[Cauzele influencerilor] Nuami Dinescu: Este limpede ca statul nu mai face demult ce ar trebui sa faca si asta ne-a obligat, cumva

În anul de gratie 2009, Nuami Dinescu s-a teleportat de pe micile ecrane in social media. Stilul ei a ramas la fel de relaxat si aici. A inceput sa fie repede urmarita de o comunitate consistenta, iar azi nu mai este cunoscuta doar pentru personajul celebru de televiziune jucat candva. Ci, mai degraba, pentru continutul pe care il face online și pentru cum isi foloseste vocea ca sa sprijine cauze sociale si campanii umanitare. 

Nu se considera neaparat un influencer, dar stie ca oamenii care o urmaresc se incred in spusele ei. Asa ca, pe blog si pe Facebook, ii indeamna pe toti, de cate ori are ocazia, sa faca fapte bune. Talentul de actor si sinceritatea i-au trasat drumul, fiindca directii si obiective clare de influencer ne-a marturisit ca nu a avut niciodată.

Presiunea e una morala, in ce ma priveste, pentru ca nu am liniste daca nu fac tot ce depinde de mine, in contextul respectiv. In ultimii ani a fost, parca, un refresh la responsabilizarea noastra ca societate, multe lucruri au capatat, cit de cit, alta forma, datorita acestei presiuni, mai spune Nuami.

Nuami Dinescu povesteste in continuare despre cateva dintre cauzele si campaniile pe care le-a sustinut si in care este implicata si in prezent, dar si despre oamenii care au inspirat-o in toti acesti ani.

Inceputuri in social media

2009 e anul de gratie in care mi-am mutat identitatea in online, ca sa zic asa, la indemnul unui fete care imi fusese PR in Pro TV, Adina Antonie. Am fost destul de atenta sa nu ma expun prea mult, era de ajuns cita expunere aveam la tv, dar ea a insistat, mi-a spus ca asta va fi viitorul si e mai bine asa.  Era ceva atat de nou si de funny incit a inceput sa-mi placa. Am regasit colegi, prieteni, am inceput sa punem la cale tot felul de lucruri simpatice si, incet-incet, mi-am crescut o comunitate.

Primul lucru pe care am simtit nevoie sa-l fac a fost sa incerc sa adun fetele, femeile intr un loc, sa vorbim de ale noastre, despre cum e cand ramai fara slujba, cind ramai fara iubit, cum faci fata unei situatii grele, un divort, de exemplu, cum sa treci peste un diagnostic si verdicte medicale greu de dus.  Eu am avut mereu asta in minte si am facut-o, in orice forma s-a putut, indiferent unde am fost, mi-am pus toate cunostintele la bataie si tot sufletul. ( Viata avea sa ma aduca in 2016 la carma unei emisiuni, la  Happy Channel, emisiune care se chema “Dreptul la fericire”, un reality show in care era vorba despre cinci femei care trecusera milimetric pe linga moarte si noi, acum, le aratam, le sustineam, le ajutam, sa-si gasesca drumul si bucuria de a trai, dupa toate  traumele indurate!)

Am scris cam ce as vrea sa fac, vestea s-a dus repede in online, nici vorba de influenceri atunci, eu eram déjà cunoscuta, abia se terminase sezonul de la Prima TV, eram foarte putini in online, asa incit mesajul meu a facut cam ce face un viral azi. Au fost citeva astfel de intalniri, au venit mai multe fete fete.

Urmatoarea a fost dupa ce am participat la o emisiune, “Aruncati din tren” la care formatul era umanitar (trebuia sa muncesti pe la oameni prin curti, in magazine, sa aduni bani, vreo doua, trei zile dura povestea, sa-ti gasesti loc de dormit si mincare fara bani in folosul unor familii cu situatii grele) eu am scris pe Facebook ca stiu aceasta familie si as vrea sa facem ceva pentru ea, mai mult decit au facut cei de la la emisiune. Mi-au raspuns niste motociclisti si, impreuna cu ei si Ionut Contras, care era in Pheonix  si ne-am intors  la familia aceea de Craciun cu un pat, un frigider, o jumatate de porc si multa produse alimentare sa le fie de ajuns pina in primavara.

Influencer cu instinct de actor

Nu stiu daca am devenit  influencer, stiu doar ca oamenii  au incredere in mine, stiu ca niciodata nu as promova ceva ce eu nu folosesc,  oamenii stiu ca nu mint, ca nu fac nimic de dragul de a  face sau pentru bani, stiu ca daca recomand un serviciu, un produs, un profesionist, o fac pentru eu am testat,  am folosit si, ca nu am niciun beneficu, mai ales financiar, ca nu mi-as pune la bataie reputatia si increderea lor pentru ceva in care nu cred din tot sufletul. 

Imi amintesc  de perioada cind aveam emisiune cu Teo cind practic, avand cite 4, 5 reclame care trebuiau filmate inainte de emsiune, de multe ori nu mai aveam nevoie sa-mi spuna oamenii de la agentie ce trebuie sa spun, apropos de produse, pentru ca eu mi le cumparam si le testam inainte.  Eu verific tot, nu promovez, nu recomand nimic ce nu am testat.

Instinctul meu de actor si emotia buna din mine mi-au ales, cumva, drumul. Nu mi-am trasat niste directii, poate mi-ar fi prins bine mai multa luciditate si precize, dar actorii sint mai dezordonati, se duc cu inima inainte si fac totul pina la capat, ca altfel nu au somn. Cind am identificat ceva valoros, un om, o idée, un proiect, o nevoie, si cind nu mi-a s a cerut direct ajutorul, m-am oferit eu.

Oamenii care te-au inspirat

Primul om care m-a inspirat a fost mama. De la ea am invatat ca nu poti sa zici nu am, nu pot,cind, de fapt, tu stii ca raspunsul e da,am,  pot, incerc sa fac ceva sa te ajut. Ea mi-a spus cind eram copil ca daca cineva vine la tine si te  roaga sau iti cere ceva, o face de nevoie,  ca e destul de mare umilinta de a cere, nu poti sa-l mai umilesti si tu odata cu dispretul si nepasarea ta. Tot ea mi-a spus ca, daca dai ceva, ii dai din ce ai mai bun, nu din ce iti prisoseste.  

Am regasit principiul asta, peste ani, la Madalina Marcu  de la Asociatia pentru relatii Comunitare (ARC) care spune exact asta, ca daca vrei sa ajuti un om, sa-I redai demnitatea si puterea de  a se ridica si a incerca sa-si revina, nu-l umili, nu-I da lucruri vechi, ponosite, cumpara-I o haina frumoasa, noua, ca si cum ai cumpara pentru tine.  In timp, viata m-a adus linga oamenii care simt ca mine, care fac ca binele sa prinda radacini. La mine a plecat de acasa, de la radacina.

Tata nu si ar fi incalzit o farfurie de mincare, mai bine rabda pina venea mama, dar pentru altii stia sa puna masa, tata avea o slabiciune pentru cersetori, la tara sint putini, ii stia tot satul, uneori ii aducea in casa si dormeau intr-o camera cu soba, mai ales iarna. Tot tata, cind au imbatranit cainii din curte, le facea orez cu lapte. Daca esti atent la mostenirea ta, la ce inveti in casa, la ce modele ai cind cresti, asa ramai, asa ajungi si ca adult. Nimic nu  poate rasuci din ce s-a sadit in tine, bunatate, generozitate, mila, compasiune.

Publicul tau

Primii au fost telespectatorii care rideau cu Tanta. Au venit apoi oamenii care m-au descoperit pe mine, Nuami, cu toate defectele sau calitatile mele. Si “publicul meu”, oamenii care ma urmaresc, care au incredere in mine, stiu ca nu vreau sa par altceva sau altfel decit sint, ca nu vreau sa creez iluzii, ca nu mint, indiferent despre ce e vorba, ca daca pot sa ajut spun da, pot, daca nu, iarasi spun”imi pare rau, nu am cum, nu stiu, nu pot”,  ca sint dintre cei care taie cu bisturiul in rana sa iasa ce e rau, ca altfel nu e vindecare.  

Publicul meu, ca sa zic asa, e si de 18 si de 40 si de 60. Sint o persoana cerebrala si cu multa emotie care incearca sa nu cada in extreme. Sint onesta si am principi de care ma tin si poate ca asta le place si lor, cind imi plinge inima spun ce simt, asa cum simt, cind ma  bucur pentru cineva, iarasi scriu ce simt, cind cer ajutor pentru vreo cauza spun exact ce simt, nu cosmetizez, nu exagerez, ei stiu ca  de la mine  primesc si informatia si povestea si , cumva, “cheia” rezolvarii.  

Sau intreb daca are cineva idée cum putem rezolva. Onest. Fara sa ma tem ca isi vor schimba parerea daca eu recunosc ca e ceva ce ma depaseste. Poate asta ii si face sa ma urmareasca – onestitatea, precizia, emotia si utilitatea, toate intr-un continut care are construieste ceva. Si oamenii stiu ca mie chiar imi pasa, nu ma prefac doar ca imi pasa.

Programul unui actor-influencer

Fiind freelancer de 10 ani, programul meu depinde foarte mult de ce proiecte am. Am avut perioade cu proiecte in TV si atunci televiziunea imi dicta programul.  Cind nu am ceva atat de precis, din programul meu nu lipseste drumul la clinica medicala unde  fac fizioterapie si kinetoterapie, fac asta de vreo trei ani. Sint destul de organizata asa, cu timpul meu si fac totul dupa prioritati. 

Incerc sa nu pierd un film, un spectacol, ajung la evenimente la care invat mereu cite ceva, ma duc la intilniri ale ARC, la evenimente de social media cu echipa Biz cu carem-am imprietenit dupa niste evenimente, stiu ca mereu e ceva de invatat si de perfectionat.  Sint gata sa invat lucruri noi, stiu ca toate imi vor folosi si, uneori, cine stie ce perosnaj o sa se nasca din experienta aceea.

Lumea influencerilor romani

Eu sint dintre cei care cred ca, din clipa in care esti trecut la aceasta categorie, influencer, responsabilitatea ta este foarte mare. Publicul te percepe ca pe o voce care stie ce mesaj da si il preia ca atare, nu mai pune filtre. Stiu ca sint categorii care se catara pe orice val emotional, pe orice starneste atentia si aici trebuie sa fii si mai prudent la ce mesaje dai, cum le impachetezi, sa anticipezi cumva cum va ajunge el si ce efecte va produce. 

Sint influeceri din toate zonele, de toate varstele, fiecare cu nisa lui, dar pentru mine e important cum vrei sa fii perceput, ce cred oamenii aceea cu adevarat despre tine, nu doar ce bani iti intra in cont. Si ma refere la baietii cu vloguri cu milioane de urmaritori.

Imi place cind influenceri gasesc calea de a face glume reusite din zona politica sau media, cum este omul din spatele paginii de Facebook Ambasada Suediei. Imi plac parodiile, texte scrise intelligent, cred ca e foarte important sa livrezi continut. Valoros. Nu-mi place cind dupa un bum de popularitate descoperi, din intimplare, ca acolo e doar imagine si bla, bla, bla, gen (stiti , asa vorbesc generatiile astea mici, scurteaza propozitia si din doua in doua vorbe iti articuleaza un Gen ) vedeta de carton,  aparenta, fara valoare si fara continut. Asta nu-mi place.

Si ma prind repede, din pacate am niste antene care radiografiaza totul la prima intalnire si cam stiu cum si cine e exemplarul. Bine, eu nici nu am atata timp sa urmaresc lumea atat de numeroasa a  influencerilor, insa pe cei care sint pe val si muncesc  sa fie acolo, dar cind ii intalnesc, ii felicit pentru ce fac si, daca e cazul vreodata, ii rog sa ma ajute cind  e cazul.

Obiectivul de a nu zice nu  

Nu am pregatirea profesionala in a lucra cu copii diagnosticati cu autism, dar am fost voluntar la “Invingem Autismul” cu ani in urma cind Andreea Mottram si Elena Stoica au pus bazele acestei asociatii.

Am prezentat evenimente, am fost la proteste cu ele, am fost la balurile lor, am fost “licitata” si adjudecata de PR de la Digi 24 pe o suma bunicica, suma care a ajutat un pic unul din cei 19 copii citi numara atunci asociatia,  o parte  din veniturile pe care le incasa editura Cartea de Suflet, cea care mi-a tiparit si lansat “Eu nu sint Tanta”, au mers intr-o campanie la ei, un am fost cu ei peste tot, cind au avut nevoie de mine. Cit am putut.

Am citit despre autism, am vazut copii in momente de criza, am vazut fata de 19 ani in plina criza si mi s a rupt inima in mine ca nu am stiut ce sa fac, din fericire erau multe voluntare acolo care au descurcat situatia. Obiectivul meu a fost sa nu zic nu, sa nu intorc capul, sa nu-mi pese doar de mine, sa fiu de ajutor.

Ce a mai urmat

Au urmat copiii de la o casa de copii institutionalizati din Mogosoaia de care se ocupa acum Hand to Hand, o asociatie din Norvegia.  Unul dintre prietenii mei cei mai buni, fotograful Florin Ghioca mi-a devenit prieten bun dupa niste vizite la o casa de batrani din Bucuresti la care am mers impreuna, aveau nevoie de conversatie cu oamenii, le-am dus ziare, reviste si, dupa o vreme el a avut chiar o expozitie de fotografie cu ei.

Am avut acum 3 ani o situatie  cu o batrana de la margine Bucurestiului, mi-a scris cineva  si m-a rugat sa o ajut,  e singura cu o fata a ei, locuiau intr o casa fara  soba, cu usa rupta. Am scris, am facut fotografii si au venit alaturi de mine oameni. Mamaia Aurica  a iesit din iarna cu o soba noua, cu lemne, cu strictul necesar cit sa le fie bine.  Au fost multe astfel de situatii, de unele am si uitat, cele mai multe cu oameni lipsiti de mijloace de trai pe care i-am putut ajuta gratie faptului ca ma stie lumea sau, cum se zice, ca s influencer.

Cum simti responsabilitatea sociala

Responsabilitatea sociala e o presiune, si este bine ca e asa. Este limpede ca statul nu mai face demult ce ar trebui sa faca si asta ne-a obligat, cumva, sa incercam sa facem mai mult decat credeam ca putem face noi, fiecare in parte. Presiunea e una morala, in ce ma priveste, pentru ca nu am liniste daca nu fac tot ce depinde de mine, in contextul respectiv. 

Cind mi se cere sprijinul nu zic niciodata, nu. In general, m-am obisnuit sa-mi iau informatia din mai multe surse si, cind inteleg cam despre ce e vorba, ma si gindesc daca e nevoie de mine si ce e de facut. In ultimii ani a fost, parca, un refresh la responsabilizarea noastra ca societate, multe lucruri au capatat, cit de cit, alta forma, datorita acestei presiuni. Sigur ca am simtit si eu presiunea asta, nu ai cum, daca esti genul caruia ii pasa si nu traiesti in bula ta de confort si liniste. Am facut ce am simtit, m-am implicat si am fost acolo unde am crezut ca pot sa fiu de folos. Conteaza sa nu-I lasi singuri pe oamenii care se expun, pe oamenii care nu sint minati decit de dorinta de ajuta, de a schimba ceva.

Cauze sociale si demersuri civice in care crezi

Nu stiu daca exista un clasament al cauzelor care ma ard. Nu exista o cauza mai importanta si una mai putin importanta, mai ales ca, cele mai multe, au ca scop salvarea de vieti, fie ca e vorba de viata unui om sau a unui animal, o pasare sau a unui copac. Fiecare are rostul lui pe lume.

De ce? Pentru ca nu pot altfel. Nu stiu cum sa traiesc altfel, nu stiu cum sa traiesc fara sa-mi pese. Am iesit la proteste in iernile trecute desi aveam lichid la un genunchi si abia mergeam, am inghitit gaz, am fugit de tunurile de apa pentru ca am sperat intr o normaliate pe care o asteptam demult. Am iesit cind in Piata Victoriei erau doar Carmen Uscatu si Oana Gheorghiu cu Tudor Chirila. M-am imbracat desi era frig tare si ningea viscolit si m-am dus acolo, cum sa-I las singuri?

In ultimii ani, din 2013, cind s-a pornit eutanasierea cainilor a fost un ca un impuls care nu m-a lasat sa stau pe margine.  La Colectiv am fost efectiv darimata, ca multi dintre noi, de atunci, fac paine, fac chifle si le duc oamenilor,  voluntarilor care vin la adapostul unde si eu fac voluntariat cind pot. Atunci a fost inceputul unei treziri fortate, cred ca a multora, toti am deschis ochii si am inceput sa ne implicam, sa fim toti la proteste, sa ne crestem ca societate civila, sa ne aratam solidaritatea si dorinta de a nu mai repeta greselile care ne-au costat atat de scump.   

Am si eu zile mai grele, si, in zilele astea eu am descoperit ca cea mai buna cale sa-ti revii e sa faci ceva pentru altcineva  care e e singur, care e poate mai cazut decit tine,  care are are nevoie de un umar sau o farfurie  de mincare. Sau ca poti sa te duci sa ajuti un om, si el iesit dintr o batalie cu un cancer de san, om care la rindul lui, a salvat si salveaza caini  intr- un adapost care traieste din donatiile oamenilor, ii sterilizeaza, ii vaccineaza si le cauta stapin. 

Exemplul personal

Primul lucru pe care-l fac este sa scriu despre cauza respectiva. Sa le spun oamenilor care ma urmaresc despre ce e vorba si sa caut solutii. Cind sustii o cauza, te implici cu totul, pina la capat. Unele sint pe termen lung, altele au nevoie de implicare pe un anumit moment.  Mi-e foarte aproape povestea adapostului de caini al  Monei Semeniuc, aceasta e din categoria  “cauza pe termen  lung “pentru ca educatia si grija  fata de animale e discutabila si, chiar daca e lege, oamenii nu-si sterilizeaza animalale si iarasi e plin de pui abandonati.  

Oamenii cauta exemple personale si vin dupa tine. Faptul ca eu, in duminicile mele libere, ma duc acolo si fac ce habar nu aveam ca pot sa fac, aprind focul sub niste tuciuri mari, odata pe saptamana se fierbe orez cu legume si ceva carne pentru cainii batrani, tai lemne, intru in custi si matur, spal castroanele cateilor, e un exemplu pentru oameni. E pe sistemul ”daca ea poate, pot si eu”! Dupa mine au mai venit oameni din lista de FB, prieteni care au mers odata cu mine si s-au intors la rindul lor cu alti prieteni, atunci cind au putut; unii mi-au cerut datele de cont, altii i-au scris ca vor sa doneze tot felul de lucruri pentru cainii batrani, medicamente etc. 

In decembrie am fost cu o asociatie de jurnalisti la Centru Neghinita pentru nevazatori! Copiii sint intr-un centru sustinut de stat,  noi doar le-am pregatit sarbatoarea de Ajun de Craciun, cu liste cu cadouri, cu ce si-au dorit, cu o echipa de bucatari de la Master Chef care a gatit pentru ei prajituri si cozonac, am adus un cor de baieti care au cintat colinde, practic, noi am facut Craciunul acolo, cu ei.

Cum ajung campaniile la tine

Citeodata ajung ele la mine, alteori ma duc eu, din proprie initiativa. Si daca e vorba doar de o mama singura cu un copil, care nu mai are serviciu, pur si simplu, pun mana si scriu si cer ajutor, sau altii scriu si eu incerc sa fac ce pot. Sau ma cauta ei, cum a fost cazul unei fete din Craiova, studenta la medicina in ultimul an, cu o tumora cerebrala, era nevoie de 30.000 de euro pentru o operatie in Germania.

M-au cautat niste oameni, eu am plecat la Craiova, am stat 2 zile cu ei, am dormit cu studentii in caminul lor, ziua am stat la corturi cu ei, cu cutia de donatii si seara am avut 2 spectacole de stand-up comedy in doua cluburi si am adunat bani buni. Uite, e un moment bun sa spun ca m-am apucat sa fac si stand-up pentru astfel de situatii, pentru cazuri umanitare si da, si asta e o cale de  aduna bani.

Planuri de implicare in continuare

Eu nu functionez asa. Nu-mi planific nimic, am grija sa fiu in stare buna, am tot timpul un text la indemana pentru vreun eveniment care poate aparea peste noapte, sint ca un vinator care are arcul si sageata alaturi, doar sa le potriveasca si sa traga. Starea mea buna si mintea mea treaza, echilibrata, alerta, creativa sint cele mai bune arme ale mele si cu ele imi fac treaba.

Cumva, sint pregatia sa fac ce trebuie, ce stiu, ce pot, cind e momentul sa pun umarul si sa  ajut. Nimic, dar nimic in viata asta nu se compara cu licarul de bucurie sau de speranta din ochii unui om. Si las sa treaca totul prin mine, prin inima mea.  Ma costa, dar altel cum sa faci?

In situatia cu care in confruntam zilele astea, incerc sa gasesc motive funny, fac cite o filmare si o pun pe retelele de socializare sperand ca lumea va zambi, macar. Si cind ma suna cite o prietena si-mi spune ca s-a dat cu ruj dupa ce m-a vazut pe mine, sint fericita. Da, lumea are nevoie de un pic de veselie in izolare si fac ce pot eu pentru asta.

Romania la capitolul responsabilitate sociala

Mie mi se pare ca s-au facut pasi importanti in schimbarea nu doar  a mentalitatii, ci si a felului in care se intimpla lucrurile.  Nu stiu sa spun de ce ar fi nevoie in continuare, acum 10 ani nu as fi putut anticipa nici unde o sa ajung eu, daramite incotro o va lua zona de online, insa cred ca ar fi mai sanatos pentru societate sa avem mai multa participare constructiva, catre educatie.

In zona de monden, lifestyle e plin de influenceri, dar nu ma da peste spate ideea promovarii frumusetii si a frivolitatii, doar. Si revin la contextual social, ne asteapta o perioada extraordionar de grea si ne va fi foarte greu sa intram macar in normalul de dinainte. Poate e momentul sa ne gindim cum am putea fi si mai utili.