Studenții se alătură luptei împotriva COVID-19

Studenții se alătură luptei împotriva COVID-19

Organizațiile studențești din țară demarează campania „Studenții sunt aproape de voi” pentru a-i îndemna pe studenți să sprijine lupta împotriva COVID-19 prin donarea către cel mai apropiat ONG umanitar.

Scopul campaniei este de a-i face pe studenți să conștientizeze importanța implicării fiecăruia în comunitate și în strângerea de fonduri pentru echipamentele necesare eroilor din linia întâi. Până acum sunt implicate peste 35 de organizații studențești din Cluj, București, Timișoara, Iași, Constanța și Galați. ONG-urile umanitare către care merg banii sunt Beard Brothers (Cluj), Asociația Dăruiește Viață (București), MagiCamp (Timișoara), Asociația Dăruiește Aripi (Constanța) și Asociația Trei Vieți (Iași).

Noi, ca organisme de reprezentare studențească, conștientizăm că este responsabilitatea noastră să ne implicăm în comunitate, mai ales în aceste momente de criză, îndrumând astfel studenții să ni se alăture în această inițiativă.

Ideea campaniei a pornit din dorința noastră de a fi alături de cadrele medicale și, în contextul suspendării activității academice, de a ne folosi economiile într-un mod constructiv. Astfel, indiferent de oraș, universitate sau organizație, noi, comunitatea studențească, ne-am mobilizat pentru a da naștere campaniei.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related