu-mi că fiecare face ce poate şi cum poate, că este în regulă să dau lumii ce am atâta vreme cât acel ceva este cel mai bun lucru de care e capabilă varianta mea curentă.

Așa că poate iese cândva anul acesta volumul de poezii căruia i-am spus Eu n-am trăit războiul, o colecţie de amintiri care, spre deosebire de celelalte cărţi ale mele, sunt mature, lipsite de ironie şi chiar autoironie. Și fac apel la părţile bune ale copilăriei şi apropiaţilor, cele pe care le negam cu vehemenţă în Sertarul cu ură şi Suicid, probabil că este o carte prin care adulta din mine face pace cu copilul neînţeles, dar şi cu familia, cu ce s-a întâmplat şi a părut nedrept, poate mai pare încă, dar nu poate fi schimbat şi e în continuare o lecţie care se înţelege diferit la vârste diferite.

Cum ți-ai hrănit creativitatea în izolare

Ritualurile şi rutina au rămas la fel, trezit, cafea, citit presa, lucrat 3-4 ore, masă luată în grabă, o altă cafea, altă sesiune de lucru care în perioada asta a însemnat alte 6-8 ore deseori - asta pentru că ONG-urile au încercat să compenseze lipsurile unui sistem medical dezastruos şi să facă rost de echipamente medicale şi de protecţie.

Cât despre resursele de folos creaţiei, nu aş fi crezut să ajung vreodată să spun asta, dar reconectarea cu familia aflată la distanţă mi-a provocat şiruri - poate că mai bine spus ar fi valuri - de revelaţii, emoţii, dărâmări de certitudini şi reclădiri ale sistemului de valori personale despre care spuneam anterior.

Surprinzător pentru mine, în primul rând, a fost că Eu n-am trăit războiul a început să se contureze după câteva schimbări făcute în viaţa personală şi după ce, căutând poze din copilăria mea, am dat de unele cu mama la vârsta de un an sau doi, în sânul familiei ei, cu bunicii pe care nu i-am prins decât prea puţin, cu bunicii din partea tatălui, cei cu care am petrecut mai mult timp.

Toate acestea m-au izbit cu evidenţa faptului că mi-au trebuit aproape 30 de ani de viaţă să-i percep şi pe ai mei drept oameni ca pe toţi ceilalţi, cu vieţi care nu m-au implicat mereu pe mine, cu dorinţe proprii, cu aspiraţii pe care poate le-am încurcat cumva, cu dureri despre care nu mi-au putut spune şi pe care încerc, prin cartea asta, să le descopăr, să le readuc la suprafaţă şi să le înfrunt cu toată ramificaţia ce decurge din asumarea realităţii că lumea nu se învârte în jurul meu.

Schimbări în zona de cultură și artă în pandemie

Deşi eu am fost oarecum ferită de lovitura primită în plin de zona culturală, ştiu că editurile şi angajaţii şi colaboratorii lor direcţi au avut de suferit, am prieteni care şi-au pierdut locurile de muncă, actori independenţi care nu au putut decât să spere să primească donaţii pentru filmuleţele postate pe internet prin care au încercat să-i ţină aproape pe fani.

Angajaţii de la stat au dus-o cel puţin decent în cele două luni de stare de urgenţă, în vreme ce toţi ceilalţi au fost obligaţi să-şi folosească imaginaţia pentru a supravieţui. Două luni sunt, totuşi, o perioadă care poate că va fi cumva recuperată, peste ale cărei efecte negative se va trece dacă lumea ieşită din case va alege să-i sprijine pe cei care se pun pe ei în arta lor.

Îmi place să cred că tocmai lipsurile din pandemie au efecte benefice artistic şi cultural pe termen lung, căci rezultatele se vor vedea peste ani în creaţiile lor. Până atunci, şocant pentru unii şi frustrant pentru alţii, artiştii şi creatorii de conţinut cultural de calitate au chirii de plătit şi mese pe care nu pot pune farfurii goale.

Cum funcționează online-ul 

Pentru domeniul meu, fie că mă refer la scris literatură, la tradus sau comunicat pentru fundaţie, mediul online este o binecuvântare. Cu vorbele pricepute, cu grija reală manifestată simplu şi fără minciuni de politician, orice mesaj are şansele să devină vizibil şi să te ajute să te promovezi, să strângi fonduri, să atragi atenţia asupra unei traduceri pe care ai făcut-o şi în care crezi.

Proiecte care ți-au atras atenția 

Mi-au atras atenţia iniţiativele de a-i sprijini pe artiştii rămaşi fără surse de venit în această perioadă: bursa Artists Rooms de la BRD, proiectul senatorului Vlad Alexandrescu prin care a vrut să facă mai mult bine decât i-a reuşit în cele din urmă pentru freelanceri. Inventivitatea celor care s-au regrupat cu repeziciune şi au organizat tururi virtuale prin muzee, editurile care, aşa cum a făcut Humanitas, de exemplu, au pus gratuit la dispoziţia publicului un număr considerabil de cărţi în format electronic.

Ce ai învățat 

Am reînvăţat că nu ştiu nimic, că trebuie să fac ce simt atunci când simt şi să-mi dau voie să descopăr, să nu mă mai consider prea bătrână sau depăşită de curiozitate şi de urmările ei. Că e bine şi când e rău, mai ales dacă eşti bine cu tine şi nu iei nimic prea în serios. Că poţi fi o surpriză chiar şi pentru tine şi că teoria mea mai veche de ”zoom out” poate funcţiona şi aplicată pe sine, ajută să te vezi din exterior când eşti sau te pui singur prea sus sau, dimpotrivă, prea jos.

Singura regulă mai demnă de viaţa mea de adult adoptată în această perioadă este următoarea: nu da toţi banii pe cărţi şi nu comanda pizza când te plictiseşti şi nu îţi e foame, un cont de economii nu e o extravaganţă.