Rubin 2000 se alătură campaniei #scutpentruspitale și începe producția a 50.000 viziere pe care le va dona

Rubin 2000 se alătură campaniei #scutpentruspitale și începe producția a 50.000 viziere pe care le va dona

Rubin 2000, firma deținătoare a Pam Bijuterii, importator și distribuitor autorizat echipamente Laser Trotec și stampile Trodat în România, se implică și în campania #scutpentruspitale a Asociației „Zi de Bine”. Grupul Rubin a început producția și distribuția a 50.000 viziere pe care le va dona. 1500 de viziere au ajuns deja saptamana aceasta la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, Secția Boli Infecțioase.

„De cum am văzut inițiativa #scutpentruspitale lansată de Asociația „Zi de Bine” am dorit să ne implicăm. România nu a ajuns încă la punctul maxim al pandemiei, iar spitalele au nevoie de întreg sprijinul pe care îl pot primi. Le mulțumim și le suntem recunoscători cadrelor medicale, tuturor doctorilor, asistentelor, celor din prima linie care își asumă riscuri în fiecare zi”, a spus Florin Pantelimon, owner Rubin2000.

„Prin această donație dorim să ne alăturăm celor care sprijină sistemul medical din România pentru ca spitalele să poată oferi îngrijirile necesare pacienților diagnosticați cu noul Coronavirus și pentru ca medicii, asistenții și toți cei care lucrează în spitale să fie cât mai bine protejați”, a declarat Bruno Alexandru Lehr, Director General Rubin 2000.

Vizierele produse de Rubin2000 sunt realizate din PVC Kristal, transparent, oferind o arie vizuală generoasă. Se pot utiliza cu soluții antibactieriene sau dezinfectanți fără efect de mătuire și pot fi folosite cu mască și ochelari de protecție fără efect de aburire.

 

Rubin 2000, companie ce anul acesta sărbătorește 20 de ani de activitate, este importator și distribuitor autorizat în Romania al echipamentelor de gravură, marcare și decupare laser Trotec, al ștampilelor Trodat și de materiale de prelucrare publicitare. Compania deține în același timp brandul și lanțul de magazine Pam Bijuterii.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related