La început a fost LAIF-ul. Apoi, s-a aliniat în denumire și HalaBala. HalaBala LAIF – așa se numesc concertele-șezătorile live pe care le organizează Tania Cergă și Andrei Glavan în serile de carantină, pe facebook. Un proiect cu muzică și povești, râsete și emoții. Nu degeaba, Tania Cergă este inventator-șef la Laboratorul de Suflet, co-producător HalaBala LAIF și colega cea mai importantă a lui Glavan. Iar Andrei se declară propriul său conducător muzical și una din problemele Tanei.
Despre începuturile muzicale, căutarea sensului vieții, ce mai fac artiștii în carantină și criza de pe tărâmul muzical din R. Moldova, în continuare cu Tania și Andrei. Noi zicem că HalaBala ar fi noul Hakuna Matata. Muzica are dreptul și ea la o filosofie „fără griji” care să fie răspândită în mase. Începuturile au fost puse, transmitem mai departe.
Drumul către muzică
Andrei: Nu pot zice că în viața mea muzica a apărut la un moment dat. Tot timpul am vrut să cânt și tot timpul așa m-am visat, numai că nu pot înțelege de ce o perioadă mare din viață m-am ocupat cu altceva. :) Înainte de muzică, eu m-am căutat, asta pot zice acum pentru că am impresia că m-am găsit, но это не точно (ro: dar asta nu-i sigur). Zic așa pentru că am mai avut impresia de câteva ori că m-am găsit. Am avut multe tentative de business și ele toate cumva, la un moment dat, începeau să aibă o formă de succes, fapt care mă făcea să am încă mai multă încredere în mine și asta era urmată de senzația că eu merg pe drumul meu.
Mai este o mențiune în tot gândul de mai sus, despre „drumul meu”: numai de când am început să mă ocup de muzică sau artă au început să-și piardă din valoare banii. Nu cred că asta ar trebui să stea la baza dezvoltării unui om. Dacă motorul tău de dezvoltare sunt anume „banii”, s-ar putea să fii pe un drum greșit, ei trebuie să fie doar un rezultat logic al ocupației și nu cel mai important. Pe lângă muzică, eu mai am un fel de hobby – desenul. Și la moment încerc să fac animație simplă, 2D, f*ck me, mare respect pentru oamenii cu atâta răbdare. Și eu o să duc la capăt clipul pe care am început să-l desenez pentru unul din cântecele mele, dar asta-i do-fi-ga de lucru (foarte mult). O secundă are zece desene, calculați câte desene trebuiesc pentru 3 minute. :)
Tania: Toți copiii cântă, așa făceam și eu…Ca toți copiii, cântam despre tot ce îmi apărea în față - nori, mare, flori, mama. Apoi le-am făcut părinților capul calendar ca să mă dea la pian, ceea ce au și făcut. Nimic diferit de alți copii, poate doar vecinii, chinuiți de orele infinite de repetiții. Căutam perfecțiunea pe clape și evadam ore în șir în sunetele care curgeau și îmi deschideau o lume la care aveam acces doar eu. Părinții au ajuns să mă roage să nu mai exersez atât de mult ca să poată privi și ei liniștiți un film la TV, dar rar le-a reușit, fără un scandal din partea mea. :))
Apoi, după primele concerte la care am fost cu părinții, am înțeles că vreau să fiu pe partea cealaltă, că vreau eu să le cânt oamenilor. Să-i fac să râdă, să plângă, să fac furtuni în sufletele lor, să le dăruiesc ceva care să-i ducă departe de realitatea lor, măcar pentru momentul în care îmi ascultă muzica. Pe la 12 ani am început să compun, să scriu texte. Și de acolo, treaba asta, atât de dependentă, a devenit parte din mine și nu m-am putut opri, dar nici nu mi-am dorit vreodată. Eu mi-am asumat drumul ăsta încă de pe atunci și nu m-am văzut niciodată făcând altceva. Nu mi se pare că aici există loc de compromis, iar dacă totuși îi faci loc, îți compromiți sufletul.
Oh, salut, carantina
Andrei: Mama măsâi ei de carantină! Am întâlnit-o cu brațele deschise spre cu totul altceva. A venit ca un cataclism care a stricat toate planurile pe care le aveam în drum, s-au amânat toate concertele și creierul a început a desena foarte multe scenarii prostești despre moarte, cred că la toți a fost cam așa, numai că fără concerte. :)
Am mers la magazin să luăm produse pentru vreo două săptămâni, pentru că autoritățile (mama măsâi de autorități, ele nu știu nică… N.B. - NICĂ!!!) ne-au spus că va dura. Cum credeți, cât? Corect. Două săptămâni. Au trecut două săptămâni și noi ușor, ușor, duși de val și de chiombie am intrat în următoarea lună de carantină fără provizii. Eu nu niorlăi și nu-s cel mai înflăcărat PRO-lege om, chiar invers, dar sunt situații când trebuie de făcut cum trebuie! Totuși, noi am reacționat calm, am fost la magazin îmbrăcați cu măști și mănuși fabricate în focarul virusului, ș-apoi am mers la studio să car toate sculele acasă. Și iată lucrăm de acasă.
Tania: Carantina am întâlnit-o, practic, în inima ei, numai că nu știam de asta încă. Cred că am făcut parte din ultimul val de călători nejudecați. Am reușit să vizităm regina și ne-a udat până la piele ploaia londoneză. Apoi, am tras o fugă până la Brâncuși, la Paris, i-am văzut uneltele, și patul, și nemurirea, și am plâns în tăcere privindu-le. Ne dezinfectam mâinile de „ceva” ce atunci părea departe și umblam alandala prin lume, apoi brusc ne-am trezit că nu mai putem să ne îmbrățișăm cu prietenii și nici să ne cântăm cântecele în public. Și am început, practic din primele zile să le cântăm virtual.
Ce face un artist în izolare
Andrei: Se gândește cum să iasă din cușcă, pe urmă artistul din Moldova înțelege că el și așa era într-o cușcă mai mare - țarc, și începe să înțeleagă că budiștii au dreptate.
Se gândește că, în sfârșit, o să aibă tot timpul de pe lume doar pentru el și că o să creeze lucruri interesante, o să scrie versuri, o să se apuce de blog, o să scrie muzică, o să facă meditație (în sfârșit), gimnastică și multe, multe alte lucruri pe care nu reușea să le facă în viața adevărată cu ritm de 21st century și panică globală că „nu reușesc nimic, sunt foarte ocupat”.
Nicio *** din toate astea el nu o să facă pentru că panica nu-i împrejur, dar înăuntru. Și aici sunt două variante: sau tu găsești cum să scapi de ea sau nu. La mine e a doua.
Tania: Tot ce făceam și până acum, doar că fără grabă și asta îmi priește. Cred că tuturor ne face bine să ne mai tragem sufletul, să nu mai alergăm ca nebunii după viață. Am timp să trândăvesc, să stau de vorbă cu copiii, fără să mă tem că mâine vor întârzia la școală. Eu cred că veșnicia aceea născută la sat a venit acum la noi în ospeție și ne dă o lecție de viață.
Criza în industria muzicală
Andrei: În industrie lucrurile se schimbă foarte repede și fără pandemie, pandemia este doar o scuză. Cred că problema oamenilor este deprinderea de a avea o rutină: mă duc la lucru, vin acasă, dorm! și unele mici abateri de la schemă, cineva mai duce copiii la școală, cineva mănâncă de două ori pe zi, în loc de trei.
Nu știu ce zici când întrebi despre pământ artistic. Eu cred că tărâmul nostru este unul din cele mai NEartistice, dar avem suflet mare, atât de mare încât ocupația predominantă este invidia. Eu sper că această problemă globală o să-i schimbe cardinal pe cei care o să supraviețuiască.
Tania: Sincer, criza e un regim obișnuit pe acest „tărâm” :)) Aici și cu carantină, și fără, supraviețuiește fiecare cum poate, așa că, toată lumea face ceea ce știe mai bine să facă, se descurcă. Cu siguranță e mai greu acum, mai ales în contextul locului codaș pe care îl are cultura la masa priorităților în regiunea noastră, dar, tuturor le e greu acum.
HalaBala LAIF
Andrei: O să-ți povestesc pe scurt cum văd eu atacurile de panică.)) Ele sunt o acumulare de energie în timp, care trebuie să iasă și dacă nu iese, ai atac de panică. HalaBala LAIF, thank god we have internet. Tot timpul am fost de părerea că oamenii care zic că internetul e rău nu înțeleg ceva. Eu nu văd cum poate el influența oamenii să nu socializeze sau alte prostii de genul, la fel cum nu văd care e calea de a-l pune pe un om introvertit să vorbească mult, dând din mâini în fața unei mulțimi. Ideea de live pe facebook este una veche pe care cred că o poartă fiecare om care vrea să se expună unei audiențe și noi nu suntem o excepție, numai că nu aveam un concept sau o „ceva” care să motiveze apariția. Cred că nu mai este sens să explic mai departe. Denumire proiectul nu avea, ea a apărut pe parcurs așa că prima HalaBală nu a fost HalaBala.
Tania: Mai întâi a fost Laiful, iar apoi, pentru că se plictisea de unul singur, a apărut și HalaBala. Am numărat, am numărat, până am ajuns aici. Am numărat în fiecare zi, apoi am văzut că se încâlcește socoteala și am început să numărăm peste unul. :))
HalaBala suntem noi, eu, Andrei și toți cei care se conectează în LAIF, ne scriu, cântă împreună cu noi, sunt deschiși și liberi, sinceri și dornici de socializare și îmbrățișări, deocamdată virtuale. Noi ne doream demult să facem astfel de întâlniri online cu oamenii, am avut chiar și o încercare, Masa de Comenzi, dar nicidecum nu ne făceam timp pentru asta. Carantina ne-a făcut timp. Și acum avem ocazia să ne întâlnim cu oamenii noștri, să-i întrebăm ce mai fac, să le cântăm muzica noastră, dar și muzica altor artiști care ne plac, să râdem mult, să le povestim la ce mai lucrăm, ce gânduri avem și uneori să discutăm teme mai sensibile, cum ar fi violența domestică, frumosul care pornește de la noi, și altele.
Ce-a fost mai greu
Tania: Inițial n-a fost greu deloc, dar, pe parcurs, pentru că și noi, la fel ca toți ceilalți, trecem printr-o etapă absolut nouă, din toate punctele de vedere, au fost și mai sunt zile în care nu ne e ușor să ne adunăm gândurile, să evadăm din realitate și să începem să glumim și să cântăm. Dar ce am înțeles ambii, e că starea asta ține până când apăsăm: GO LIVE, după asta, datorită interacțiunii cu oamenii, din dorința de a le ține companie și a le face serile mai calde, din cauza saluturilor cordiale, care vin de la oameni stabiliți cam peste tot în lume, pentru că deja s-a format o mică familie acolo pe pagina HalaBala LAIF, rămâne doar căldura și bucuria de a împărți stări și gânduri cu acești oameni frumoși și ai noștri.
Reacțiile
Andrei: Ca de obicei, noi le-am auzit cu urechile deschise, într-atât de tare, încât se făcea curent. Nu pot zice că nu există oameni a căror părere este importantă, dar noi vrem să mergem câte puțin spre libertate. EU M-AM ZAKALIBIT (m-am săturat, am obosit) SĂ CORESPUND! Niciodată nu am fost așa, dar de vreo 5 ani am cotit-o pe drum greșit și intenționez să repar asta pentru că îmi pare prostește. Tu observi că fiecare întrebare duce în aceeași direcție? Eu m-am prins abia acum. Drag cititor al acestui articol, nu tupi (nu frâna), mergi unde te duc ochii tăi!
După carantină proiectul o să continue, dar nu știu în ce formă. La sigur mai bună. Dacă o să continue. :)) Noi nu vrem să ne punem scopuri exacte despre asta, e fain pentru „acum”, dar noi avem ocupație de bază.
Emoțiile
Tania: Au fost și au rămas frumoase și uneori sunt emoții foarte asemănătoare cu cele pe care le avem înainte de un concert. Uneori, ne țin și până la capătul live-ului. Iar asta e tare fain. Pentru noi fiecare HalaBala e ca prima HalaBala. Este Dragoste. Ne dorim acest HalaBala să dureze. HalaBala - da. Carantina - nu!
Sustenabilitate
Andrei: Proiectul, la moment, nu este sustenabil. Eu am 39 de susținători pe patreon.com și majoritatea îmi sunt necunoscuți. Sună amuzant „majoritatea” în cazul cu 39 de unități financiare cu aport mic. DAR! Pe noi ne inspiră foarte mult fiecare din ei și nu contează care e suma de bani donată. Avem donatori de la 1 euro până la 50 (nu m-am așteptat că poate fi așa ceva, dar este; unul, dar este).
Eu pentru prima dată în viața mea de om care se ocupă de muzică simt că eu cuiva trebuiesc din punctul ăsta de vedere. În zilele noastre, „banul” este ca și cum rupt de la inimă, și aici apare un om care îmi dă mie, pur și simplu, ca să continui să fac asta.
Imaginează-ți, pur și simplu, ca să fiu eu. Este incomparabil. Vreau și aici să-i mulțumesc pentru că eu știu că ei o să citească, o să citească tot articolul, eu simt că ei mă iubesc. Asta nu-i despre bani, e despre a împărți. Love is sharing, dar eu câte puțin începeam să cred că lumea nu mai funcționează așa.
Tania: Cred că noi, cel puțin deocamdată, nu ne gândim la asta. Noi pur și simplu acționăm din resursele sufletești pe care le avem, din multă dorință de comunicare și schimb de energie, din dorința de a împărți din ce avem. Iar patreonul pentru noi este o altă poveste. La fel de nouă. Patreonul este despre muzica noastră. Posibil în viitor vom avea proiecte care vor ține strict de HalaBala sau alte nebunii, dar deocamdată lucrurile stau așa.
Despre patreon noi am mai auzit în trecut, dar lipsa de timp pentru a investiga ce e și cu ce se mănâncă nu ne-a apropiat deloc de această platformă. Și aici carantina ne-a făcut timp. Andrei și-a făcut cont primul, eu l-am urmat în acest necunoscut, cam la o săptămână, văzându-l cât de entuziasmat este, n-am rezistat. :)) Și bine am făcut.
Pentru un artist independent, patreon este o salvare. Este un punct de comunicare atât de sincer și de generos, pentru ambele părți. Tu, ca și creator, practic îi cunoști în față, pe cei ce te consumă, în sensul bun al cuvântului. Nu este ceva pe care plutești, este un fel de: „Bună, eu sunt Cristina și îmi place, ascult și vreau să continui să ascult ceea ce faci tu”. Este un sentiment fenomenal. Iar susținerea asta este atât de motivantă. Tu, practic, începi să consideri că există oameni care cu adevărat cred în tine. Tare fain, tare, tare fain! Dar noi suntem abia la început de drum pe acest tărâm.
Printre patronii mei sunt și câțiva prieteni dragi de-ai mei, pe care îi pup tare, dar în mare parte sunt oameni pe care nu i-am cunoscut până la patreon, cu unii dintre ei comunicăm intens în live-uri, cu unii doar pe patreon, dar sentimentul acesta, că ceea ce faci tu este susținut de oameni reali, oameni care îți ascultă muzica, care cred în tine și pur și simplu nu vor ca tu să te oprești din a face ceea ce faci, e nemaipomenit, emoționant, uneori trag și o lacrimă când mă gândesc la asta. Îi îmbrățișez și mă bucur de fiecare în parte.
Planuri
Andrei: Eu sunt destul de spontan. Proiecte, planuri și gânduri am multe, dar din câte a demonstrat vEața, eu fac fix invers, și mie îmi place să fiu așa. Nu mă mai gândesc la proiecte. Vreau să fac ce-mi apare în gând și muzică. Trăiți viața voastră!
Tania: Planuri sunt multe și asta e bine. Dar noi suntem surferi, ne place să prindem valul. Uite cum a fost și cu HalaBala, cât nu ne-am chinuit noi să ne adunăm și să începem să facem ceva pe online, nu ne-a ieșit. Dar a venit momentul și ne-am copt. Muzică ce își așteaptă rândul este. Andrei de azi pe mâine va lansa o piesă nouă, lucrează acum la clip și are și altele la rând. Eu am lansat deja 3 piese de pe noul album - Osmoză. Urmează imediat și altele. Urmează desertul. :)
Important e să ne putem vedea cât mai curând offline. Nimic nu se compară cu un concert, unde întâlnești inimi ca și a ta și se produce simbioza. Tare mi-e dor de oameni și tare vreau să mă învăț să nu mai amân nimic. Poate carantina o să mă învețe să fac asta.
