Asociația Pentru Dezvoltarea Filmului Românesc lansează micro-granturile #ADFRSurvival pentru artiștii independenți din industria cinematografică

Asociația Pentru Dezvoltarea Filmului Românesc lansează micro-granturile #ADFRSurvival pentru artiștii independenți din industria cinematografică

Asociația Pentru Dezvoltarea Filmului Românesc (ADFR) vine în ajutorul artiștilor independenți din industria cinematografică, afectați de starea de urgență instituită în România pe fondul pandemiei COVID-19, lansând pe 10 aprilie o sesiune de acordare a micro-granturilor #ADFRSurvival, în valoare totală de 3000 de Euro. Micro-granturile  #ADFRSurvival se adresează talentelor emergente (reprezentanți ai industriei cinematografice, cu vârsta cuprinsă între 23 și 35 ani, din departamentele imagine, regie, scenaristică, scenografie și costume) și actorilor independenți (actori cu vârste cuprinse între 22 și 40 ani, care au avut cel puțin o colaborare în cinema, în ultimele 12 luni). Pentru fiecare categorie se vor acorda câte trei micro-granturi a câte 500 Euro fiecare.

Pentru a putea beneficia de unul dintre granturile de suport financiar pentru persoane fizice propuse, aplicanții din categoriile enumerate mai sus (persoane fizice de cetățenie română și liber-profesioniști fără un contract de muncă pe perioadă determinată / nedeterminată) sunt invitați să completeze formularul online și să trimită un email la adresa [email protected], cu titlul „Documente_ADFRSurvival_NumeComplet”, care să cuprindă următoarele documente: scrisoare de intenție, CV, declarație pe proprie răspundere, completată, semnată și datată, precum și un link către showreel/ portofoliu (opțional pentru actori și scenariști).

Micro-granturile #ADFRSurvival sunt destinate persoanelor fizice care au nevoie urgentă de susținere financiară, nu proiectelor cinematografice de artă, studențești sau comerciale.

 

„În ultima perioadă, am observat cum măsurile de prevenție se înăspresc și cum panica crește de la o zi la alta, mai ales printre prietenii și cunoștințele din domeniul cinematografic, o parte importantă a sectorului cultural. Mi s-a părut firesc să intervenim, ca asociație, cât ne permitem - așa a apărut ideea micro-granturilor #ADFRSurvival. Cred că este nevoie de astfel de inițiative, cu atât mai mult în astfel de situații excepționale. Scopul ADFR a fost mereu acela de a sprijini industria autohtonă, iar acesta este doar un mod prin care ne ținem de promisiune. Ne dorim să venim în ajutorul celor mai afectați și vom încerca, în măsura posibilităților și dacă va fi necesar, să revenim și cu o a doua sesiune.”, Laura Mușat, fondator ADFR / coordonator The Script Contest & evaluator #ADFRSurvival.

 

Aplicațiile vor fi analizate de o echipă de evaluatori formată din Laura Mușat (fondator ADFR), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură) care vor lua în considerare informațiile oferite de documentele depuse, gradul de afectare a domeniului de activitate de către implementarea stării de urgență în România, măsura în care candidatul poate să își desfășoare activitatea prin telemuncă și urgența nevoii unei surse de venit.

 

„În momente excepționale, ca cele de acum, ai uneori norocul să poți vedea, la capătul tunelului, cum ar putea arăta viitorul - acesta e motivul pentru care abia aștept să citesc aplicațiile pentru microgranturile #ADFRSurvival. Artiștii se pot juca cu idei oricât de nebunești, pot încerca tehnologii digitale „de-acasă“ la care n-aveau timp să se gândească înainte, să experimenteze simplu sau mai complicat cu necunoscutul și cunoscutul (al digitalului, al pandemiei, al viitorului personal și colectiv) - și aici mă refer la exerciții personale. Și aș încuraja să aplice orice artist care vede în #stămacasă un fel de a crea legături cu oameni la fel de îngrijorați de lucrurile prin care trecem cu toții.” , Iulia Popovici, critic de film & teatru / fondator al Asociației Transsectoriale a Independenților din Cultură.

 

„Apreciez inițiativa ADFR și sper ca aceste micro-granturi să vină în sprijinul liber profesioniștilor din domeniul cinematografiei ale căror activitate și, implicit, venituri au fost afectate din cauza instaurării stării de urgență. Grantul nu este un concurs de proiecte, ci mai curând un ajutor de urgență.”, Alexandra Safriuc, coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP.

 

Evaluatorii vor contacta, la nevoie, aplicanții, pentru informații suplimentare.

Beneficiarii vor fi anunțați pe data de 1.05.2020 prin email și pe pagina oficială de Facebook – ADFR. Micro-granturile vor fi acordate după semnarea unui contract, nu mai târziu de data de 15.05.2020.

 

Micro-granturile #ADFRSurvival. Starea de urgență instaurată în întreaga lume, inclusiv în România, din cauza pericolului expus de virusul COVID-19 a afectat întreaga economie, unul dintre cele mai vulnerabile domenii fiind cinematografia. Munca în echipă este o parte esențială în producția de film, care a fost extrem de afectată în ultimele două luni - toate producțiile de filme, la fel ca și marile evenimente, au fost amânate sau chiar anulate. Din acest motiv, toți liber profesioniștii care lucrau pe contracte de colaborare au rămas fără nicio sursă de venit. Prin #ADFRSurvival, ne dorim să venim în întâmpinarea acelor reprezentanți ai industriei cinematografice autohtone aflați într-o astfel de situație.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related