Copii, categorii sociale vulnerabile supuse abuzului, basme, satele izolate din Deltă, un muzeu al pandemiei. Sunt cele mai recente proiecte semnate de Ioana Mischie, transmedia artist/futurist. În ultimul timp, Ioana e preocupată de transmedia artworks și proiecte meaningful multi-dimensionale gândite pe termen lung și foarte lung. Iar acesta este și firul care leagă proiectele în care se implică.
Acesta este universul ideatic în care locuiesc acum și de-abia aștept să văd cum va evolua în timp pentru că în fiecare an mai adaug micro-descoperiri.
Ioana a luat o decizie radicală:a renunțat la job-urile și la atribuțiile care o descurajau și și-a dedicat energia doar demersurile care o duceau mai departe, din punctul de vedere al inovării creative. Acum are mai multă libertate să imagineze lumi transmedia și să practice transmedia futurism fără o constrângere instituțională.
Mai jos, Ioana vorbește despre lucrarea sa doctorală, la care a lucrat șase ani, despre cea mai nouă inițiativă, The Museum of Pandemics, care arhivează behind-the-scenes momente memorabile din perioada colectivă de izolare, despre serialul Fairytales in VR, în care studenții au adaptat basme românești în medii imersive, despre Guvernul Copiilor, cinema infinit și acest freestyle-ness transdisciplinar prin care imaginează lumi noi.
Proiecte recente
Pe scurt, în ultimul timp, am început să cred din ce în ce mai mult în tot ce înseamnă gândire holistică, sistemică, scalabilă și exprimată prin noetic storytelling, transmedia artworks, proiecte meaningful multi-dimensionale gândite pe termen lung și foarte lung. Cred că acesta este universul ideatic în care locuiesc acum și de-abia aștept să văd cum va evolua în timp pentru că în fiecare an mai adaug micro-descoperiri.
Din punct de vedere artistic, am reușit să finalizăm câteva proiecte hyper-dragi precum Government of Children 3D - un univers transmedia care a inclus primul lung-metraj documentar 3D din România și a arhivat viziunile a 100 de copii români cu privire la viitorul societății, Unquiet Voices - un documentar participativ despre șapte supraviețuitoare ale violenței domestice (nominalizat in cadrul The Webby Awards, unde poate fi votat în aceasta perioadă), The Wetland - o instalație de cinematic VR care arhivează povestea satelor izolate din Deltă, Pendulum - o instalație multiscreen axată pe mișcări coregrafice involuntare, The Deported - un serial VR co-creat în colaborare cu colegii mei de la JoVRnalism, premiat anul trecut cu un Webby Award. Am co-dezvoltat și o sumedenie de prototipuri pe care acum le avem în lucru precum- DreamNA - un serial care adaptează dream narratives în VR, proiect câștigător la SXSW Hackathon sau Community Coin - proiect premiat în cadrul hackathon-ului anual Facebook din San Jose, California. În toate am investit energie mentală, spirituală și uneori chiar resurse mult mai avansate pentru că multe dintre ele au componente atipice.
Din punct de de vedere academic, am început să țin cursuri de Transmedia Arts și de Virtual Reality Storytelling în cadrul UNATC și în cadrul Universității Babeș Bolyai. Iubesc să interacționez cu studenții și să ne împărtășim săptămânal toate cantitățile noastre de entuziasm, descoperirile in-progress, dar și multe dintre dilemele pe care le traversăm. Majoritatea cursurilor pe care le țin au o componentă practică, ceea ce înseamnă că la final de semestru expunem proiecte New Media sau transmedia.
Am inițiat crearea unui serial Fairytales in VR, cu trei episoade realizate exclusiv de studenți. Au adaptat basme românești în medii imersive, jonglând cu Unity/Unreal engines, motion capture, volumetric capture. Momentan lucrăm la un nou serial care va fi lansat în iunie și pregătim o colecție de cărți-obiect cu extensii digitale. Este un proces colaborativ de căutare, descoperire și maturizare artistică pe care îl traversăm împreună.
Din punctul de vedere al cercetării, am finalizat lucrarea doctorală după șase ani intensivi de research trans-continental în domeniul transmedia în Europa, America, Africa, Asia și momentan este în curs de publicare. De-abia aștept să o explorăm și să o dezbatem în detaliu pentru că am centralizat o multitudine de metodologii, bune practici, studii de caz și propuneri care pot fi hyper-utile pentru industria audio-vizuală din România și o pot modela și accelera într-o direcție axată pe inovație artistică. Între timp, am contribuit cu un articol și la antologia - Popular Culture and the Civic Imagination.
Istoria personală
Din punct de vedere personal, am traversat cea mai dificilă perioadă din întreaga mea viață pentru că mi-am pierdut tatăl în 2018 și odată cu el am pierdut foarte mult din mine, dar reîncep, treptat, să trăiesc, și cred că toate formele de artă, educație, cercetare mă ajută să mă reîndrăgostesc constant de viață.
Am luat și unele decizii radicale și am renunțat la job-urile și la atribuțiile care tindeau să devină mai degrabă descurajatoare pentru orice formă de inovare creativă sau profesională. Acum am mai multă libertate să imaginez lumi transmedia, să prototipez metodologii inovatoare și să practic transmedia futurism fără o constrângere instituțională și încep să iubesc acest freestyle-ness transdisciplinar.
Bursa Fulbright
Perioada Fulbright a fost un reset total din punct de vedere uman, artistic, profesional, academic.
La început, dorința de a mă înscrie în competiția anuală organizată de programul Fulbright mi-a fost pe de o parte, un ideal hyper-înalt, pe de altă parte o nevoie fundamentală. Încă din anul 2011 am început să explorez creativ domeniul transmedia, în 2012-2013 am creat asociația Storyscapes, care pe atunci era prima entitate axată pe transmedia storytelling, însă domeniul era văzut ca o avangardă în România și în Europa de cele mai multe ori.
Mi-am început lucrarea doctorală în transmedia cu gândul de a duce domeniul mai departe. În 2015, am început să contribui activ la dezvoltarea centrului CINETic, axat pe noi tehnologii, în calitate de coordonator de programe și am inițiat, de exemplu, primul showcase VR de la Cannes plus zeci de alte parteneriate naționale și internaționale cu Unfinished, TIFF IFF, Astra IFF etc.
Simțeam însă că deși depun multiple eforturi artistice și organizaționale să dezvoltăm infrastructuri și colaborări XR/transmedia/new media în România, aveam în continuare nevoie vitală de know-how extins pentru a putea accelera aceste demersuri cât mai calitativ. Voiam să pot compara unghiuri și puncte de vedere ale unor profesioniști din Statele Unite, pentru care domeniul transmedia este privit ca un standard de câteva decenii deja în acea parte de lume. Hollywood-ul s-a dezvoltat global întocmai pentru că a avut multiple strategii și francize transmedia de-a lungul anilor.
Îl cunoscusem pe profesorul Henry Jenkins, inițiatorul domeniului transmedia storytelling și unul dintre cei mai prolifici gânditori contemporani, la Cluj la o conferință de la Universitatea Sapientia și speram să putem ajunge să colaborăm într-o bună zi. Când am aflat că predă la USC am trecut universitatea pe primul loc din wishlist.
Pregătirea dosarului pentru obținerea bursei Fulbright a însumat doi ani intensivi cu multiple etape-cheie de selecție și numeroși pași intermediari.
A fost un proces inițiatic inclusiv redactarea materialelor scrise pentru că m-a ajutat să îmi ordonez gândurile, proiectele artistice, educaționale și de cercetare, să prioritizez idealurile constructive și să le expun, poate pentru prima dată, într-o formă complexă.
Am așteptat până în ultima clipă scrisoarea de acceptare de la USC, dar pe ultima sută de metri, s-au aliniat toate într-o formă ideală.
Anul Fulbright în sine a fost un Renaissance holistic - artistic, academic, spiritual. University of Southern California - School of Cinematic Arts are o istorie de peste nouăzeci de ani și a fost co-fondată de unul dintre regizorii mei preferați - Ernst Lubitsch, alături de Douglas Fairbanks, D.W. Griffith ș.a. Este etichetată de către publicații precum Hollywood Reporter drept cea mai bună școală de film din lume și este ierarhizată astfel pentru că include o arhi-dotare cu cele mai avansate noi tehnologii din domeniul cinematografic extins & din domeniul XR (casca Oculus VR, de exemplu, a fost prototipată în USC), are printre cele mai eficiente tipuri de absorbție pe piața muncii a studenților de film și un excelentissim network de absolvenți care se sprijină reciproc.
Am avut onoarea să fiu coordonată de profesorul Henry Jenkins pe parcursul anului academic. Am colaborat cu numeroase laboratoare din USC - Civic Imagination Group, Worldbuilding Lab, Mixed Reality Lab, JoVRnalism, am participat la o întreagă odisee de cursuri thought-provoking, axate pe augmented reality sau pe transmedia entertainment.
De asemenea, am intervievat peste 25 de pionieri americani în domeniul transmedia / new media / worldbuilding și din domenii conexe, precum Henry Henkins, Lance Weiler, Alex McDowell, Kamal Sinclair, Holly Willis etc. Am învățat enorm de multe - atât lucruri complet noi, cât și direcții pe care le intuiam sau le anticipam, dar nu eram sprijinită să le dezvolt în sistemul academic românesc sau în industria audio-vizuală de la noi.
Cel mai important exercițiu pentru mine a fost însă valorificarea întrebărilor, nu exclusiv a răspunsurilor. Cum putem Și am început să scriu o sumedenie de întrebări care inspiră și astăzi proiecte, idei sau întrebări suplimentare.
Iubesc atitudinea ultra-optimistă oamenilor din Los Angeles, este destul de apropiată de maniera în care abordez eu lucrurile și m-am simțit ca într-un acasă umano-artistic.
Admiram constant cum USC și-a selectat atât de atent studenții și profesorii încât cu absolut oricine stai de vorbă găsești rapid ceva nou de explorat sau de învățat.
Oamenii din USC au idealuri hyper-înalte și pentru ei inovația este o practică aproape săptămânală, nu o excepție dintr-un scenariu sci-fi.
Cred că putem învăța mult cu privire la cum să ne regândim atitudinea, nivelul de implicare și proactiveness, dar și cum să construim scenarii durabile pentru fiecare domeniu în parte.
Am plecat din L.A. cu două valize pline-ochi cu cărți și cu un catralion de perechi de aripi. Sentimentul dominant pe care l-am avut pe 7 iunie, atunci când am încheiat anul Fulbright și am revenit în țară era că am colecționat idei și planuri constructive pentru următorii 500 de ani. Mă întrebam cum voi putea reuși să le condensez și să le finalizez în mai puțin de atât? Cum pot să le centralizez mai eficient și mai util nu doar pentru mine, dar și pentru comunitățile din care fac parte? Deși încă lucrez la asta, între timp, am găsit o sumedenie de strategii care încep să dea roade.
Pentru mine experiența Fulbright nu s-a încheiat odată cu finalizarea bursei, ci continuă și o voi purta probabil până la finalul vieții și poate chiar un pic după prin tot ce voi reuși să adaug la spiritul uman colectiv până atunci.
Sunt în continuare în legătură cu aproape toți colegii mei din L.A., avem brainstorming-uri săptămânale și am ajuns să îi iubesc la fel de mult ca pe o a doua familie. Momentan însă, mă bucur mult să fiu acasă și să experimentez aici și acum, să testez know-how-ul acumulat și să îl duc mai departe în partea noastră balcanică de lume.
Cinema-ul românesc și cel american
Sunt nenumărate diferențe artistice, culturale, sociale, tehnologice între sistemul cinematografic european și sistemul cinematografic american, merită dezbătute și explorate. Eu însă prefer să mă axez de cele mai multe ori pe arhivarea de bune practici din ambele tabere și pe monitorizarea numeroaselor asemănări.
Personal, nu cred că există un sistem cinematografic perfect încă, dar cred că toate sistemele sunt perfectibile. Cred că avem foarte multe de învățat unii de la alții, văd această relație trans-continentală ca pe o negociere și un flux continuu de valori, de idealuri.
Mă întristează când aud experți europeni criticând și stigmatizând cinema-ul american așa cum mă întristează când descopăr lideri americani criticând sau excluzând cinema-ul european. Avem nevoie să gândim și să acționăm împreună. Poate că ar fi util să avem și instituții globale pentru cultură și cinematografie care să faciliteze proiecte transcontinentale colaborative cu precădere în acest context digital.
Idealul meu în momentul de față să reușesc să îmbin lucrurile constructive din gândirea americană și ceea ce consider eu constructiv în cea europeană - altfel spus să reușesc să gândesc proiecte și metodologii care pot deveni atât scalabile, sustenabile financiar și cu o formă de simplitate conceptuală universală (trăsături pe care le asociez mai degrabă spectrului american), cât și artistice, thought-provoking, cu o formă sporită de impact social, revelatoare ca gramatică vizuală (trăsături pe care le asociez mai degrabă spectrului european). Ei, în viziunea mea, aceste ingrediente pot fi îmbinate organic într-o formă de cinema multi-dimensional, multi-stratificat și multi-relevant.
Cred că la nivel european avem multe de îmbunătățit. Spre deosebire de Statele Unite unde există o uniune culturală, unde se vorbește aceeași limbă și ca atare un film este exportat în milioane de copii simultan maximizând reîntoarcerea investiției din prima zi, în Europa nu avem un uniune culturală și distribuția europeană este mai degrabă o noțiune utopică - ea presupune personalizarea unui film pentru fiecare țară în parte (de exemplu, dublarea unui film în franceză / germană / etc.). Cred că ar fi înțelept ca la nivel european să extindem strategiile de producție și de distribuție.
Cred că avem de învățat de la americani: abilitatea industriei de a gândi la o scară globală (ca exportatori de film, nu doar ca importatori de film), abilitatea de a crea proiecte sustenabile financiar, abilitatea de a crea un sistem personalizat care să pună în valoare specificul de producție și de creație al țării. De exemplu, Hollywood-ul este poate fi privit și ca o colecție compactă de platouri imense de film din simplul motiv că ar fi incredibil de scump să se filmeze în locație în Statele Unite - distanțele sunt uriașe. Noi însă, avem marea și muntele la doar 2 ore distanță (cât un Uber drive în L.A.) și ne putem folosi de asta mult mai mult. De asemenea, putem învăța să investim în storytelling pe termen lung și să creăm francize europene, un demers pe care îl practic constant în ultimul timp.
Cred că americanii au de învățat de la noi explorarea unei forme extinse de autenticitate și de îmbrățișare a riscurilor, a improvizației, a ideilor neconvenționale, a poveștilor presante ale contemporaneității. Sunt foarte puține proiecte cu adevărat neconvenționale din punct de vedere narativ produse recent în State, majoritatea respectă clasicele rețete syd field-iene, mckee-ene și asta creează sentimentul de repetitivitate în ultimul timp. Poate singurele excepții sunt francizele transmedia sau domeniile care implică VR/AR/Interactive unde SUA investește mai mult decât probabil multe alte țări cumulativ. De exemplu, tot ce înseamnă location-based entertainment VR este un fenomen specific în SUA, aproape inexistent în Europa, care momentan se dezvoltă accelerat. De altfel, în L.A. se pregătește un VR arena gigantic.
Pentru mine în momentul de față the Euro-American dream este să creez acest sistem holistic care nu separă, ci unește multiplele practici cinematografice. Government of Children poate că ilustrează cel mai bine aceste demers. De obicei, francizele cinematografice din Statele Unite, țin de domeniul ficțional al super-eroilor, iar proiectele transmedia din Europa și Canada valorifică mai degrabă documentare interactive. În cazul meu, am creat o franciză-documentar, un hibrid unic pe plan internațional.
Cred că avem nevoie mai mult ca oricând de forme de solidaritate, de viziuni colaborative, de eforturi glocale și trans-naționale. Dar înainte de toate, în România, trebuie să învățăm să cultivăm niște valori de bază precum: meritocrația, transparența, sprijinirea noilor talente, includerea inovației artistice și tehnologice pe lista de priorități naționale.
Fără o bază calitativă puternică, nu vom putea clădi infrastructuri longevive. În ceea ce mă privește, m-ar bucura să contribui pro-bono cu strategii transmedia-friendly, dacă va exista interes din partea statului român în acest sens.
Government of Children
Government of Children este, pentru mine, o revoluție artistică, educațională, socială, culturală, societală, filosofică, tehnologică, semiotică, axiologică.
Tema documentarului o purtam cu mine de foarte mult timp, dar în 2017 am dobândit, cred, încrederea necesară să o exprim și primele instrumente morale, tehnologice, artistice cu ajutorul cărora să o aduc la viață. Când eram copil, mă auto-întrebam periodic cum aș îmbunătăți eu lumea din jur? Ei, în timp, am păstrat întrebarea și am decis să o adresez și altor copii pe care îi întâlnesc în cale și să le arhivez viziunea cât mai creativ.
Government of Children a devenit un veritabil univers transmedia (film 3D, VR, platformă web participativă) inițiat în cadrul bursei Fulbright de la USC, pe care l-am continuat în România ca studiu de caz doctoral în cadrul UNATC și acum îl continuăm în țară și pe plan internațional. Proiectul este gândit ca o franciză pentru că dincolo de componenta artistică, are o metodologie de lucru care poate fi implementată oriunde în lume.
Filmul îi invită și îi încurajează pe copii să practice în mod activ imaginația civică și să vină cu soluții și viziuni pe termen scurt, mediu și lung pentru îmbunătățirea societății. În alte cuvinte, vrem să studiem cum ar conduce ei societatea dacă ar avea putere de decizie? Cum ar gestiona resursele de care dispun? Ce anume ar prioritiza? Cum ar reimagina orașele, sistemul de transport, sistemul educațional, sistemul medical? Cum ar eradica ei probleme contemporane precum sărăcia extremă? Evident, toate aceste întrebări traduse în limbajul lor. Cum ar fi să încurajăm copiii să contribuie la co-design-ul propriului viitor?
În 2017, în California am intervievat primii copii în cadrul unui program de leadership pentru juniori și de atunci înainte mi-a devenit un obicei și am centralizat totul sub forma unui proiect ongoing.
În 2018, am filmat în România Government of Children 3D I, primul meu lung-metraj documentar, în cadrul căruia am invitat 100 de copii români să își imagineze următorii 100 de ani ai societății. Am început și lansat gradual componente web și VR ale universului transmedia, iar momentan continuăm să îl extindem.
Menirea proiectului
Government of Children și-a propus să arhiveze creativ și să faciliteze viziunea copiilor români, dar în timp și a copiilor din întreaga lume cu privire la viitorul pe termen scurt, mediu și lung al comunității și al țării în care locuiesc. Aceste viziuni pot fi ulterior duse mai departe fie în universuri ficționale cu ajutorul unor artiști transdisciplinari, fie în lumea reală cu ajutorul unor decidenți care adoptă o viziune constructivă. Configurațiile pentru continuitate sunt multiple. Poate că în timp ni se vor alătura și asociații civice sau facilitatori educaționali.
Pe de o parte, ne propunem să încurajăm copiii din România să devină conștienți de propria lor voce, de propria lor gândire și abordare, de abilitatea de a rezolva probleme contemporane dar și de mediul tehnico-artistic prin care își pot arhiva punctele de vedere. Mediul cinematografic și noile tehnologii pot fi un excelent time-vision-space capsule.
Întregul demers cinematografic are numeroase componente educaționale, civice, imaginative nu doar pentru cei implicați direct în proiect, ci și pentru cei care îl vizionează. Este practic o arhivă vie a unor viziuni actuale, dar și un amplu izvor pentru dezbateri societale ulterioare.
Abordarea regizorală propune o lume multi-cromatică, multi-tipologică, multi-vizionară și are numeroase pre-constituiri ludice (pentru că încercăm să construim felii de viitor).
Îmi doresc să transmit prin acest proiect o fereastră deschisă înspre imaginarul generației ultra-tinere, o infuzie de inovație vizionară, dar și o imagine de ansamblu, poate cu un iz sociologic a gândirii copiilor de astăzi. Overall, cred că este un univers care poate să inspire oamenii să opteze și să acționeze pentru societăți mai aware, mai atent modelate și mai prietenoase pe termen lung.
Ce ai descoperit
Până acum, am descoperit că mediul cultural influențează viziunile copiilor. Spre deosebire de copiii din California, care erau conștienți de problemele societale din orașul lor și care veneau cu soluții practice (de tipul - crearea unor campanii de fundraising pentru oamenii fără adăpost), copiii români au părut, într-o primă etapă mai puțin ancorați în realitatea imediată, dar mai spontani în a imagina scenarii pe termen foarte lung (de exemplu, prin a crea mecanisme inovatoare de teleportare sau prin a gândi destinații de vacanță pe alte planete etc.).
Deși am intervievat peste 200 de copii până în prezent, aproape că fiecare copil are simultan un fel de ADN imaginar univeral propriu, dar și anumite pattern-uri societale specifice. Evident, nu există încă un verdict științific, doar o explorare continuă.
De ce copii
Este o întrebare excelentă și sincer, pe termen foarte lung, ar fi genial ca fiecare dintre noi, indiferent de vârstă să își exerseze zilnic imaginația civică, gândirea vizionară și să o arhiveze creativ. Am avea numai și numai de câștigat din acest exercițiu. De exemplu, în loc să ne plângem că nu avem o țară ca afară, cum ar fi să ne reimaginăm țara în care vrem să trăim și ușor-ușor să ne și implementăm feliile de imaginație prin măsuri concrete?
Noi am ales să începem prin a studia viziunile copiilor pentru că există o formă de idealism și de sinceritate nealterată în copilărie. Când eram copil, îmi imaginam guvernul ca un spațiu liber în care oameni de toate vârstele, genurile și profesiile își pot exprima o opinie și se pot ajuta reciproc pentru a o aduce la viață. În timp, am conștientizat că societatea are cu totul alte configurații, care în timp ne pot aliena iremediabil.
Copiii nu au drept de vot în societatea de astăzi, însă dacă viziunea lor ar fi ascultată și luată în serios măcar uneori, ar putea avea un impact constructiv în comunitatea din care fac parte și în societate pe termen lung. Este un prim demers pentru o platformă care sperăm să devină la un moment dat un soi de accelerator de idei trans-generaționale.
Ca să dau din casă un pic mai mult, întâmpinăm mereu peripeții când trebuie să numim un singur target audience pentru film în special pentru că ne dorim să fie explorat de copii și de adulți.
Echipa
Depinde din ce unghi privim lucrurile. Dacă punem la socoteală și toți copiii pasionați de idee și implicați în proiect, echipa noastră este imensă.
Dacă nu, echipa de lucru a proiectului este extrem de restrânsă. Chiar dacă am ținut enorm ca proiectul să fie realizat cât mai calitativ cu putință și să obținem un maximum transmedial cu minimum de resurse, numărul persoanelor din echipă oscilează în funcție de etapele proiectului, fiindcă am fost constrânși de resursele financiare de care dispunem. Echipa primului film a variat între o persoană (în etapa de early development) și 30 de persoane (în etapa de filmare). Am avut însă și recorduri suprinzătoare - în post-producție am colaborat cu trei editori, dat fiind cuantumul mare de material filmat cu cei 100 de protagoniști, ceea ce este neobișnuit pentru un proiect cinematografic.
În momentul de față, proiectul începe să se extindă și treptat și începem să avem o micro-echipă constantă de producție. De asemenea, suntem recunoscători pentru că începem să avem numeroși parteneri în țară și în afară și împreună putem depăși cu ușurință anumite provocări neprevăzute. Ne-ar bucura să avem posibilitatea să extindem echipa, așa că lista rămâne deschisă pentru cei care doresc să ni se alăture în orice moment.
Government of Children I a avut acest har: să aducă împreună oameni ultra-talentați. A fost o alegere bilaterală: și eu am ales echipa, dar simultan și echipa a ales proiectul. Mi-am dorit mult să formăm o echipă de oameni care cred în ideea centrală a proiectului și își doresc să se implice în mod real în aducerea ei la viață.
Pe mulți dintre oamenii-cheie din echipă îi cunoșteam foarte bine pentru că reușiserăm să creăm multe alte proiecte împreună (scurt-metraje, proiecte comerciale sau New Media) și să alcătuim o gramatică cinematografică specifică. De exemplu, cu Radu Voinea, DoP-ul proiectului colaborez încă de când eram studentă la Facultatea de Film pentru că am fost colegi de an și am filmat primul exercițiu cinematografic împreună, iar de atunci înainte cred că am filmat anual proiecte.
Când am decis să intregrăm tehnologia 3D, prima persoană la care m-am gândit automat a fost Zsolt Magyari, stereographer și DoP 3D, pe care îl cunoșteam de la Berlinale. Zsolt are o experiență admirabilă în acest domeniu și în plus, a inventat un echipament inovator 3D - Alpha 3D Rig, realizat prin Stereographer Ltd.
Retro Future (Anca Miron și Sonia Constantinescu) a semnat anterior scenografia de la un alt scurt-metraj, Cumulonimbus, admiram de mult timp tot ce fac, speram doar să le placă și acest proiect și din fericire așa s-a întâmplat.
DIT-ul a fost asigurat de Alexandru Platon și de o echipă ultra-profi de oameni implicați, ceea ce ne-a ajutat să centralizăm miile de fișiere. Colorizarea a fost realizată de Lucian Iordan (via Cumulonimbus). Editorii proiectului au fost Delia Oniga, Mălin Stana, Bogdan Jugureanu și pentru web components, Monica Pascu. Sound mix-ul 5.1. și muzica din pregeneric au fost semnate de Mihai Gheorghiu, iar sound design-ul și muzica originală de film create de Cristian Vieriu.
Producția a fost facilitată exemplar de Sorin Baican (Studioset), Dan Mateescu (Studioset) care au investit în proiect și de Ioana Țurcan (Studioset), care în perioada filmării s-a implicat în proporție de 150% să putem avea totul aliniat conform planului.
Le sunt recunoscătoare tuturor celor care au făcut parte din echipă și lista este cu mult mai mare.
Documentar “pe termen lung”
Documentar pe termen lung sau cinema infinit, cum îl numim uneori, constă în crearea unui univers care se poate extinde atât temporal (urmărind copiii an de an și urmărind cum fiecare abordare a lor evoluează în timp) cât și spațial (extinzând proiectul în numeroase alte țări pentru a compara viziunile copiilor în funcție de contextul din care provin), tehnologic (utilizând platforme tehnologice multiple pentru a reda aceste viziuni într-o manieră imersivă și interactivă) sau metodologic ( la modul ideal, acest proiect poate continua și după ce echipa actuală a proiectului nu va mai exista, pentru că metodologia de lucru este arhivată și transparentizată pentru oricine devine interesat).
Altfel spus, acest proiect este gândit ca un perpetuum mobile pe multiple axe.
Eu practic am inițiat și am continuat un proiect audio-vizual care are potențialul de a fi extins ad infinitum.
Provocări
Am avut, până acum, o colecție întreagă de obstacole și provocări din care încă învățăm într-un ritm accelerat.
În primul rând, provocarea principală a fost crearea unui lung-metraj ambițios cu resurse minime. Government of Children I a fost creat ca proiect independent, fără nicio formă de finanțare de la stat, lucru care ne-a încetinit enorm, dar care ne-a și motivat. Am făcut cu toții sacrificii aproape supraomenești pentru a-l aduce la viață. Este foarte multă muncă investită în spatele imaginilor neon pop. Partea frumoasă a fost că în jurul proiectului s-au strâns și câțiva oameni-cheie proactivi și super-talentați, plus copiii care ne dădau curaj în fiecare zi, plus partenerii proiectului.
La început, ni se spunea în permanență că este imposibil să facem acest proiect. Chiar dacă toată lumea din jur a crezut inițial că glumim gând ne-am propus să facem un lung-metraj cu 100 de copii fără finanțare CNC, este o satisfacție enormă să vedem acest proiect adus la viață.
Pentru că nu am avut suficiente resurse materiale, a trebuit să fim extrem de eficienți în a ne organiza timpul de filmare, a trebuit să renunțăm la anumite cadre, să prioritizăm totul extrem de atent. Proiectul a fost produs de Studioset și de Storyscapes cu sprijin tehnologic din partea UNATC-CINETic, dat fiind faptul că a fost și proiect cu o componentă de studiu doctoral.
În etapa de development, proiectul a călătorit la market-uri de film pentru copii din Suedia, Italia, Polonia, România. Ne-a încurajat mult feedback-ul experților străini și ne-a dat un boost creativ contribuția lor.
În etapa de pre-producție a apărut o nouă provocare - se înscriseseră cu mult peste 100 de copii, o veste care ne bucura peste măsură, dar a trebuit să planificăm filmarea în august și foarte mulți dintre cei care ne scriseseră plecau în vacanță. Ca atare, a trebuit să reluăm o parte din pre-producție cu puțin timp înainte de filmare.
Pentru Government of Children I am folosit tehnologie inovatoare și un rig 3D specific în premieră în România. Această tehnologie însă a venit cu mulți factori de noutate și cu anumite micro-delay-uri de organizate. A trebuit să învățăm rapid cum să o folosim cât mai productiv pentru a nu avea overtime.
În etapa de post-producție, provocările au fost crearea unei conștiințe colective a copiilor din sutele de replici și viziuni filmate fragmentat. A fost dificil să fim noi cei care trebuie să aleagă ce viziuni intră în film. Partea frumoasă a proiectelor transmedia este că nimic nu se pierde și multe dintre viziunile copiilor pot fi vizionate în extensiile web, de exemplu. Inițial ne doream să îi includem pe toți cei 100 de copii în proporții absolut egale, însă acest lucru nu a fost posibil pentru că gradul de complexitate al ideilor lor varia destul de mult și aveam nevoie de multiple elemente de legătură. Așadar, cred că 10 dintre cei 100 de copii au devenit mult mai prezenți pe ecran pentru că știau nativ nu doar să își exprime ideile vizionar, ci și să lase uși deschise pentru continuarea lor.
În etapa de distribuție au existat, de asemenea, provocări. Formatul 3D al filmului a fost compatibil cu doar câteva cinematografe din România și au apărut în două rânduri probleme tehnice din cauza proiectoarelor setate necorespunzător. În multe săli a fost disponibilă doar varianta 2D, căreia din punctul meu de vedere îi lipsește mult din profunzimea vizuală reală a filmului.
Overall, ne-a încântat cât cuprinde și ne-a provocat cât cuprinde acest demers cinematografic, suficient de mult încât să devină proiectul nostru de suflet.
Preselecția copiilor
Am avut foarte multe dezbateri de natură etică, artistică, socială cu privire la ideea de casting și în cele din urmă am decis din multiple considerente ca pentru primul film să nu facem casting în sensul clasic. Ca atare, înscrierea în cadrul primului film a funcționat pe principiul primul venit, primul servit. Așa că i-am primit cu cel mai mult drag pe primii 100+ care s-ar înscris. Am lansat apeluri pentru inscrieri în social media, în rândul partenerilor (școli, asociații pentru copii) și în cadrul unor evenimente publice precum Street Delivery.
Am plecat de la ideea că fiecare copil trebuie să aibă o formă extinsă de imaginație civică și fiecare copil are dreptul să își exerseze măcar experimental abilitățile de leadership. Așa că ne-ar bucura, într-o primă fază, doar să vedem primele lor reacții la întrebările despre modelarea viitorului societății.
Cred că la filmare au venit aprox. 110-120 de copii, dintre care au rămas în film 100. Singurii care nu au intrat în versiunea finală au fost cei foarte foarte micuți care practic erau atât de tineri încât nu deprindeau încă semnificația întrebărilor, așa că îi vom reinvita în viitor.
Majoritatea copiilor înscriși au provenit din București, dat fiind faptul că filmarea era în capitală, însă am avut și câteva zeci de copii de la sat. Proiectul a avut paritate de fete și băieți. Din punct de vedere educațional, GoC I a reunit atât copii pregătiți în sistemele de școală de stat, cât și copii de la școli private sau homeschooling.
Pentru următoarele proiecte ne dorim să ajungem cu precădere la copiii de la sate, la copiii din centrele de plasament și la copiii cu dizabilități pentru că ne dorim să cunoaștem viziunile cât mai multor tineri lideri. Frumusețea unui proiect continuu este că mai putem adăuga încă o categorie vizată de fiecare dată.
Povești din culise
Etapa de incubare a conceptului a parcurs o etapă ongoing de international development, în cadrul căreia am pitch-uit proiectul la market-uri internaționale precum: Film Forum for Kids Content din Malmo, Suedia, Warsaw Kids Film Forum, Torino Short Film Market, DocLab Poland, Apulia Film Forum.
Pre-producția filmului a durat trei luni de zile, filmarea a durat 11 zile, iar post-producția a reunit nouă luni de lucru intensiv. Per total, lung-metrajul a fost creat în aproximativ un an de zile și a fost lansat în vara anului 2019, fiind momentan încă în circuitul de distribuție.
Filmările cu copiii au fost în sine un subiect de film. Fiecare copil părea că aduce o formă de înțelepciune cu totul aparte și per total a resimțit-o ca pe o săptămână de workshop-uri intensive susținute de copii pentru noi, cei din echipă. Unii copii nici nu intrau bine și se simțeau pe platou ca acasă. Voiau să învețe să opereze camera 3D, luminile, jucăriile folosite ca props și cum prindeam un răgaz le povesteam inside stories. Alții erau ușor emoționați din prima și atunci le ofeream mai mult timp de acomodare. Procesul de filmare era destul de versatil și practic încercam să păstrăm timpul de filmare cât mai scurt. Cine dorea să mai rămână, era binevenit.
Poveștile din culise sunt în mare parte legate de reacțiile ultra-sincere ale copiilor care ne rămâneau întipărite în minte. Nu știam copiii după nume, dar îi știam după ochi, gesturi, replici, obiecte, întrebări. Și filmul devenise oarecum un fel de puzzle senzorial și mental din care încercam să ne aducem aminte - Ce ne-a fascinat? Ce ne-a pus pe gânduri? Ce ne-a tulburat? Cum am fi răspuns noi dacă am fi fost în locul lor? Cum vor reacționa oamenii care vor vedea acest film peste 100 de ani?
Autenticitatea
Copiii își auto-redau autenticitatea, noi acționam mai degrabă ca niște facilitatori artistici pe set. În primul rând, ideea proiectului era suficient de simplă și de appealing pentru ei încât mulți dintre ei se distrau destul de mult în postura de lideri.
În etapa de interviuri, aveam un set standard de întrebări și multe întrebări personalizate. Simțeam imediat dacă un copil are o anumită pasiune sau un domeniu care îl atrage în mod special, cum ar fi arhitectura sau transporturile sau tehnologia sau mediu. Pe măsură ce descopeream ce anume le place, încercam să îi invităm să detalieze mai mult și mai mult.
Le ofeream și multiple challenge-uri voluntare uneori pentru că unii copii răspundeau cu “nu știu” la unele întrebări. Erau puși pentru prima dată în fața unor astfel de întrebări.
Și atunci, încercam să pornim nu neapărat de la viitor, ci de la prezent - cum decurge o zi obișnuită pentru ei, cum ar vrea să decurgă în viitor, ce anume ar păstra ei din societatea de acum? Și tot așa, până țeseam o imagine complexă.
Chiar ne-am propus să aducem întregul platou cât mai aproape de un loc de joacă, evident, în limita posibilităților. În industria noastră există acest mit conform căruia lucrul cu copii pe set este dificil. Pentru mine, proiectele care implică participarea unor copii sunt un fel de enrichment journey.
Tehnologia
Ne-am dorit mult ca fiecare copil să apară pe ecran ca o sculptură tridimensională în mișcare, să obținem maximum de imersiune contemporană de la fiecare portret în parte. Tridimensionalitate a ajută și să percepem mai bine postura de lider a fiecărui protagonist. În acest fel, copiii pot fi exponențial mai aproape de spectatori prin scurta lor prezență pe ecran. Prin tehnologia stereoscopică pare că spectatorii și copii de pe ecran stau față în față.
De asemenea, conform unui studiu științific, noi ca spectatori reținem mult mai bine un portret vizionat 3D în comparație cu unul vizionat 2D. Reținem tipologia, micro-trăsăturile feței. Ni s-a părut fascinant. Am considerat că toate aceste detalii augmentate îmbogățesc filmul, îi adaugă dimensiuni suplimentare.
Există și o poveste personală în spatele acestei decizii. Ideea abordării 3D a venit după ce am vizitat Capitoliul Statelor Unite ale Americii, în cadrul cărora se pot vizita statuile unor lideri-cheie din istoria statului federal. Aproape toate statuile reprezentau adulți, în schimb, era și o statuie a unui copil, unica din întreaga expoziție. Așa că m-am întrebat cum putem face să recunoaștem anumite idei vizionare și să le statui-ficăm indiferent de vârstă?
Din punct de vedere tehnologic, am folosit două camere Alexa și un rig stereoscopic pentru filmarea 3D, iar pentru compoenentele 2D, un Red Dragon. De asemenea, am avut un set-up complex de lumini pentru fiecare platou în parte și o echipă de grip și de asistenți de imagine de excepție. Resursele tehnologice au fost furnizate de CINETic și echipa de profesioniștia fost facilitată de Studioset.
Unde și cum au avut loc filmările
În faza de prototipare și de explorare incipientă a proiectului, am filmat primele interviuri în studio-ul de la USC School of Cinematic Arts, Media Arts and Practice și într-o școală primară din Los Angeles. De asemenea, primul teaser pentru film a fost realizat în sediul Studioset, unde am reușit să filmăm primele portrete. Acestea au fost etape exploratorii mai degrabă.
Lung-metrajul 3D cu cei 100 de copii a fost filmat în CINETic, centrul de cercetare new tech afiliat UNATC. Am gândit o strategie constructivă prin care am transformat anumite spații din centru pentru câteva zile într-un spațiu experiențial pentru copii. Am transformat holul într-un hub pentru desen vizionar, platoul de la etajul II în set-up pentru interviuri axate pe leadership și sala multifuncțională în platou 3D. Unii copii se îndrăgosteau de platou și rămâneau pe set să ne ajute să mai construim obiecte.
Ultima etapă era preferata lor pentru că aveam muzică pe set și multe multe background-uri colorate. Fiecare cadru a fost ajustat cromatic și în funcție de preferințele lor.
În viitor, ne dorim să putem obține finanțare pentru a avea acces la un mini-platou care să ne permită să filmăm constant copiii din proiect.
Scenografia. Detaliile
Îmi place mult să percep proiectul ca un film maximalist din punct de vedere conceptual și cu o formă de minimalism magic din punct de vedere vizual.
Am încercat încă din faza de development să găsim esența vizuală a proiectului. Aveam deja un treatment vizual dens, trebuia doar optimizat pentru resursele disponibile. Am avut multiple dezbateri și Radu Voinea și împreună am schițat inițial strategia vizuală și cromatică pentru portretele copiilor. Simțeam însă nevoia ca din când în când să întrerupem acest flux de portrete cu insert-uri brecht-iene care să ne ofere un scurt moment de contemplare dar și o formă de umor vizual. Astfel, am inclus în documentar multiple insert-uri slow motion cu animații stop motion sau cadre-detaliu cu obiecte simple folosite ultra-creativ. Astfel, puteam să recreăm instant reconstituiri din lumea reală, folosind obiecte simbolice.
Împreună cu Retro Future (Anca Miron și Sonia Constantinescu) am adus la viață viziunea scenografică. Anca și Sonia au colecționat multiple obiecte design, props-uri, costume, care au adăugat o dimensiune design-ludică proiectului. Ne-am fi dorit să jonglăm mult mai mult cu partea scenografică, dar ne-am rezumat la obiecte care puteau fi construite din hârtie, lego, jucării repurposed, materiale din universul copiilor însă regândite astfel încât să capete mai multe valențe.
În plus, i-am invitat pe toți copiii să aducă obiecte care îi reprezintă la filmare. Nu toate obiectele au ajuns să intre în film, dar unele au fost absolut spectaculoase - un robot programat de unul dintre copii, un adevărat imperiu arhitectural din lego creat de un alt protagonist.
Componenta transmedia
Din punct de vedere transmedia, universul GoC reunește filmul 3D, platforma web participativă unde copiii își pot activa webcam-ul și își pot înregistra viziunea în timp real și un univers ongoing de realitate virtuală, Tangible Utopias, unde practic construim de la zero orașe ale viitorului inspirate de anumite viziuni ale copiilor. Toate cele trei segmente-cheie se continuă și se completează reciproc. În plus, avem content original pentru paginile de social media (campanii precum Famous Leaders In Their Childhood), deci și acestea pot fi privite ca extensii ale componentelor-cheie. Pentru cei care au răbdare să parcurgă toate componentele universului transmedia, satisfacția finală va fi exponențial mai mare pentru că fiecare segment aduce o perspectivă nouă.
De asemenea, momentan lucrăm la câteva noi extensii care nu aparțin neapărat domeniului artistic, ci aparțin mai degrabă celui educațional și de cercetare: creăm un educational kit pentru imaginație civică pentru a le permite copiilor să își exerseze abilitățile și acasă, centralizăm și extindem metodologia proiectului, o transparentizăm prin multiple articole și conferințe la care suntem invitați.
Dificultatea majoră este că în România și în Europa (cu excepția Franței și Germaniei) nu există finanțări pentru universuri transmedia continue și nici pentru proiecte neconvenționale XR sau pentru proiecte web artistice. Ca atare, trebuie să finanțăm fiecare segment de la zero. De cele mai multe ori, privim proiectul modular și abordăm fiecare modul în parte cu o altă strategie de dezvoltare, finanțare, producție. Overall, avem mereu în vedere the bigger picture, dar în egală măsură știm să acționăm pe specific prin micro-tasks. Nu este ideal, dar este singura formă prin care putem aduce la viață universuri neconvenționale în cadrul unor sisteme convenționale.
În România, pur și simplu nu existau înainte de acest proiect universuri transmedia ongoing. Government of Children lansează nu doar un proiect artistic, ci un întreg domeniu audio-vizual cu un nou set de practici audio-vizuale și cu nevoi personalizate de creație, producție și distribuție. Din aceste puncte de vedere, ceea ce facem poate fi perceput ca o formă de “pionierat”, așa cum a fost descris de către unele publicații.
Poziția politică
Cred că proiectul valorifică din plin ideea de imaginație civică, implicare civică și poate că astfel, într-o bună zi va putea influența în mod direct societatea. De exemplu, mulți dintre copii sunt omni-îndrăgostiți de natură și propun constant îngrijirea pădurilor, plantarea anuală de copaci, crearea de grădini urbane extinse. Ar putea deveni un proiect de lege într-o bună zi.
Fără îndoială, ne-ar bucura enorm ca anumite idei ale copiilor să prindă viață în mod real, însă proiectul overall nu are o afiliere politică.
Ne bucură orice formă de adoptare a unei viziuni dacă este de bună credință, nu în scop electoral sau în scopuri non-etice.
Cred că am avea cu toții de câștigat din a asculta și păreri are celor care sunt acum în formare pentru că unele idei propuse de copii pot fi cu adevărat geniale și de cele mai multe ori nu au nicio agendă secretă, niciun interes ascuns. Desigur, trebuie să luăm în calcul că există și numeroase idei care necesită dezbateri amănunțite, există și idei care au nevoie de revizuiri pentru a rămâne aplicabile și benefice, există și idei ale copiilor preluate de la părinți sau de la televizor care poate nu le sunt tocmai specifice. De asemenea, nu excludem posibilitatea că există și idei distopice sau destructive propuse de copii, cred că și acelea ar merita în egală măsură studiate pentru a vedem cum putem să evităm să le practicăm.
Este un mozaic dens cu multe tipologii de idei. Dar, mai presus de orice, pasiunea noastră este, într-o primă fază să colecționăm acest imaginar individual și colectiv. Idei vizionare - cam așa arată proiectul acum. Ar fi frumos ca o parte dintre ele să devină acțiuni, realități, filosofii proprii sau să ducă la o multitudine de alte inițiative utile.
Încurajăm cu precădere ideile colaborative, ideile inovatoare, ideile universale, care ar putea aduce un plus-valoare omenirii ca întreg. Vedem Government of Children ca pe o comunitate globală arhivată creativ și simultan ca pe un proiect creativ absorbit de comunitate.
Aș descrie proiectul drept un demers civic, apolitic (dincolo de politică). Government of Children este un mediu din care pot să apară configurații societale inovatoare - cine știe, poate că în viitor nu vor mai exista partide și opoziții, ci mai degrabă colaborări între lideri pentru că viziunile copiilor sunt de cele mai multe ori pacifiste, colaborative, unificatoare.
Ar fi util ca adulții și decidenții să asculte ideile constructive ale copiilor cu mai multă atenție și să știe să citească printre rânduri. Ne-ar bucura să beneficiem de deschidere la dialog din partea unor reprezentanți ai statului precum Ministrul Educației sau Ministrul Culturii în viitor.
Unul dintre părinți ne semnalase această remarcă la finalul unei proiecții - ar fi atât de frumos ca o parte dintre copiii cu care discutăm chiar să practice imaginația civică până la perfecționare și să ajungă, poate, în timp, președinți, miniștri, ambasadori recunoscuți de societate. Mulți dintre ei poate că sunt deja, doar că undercover, într-un corp de copil.
Montaj
În primul rând, ne-am dorit să creăm acest sentiment că filmul arhivează și redă un fragment din imaginarul copiilor, nu instantaneitatea replicii per se. Este o juxtapunere a unui moment vizual cu posturi de leadership oarecum formale, în timp ce în fundalul audio avem acces la ceva mult mai intim - o confesiune, o viziune în care ei cred cu toată ființa. Ne-a plăcut acest amestec sincronizate de interioritate și exterioritate.
În al doilea rând, am gândit întregul proces de filmare în jurul acestei abordări și într-un final ne-a ajutat foarte mult să optimizăm filmarea. Am filmat în paralel interviurile 2D și cadrele 3D, iar la montaj am folosit vocile din 2D pe materialele stereoscopice. Am putut să jonglăm mult cu materialul filmat, să avem libertate alegere cu privire la cele mai bune fragmente de imagine și de voce. Acest procedeu ne-a ajutat să eficientizam durata totală filmului.
Spre deosebire de filmul 3D, în extensia web a proiectului, copiii vorbesc în fața camerei, tocmai pentru că ne-am dorit ca extensia web să ofere o analiză in-depth a fiecărei idei și ne-am dorit să îi cunoaștem în forma lor autentică. Copiii își detaliază viziunile în varianta web și le putem explora dilemele, oscilările, stângăciile, pauzele nu doar ideile-cheie, ceea ce, din nou, mi se pare fascinant.
Semnificația culorilor
Îmi doream să le ofer tuturor copiilor o scenă egală, dar totodată să le permitem într-o proporție echilibrată să își personalizeze cromatic set-up-ul și universul propriu. Fiecare copil a fost rugat să vină îmbrăcat într-o culoare care simte că îl/o reprezintă. Pentru cei care nu aveau această posibilitate, le ofeream noi opțiunea asta din oficiu.
Indiferent de mediile sociale din care provin, ne-am dorit ca toți copiii să aibă un look unificator. Ne-au inspirat chiar interviurile anterioare cu mulți dintre copii care vedeau spațiul Government of Children drept un sediu colorat.
Noi am creat practic o Casă-Albă/Casă-Albastră/Casă-Violet pentru fiecare dintre ei.
Fiecare copil are un univers cromatic și practic așa am ajuns să personalizăm fiecare portret în parte. Este mult de povestit pentru că, de exemplu, prejudecata este că multe fete preferă culoarea roz și mulți băieți preferă albastru. Cu toate acestea, copiii din proiect au avut preferințe ultra-diversificate. Puteau să aleagă să personalizeze fie background-ul, fie anumite elemente cheie din cadru - accesorii sau îmbrăcăminte și rezultatul final mi se pare aproape o premisă ce poate fi continuată în sfera cercetării. Per total, cromatica este co-stilizată de ei și de noi. Cred că această culoare mai adaugă încă o notă biografică a fiecăruia/fiecăreia dintre ei.
De obicei, toate cărțile și filmele pentru copii sunt create exclusiv de adulți. Noi ne-am dorit să invităm copiii cât mai mult în procesul de creație și în procesul decizional de personalizare a cromaticii. În viitor, ne propunem să creăm alături de ei, într-o proporție mult mai mare elemente cromatice și de set design.
Publicul
Overall, am cules cele mai multe reacții cu precădere din sesiunile de Q&A de la primele proiecții. În primul rând, ne-a bucurat să vedem în sală de fiecare dată foarte mulți copii. Unii copii ne spuneau la final că și-ar dori să facă parte din proiect pentru că ei cred că vor avea viziuni chiar mai bune, ceea ce ni se părea genial. Cred că pentru copii filmul funcționează ca un fel de brainstorming-starter. Mulți dintre ei pleacă acasă cu ideea că au un potențial vizionar.
Nu avem un overview al tuturor spectatorilor, dar am întâlnit și adulți tineri, părinți și vârstnici care au simțit o formă de speranță după vizionare, dar și o formă de awareness pentru problemele pe care le avem ca țară. Pentru adulți este, de cele mai multe ori, o infuzie de optimism, un fel de hai-că-se-poate scris cu bold și underline. Un spectator ne-a spus că ceea ce facem este foarte curajos și că pentru el suntem un fel de Don Quijote.
Un studiu de caz interesant este legat de familiile care vizinează împreună filmul. Este o sursă de cunoaștere reciprocă. Mulți părinți își întrebau copiii la finalul proiecției - și tu crezi că X, așa cum consideră protagonistul Y? Sau tu ce ai fi zis la întrebarea cutare?
E un conversation-starter din punct de vedere trans-generațional.
Am primit și critici constructive în special de la copii, cum că filmul (care însumează 100 de minute) ar putea fi fragmentat în module mult mai scurte pentru a fi vizionat în etape și că lor, copiilor le-ar plăcea să aibă și “niște scene de acțiune”. Pentru următorul film, vom ține cont de o parte dintre îndrumări și momentan lucrăm exact la asta.
În ce etapă se află Government of Children
Filmul Government of Children I a fost deja lansat în 30 de săli de cinema din întreaga țară și va putea fi vizionat pe 1 iunie online, după care ulterior va fi disponibil pe o platformă VoD. Toate vizionările sunt anunțate gradual pe pagina de social media a proiectului.
În acest moment, proiectul Government of Children continuă. În perioada pandemică, am lansat două extensii participative importante ale universului transmedia:
- În primul rând, am creat o platformă web participativă, unde copiii își pot activa webcam-ul și își pot înscrie viziunile în timp real. Îi încurajăm să o facă până pe 30 mai, pentru că pe 1 iunie vom un mozaic online alcătuit din viziunile lor.
- În al doilea rând, dezvoltăm extensia VR a proiectului, Tangible Utopias, un întreg univers care aduce la viață orașele viitorului inspirându-se după ideile propuse de copii. Așadar, toți copiii interesați să gândească orașe ieșite din tipare pot înscrie propuneri aici.
Pentru cei care își doresc să facă parte din echipa proiectului, avem un formular special dedicat pentru Government of Children Ambassadors.
Pe termen scurt, lucrăm deja la Government of Children II, un lung-metraj documentar 3D extins, care va cuprinde multe unghiuri noi și copii din medii diversificate. Suntem în etapa de pre-producție și de-abia așteptăm să revenim pe set.
Intenționăm să extindem proiectul pe toate continentele până în anul 2022. Avem deja acorduri cu reprezentanți din alte țări și suntem în căutare de investitori în acest sens până la finalizarea configurației de producție. Pe termen mediu, ne dorim să redăm o adevărată conștiință vizionară colectivă.
Government of Children II
Government of Children II este filmul la care lucrăm acum, care continuă și îmbogățește exponențial demersul propus încă de la primul film: arhivarea imaginației civice a copiilor.
De această dată, am obținut un prim sprijin financiar pentru producție din partea Centrului Național al Cinematografiei, pe care ne dorim să îl completăm cu sprijin privat complementar și cu alte configurații (grant-uri, crowdfunding, bartere).
GoC II va aduce multiple noutăți pe care nu le putem destăinui în totalitate încă. Din echipa filmului vor face parte și consultanți transdisciplinari: educatori, sociologi, psihologi, arhitecți. Sperăm să putem ajunge la cât mai mulți copii din medii marginalizate și totodată să extindem universul audio-vizual a filmului. De această dată vom avea un proces de casting neconvențional pentru că ne-ar plăcea să se înscrie copii din toate regiunile țării, nu doar din București. De asemenea, ne-ar plăcea să se înscrie copiii românilor din Diaspora și vom face demersuri în acest sens. Luăm în calcul deschiderea înscrierilor pentru copiii din Republica Moldova și din Europa de Est, dacă vom obține resursele bugetare necesare.
Promovare
Proiectul are o strategie plurivalentă de promovare transmedia, atât online, cât și offline. Momentan încă testăm multiple abordări pentru a descoperi configurația ideală a proiectului, însă începem să credem din ce în ce mai mult în distribuție integrată cu activări online și activări evenimențiale strategice.
Fiind o franciză transmedia originală, total atipică pentru România, intenționăm să construim pur și simplu infrastructuri de distribuție specifice proiectului.
Pe termen scurt, am lansat primele infrastructuri online. Iar pe termen lung, la modul ideal, ne-ar plăcea să construim un spațiu virtual și real dedicat exclusiv Government of Children și acest mediu axat pe edutainment să ofere acces la toate segmentele universului transmedia: film, VR, web și în viitor, jocuri, ARG, LARP etc.
Un proiect atipic are nevoie de strategii out-of-the-box. Am descoperit că distribuția în sălile de cinema din România nu este cea mai potrivită alegere pentru un astfel de proiect, în absența unor bugete uriașe de PR&Marketing de care nu dispunem momentan. De asemenea, deși ne bucură fiecare selecție festivalieră, obiectivul final al filmului nu este să rămână ancorat într-un mediu exclusiv elitist al profesioniștilor din industriile de film, ci să ajungă la copii, părinți, educatori, decidenți, să ajungă la oameni din comunități cât mai diversificate. Este un film viu, gândit pentru a genera întrebări constant, nu pentru a fi ținut într-un depozit.
Ne-ar plăcea ca în timp, acest proiect să fie îmbrățișat de școlile primare din întreaga țară. Cred că poate deveni un exercițiu artistic și educațional benefic.
Ne-ar bucura ca această provocare să ne mențină activi și să căutăm în permanență modele inovatoare de distribuție artistică, educațională, societală.
Ce urmează
În acest context pandemic, viitorul ca noțiune colectivă a căpătat semnificații și incertitudini noi. Chiar și așa, un transmedia artist/futurist citește, de cele mai multe ori, fiecare întrebare despre viitor cu cel puțin un gram de idealism.
În viitorul ultra-apropiat, pregătim o etapă sublimă. Primul prototip din Tangible Utopias VR va fi prezentat în premieră internațională în iunie la Cannes XR și suntem în plin proces de pre-producție artistică. Este platforma ideală pentru un astfel de proiect și de-abia așteptăm să dezvoltăm proiectul ținând cont de îndrumarea mentorilor internaționali. Prototipul de acum este produs de Storyscapes, în parteneriat cu Studioset și implementarea în engine este realizată de SeeThree. Este o premieră pentru noi toți, cei din echipă, și un pas imens pentru extinderea viziunilor din Government of Children. Pentru mine ca regizor este primul univers computer-generated pe care îl dezvolt și prin el, ne propunem să lansăm abordări inovatoare în cinematografie și în XR.
După această etapă, pentru mine urmează o carantină creativă intensă. În ultimii ani, am investit destul de mult în tot ce mă înconjoară (oameni, proiecte, instituții) și nu am avut timp să trec prin toate arhivele cu idei. De-abia aștept să reiau această călătorie prin ciorne, caiete și cărți cu notițe pe margini. O să fie ca o veritabilă mașină-a-timpului-și-a-spiritului.
În rest, sper să ne menținem sănătoși fizic, mental și spiritual și să putem modela scenarii constructive de viitor/prezent/trecut.
Storyscapes
Storyscapes evoluează cu/prin/în fiecare dintre noi. Din punct de vedere artistic, de la experimente transmedia locale, am ajuns să dezvoltăm universuri și francize transmedia glocale. Din punct de vedere educațional, continuăm să inițiem workshop-uri axate pe Transmedia Futurism, Holistic Storytelling. Din punctul de vedere al cercetării, continuăm să arhivăm metodologii transmedia. În acest an avem, pentru prima dată, și proiecte editoriale în lucru.
În limita timpului disponibil, oferim consultanță transmedia companiilor și instituțiilor audio-vizuale care ne cer sfatul și le ajutăm să își personalizeze o strategie pe termen lung. Se adună treptat multiple to-do-lists pe masa noastră săptămânală, deși suntem o nano-echipă, dar avem și motive de bucurie multiple. Există deja generații de artiști digitali care încep să înțeleagă concepte și practici transmedia și au început să le valorifice gradual, așa că nu mai suntem singuri și ne place acest sentiment de comunitate extinsă.
Iar pentru toți cei care sunt în căutare de proiecte colaborative avem un apel deschis:
un call pentru imaginarea unor societăți post-pandemice constructive. Rezultatele vor fi centralizate într-un material editorial colaborativ. În plus, lucrăm la o inițiativă online nouă în colaborare cu Global Shapers Bucharest Hub, se numește The Museum of Pandemics și arhivăm behind-the-scenes momente memorabile din perioada colectivă de izolare pe care sperăm să le putem lansa în curând.
