Copiii și tinerii cu autism trăiesc printre noi și trebuie să nu mai întoarcem capul sau să privim în jos atunci când trecem pe lângă ei. Pentru aceasta trebuie să aflăm mai multe despre ei. Cine îi poate descoperi mai bine decât un adolescent cu autism?
Faces of Autism este un proiect fotografic inedit care prezintă în primă instanță portrete și povești ale copiilor, tinerilor sau adulților cu autism, dar urmărește și explorarea multiplelor fațete ale autismului, de la persoane nonverbale până la oameni independenți, cu existență aproape normală.
Fotografiile din acest proiect vor fi publicate online pe rețelele social media dar și pe website-ul dedicat facesofautism.ro , alături de povestea fiecărui copil. Fotografiile vor fi făcute exclusiv de David, iar poveștile vor fi scrise de Mihai, tatăl lui David.
Cine este David?
Când avea 2 ani, David a fost diagnosticat cu tulburări din spectru autist. David nu a vorbit până la 5 ani, nu avea contact vizual și nu interacționa cu cei din jurul său. Anii care au urmat au însemnat ore întregi de terapie zilnic (ABA, logopedie, terapie cu animale, terapie prin artă, terapie ocupațională), timp în care David s-a deschis din ce în ce mai mult.
Acum David vorbește, citește, merge la o școală de masă și este pasionat de geografie, călătorii și fotografie. Aparatul de fotografiat este fereastra sa către lume. Imaginile pe care le surprinde sunt spontane și David le publică pe blogul său și pe rețelele sociale, împărtășindu-și pasiunile cu prietenii săi.
Prin exemplul său personal, David își dorește să ajute la schimbarea percepției societății cu privire la autism.
David a expus până acum în cinci expoziții personale și ulterior în cadrul Festivalului Dakino 2018 și la Festivalul Internațional de Fotografie Photofest Bucharest 2019.
David a fost invitat să vorbească la TedX Eroilor, unde a militat în discursul său pentru integrarea în societate a copiilor și adulților cu autism.
De ziua internațională de conștientizare a autismului a publicat un mesaj video prin care i-a îndemnat pe oameni să nu mai discrimineze copiii care suferă de autism, mai ales în mediul școlar.
De ce un proiect despre autism?
Un copil recuperat, înarmat pentru viață cu o pasiune puternică, devine un membru activ al societății, desprinzându-se de stigmatul asistatului social.
Fiecare portret publicat aici este un îndemn pentru societate să sprijine orice individ în a-și dezvolta abilități care să-i permită relaționarea atât de necesară în viața cotidiană. Oricine vede aceste fotografii, citește poveștile acestor copii și tineri minunați, poate înțelege mai bine cum îi poate ajuta, printr-un gest de normalitate care le poate schimba viața.
În mod concret, putem implica acești oameni în activități productive, care îi pot susține pentru a deveni autonomi și în același timp ne pot îmbogăți viziunea noastră asupra vieții. Unii dintre ei fotografiază, alții desenează, unii sunt oratori deosebiți, scriu poezii sau povești, cântă sau pur și simplu pozează natural în fața unui aparat de fotografiat.
Firme oricât de mici, companii și corporații, agenții de publicitate și marketing, toate pot construi în jurul lor proiecte concrete prin care să demonstreze că ei nu sunt mai prejos decât ceilalți și că mai mult, uneori sunt mai buni decât cei care se înscriu în șablonul de normalitate socială.
Despre proiect:
Proiect: Faces of Autism
Tip proiect: fotografie, awareness, CSR, non-profit
Realizator proiect: David Stescu, sprijinit de părinții lui Teodora și Mihai Stescu
Consultanți proiect:
Dragoș Asaftei pentru fotografie,
Cristina Bazavan pentru storytelling și PR
Laszlo Bodor & Ionuț Trandafirescu pentru funding / NGO
Matthew Preston for English proficiency
Parteneri: Zitec (identitate vizuală și website realizate pro bono), Canon (partener tehnic), ArtKlub (partener tehnic)
Parteneri media: Europa FM (partener exclusiv radio), Kooperativa 2.0 (social media)
Perioadă desfășurare proiect: 2 - 5 ani
Sesiuni foto: minim 50, din care 10 în București și restul în celelalte orașe din țară
Expoziții: minim 4 pe an, în toată țara