Deși suntem obligați să stăm în casă, poate că, totuși, lumea avea nevoie de o pauză, crede Matei Monoranu, regizor și realizator de animații. La început i-a fost mai greu să se adapteze la noua realitate, dar treptat a descoperit o rutină care îl ajută. Continuă să creeze și să deseneze, să își antrenze inspirația chiar și în condiții de criză.
Într-o anumită măsură, mă simt inspirat în casă, dar nu la fel de mult ca atunci când ieșeam afară. Îmi lipsește desenatul în public, fotografiatul clădirilor și contactul fizic cu prietenii mei.
În afara proiectelor plătite, Matei Monoranu a început unul personal: un triunghi care face tot felul de lucruri să țină piept pandemiei. De la un blocaj de inspirație a pornit, de altfel, și surtmetrajul său „Despre ce naiba să scriu”, care i-a adus o nominalizare la Gopo, la categoria Tânara Speranță. În rândurile de mai jos vorbim cu Matei despre izolare și solidaritatea din breasla artiștilor, cum se strunește creativitatea în condiții dificile, etapele formării sale în animație, scurtmetrajele și animațiile din România.
Izolarea
Cu toate că stau acasă de ceva timp și dorm când vreau, sunt într-o continuă stare de oboseală, nu fizică, dar psihică mai mult. La început a fost puțin mai greu să mă obișnuiesc cu ce se întâmplă, dar acum am o rutină care mă ajută. Am fost forțați să stăm în casă, dar totuși cred că toată lumea avea nevoie de o “pauză”. Un timp în care poți fi tu cu tine, și să tragi linia, să realizezi cine ești, ce dorești să faci mai departe și să devii o persoană mai bună.
Spre surprinderea mea, am observat că îmi place să gătesc mai mult decât credeam. În timp ce fac asta, nu-mi mai pun întrebări de ce să fac, dacă îmi place ce fac sau ce se întâmplă afară. Sunt doar eu cu ingredientele și sunt concentrat. Urmez o rețetă și simt că e ca un joc. Dacă nu în fiecare zi, o dată la două zile fac asta. Și țin legătura mai des cu prietenii mei.
Inspirația
Într-o anumită măsură, mă simt inspirat în casă, dar nu la fel de mult ca atunci când ieșeam afară. Îmi lipsește desenatul în public, fotografiatul clădirilor și contactul fizic cu prietenii mei. Pe lângă proiectele plătite, am început să lucrez la o serie scurtă despre un triunghi izolat, care face tot felul de chestii acasă, ca să facă față pandemiei, la fel cum fac și eu.
Efectele asupra zonei artistice
Comunitatea artistică s-a mobilizat foarte mult perioada asta, cu tot felul de provocări, expoziții online, finanțări de proiecte personale, proiecte colective, ceea ce mă bucură foarte mult. Sper să rămână sentimentul acesta de solidaritate și de încurajare a artiștilor și după ce trece această criză să fim persoane mai bune, cu noi dar și cu alții.
Începuturile în regie și animație
Animația pentru mine a fost ceva ce mi-a plăcut încă de când am început să văd desenele animate de pe Cartoon Network, dar numai mai târziu mi-am dat seama că vreau să fac asta. Pe parcurs au fost mai multe momente care mi-au întărit dorința de a face animație, dar primul gând a fost atunci când am studiat în Liege, unde am făcut și primul storyboard. Colegii de acolo aveau un alt pipeline pentru tot ceea ce lucrau, față de ce eram eu obișnuit să lucrez. Character design, storyboard și crochiuri după model, erau la ordinea zilei. Toată experiența de acolo și pasiunea mea pentru animație au căpătat un “snowball effect” care a pornit drumul meu spre regie și animație.
Etape de formare
Animation Worksheep cu siguranță a fost experiența care m-a format cel mai mult pentru animație. Timp de 3 săptămâni, acest workshop devine cel mai mare studio de animație din România și creezi un produs animat de la scenariu, până la post-producție. Este foarte intensiv, foarte mulți oameni faini, și majoritatea prietenilor animatori i-am cunoscut acolo.
De-asemenea, am învățat foarte mult pe partea de scenariu și ce înseamnă de fapt să creezi un scurtmetraj la masteratul de animație de la UNATC, unde am și făcut Despre ce naiba să scriu? . Și că am făcut grafică de șevalet, pot spune că m-a ajutat foarte mult.
Recomand oricui dorește să facă animație în general, nu doar celor care fac animație 2D, să mai și deseneze din când. Foarte multe idei de-ale mele vin din schițe.
Scurtmetrajul nominalizat la Gopo
E culmea că mă gândeam la acest film într-o zi de vară foarte călduroasă și îmi aduc aminte că era și sezonul țânțarilor. Vara nu am păstrat-o în final, dar țânțarul a devenit unul dintre personajele principale. Este o poveste simplă, despre un scriitor care are un “writer’s block” dar care descoperă inspirația venind dintr-un loc inedit. Stilul vizual și animația sunt inspirate, din primele desene animate pe care le-am văzut, la începutul anilor 90’. Am ales intenționat acest stil și ca omagiu pentru acele animații.
Cea mai grea parte
Am fost destul de încăpățânat să animez aproape totul singur. Intenția mea era să învăț tot procesul de a face o animație, și din cauza asta a durat foarte mult timp să termin proiectul, mai aveam și job și lucram freelance în perioada aia. Dar nu m-am aruncat de tot în apă adâncă, pentru că pe toată perioada producției am avut norocul să mă ajute prietena mea, Cristina Pîrvu, care s-a ocupat de toate background-urile, de post producție, de animație pe ultima sută de metri, dar și de suport moral. Temerea mea era să nu mă plictisesc de proiect.
Primul scurtmetraj pe care l-ai văzut
Cred că era The Backwater Gospel, o animație regizată de Bo Mathorne, în care era vorba despre frica unor săteni de moarte. Eram plecat în Belgia cu Erasmus și căutam niște referințe vizuale pentru o temă.
Ce au special și unic scurtmetrajele
Mi se pare că transmit o emoție, un mesaj, o poveste într-un timp foarte scurt, dar foarte intens și zdravăn. Iar pentru necunoscători, nu le pot spune decât să vizioneze când au ocazia, un scurtmetraj, poate cu un subiect pe care îi interesează. Și apoi să recomande mai departe filmul dacă le-a plăcut și tot așa.
Publicul
Nu pot răspunde foarte sigur la asta, sunt și eu destul de nou în această scenă și nu mă pot referi la scurtmetrajele live-action, ci doar la cele de animație. Mi se pare că interesul românilor pentru scurtmetraje animate crește tot mai mult an de an, datorită în mare parte Festivalului Animest, workshop-ului Animation Worksheep și secțiilor de Animație de la UNATC.
Producția de scurtmetraje din România
Cred că lipsește o dorință mai mare de a face scurtmetraje animate. Se mai fac, dar prea puțin. O mare parte din animatorii români lucrează fie în studiouri, agenții de publicitate sau companii de jocuri video, unde nu se fac de obicei scurtmetraje și nu e așa mare interesul pentru asta.
Ce mai lipsește este un interes mai mare pentru animație din partea statului și a instituțiilor culturale. Totuși ce aș putea consider bine, e că piața pe scurtmetraje animate în România nu e suprasaturată și pentru publicul românesc încă pare ceva exotic. Deci e loc pentru regizori care vor să realizeze animații în România.
Premiile Gopo
E o onoare pentru mine să fiu nominalizat la Premiile Gopo, mai ales pentru că Ion Popescu Gopo a fost unul dintre părinții animației românești și mă bucură enorm să fiu alături de cei mai buni cineaști actuali de la noi.
