Nu mi s-ar putea întâmpla mie. Să fiu departe de prietenii mei de ziua lor. Să nu mă prindă primul răsărit din luna mai dansând pe plajă. Să cumpăr drojdie. Să fiu păcălit de știri false. Ultimele luni ne-au arătat că „Nu mi s-ar putea întâmpla mie” poate deveni cu ușurință un „Am pățit” din care să ieșim cu cearcăne un pic mai mari și poate un pic mai înțelepți. Ne-au arătat cât de ușor e să picăm în plasa unor fotografii false cu delfini în canalele venețiene: să ne bucurăm că e și un bine în toate astea și să le dăm mai departe.
„OMS a declarat că ne confruntăm cu o infodemie asociată pandemiei, adică o creștere alarmantă a numărului de știri și informații false legate de COVID-19”, spune Ovidiu Mihalcea, care și-a asumat rolul de a fi un filtru pentru știrile care ajung la noi când a fondat Rubrika, un agregator de știri din surse de încredere.
Un rol asemănător și-a asumat și Codruța Simina, cu fiecare nouă investigație despre neadevăr și modurile în care îi putem pica în plasă publicată în PressOne. Cei doi fac echipă la Misreport, un newsletter săptămânal care adună știrile false care se perindă în presa românească și de afară, și explică, pe scurt, mecansimele prin care minciuna se deghizează în adevăr. Cei doi povestesc mai jos despre pescuitul de știri false, pericolul dezinformării pe timp de pandemie și îți spun despre armele de care dispui în fața știrilor false. Una dintre ele: „Să nu o dai mai departe. Să o trimiți la Misreport :)”.
Pasiunea pentru adevăr
Codruța: De fapt, subiectul a început să mă pasioneze acum vreo 8-9 ani, când au apărut primele site-uri cu adevăruri despre daci, geometrie sacră, societăți secrete despre care știam toți. Mi s-a părut fascinant că oamenii sunt atât de dispuși să creadă în genul ăsta de “adevăruri ascunse”. Pierdeam nopți citind secțiunile de comentarii la toate site-urile astea și eram fascinată de imaginea oamenilor despre lumea în care trăiesc.
A devenit, totuși, un subiect serios, la prima investigație pe care am făcut-o pe subiectul ăsta, pe la finalul lui 2015. Apăruse un clip, aparent făcut de câțiva tineri revoltați pe politicieni, pe o parte din adulți, dar mai ales pe “străini”, NATO și UE, care s-a viralizat repede. Ceva nu pușca la el, adolescenții de 15-16 ani nu spun “V-ați șters la fund cu istoria și cu strămoșii strămoșilor noștri”. Mă rog, am avut instinctul că ceva nu e în regulă la video-ul ăla.
Tot secțiunea de comentarii m-a ajutat - la un moment dat cineva spunea că tinerii sunt de fapt membrii unui club de teatru de la un liceu Botoșani. Am dat de coordonatoarea clubului, și ea mi-a povestit cum copiii fuseseră plătiți de un “consultant politic” să spună acele texte, pe care le primiseră gata scrise. Am dat și de “consultant”, și de proprietarul site-ului pentru care fusese produs video-ul. Restul poveștii poate fi citit aici.
Am înțeles atunci că e un gen de subiect cum nu mai făcusem, mi s-au aprins luminițele. Am avut și norocul că Mihnea Măruță, redactorul nostru șef de atunci, mi-a zis la un moment dat că aș putea să fac o rubrică cu subiecte de genul ăsta, dacă tot mă pasionează.
Ovidiu: Am avut dintotdeauna o pasiune pentru adevăr, fiindcă făceam destul de des fact-checking legat de știrile și informațiile pe care le întâlneam. Asta s-a accentuat în 2015-2016 când am început să văd foarte multe minciuni legate de Colectiv, iar asta m-a afectat personal pentru prima dată. Momentul s-a suprapus și peste faptul că subiectul “fake news” a luat amploare la nivel internațional, și așa am început să citesc din ce în ce mai mult despre asta.
Adevărul strâmbat
Codruța: În primul rând, multe nopți pierdute citind materiale de genul ăsta - mă interesa mult la ce s-a gândit autorul când le-a scris - nu atât subiectul în sine, cât rațiunea din spatele textului, montajul informației. De multe ori, materialele astea au bucăți de informații adevărate în ele, care sunt răsucite și reinterpretate, și-n final rezultă o aparență.
Dacă vrei, e ca și cum te-ai uita la lume prin cioburile alea din Crăiasa Zăpezii, totul se vede deformat, strâmbat. Mă interesa mecanismul de “strâmbare” :) Am citit multe studii făcute de universități internaționale, am citit istorie, filosofie, eram curioasă cum am definit adevărul de-a lungul istoriei.
În final, cred că cel mai greu a fost să găsesc un stil jurnalistic în care să scriu despre subiectele astea.
Ovidiu: Am citit articole de presă, studii sau chiar lucrări științifice. Pentru iubitorii de podcast-uri recomand un podcast despre internet și pericolele lui: BBC Trending, iar o lectură surprinzătoare este cartea lui Christopher Wylie, Mindf*ck, whistleblower-ul care a ajutat la crearea Cambridge Analytica.
Pentru cine își dorește să înțeleagă în profunzime subiectul dezinformării, recomand o lucrare științifică, o mică enciclopedie creată pentru echivalentul DSU din Suedia în care sunt explicați în profunzime termenii și tacticile implicate în dezinformare.
Dezinformarea pe timp de pandemie
Codruța: E periculoasă tot timpul, nu doar în vremuri de pandemie. Acum am devenit noi mai conștienți decât de obicei de felul în care ne poate afecta viețile și avem o sensibilitate crescută la conținut care ne promite medicamente minune, de pildă. Ne interesează mai mult decât înainte sursele din care ne luăm informațiile, ne interesează să contextualizăm informațiile. Sper să fie un antrenament pe care să nu-l pierdem foarte repede.
Ovidiu: În mod cert se produc mai multe dezinformări în timpul pandemiei, din cauza asta OMS a și declarat că ne confruntăm cu o infodemie asociată pandemiei, adică o creștere alarmantă a numărului de știri și informații false legate de COVID-19.
Sursele și scopurile acestora sunt multiple, de la propagandă generată de anumite state precum Rusia sau China, până la dezinformări lansate pentru câștiguri materiale din reclame sau afișări. Pe lângă metodele de distribuire prin folosirea paginilor de Facebook cu o audiență imensă, de sute de mii, milioane de likeuri, a luat amploare și răspândirea informațiilor false în interiorul grupurilor de către boți sau conturi false, iar reach-ul acestora este mult crescut în urma modificărilor recente operate de către Facebook.
Virale de pandemie
Ovidiu: Câteva dintre știrile false care au devenit virale recent se numără foarte multe legate de tratamente pentru COVID-19 (vitamina C, vaccinuri încă inexistente, medicamente miraculoase de care guvernele nu vor să afli).
Alte teorii ale conspirației sunt legate de originea artificială a virusului, antenele 5G ce ajută la propagarea bolii sau carantina care este doar o măsură abuzivă de control a populației ce va duce la micro-ciparea omenirii.
Dezinformările țintesc în primul rând să genereze reacții emoționale puternice, fie că e vorba de teamă, bucurie, speranță sau indignare.
Așa că cea mai eficientă măsură pe care o putem lua pentru a nu răspândi dezinformări este să ne oprim puțin și să analizăm informațiile cu mintea limpede înainte de a apăsa butonul de share/forward.
Codruța: Una din cele mai vizualizate a fost cea cu Polidinul care vindecă infecția cu coronavirus - asta mergea în ton cu nostalgicii după comunism. “Ce bine era înainte, fiecare primea un loc de muncă, aveam fabrici, aveam industrie”, uite că aveam și medicamentul nostru național care ne-ar fi vindecat. A pornit de pe un site care e acum restricționat de către ANCOM.
Au fost vreo câteva zile, după mijlocul lui martie, când circulau anunțuri că se va stropi noaptea, din elicoptere, dezinfectant, în mai multe județe.
În ultima vreme, am văzut multe știri vechi cu tăieri ilegale de lemne, copiate și prezentate ca și cum ar fi actuale. Sau presupuse informații despre tăieri ilegale, dar care nu pot fi verificate. Camioane care transportă lemn, fotografiate în așa fel încât nu se vede numărul de înmatriculare.
Restricții guvernamentale vs reziliență publică
Codruța: Pot să înțeleg de ce Guvernul și-a atribuit puterea asta în perioada pandemiei: de a restricționa, pe termen scurt, publicații care sunt surse de conținut fals, conspiraționist, alarmist - misiunea lor e de a scădea încrederea publicului în autorități.
Pe termen mediu și lung, nu e o soluție.
În România nu e ilegal să publici sau să amplifici minciuni - dacă ar fi, am vedea asta în primul rând în calitatea clasei politice. Suprimarea unor publicații nu este o soluție viabilă - ba chiar cred că este interzisă de Constituție.
Există, în schimb, alte forme de contracarare: transparentizarea ownership-ului site-urilor, introducerea educației media în școli - cât mai repede, de la un nivel cât mai “fraged”, criterii de etică mai solide pentru media și pentru companiile care plătesc publicitate, educarea publicului, în fine, o ofertă de entertainment atractiv, produs local, care să fie mai tentant decât circul “știrilor”. Ar fi ideal dacă CNA și-ar mai citi din când în când atribuțiile...
Cumva, cam tot ce înseamnă creșterea rezilienței publicului la acest fenomen are legătură cu educația.
Alarmă împotriva știrilor false
Ovidiu: În primul rând, cea mai importantă armă în momentul în care ne lovim de informații noi este gândirea critică. Dacă ceva ce citim/auzim ne provoacă o reacție puternică, ar fi bine să căutăm să vedem dacă acea informație a apărut și într-o sursă de informare de încredere.
Dacă ceva este cu adevărat important, cu siguranță se va regăsi și în sursele de încredere din media naționale/internaționale. Pe lângă toate acestea, mai avem câteva instrumente care ne ajută în a înțelege mai bine dacă website-ul pe care îl citim este de încredere.
În primul rând, pentru România am dezvoltat Rubrika, un proiect care funcționează precum un analizator automatizat ce oferă toate datele publice despre știrile din social media. Este primul proiect de genul ăsta din România și vine alături de motorul de căutare și extensia de browser Rubrika care ne oferă mai multe date despre sursele de informare, dar și un scor de încredere și paginile de Facebook folosite pentru distribuire. Recent am lansat și o aplicație de mobile pentru Android.
Pentru site-urile internaționale avem la dispoziție extensia de browser NewsGuard sau extensia de browser Decodex a cotidianului Le Monde.
Un ghid util despre ce putem face fiecare dintre noi pentru a nu contribui la viralizarea informațiilor false a fost publicat recent de echipa BBC trending.
Misreport – știri false devoalate la tine în inbox
Codruța: Ideea newsletter-ului a apărut în iarna anului trecut. M-am gândit că nu există un singur loc în care se adună informațiile despre ce înseamnă dezinformarea și conținutul fals în România. Și asta înseamnă că nu avem o imagine a fenomenului.
L-am sunat pe Ovidiu și l-am întrebat cum i se pare ideea. Știam că nu pot să fac asta singură și știam că am încredere în obiectivitatea lui, din experiența cu colaborarea la alte subiecte.
Tehnic, Ovidiu e cel care apasă pe SEND. El e și cel care face o verificare suplimentară la conținut - pentru că e posibil ca uneori eu să greșesc. Ar fi cam nasol ca newsletter-ul despre știri false să-ți dea informații false :)
Apoi mai sunt Laura și Alin de la Hye Studio, care ne-au ajutat cu identitatea, și cărora le mulțumim pentru că sunt meticuloși și au idei curajoase.
Cred că prima dată când i-am trimis lui Ovidiu o ciornă de newsletter, mă gândeam: e util? E relevant pentru cititori? Will it help? Sunt cititori ai newsletterului care ne trimit mesaje după fiecare număr: Vă mulțumim pentru ceea ce faceți! Eu mă emoționez la fiecare :)
Ovidiu: În verificările și cercetările pe care le făceam online în anii trecuți găseam de multe ori subiecte care erau deja analizate de către Codruța în PressOne. Așa că mi-am zis că ar fi util să ne cunoaștem și am mers să-i povestesc despre un subiect, la o prezentare ținută de ea la Superscrieri. Am ținut legătura de atunci și am colaborat destul de mult. Iar când mi-a propus să facem acest newsletter, am știut imediat că e o idee foarte bună, o urmare naturală a ceea ce făceam deja.
La pescuit de fake news
Codruța: Eu am o rutină de dimineață, m-am obișnuit oricum să citesc ziarele naționale și multe din cele locale. Monitorizez săptămânal câteva zeci de surse: site-uri, pagini de Facebook, conturi personale.
Sunt la rândul meu abonată la câteva newslettere internaționale despre interferența tehnologiei în democrații, fake news, trenduri în jurnalisti. Și da, cititorii ne semnalează știri false - verificăm, cât ne permite timpul, ceea ce ne transmit. Pentru că și Ovidiu și eu facem asta în timpul nostru liber.
Ovidiu: În momentul de față ne gândim să integrăm și un mecanism în extensia de browser Rubrika, prin care cititorii să ne poată raporta știri false sau trimite subiecte pe care să le analizăm în newsletter. Scopul este să creăm o comunitate cât mai activă în jurul acestui proiect și să ne creștem posibilitatea de a descoperi subiecte noi cât mai rapid.
Împotriva fake news: înainte și după Misreport
Codruța: Înainte de newsletter făceam ce fac și acum - dacă mi se pare că atinge foarte mulți oameni, încerc să-i desfac mecanismele și să scriu un material jurnalistic, în PressOne. La rubrica Dezinformare&fake news s-au adunat peste 50 de materiale pe care le-am scris în ultimii ani. Dar multe știri de genul ăsta e mai bine să le lași pur și simplu să moară pe internet. Uneori, chiar dacă intențiile sunt bune, riști să amplifici și mai tare subiectul.
Picatul în plasă
Codruța: Mi s-a întâmplat, la știrea cu delfinii reveniți în apele venețiene. Nu mi s-a aprins niciun beculeț, am citit un titlu, am văzut pozele, mi-am zis: awww… După aia am văzut că fusese un fals. M-am distrat puțin de mine. Falsurile pe care le credem spun ceva despre noi. Cred că toți avem câte un soft spot în care ne ajunge din urmă fenomenul ăsta.
Universalizarea știrilor false
Codruța: Hm. Îmi închipui că aici e un lanț al slăbiciunilor. În prima fază, cu ajutorul site-urilor de știri care îți “transmit în timp real” ce se întâmplă. A intervenit presiunea timpului, să dai repede, să dai primul, să ai trafic mare - apoi distribuția publicității în funcție de trafic a mai dat o lovitură jurnalismului. La final, au venit rețelele sociale și au pus cireașa. Mi-e teamă că n-au pus-o pe tort, ci pe colivă.
Acum e un exercițiu de rezistență în unele redacții, puține, să dea doar informații verificate. Mai e și lipsa cumplită de transparență a instituțiilor publice - a oamenilor din ele. Cât de des vedeți citați în presă purtători de cuvânt? Sau directori de direcții din Ministere? Sau miniștri, altfel decât în briefing-uri de presă unde anunță ce vor ei și apoi pleacă?
Cam așa cred că s-a universalizat - și n-aș spune că știrile false - ci mai degrabă acceptarea riscului că vei da o știre falsă. Presiunea publică e mai mare să existe o informație decât ca ea să fie corectă.
Când falsul vine de la o redacție consacrată
Codruța: Cel mai trist e că astfel sunt investite cu credibilitate sursele maligne. Când copiezi o știre dintr-o sursă care dă constant dezinformări, tu de fapt îi transmiți publicului: uite, e o sursă relevantă pentru redacția noastră, e credibilă!
Pe cine dăm vina
Codruța: Învinovățești o brutărie care îți vinde o pâine expirată? E cam același lucru, doar că în cazul știrilor false, produsul “stricat” îți hrănește mintea.
Am văzut că sunt redacții care anunță că au dat informații greșite, uneori își cer scuze. Dar e și practica cealaltă: o redacție prinsă cu minciuna intră și modifică titlul pe site, și-i pune înainte “Fake news:”. Gata, problemă rezolvată...
Gânduri din izolare
Codruța: Sunt printre oamenii norocoși care-și permit să stea în izolare și să muncească așa. În prima fază m-am gândit: asta e pentru toate dățile când am zis că vreau să citesc și nu am timp. Evident că nu am citit mai mult.
Nu pot să spun că perspectiva mi s-a schimbat prea tare. Mă întreb mai des decât înainte cât e de relevantă munca pe care o fac - dar asta cred că e o chestie de vârstă :)
La pachet cu pandemia - descoperiri
Codruța: Fiica mea, care locuiește cu mine, are 11 ani. O să împlinească 12, în izolare. Pentru noi, timpul ăsta a fost foarte bun - am putut să petrecem suficient timp una cu cealaltă încât să comunicăm în afara rolurilor pe care ni le atribuim, la noi în cap. Să ne relaxăm, să ne cunoaștem mai bine.
Am descoperit un timp pe care nu îl aveam înainte și care mă bucură. Am descoperit că rezist mai puțin ca Jane Fonda la făcut gimnastică dimineața. Că am o reziliență foarte bună la a nu vedea oameni… 3D :))
Sunt uimită, pe de altă parte, de fiecare dată când intru pe Facebook - și încerc, în ultima vreme, s-o fac cât mai rar. E un adevărat delir acolo. Și un ventilator de ură. Pe undeva, e de înțeles - e un val de emoții care te ia pe sus, și ești deja ușor vulnerabil, din cauza izolării. Am ajuns, din ce în ce mai des, să citesc statusuri și să mă întreb la fiecare: Will it help?
Cred că e un soi de igienă mentală să nu-ți iei opiniile de acolo. Dar e greu. Mă văd pe mine cât sunt de tentată uneori să fac o glumiță sau să spun eu cum stau lucrurile. Uneori reușesc, alteori nu. E mai degrabă o rețea de mângâiat ego-uri sociale.
Ovidiu: Distanțarea socială ne-a ajutat să comunicăm mai mult cu prietenii, familia, să ne cunoaștem gândurile cu adevărat. Cert este că în perioada asta, mai mult ca oricând, nimeni nu este ferit de valurile dezinformării. Și dacă ne e greu să argumentăm unui străin că o informație e falsă și că are un bias cognitiv, cum ai putea spune asta unui apropiat fără să se supere? Cred că pandemia vine la pachet cu un apel la mai multă răbdare, scepticism și discuții argumentate.
