[Umor de pandemie] Magda Mihaila: In glumele despre pandemie ne uneste frica

”Nu mi-a mai fost asa frica sa tusesc in public de cand aveam diaree”. E gluma pe care Magda a spus-o cu succes in franceza, engleza, spaniola si romana pentru ca da, Magda face stand up in 4 limbi de circulatie internationala. Am ales sa incepem cu ea seria de interviuri cu comediantii care ne-au ajutat sa trecem peste starea de izolare si incet, incet ne ajuta sa zambim si pe timpul starii de alerta. Sunt cumva mai aproape acum de noi decat erau inainte cand ii vedeam in special in show-uri la care faceau zeci de mii de oameni sa rada. Radem si acum, doar ca mai amar si despartiti de ecranul laptopului. De-a lungul istoriei spiritul autoironic ne-a ajutat sa depasim vicisitudinile regimurilor prin care am trecut, asa ca avem speranta ca bascalia va salva si de data asta Romania.

Magda Mihaila a plecat de mult timp din tara. A terminat jurnalismul si si-a dat rapid seama ca nu supravietuiesti din meseria asta, asa ca s-a mutat in Franta la granita cu Elvetia unde intre 9 si 5 e manager de comunicare la o organizatie internationala si apoi face stand up comedy in 4 limbi, 10 tari si doua continente. Sau mai bine spus, facea. Acum face stand up comedy pe net in show-uri online care nu ii aduc deloc satisfactia pe care o avea cand urca pe scena, dupa cum ne povesteste in randurile de mai jos.

Fără aplauze

Pe scena imi luam portia de validare si adrenalina. In afara de drumurile de 6 ore cu trenul pentru 20 de minute pe scena, imi lipseste tot: interactiunea cu comedianti din toata lumea, spaima comprimata in cele cateva secunde dintre momentul in care gazda serii imi anunta numele si pana cand ajung la microfon, sa reactionez la ce comenteaza cineva din public, sa se aplaude, sa nu se aplaude si sa incerc sa salvez situatia, sa fac debriefing dupa cu organizatorii, sa vina cineva din public sa-mi spuna cum i s-a parut.

Pentru ca nu puteam vedea reactia publicului, m-am simtit mai libera sa incerc lucruri pe care nu prea le fac pe scena: voci, personaje, roast. Ma uit la comentariile live pe YouTube doar dupa ce termin partea mea si intra urmatorul comediant - asa ca nu stiu la CE s-a ras, mai degraba DACA s-a ras. Dar ajuta si asta la ego, macar stiu ca in ziua aia nu m-am spalat pe cap degeaba.

30 de euro din show-uri online

Am avut un show online pe saptamana de cand am intrat in carantina. Nu au nici o legatura cu ce se intampla la un show live, dar le fac ca sa am  un motiv bun sa ma spal pe cap si sa scriu glume noi. Am castigat 30 de euro la unul din ele, restul au strans bani in scop caritabil.

In glumele despre pandemie ne uneste frica

Cred ca in glumele despre pandemie ne uneste frica: de noi, de celalalt, de ce nu putem controla. Am testat o gluma pe scena cand inca mai era posibil si a functionat foarte bine in fiecare limba. Cand i-am dat drumul pe net a devenit virala. A fost ceva simplu: “Nu mi-a mai fost așa frică să tușesc in public de când aveam diaree.”

Am mai scris cateva glume, si pentru ca am avut inspiratie, dar si  pentru ca am avut spectacole online si am fost motivata sa incerc lucruri noi in formatul asta. De obicei ma inspira viata si experientele mele, asa ca nu aveam cum sa nu mentionez cat de zgomotos clipeste prietenul meu in ultima vreme.

Securistii fara beneficii

In fata fricii suntem toti la fel, dar am descoperit o categorie noua, securistii fara beneficii. In Spania au fost povesti cu oameni care s-au trezit cu un ghiveci in cap aruncat de un vecini, doar pentru ca  i-au vazut iesind prea des din casa. 

Topul glumelor proaste 

Cea mai proasta nu e neaparat proasta prin continut, ci mai degraba pentru ca s-a repetat atat de mult incat a devenit obositoare. E gluma despre  explozia natalitatii in perioada asta in care oamenii stau inchisi in case si se plictisesc si copiii care se vor naste peste noua luni. Mai ales cand gluma vine de la decretei care ar trebui sa stie ca intre timp exista metode anticonceptionale iar oamenii care  au dubii despre a avea sau nu copii nu vor fi convinsi de o pandemie. Daca sunt cititori care n-au bani de prezervative, ii sfatuiesc sa tina posibilii parteneri sexuali departe manifestandu-si adevarata personalitate, nu aia de pe net.

In schimb mi-a placut mult o harta a Europei schimbata in Minesweeper, dar am o presimtire ca e reciclata din epoca in care se intamplau atentate teroriste. Oricum, m-am simtit identificata pentru ca am inceput sa ma gandesc la viitoarele calatorii in functie de statistici in loc de peisaje.

Mi-a placut si combinatia de conspiratii, in care liderii mondiali vor sa stam acasa de frica virusului ca sa poata ei instala linistiti antene de 5G.

France en pandemie

Francezii au tendinta de a critica tot, la un moment dat a devenit obositor sa urmaresc discutiile purtate in grupurile de Facebook din zona. Cand cineva intreba daca e deschis centrul de reciclare, pana sa primeasca un raspuns simplu de da sau nu apareau 10 alte comentarii scrise cu majuscule in care i se spunea sa stea naibii acasa, iresponsabil egoist, ca asa o sa murim toti.

Nu cred ca e o diferenta mare de atitudine, am vazut si aici teorii ale conspiratiei si oameni care au incercat sa pacaleasca regulile pentru a se izola in casa de vacanta.

In zona in care locuiesc eu sunt oameni din toate categoriile sociale, ba chiar saptamana trecuta unii s-au gandit sa dea foc primariei si unui bancomat in timpul noptii. Probabil terminasera serialele de vazut pe Netflix.

Planurile trecutului

Inca ma doare cand ma uit in calendar si vad ce spectacole aveam programate in fiecare saptamana si unde. Ma bucur ca optiunile alea au existat candva pentru mine. Cred ca cel mai optimist scenariu e sa sper ca vor exista in vara asta spectacole de comedie in aer liber cu un public de dimensiuni reduse. Doua ingrediente care ajuta ca un spectacol sa iasa prost, dar nu cred ca mai putem fi pretentiosi. Eu o sa-mi notez glumele si ideile care imi vin, iar timpul va decide sub ce forma vor ajunge la public.

Incepand cu 11 mai pot sa ma plimb fara declaratie pe o raza de 100 de km in jurul domiciliului. Am inceput sa caut trasee usoare de facut pe muntele din apropierea casei si locuri in care pot sa leg hamacul si sa citesc. Exista o alta izolare din care incerc sa ies de cativa ani, cea in fata ecranului. Imi iesea cand calatoream, sper ca daca descopar locuri noi pe langa casa sa nu ma mai manance degetele sa dau scroll.

Epifanii de pandemie

Relatia mea cu mancarea a depins mult de locurile in care am lucrat si locuit. Ultima data cand am lucrat la Bucuresti mancam pranzul la cantina din cladirea de corporatisti si seara imi permiteam sa mananc ceva in oras daca simteam nevoia. Cand m-am mutat aici am inceput sa gatesc si sa iau pranzul la pachet pentru ca si colegele mele de birou fac la fel. Diferenta e ca am profitat ca stau acasa si am experimentat retete noi care aveau nevoie de mai mult timp.

Apoi m-am tuns după un tutorial de pe YouTube. Am incercat prima data pe prietenul meu, apoi am prins curaj si am experimentat si pe mine. Mi-a iesit  suficient de bine cat sa ies din casa fara basma pe cap, suficient de mediocru cat sa merg data viitoare la un profesionist.

Am facut banana bread doar pentru ca deja folosisem bananele lesinate la smoothie si clatite si cautam diversitate. La paine nu ma bag, stau la un drum cu bicicleta si 2 euro distanta de o bagheta crocanta abia scoasa din cuptor.

Am descoperit ce draguti sunt vecinii mei - pentru ca stau intr-un apartament fara balcon mi-au oferit sa folosesc o parte din spatiul lor exterior daca vreau sa stau la soare, sau sa lucrez afara.

In rest am lucrat de acasa, m-am plimbat zilnic cat imi dadea voie guvernul, am salvat zeci de linkuri pentru un mai tarziu care probabil va fi niciodata, am facut un pic de sport (cand a plouat afara si nu am putut sa ma plimb).

Starea de spirit nu a fost foarte diferita de ce simteam inainte: uneori vad curcubee, alteori mi se pare ca nimic nu are rost. Anul 2020 a inceput cu o intamplare sfasietor de trista pentru familia mea, asa ca oricat de devastatoare a fost pandemia la nivel mondial, pentru mine la nivel personal a fost un gand de “acum ca stau mai mult acasa chiar nu mai am nici o scuza sa nu fac ordine”.