De curând a apărut volumul Acasă în lume. Un titlu cât se poate de potrivit pentru ceea ce trăim cu toții, de câteva luni. Dar această carte nu este despre izolarea din această perioadă, ci are în spate 20 de ani de observații și descoperiri despre ce înseamnă casă și acasă atât pentru individ, cât și pentru societate. Este prima prima cercetare de antropologie vizuală despre locuire din România, realizată de Vintilă Mihăilescu și Ioana Tudora. 20 de ani, ei au strâns fotografii cu interioare, oameni, obiecte, exterioare, fațade și cartiere care încercau să contureze lumea lui „acasă”.
Pentru Vintilă Mihăilescu „acasă” a fost un proiect obsesiv la care se întorcea permanent, povestește Ioana Tudora. Ultima formă a acestui proiect a fost pornită de Vintilă Mihăilescu la începutul lui 2019 și apoi a lăsat-o în grija Ioanei, care l-a coordonat mai departe și l-a publicat la Igloo Media.
Știu că și-a dorit foarte mult să vadă acest volum și asta e un gând care nu mă va părăsi niciodată. Am doar mulțumirea că a văzut forma finală în format electronic, povestește Ioana
Ioana Tudora este arhitect, lector la Facultatea de Peisagistică și autoarea cărții La curte. Gradina, cartier si peisaj urban in Bucuresti. În rândurile de mai jos, ea povestește despre cartea realizată alături de Vintila Mihăilescu, cum arată lumea, privită din interior și despre sensurile infinite pe care le are acasă pentru fiecare din noi.
Povestea cărții
Nu este vorba de un album ci despre o carte. Care a început, e adevărat, ca un proiect vizual. Datorită acestui proiect am început de fapt să lucrez cu Vintilă Mihăilescu, care a demarat acel proiect în 2001 împreună cu Maria Grecu și cu mine, dar la care au contribuit mulți alți colegi fie din zona antropologiei fie din cea a arhitecturii.
La acel proiect vizual cred ca am lucrat intens cam până prin 2006. Apoi a fost cumva abandonat și lăsat în urmă. Una din probleme fiind și cea a calității imaginilor strânse în primii ani de teren, fotografiile fiind făcute preponderent cu aparate digitale de prima generație, deci cu o rezoluție slabă față de cerințele ulterioare pentru un astfel de proiect.
Nu știu dacă e existat o parte grea legată de proiectul vizual. Devenise deja o obsesie în anii aceia. Poate doar faptul că se „deșirase” echipa, Maria și cu mine plecând cu burse de master și, ulterior, de doctorat la paris și la Bruxelles. Proiectul continua cumva în vacanțe.
Foto: Igloo Media
Ce ai descoperit despre casele oamenilor
Urmăream cum evoluează locuirea după 1990. Cum se transformau locuințele, cum se „modernizau”, cum așa zisele modele occidentale se inserau în peisajul local.
Atunci am structurat proiectul ca pe un fel de teritorii concentrice, plecând de la sensul emoțional / afectiv a lui acasă spre exterior, de la spațiul privat spre cel urban și chiar spre spațiul de „dincolo”. De altfel proiectul de numea „Sporul casei”.
Apoi a mai fost un moment, în 2005, când Vintilă ne-a rugat pe noi, doctoranzii lui migratori, să scriem o serie de texte despre acasă în contextul migrației academice. O parte din texte au apărut în 2006 în volumul Între patrii. Mărturii despre identitate și exil, coordonat de Mirela Florian și Ioana Popescu și apărut la Polirom. Textele din partea a III-a a actualului volum reiau în parte acele povești de atunci.
Colaborarea cu Vintilă Mihăilescu
Pentru mine a fost o reinventare. O lecție permanentă despre privire asupra lumii. A fost de fapt ce căutam atunci când am virat dinspre arhitectură spre antropologie. Să privesc lucrurile din celălalt capăt al firului, dinspre locuitor către obiectul de arhitectură, altfel depersonalizat și rece. Și a mai fost ceva nou pentru mine: un mod de lucru colegial și neierarhic, o permanentă sfătuire între noi până se așezau lucrurile fără ca cine să „impună” așezarea cu pricina.
Cred că pentru Vintilă Mihăilescu „acasă” a fost un proiect obsesiv la care se întorcea permanent. Cartea ce apare acum la Igloo Media este una care colează de fapt mai multe etape ale acestei cercetări continue. O dezvoltare teoretică a conceptului de acasă ce se sprijină pe munca de teren de-o viață și pe imaginile din acel proiect vizual, o parte personală, legată în mare parte și de experiența spitalului – ca un fel de contrabalansare al acesteia – parte completată și de poveștile colaboratorilor săi.
Foto: Igloo Media
Proiectul actual a demarat de fapt de Vintilă Mihăilescu la începutul lui 2019, pentru ca apoi să mi-l facă „cadou” de ziua noastră (suntem născuți la o zi calendaristică distanță) când m-a lăsat să îl coordonez mai departe (și mai ales să îl ilustrez) dată fiind plecarea lui din țară. Știu că și-a dorit foarte mult să vadă acest volum și asta e un gând care nu mă va părăsi niciodată. Am doar mulțumirea că a văzut forma finală în format electronic. Și cred că îl vom continua cu ceea ce încă nu reușisem să punem cap la cap acum.
Cum arată lumea potrivit acestei cărți
Pestriță precum casele. Și cu acasă în miezul ei.
Acasă pentru tine
La această întrebare nu cred că am reușit să răspund nici măcar în carte. Și nici nu cred că voi reuși vreodată. Pentru că relația mea cu „acasă” e în continua transformare. Dar, așa cum am și scris, cred că, pentru mine, este mai ales o acumulare de trecut, de trecut și de obiecte despre trecut. Pentru alții însemnă un ceainic, o valiză, o sumă de colțuri... Cum spuneam, e o lume pestriță.
Acasă în izolare
OH! Asta e o discuție lungă. Și asta cred că va fi parte a cercetărilor viitoare ce vor continua acest volum. Sigur este un lucru. Există o parte bună a acestei experiențe. Toți am înțeles câte ceva (nou) despre relația noastră cu „acasă” dar și cu orașul.
Teamă mi-e însă că vom uita imediat ce vom reveni la „normal”. Teamă mi-e că deși iubim orașul fără mașini ne vom urca din nou la volan cu prima ocazie. Teamă mi-e că deși ne-am (re)apropriat casele le vom uita de cum vom ieși pe ușă. Teamă mi-e că deși am înțeles că o casă este și despre exterior nu doar despre interior vom cumpăra din nou în grabă doar cutii de chibrituri și nu vom genera presiuni asupra dezvoltării imobiliare astfel încât să avem alt fel de locuri. Dar despre asta în volumul următor care sper că va urma cât de curând. Și aici mă bazez pe colaboratorii lui Vintilă. Căci și asta a însemnat colaborarea cu Vintilă: colaborarea cu o grămadă de alți oameni minunați.
