Berea triumfala de dupa carantina. Primul spot care da masca jos

Berea triumfala de dupa carantina. Primul spot care da masca jos

Suntem convinsi ca celor de la Hanul Berarilor le-a fost dor de clienti, ca abia ii asteapta, si le vor oferi tot ce au mai bun, cat de curand. E de apreciat ca au vrut sa comunice acest lucru printr-un clip care anunta redeschiderea terasei pe 1 Iunie. Si au vrut sa o faca intr-un mod puternic. Doar ca s-au aventurat intr-o zona pretentioasa, la granita curajului cu ce se intampla aici?

Am inteles insightul: oamenii au asteptat atat de mult timp ca sa iasa la bere, incat, acum o triumfalizeaza. Cu muzica inspirationala cu tot. Creatorii au tintit catre un contrast puternic, transformand un obicei social cat se poate de casual, in opusul lui. Dar daca o iei prea in serios, risti sa nu functioneze. 

Povestea incepe cu doi angajati care fac pregatirile pentru redeschiderea terasei. Se preocupa indeosebi de curatarea frunzelor uscate (ciudat, pentru ca terasele s-au inchis din Martie, nu din toamna). Intriga este declansata cand unul dintre angajati ridica husa sub care patru clienti stateau la o masa, fiecare purtand masca. Originala idee si aluzia ca intr-un fel, clientii au fost mereu acolo, draguta.  

Ne intalnim apoi cu privirea actorilor, care incearca probabil sa respecte indicatia regizorului de a parea pierduti, dar nu transpare decat, ceea ce in actorie se numeste, lipsa gandului. Apoi, se intampla ceva ciudat: un angajat corecteaza pozitia corpului unuia dintre clienti, ceea ce denota faptul ca personajele erau intr-o stare de alienare. Chiar atat de mult sa le fi lipsit berea?

In tot timpul asta, muzica inspirationala de pe fundal creste in intensitate si devine amuzant sa vezi cum unul dintre clienti, care pare liderul informal al mesei, de altfel foarte expresiv, inspira profund, isi da masca jos si priveste berea cu o curiozitate existentiala. Si bea. Dupa aprobarea lui, un alt personaj ridica halba si bea, iar ceilalti il aplauda in slow-motion, cu gurile cascate. 

Mai mult de atat nu comentam. E, pana la urma, primul spot care da masca jos. Probabil ca au calculat ei mai bine riscurile unui asemenea gest si le-a dat cu plus. Cu totii vrem sa ajungem cat mai repede la terasa si la bere. Cat de prudent e? Ne raspunde mantra acestor zile: vom vedea. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related