„Acasă-i powerbank-ul nostru”, spunea Igor Guzun. Dar și acela începe să se descarce. Și ca să folosim mai rațional energia, ca să nu ne ieșim din minți, o utilizăm, cât a mai rămas, în artă. Să fii în carantină și să nu scrii poezii? Posibil. Dar nici să nu încerci chiar?! Care-i starea mai potrivită pentru versuri, dacă nu cea de acum, când mulți dintre noi sunt singuri în casă, plini de gânduri care abia așteaptă să fie așternute undeva, pe-o foaie albă. Sau într-un document din drive-ul lui Google.
Zis și făcut! Un grup de artiști au venit cu inițiativa de a scrie despre tot ceea ce trăim și simțim azi, îndemnându-ne să ne alăturăm cu propriile noastre rime. The Google Doc Poem – l-au numit simplu creatorii. Dar, așa, în simplitatea asta, se găsesc multe rânduri profunde.
Documentul se întinde pe mai multe foi, fiind completat de mai mulți autori care în doar două versuri își spun dorințele, își plâng durerile sau își iau în râs timpul petrecut în izolare. Unii cu mai multă inspirație, alții cu mai mult umor. Și așa, două câte două, a ieșit un ditamai Decameronul.
Dacă scrii niște rânduri cu rimă pe final, e suficient să te numești poet. Mai ales când mai transmiți ceva prin aceste versuri, poate primești și titlu de „consacrat”, orice ar mai fi însemnând asta.
