Un cuvânt pe care cei mai mulți dintre noi nici nu l-am băgat în seamă înainte de luna martie. Chiar și gândul la el era difuz, ca atunci când depărtarea îți dă voie doar să ghicești formele unui contur. Un cuvânt pe care, între timp, am învățat să-l trăim împreună, deși separați, cu toate simțurile și cu toate emoțiile de care nu ne știam capabili.
„Șocul initial, dorul de lumea de afară, furia și frustrarea, cedarea, ascunderea sub plăpumioara ei caldă, greutatea de a ieși cu adevărat din ea, atunci când în sfârșit poți.”
